1 Decembrie! Astăzi sărbătorim 101 ani de la Marea Unire din 1918.

În această zi de mare sărbătoare națională avem obligaţia morală de a ne îndrepta atenţia asupra acelor oameni care şi-au riscat viața și libertatea pentru idealul românesc. Iar dacă vorbim despre idealul românesc și despre de Unire, nu putem să nu evocăm cu respect și recunoștință personalitatea unuia dintre cei mai prestigioși oameni politici din istoria României: Iuliu Maniu.

Sfinxul de la Bădăcin, cum mai era numit Maniu datorită moralității sale impecabile, a fost însărcinat de către Consiliul Naţional Român să organizeze Adunarea de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. Tot Maniu a fost cel care a îndeplinit misiunea de a rezolva problema atitudinii guvernului maghiar de la Budapesta vizavi de adunarea de la Alba Iulia.

În acest scop, Iuliu Maniu s-a deplasat la Budapesta pentru a se întâlni cu Oskar Jaszi – ministrul minorităţilor. În cadrul unei vizite la Bădăcin, Jaszi l-a informat pe Maniu că miniştrii social-democraţi, împreună cu ministrul de interne – contele Teodor Batthany, au cerut că Maniu să fie imediat arestat şi trimis în judecată pentru înaltă trădare.

Pe 15 noiembrie, sesizând că maghiarii nu doresc să cedeze teritoriile locuite de români, Iuliu Maniu a pus capăt unui mileniu de suferinţă răspunzând tranșant, prin două cuvinte, la întrebarea lui Oskar Jaszi „în definitiv ce vor românii”: „Desfacere totală”.

Deoarece a refuzat să semneze o declarație de fidelitate față de Regatul Ungariei, Iuliu Maniu a fost trimis pe front în mai 1915. Aceasta a fost o răzbunare personală a primului-ministru austro-ungar, István Tisza. În calitate de jurist-consult al Mitropoliei de la Blaj, Iuliu Maniu era scutit de la efectuarea serviciului militar. În plus, având deja 42 de ani, Maniu depășea vârsta maximă de recrutare (40 de ani).

În timp ce transilvănenii, în alegeri pe circumscripţii, îşi desemnau pe cei 1228 delegaţi care să meargă la Alba lulia, condiţiile de anarhie ale imperiului se abătuseră şi peste românii din Bucovina care au fost nevoiţi să ceară ajutorul guvernului român de la laşi care a hotărât să şi trimită trupele sub comanda generalului Zadig, lansându-se următoarea proclamaţie:

„Răspunzând la chemarea Consiliului naţional bucovinean, armata română a păşit pe pământul ţării marelui Voievod Ştefan… Trupele române sosesc în mijlocul vostru aducându-vă dragostea si sprijinul lor pentru libera înfăptuire a dorinţelor născute de dreptul legitim al popoarelor de a dispune de soarta lor…”

Preşedintele Consiliului Naţional Român din Bucovina, lancu cavaler de Flondor, a convocat pentru 28 noiembrie 1918 Congresul general şi a hotărât unirea Bucovinei cu România.

„Astăzi, când una din puterile contractante, Austria, s-a prăbuşit sub greutatea păcatelor şi crimelor ei seculare, noi, urmaşii băştinaşilor acestei ţări, ajunşi stăpânii deplini pe hotărârile noastre, declarăm actul de cesiune de la 1773 nul şi neavenit, şi hotărâm realipirea ţării noastre la Moldova, din trupul căreia fusese ruptă…”

Fruntaşii Consiliului Naţional Român în frunte cu Iuliu Maniu, Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida Voievod, episcopul Iuliu Hossu, în dezbaterile ce aveau loc, în acele zile măreţe, au luat hotătârea ca armata română să nu fie chemată în acele momente de prăbuşire a imperiului asupritor pentru ca să se poată dovedi lumii întregi voinţa neviciată de UNIRE CU ŢARA, izvorâră din principiul liberei autodeterminări, pe baza dreptăţii istorice şi etnice.

Aceasta prefigura pasajul din scrisoarea preşedintelui Franţei Alexandre Millerand (1920-1924) trimisă „Comisiunilor de Delimitare a frontierelor” prin care preciza: „…O stare de lucruri chiar milenară nu merită să dăinuiască când ea este recunoscută contrară justiţiei…”

Iar Iuliu Maniu cu judecata lui logică va completa după aceea:

„… Noi nu suntem vinovaţi, precum nu e vinovat nici însuşi poporul maghiar, de altfel foarte vrednic şi foarte patriot, dacă înaintaşii lor, ca popor de stepă, s-au aşezat pe şesurile Dunării şi ale Tisei, şi că în timp de o mie de ani nu au putut să înstăpânească, nici social, nici etnograficeşte, văile şi munţii din apropierea acelor şesuri…”

Ziua Marii Uniri de la 1918

Pentru „înfiinţarea statului liber şi independent”, ţăranii români au început să sosească la Alba lulia încă din ziua de 27 noiembrie iar în ziua de 1 decembrie o masă imensă încolonată şi-a făcut apariţia, pe sub poarta lui Mihai Viteazu, în Cetate, pe platoul execuţiei, în imediata apropiere a locului de supliciu unde au fost traşi pe roată Horia şi Crişan.

Marea Unire s-a realizat într-o zi de duminică, prin urmare, a început cu celebrarea Sfintei Liturghii. După Liturghia de la ora 7 dimineaţa oficiată de ierarhii celor două biserici, cei 1.228 de reprezentanţi ai românilor s-au adunat în sala mare a Casinei Militare din Alba Iulia, iar cei aproximativ 100.000 de români aşteptau afară, pe Câmpul lui Horea, venirea oratorilor care să le prezinte Actul Unirii.

La ora 10 dimineaţa pe întreg teritoriul locuit de etnia românească au început să bată clopotele pentru a vesti măreaţa hotărâre ce se va lua în acea zi de către reprezentanţii ei.

Şi, în sunetul clopotelor catedralei de la Alba Iulia, a apărut Ştefan Cicio Pop, preşedintele Consiliului Naţional Român, care a declarat:

„Noi care am fost puşi de lumea noastră în fruntea afacerilor, am aflat momentul psihologic sosit pentru a anunţa duşmanilor noştri de secole cum că noi preluăm imperiul (administraţia) peste toate ţinuturile locuite de românii din Transilvania şi Banat… Venim înaintea voastră ţinând cont de mandatul vostru şi declarăm că poporul român este matur, îşi cunoaşte chemarea sublimă în lumea civilizată… Consiliul Naţional Român îşi depune mandatul în mâinile naţiunii române. Acum voi reprezentanţi ai poporului sunteţi chemaţi să spuneţi cuvântul”.

După ce a numit ca notari pe Laurenţiu Oanea şi Sever Miclea, iar ca raportor al Comisiei pe dr. Ion Suciu, au fost validate mandatele delegaţiilor, s-a propus componenţa Marii Adunări Naţionale:

• Preşedinţi: George Pop de Băseşti şi episcopii loan I. Papp şi Demetriu Radu;
• Vicepreşedinţi: Teodor Mihaly, Ştefan C. Pop şi Ion Fluieraş;
• Secretari: Alexandru Fodor, Sever Nicolae, Caius Brediceanu, Silviu Dragomir, Victor Deleu, losif Ciser, Ionel Pop şi George Crişan.

George Pop de Băseşti, tribunul memorandist, ca preşedinte al Marii Adunări Naţionale a subliniat printre altele:

„… la locul acesta sfinţit de sângele marilor noştri martiri v-aţi adunat si D-voastră, ca să sfărâmaţi fi cătuşele robiei noastre seculare şi să decidem ca un popor liber asupra sorţii noastre…”

Pamfil Şeicaru, în descrierea zilei Marii Uniri, zugrăvind portretul „omului zilei” ne prezintă astfel derularea evenimentului:

„Precedat de Ştefan Cicio Pop şi Theodor Mihaly, şi-a făcut apariţia Iuliu Maniu. După un moment de tăcere, reprezentanţii celor două Biserici – ortodoxă şi unită – s-au ridicat în picioare dând semnalul aplauzelor  şi aclamaţiilor. Era o spontană şi unanimă recunoaştere a operei realizată de Iuliu Maniu, ca şef suprem al revoluţiei naţionale. Ştiuse să utilizeze lucid şi cu tact desăvârşit momentele favorabile aspiraţiilor poporului român, evitând să provoace reacţia desperării ungurilor…

Cu aerul unei simulate dezolări, după ce a respins şi propunerea de independenţă a Transilvaniei într-o confederaţie danubiană, Iuliu Maniu profund mâhnit că venea prea târziu deoarece Partidul Naţional Român îşi exprimase voinţa asupra separării complete de Ungaria şi unirea cu România şi nu mai putea reveni asupra acelei solemne deciziuni fără să-şi piardă legitimitatea reprezentării naţiunii române, care în unanimitate vroia Unirea… Oscar Jaszi nu a mai găsit nici un argument pe care să-l opună impecabilei logici a celui ce reprezenta, în acele momente, poporul român şi voinţa lui naţională. Tactica lui Iuliu Maniu s-a verificat justă în desfăşurarea evenimentelor.„

Fragmente din discursul lui Iuliu Maniu

„Dacă privim îndărăt la suferinţele îndurate de neamul românesc, dacă ne amintim de sângele vărsat, nu ştim cum să mulţumim lui Dumnezeu că ne este dat nouă, din generaţia de acum, să trăim aceste timpuri de înălţare. In aceste momente solemne ne vom purta vrednici de timpurile pe care le trăim. Vrednicia naţională se judecă după înţelepciunea cu care se aduc hotărâri chemate să croiască soarta noastră…

Istoria ne-a învăţat că nu trebuie să aşteptăm nimic de la împăraţii străini şi de la fiii altor neamuri, ci de la propriile noastre puteri. Adevărul ce ne călăuzeşte acum e că singura noastră forţă care ne poate ţinea în viitor, e aceea provenită din unirea tuturor românilor, îndeosebi noi, românii din Ardeal şi Ungaria suntem în drept să cerem această unire fiindcă aci la noi este leagănul românismului… Cine poate să conteste fiinţei noastre naţionale dreptul de a-si croi singură soarta, de a se conduce ea însăşi şi de a-şi constitui un singur trup când sufletul îi este unul singur şi întreg?

Însuşirile specifice cu care contribuie neamurile la înmulţirea civilizaţiei, nu se pot afirma şi dezvolta sub o stăpânire străină şi divizată. Este nevoie de o cârmuire conştientă, unitară şi specifică. Datoria noastră este să fondăm statul naţional dacă nu vrem să fim acoperiţi de dispreţul lumii civilizate… Pentru ca intrigile duşmanilor noştri să amuţească, în proiectul de rezoluţie am precizat principiile de cari ne vom călăuzi.

Noi considerăm realizarea unităţii naţionale ca un triumf al libertăţii omeneşti, vrem să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor şi cetăţenilor. Nu vrem ca din oprimaţi şi asupriţi să devenim oprimatori şi asupritori. Nu răpim individualitatea etnică a neamurilor conlocuitoare, ci fiecare om este liber să-şi aleagă limba şi credinţa în care vrea să trăiască atât în viaţa sa particulară cât şi în legătură cu viaţa de stat. Nu vrem să sugerăm puterea nimănui, aşa cum a fost şi în vrednicia noastră şi nu vrem să istovim forţele altora.

Sarcinile ce ne revin la vremi atât de grele nu le vom putea presta fără ca cetăţenii să aibe putinţa desfăşurării maxime a forţelor lor, deoarece libertăţile interne ale cetăţenilor trebuie să crească în raport direct cu sforţările externe ale statului. Nu se poate spera ca cetăţenii fără drepturi şi ţinuţi în întuneric sufletesc şi în mizerie socială, să devie stâlpi siguri ai unui stat modern, deplina libertate şi egala împărtăşire în puterea de stat a cetăţenilor este singura bază solidă a dezvoltării unui stat.

Toţi cei de faţă suntem de obârşie ţărănească. Tot ce avem înaintea noastră, în haine negre şi cu frunţiluminate, a ieşit din popor. O preocupare constantă a politicii noastre a fost făurirea unei sorţi mai bune aţăranului român, care este pătura socială cea mai puternică a neamului. Reforma agrară este menită săpotenţeze producţia şi să niveleze păturile sociale. Una din silinţele noastre ne îndeamnă să promovămindustria indispensabilă pentru un stat modern. Cerem ca pe viitor să se evite conflictele cu arma şi să se instituie un juriu internaţional care să limpezească chestiunile în litigiu. în locul suveranităţii rigide aplicate, trebuie să se înfăptuiască o frăţietate universală.

Trimitem frăţească închinare bucovinenilor liberi si uniţi cu România si salutări popoarelor cari au dărâmat imperiul Habsburgic. Deodată cu propunerea proiectului de rezoluţie aducem omagiile noastre diplomaţiei iscusite a Antantei şi mulţumirile noastre armatelor ei victorioase.”

Un fapt deosebit de important în acest discurs al lui Iuliu Maniu a fost propunerea ca să se „instituie un juriu internaţional care să lămurească chestiunile în litigiu… să se înfăptuiască o frăţietate internaţională”, sugestie ce a prins consistenţă în „Liga Naţiunilor” şi apoi în „Organizaţia Naţiunilor Unite”, foruri fără de care nu este posibilă garantarea păcii în omenire. Această clarviziune generală a pus-o în aplicare în pactele regionale pe care Ie-a iniţiat, după cum vom vedea.

Printre vorbitorii de la Alba Iulia, de la tribuna Adunării, a declarat următoarele şi social democratul Iosif Jumanca:

„… Noi zicem că acolo unde ţi-e patria, acolo să-ţi creezi fericirea vieţii tale. Şi noi n-avem teamă că poporul muncitor român care a rupt acum cătuşele unei robii seculare, nu va avea destulă putere ca şi în România Mare să-şi asigure drepturile la o viaţă liberă. Când aderăm la unire, nu o facem numai pentru că în interiorul nostru există simţul acesta, ci şi din convingerea fermă şi conştiinţa clară că prin postulatele luate în rezoluţia prezentată sunt asigurate toate celelalte garanţii pentru democratizarea României…”

Vasile Goldiş, referentul Consiliului Naţional, într-o magistrală alocuţiune a subliniat importanţa neamului românesc

„zămislit din necesitatea imperiului român de a-şi aşeza o sentinelă puternică în Carpaţii sud-estici şi coborâşurile lor împotriva seminţiilor barbare… după 18 veacuri hotarele etnice ale acestui popor, cu preciziune aproape milimetrică, sunt tot aceleaşi frontiere, cari sunt resemnate pe harta istorică drept hotare ale Daciei lui Traian însă răscolirile spre fericire ale neamului nostru s-au lovit veacuri de-a rândul de nesaţiul hrăpitorilor duşmani. Românii, adevăratul şi itimul proprietar al pământului ce fusese odată Dacia romană au  consideraţi străini şi sclavi pe pământul lor strămoşesc.

Suflul de libertate din Franţa a pătruns şi în munţii noştri, însă când am încercat să creem întocmirile lumii noi, oprimatorii noştri s-au înfrăţit cu împăratul pe care-l detronaseră şi pentru care vărsasem sângele nostru la 1848, au unit cu forţa Ardealul nostru cu ţara Ungurească şi printr-un constituţionalism fals şi mincinos ne-au luat libertatea culturei, ne-au desfiinţat politiceşte, bisericile noastre le-au aservit tendinţei lor de opresiune şi ne-au făcut imposibil progresul economic.

Politica de extirpare si prigoană a statului ungar a culminat în timpul războiului mondial, când sutele de mii de români luptau sub steag vitreg, însă fraţii şi părinţii ostaşilor erau târâţi în lagăre de internare şi temniţe, presa ne-a fost sugrumată, şcoala închisă, adunările bisericeşti puse sub control şi se urzeau planuri diabolice de distrugere politică… şi ne pregăteau mormântul…

Crezul Apusului luminat a fost eliberarea naţiunilor pentru interesul lumii… liberarea naţiunii române înseamnă unirea tuturor românilor într-un singur stat care este cea mai firească pretenţiune a civilizaţiei. Unirea tuturor românilor într-un singur stat, numai atunci va fi statornică şi garantată prin istoria mai departe a lumii, dacă va răspunde tuturor îndatoririlor impuse prin noua concepţie a civilizaţiunei ne va inspira datoria să nu pedepsim progenitura pentru păcatele părinţilor şi ca urmare va trebui să asigurăm tuturor neamurilor şi tuturor indivizilor conlocuitori pe pământul românesc aceleaşi drepturi şi aceleaşi datorii”.

După această cuvântare a lui Vasile Goldiş, el a citit şi „Rezoluţia Marii Adunări Naţionale” referitoare la unirea tuturor românilor din Transilvania, Banat şi ţara ungurească, prezenţi prin reprezentanţii ei la Alba lulia.

Rezoluţia a fost votată în unanimitate, şi, la scurt timp, vor adera la ea toate naţionalităţile conlocuitoare.

„Fraţilor,

Ceasul împlinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul rosteşte prin poporul săucredincios, dreptatea Sa, însetată de veacuri… Astăzi prin hotărârea noastră se înfăptuieşte România Mare,una şi nedespărţită, rostind fericiţi, toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu ţara-Mamă, România! Vă amintiţi când prin sutele de spitale, în zilele de întuneric vă vesteam – va învinge dreptatea!

Vă arătăm că vine ceasul când toţi factorii nedreptăţii vor plânge lacrimi de sânge, în ziua bucuriei noastre. A biruit dreptatea.

Acesta-i ceasul dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii Lui. Acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg, pentru suferinţele veacurilor, purtate de un neam, cu credinţa în Dumnezeu şi cu nădejdea în dreptatea Lui. Suferinţele veacurilor se îmbracă în lumina cu binecuvântare. (în acel moment urca soarele de sub norii ce acopereau până atunci întreg orizontul, mulţimea erupând într-un entuziasm înflăcărat, întrerupând câteva momente cuvântarea.) Cuvintele Domnului se plinesc şi aici, întru împlinire dumnezeieşti – mulţi au dorit să vadă ce vedeţi voi si să audă ce auziţi voi si n-au auzit. Ochii voştri sunt fericiţi că văd si urechile voastre fericite că aud.

Văd ziua întregirii neamului şi adu bunăvestirea dreptăţii Lui. Fericit am vestit hotărârea judecăţii lui Dumnezeu prin reprezentanţii a toată suflarea românească; fericiţi voi care aţi pecetluit pe veci Unirea cu ţara-Mumă. O viaţă întreagă veţi mărturisi cu mândrie: şi eu am fost la Alba lulia. Fiii fiilor noştri au fost la Alba lulia. Voi sunteţi marea armată a sufletelor alese, a neamului nostru. De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu şi pe credinţa poporului Său. Cântarea noastră de biruinţă să fie cântarea neamului pe calea lungă şi grea a veacurilor:

DREPTATEA TA, DOAMNE,

E DREPTATE ÎN VEAC

Şl CUVÂNTUL TĂU ADEVĂRUL

Dreptate si adevăr la temelia României întregite.

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu!

Pe pământ pace! Ziua învierii să ne luminăm popoare!”

Alexandru Vaida Voievod a propus o listă cu 130 membri ai Marelui Sfat al ţării care a fost întregită cu 20 de socialişti, cu arhiereii, prepoziţii capitulări, vicarii, arhimandriţii şi protosinghelii celor două biserici din Transilvania, şi care având atribuţia să dezbată problemele politice şi să legifereze până ia întrunirea Constituantei tuturor românilor.

Pe biroul Marii Adunări, Gheorghe Pop de Băseşti şi-a depus mandatul, primit în 1910 de la Partidul Naţional, declarând că şi-a îndeplinit misiunea încredinţată. Bătrânul Gheorghe Pop de Băseşti a fost prima victimă dintre Ctitorii României, asasinat de o bandă de secui, la o lună după înfăptuirea Marii Uniri.

Au mai urmat şi alte exterminări ale Ctitorilor României, dar acestea s-au petrecut după împlinirea a 3 decenii de la Unire, acestea fiind făcute de cei ce s-au pus în slujba cotropitorului comunist venit de la răsărit.

Pe data de 2 decembrie 1918 Sfatul Naţional a ales Consiliul Dirigent format din 15 persoane:

• Iuliu Maniu, preşedinte şi cu afacerile interne;
• Alexandru Vaida Voievod, cu probleme externe şi cu presa şi propaganda;
• Victor Bontescu, delegat cu Agricultura şi Comerţul;
• Romulus Boilă, cu departamentul Comunicaţiilor;
• Aurel Vlad, la Finanţe;
• Ştefan C. Pop, la Război;
• Aurel Lazăr, la Justiţie;
• Emil Haţeganu, codificator la secţia juridică, împreună cu Ion Suciu şi Ion Fluieraş;
• Ca miniştri fără portofolii au fost numiţi: Octavian Goga, Vasile Lucaci, Vasile Goldiş, Valeriu Branişte;
• Ca secretar: George Crişan.

Sediul Consiliului Dirigent a fost fixat la Sibiu. Sfatul ţării a ales delegaţia care să înmâneze Regelui Ferdinand Actul Unirii votat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.

Sursa:  CICERONE IONIŢOIU – Viața politică și procesul lui Iuliu Maniu – Vol.1, București 1997

Campania „Salvați Casa Memorială Iuliu Maniu”

„Salvați Casa Memorială Iuliu Maniu” este una dintre campaniile pe care le promovez și la care am contribuit. A fost demarată de preotul Cristian Borz, paroh al bisericii greco-catolice din Bădăcin și popularizată pe facebook, în presa scrisă și cea audio-vizuală.

În ultimii 15 ani nu s-a scăpat nicio ocazie în a atrage atenţia asupra situaţiei grave în care se află Casa Memorială Iuliu Maniu. Deși primarul comunei Pericei, domnul Boncidai Csaba, spune că nu este convins de eficiența alocării de fonduri, mulți dintre noi nu am putut să ne resemnăm cu ideea că vom pierde o bucată din identitatea noastră națională: sute de donatori au sărit în ajutorul echipei de proiect dar, din păcate, banii strânși nu au fost suficienți pentru a reabilita întreaga casă.

În vara anului 2016 am trimis peste 100 de scrisori administrației locale și centrale, printre destinatari aflându-se primarul comunei Pericei – domnul Boncidai Csaba, președintele Consiliului Județean – domnul Traian Marc, prefectul județului Sălaj – Marin Nițu, primul-ministru Dacian Cioloș și președinte României – Klaus Iohannis. Aproape toate scrisorile pot fi citite în secțiunea Scrisori sau pe blogul meu. Am purtat numeroase discuții pe această temă cu diferiți directori, deputați, senatori și miniștri. Scuza oficială: nu există bani!

Reabilitarea conacului ar permite redeschiderea muzeului “Iuliu Maniu” și a unui centru cultural destinat tinerilor. Parohia greco-catolică derulează de 10 ani proiecte culturale cu tinerii. Reabilitând Casa Memorială Iuliu Maniu, tinerii vor putea studia și înțelege evenimentele istorice, vor ști să aprecieze la adevărata valoare sacrificiile celor care au scris cu propriul sânge istoria României.

Iuliu Maniu a fost unul dintre marii oameni politici pe care România i-a avut și este datoria noastră să lăsăm moștenire urmașilor această mică bucată de istorie.

Doritorii pot să sprijine acest proiect:

Vă mulțumesc pentru suport!

Comparație între Casa Memorială Iuliu Maniu și Casa Memorială Konrad Adenauer

Despre Iuliu Maniu pe scurt

• studii universitare la Cluj (Facultatea de Drept – 1891-1896), Budapesta și Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896
• și-a început activitatea de avocat la Blaj
• debutează în activitatea politică încă din vremea studenţiei, devenind membru al Partidului Naţional Român în 1891, la vârsta de 18 ani
• a avut un rol important şi în acţiunea memorandiştilor din perioada 1892 – 1895: împreună cu Pompiliu Dan a redactat manifestul „Către poporul român din Ardeal şi Ţara Românească
• în 1897, la vârsta de numai 24 de ani, este ales în Comitetul de conducere al PNR
• a fost ales în 1906 deputat în Parlamentul din Budapesta
• a refuzat să semneze declaraţia cerută de guvernul de la Budapesta prin care se solicita intrarea României în război alături de Austro-Ungaria
• în iunie 1915 autorităţile maghiare au decis să fie încorporat în armata austro-ungară și trimis pe front
• a participat hotărâtor la pregătirea unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat
• a fost trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorității române din Transilvania, înființând la 30 octombrie 1918 la Viena, Consiliul Național al Românilor din Transilvania
• pe 14 noiembrie 1918 a pus capăt negocierilor dintre CNR și Oszkar Jaszi, reprezentantul Budapestei, prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria, spre unire cu restul teritoriilor românești (Vechiul Regat).
• s-a numărat printre organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde s-a decis unirea Transilvaniei cu Regatul României
• pe 2 decembrie 1918 a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcție echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind totodată și funcția de ministru de interne.
• la 9 august 1919 conferinţa Naţională a PNR l-a ales în funcţia de preşedinte al partidului pe Iuliu Maniu
• nu a recunoscut Constituția din 1923, afirmând că ar fi nulă de drept
• președinte al partidului Național Țărănesc (1926-1933 și 1937-1947)
• de trei ori prim-ministru al României între 1928 și 1933
• pe plan extern a colaborat cu lordul Rothermere, fervent susținător al revizuirii tratatului de la Trianon și a frontierelor româno-ungare
• deşi la început, din ambiţie politică, s-a numărat printre susţinătorii principelui Carol şi a revenirii acestuia pe tron, când noul rege a manifestat tendinţe autoritare împotriva principiilor democratice, nu a ezitat să se angajeze într-o nouă luptă de opoziţie.
• pe 25 noiembrie 1937 a fost încheiat Pactul de neagresiune electorală între Iuliu Maniu şi Corneliu Zelea Codreanu, căpitanul Mişcării Legionare, la care au aderat Gheorghe I. Brătianu şi Constantin Argetoianu.
• s-a opus în permanență guvernării autocratice a regelui Carol al II-lea, iar în particular înființării în 15 decembrie 1938 a Frontului Renașterii Naționale, o formațiune totalitară, care dădea startul unipartidismului român
• 15 decembrie 1938, Iuliu Maniu și alți cincizeci de membri importanți (ardeleni și bănățeni) ai Partidului Național Țărănesc, au prezentat regelui Carol al II-lea un memorandum: Patria de lux. Memorandul românilor din Transilvania (Ardeal, Banat, Crișana, Satu-Mare, Maramureș) prezentat M.S. Regelui Carol II în 15 decembrie 1938, în care este sever criticată dictatura regală și centralizarea excesivă a țării.
• după eșecul politicii lui Carol al II-lea și pierderile teritoriale din 1940, a refuzat colaborarea cu regimurile instalate după 6 septembrie 1940
• începând cu 1940, a fost un opozant al regimului lui Ion Antonescu
• a fost unul dintre artizanii loviturii de stat de la 23 august 1944
• după 23 august 1944 a luptat împotriva preluării țării de către comuniști
• s-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democrației
• a obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.
• în urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947
• prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, era condamnat la închisoare pe viață
• s-a stins din viață la 5 februarie 1953 la Sighet
• cadavrul său a fost aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.

“Nici un scop nu este atât de nobil încât să justifice atingerea lui prin mijloace josnice”. O spunea Regele Mihai într-un interviu cu Mircea Ciobanu la începutul anilor ‘90. A fost prima replică la care m-am gândit după aflarea veștii că Aurelian Pavelescu, vremelnic deținător al ștampilei partidului care a făurit România Mare, a semnat un protocol de susţinere cu PSD pentru alegerile europarlamentare.

Fără doar și poate, protocolul semnat de Pavelescu reprezintă cel mai lung bilet lăsat în urmă de un sinucigaș.

Această ultimă umilință face parte dintr-un lung șir de decizii catastrofale pe care Aurelian Pavelescu le-a luat pentru a discredita și compromite principiile, istoria, brandul și personalitățile marcante ale PNȚCD – filmul evenimentelor în postările viitoare.

Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat trebuia discreditat și eliminat deoarece a reprezentat și reprezintă cel mai mare pericol pentru dictaturile care au distrus țara noastră.

De-a lungul istoriei, acest partid martir s-a opus dictaturii maghiare, dictaturii legionare, dictaturii carliste, dictaturii antonesciene, dictaturii comuniste, iar după Revoluția din decembrie 1989 a continuat lupta împotriva dictaturii neocomuniștilor FSN. Nicio jertfă nu a fost prea mare în numele unității naționale și niciun sacrificiu prea scump pentru libertate și democrație.

Spre deosebire de alte partide – mai vechi sau mai noi – care au în ADN compromisul și minciuna, iar ca unic scop în viață propria supraviețuire, PNȚCD a rezistat atacurilor orchestrate de indivizi precum Brucan și Iliescu și nu și-a tranzacționat principiile.

Istoria a consemnat frustrarea actualului președinte de onoare al PSD, Ion Iliescu: “Domnule Coposu, dumneavoastră sunteți un tip intratabil, pentru că nu vreți să fiți nici prim-ministru, nici ministru, nici președinte și nici nu vreți să faceți avere. Deci sunteți un om foarte periculos și intratabil”. I-am spus: “Dimpotrivă, eu cred că tocmai dezinteresul meu față de onorurile și demnitățile publice și față de acumularea de avere îmi dă o independență care mă face să fiu foarte obiectiv în raport cu oamenii.” Zice: “Da, dar asta nu e o recomandare pentru compromisurile care sunt obligatorii în societatea românească de acum”.

La fel de reprezentativă pentru atitudinea demnă, onestă și verticală care-i caracteriza pe membrii marcanți ai PNȚCD rămâne oferta făcută lui Corneliu Coposu de către Gheorghe Gheorghiu-Dej: “În 1964, am primit o telegramă […] prin care eram invitat să mă prezint a doua zi de dimineaţă în audienţă la tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Telegrama urgentă a sosit în toiul nopţii. Biata mama, care trăia pe atunci, s-a speriat. A doua zi, eram deci invitat în audienţă, dar nu aveam haine, pentru că abia ieşisem din puşcărie. Am împrumutat nişte haine, dar nu ştiam unde e Consiliul de Stat. Mi s-a spus că e fostul Palat regal. M-am prezentat la ora stabilită într-o sală unde funcţionau nişte secretare alese ca la un concurs de frumuseţe – se pare că Gheorghiu-Dej vroia să aibă un anturaj feminin deosebit -, am călcat pe nişte covoare de doi centimetri grosime şi am ajuns până la urmă în cabinetul lui Dej. Eu îl cunoşteam de când colaborasem cu el în calitate de secretar general al guvernului. Dej era atunci ministrul Lucrărilor Publice şi Telecomunicaţiilor din partea Partidului Comunist. Mă ţinuse minte. Avusesem diverse discuţii, făcusem şi glume cu el. M-a întâmpinat coborându-se de la catedră (fiindcă avea la birou un fel de catedră profesorală), mi-a ieşit în faţă foarte exuberant, spunând că îi face plăcere să mă întâlnească şi mă felicită pentru felul cum am suportat ororile prin care am trecut. La care mie mi-a sărit ţâfna: „Ca şi cum n-aţi fi ştiut ce se întâmplă în puşcărie!„. „Ba am ştiut, dar n-am putut face nimic, pentru că ruşii ne-au dirijat tot timpul. Acum noi vrem să ne desprindem de ruşi şi facem apel la toţi românii buni să uite trecutul şi împreună să punem umărul să scoatem ţara din impas. De aceea v-am invitat aici, pentru că am pentru dumneavoastră un post deosebit, şi anume acela de jurist-consult al Consiliului de Stat”. Eu, la ora aceea, habar nu aveam de preţuri, nu ştiam ce salarii sunt, iar el, crezând că mă impresionează, îmi spune că este un post de 4.800 de lei pe lună. Am aflat apoi că sora mea, care era inginer, primea numai vreo 800 de lei salariu. Zic: „Şi de asta m-aţi chemat?”. Zice: „Da, trebuie să daţi o simplă declaraţie”. Zic: „Domnule, dacă eu am facut puşcărie şi am refuzat să fac orice fel de compromis, cum vă închipuiţi că am să vin să dau declaraţie? Nu mă interesează postul dumneavoastră![…]” (Corneliu Coposu – Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru)

Reconstrucția PNȚCD ar fi reechilibrat astăzi scena politică, încă acest lucru nu favoriza PSD. Prin ceea ce reprezintă (istoric, politic, moral), PNȚCD este cel mai mare adversar al ideilor promovate de urmașii politici ai celor care falsificau alegerile parlamentare pe 19 noiembrie 1946 cu ajutorul tancurilor sovietice. Acest ghimpe înfipt adânc în ochiul “reformatorilor” Brucan, Iliescu, Petre Roman Neuländer și Dragnea nu putea fi scos decât prin infiltrarea partidului cu semidocți și persoane de cea mai joasă ținută morală, dispuse la orice compromis.

Din 1990 și până astăzi, pentru compromiterea PNȚCD și ideii de monarhie constituțională, a fost trimisă în misiune o armată de oameni. S-au alocat resurse nelimitate. Iată că a fost nevoie de 29 de ani pentru a aduce operațiunea la acest stadiu.

Nu a fost ușor, dar Aurelian Pavelescu a reușit. Cum? Îndepărtând orice opozant, înconjurându-se sistematic de persoane fără competențe profesionale, de indivizi dispuși să facă orice compromis pentru o candidatură, de amatori a căror unică realizare în această viață o reprezintă ocuparea unei funcții de conducere într-o organizație fără membri. Păcat de cei câțiva tineri care (în alte circumstanțe) ar putea ajuta partidul.

Chiar și în aceste condiții, lupta este departe de a fi terminată.

Este dureros să vedem PNȚCD alături de PSD – continuatorul PCR și FSN, legitimând persoane precum Saul Bruckner a.k.a. Silviu Brucan, care la 14 septembrie 1947, în calitate de redactor-șef adjunct la Scânteia, în plin proces intentat liderilor țărăniști,  a cerut condamnarea la moarte a acestora în fața tribunalului militar: „Banda național-țărănistă are ceea ce se numește antecedente. Ea nu se află la prima lovitură: e recidivistă învechită în rele… nu poate fi absolvit de crimele trecutului un partid care a continuat cu o perseverență drăcească să comită cele mai grave atentate împotriva poporului… a pregătit minuțios un război criminal și a urmărit pas cu pas declanșarea și prelungirea lui, călcând peste sute de mii de cadavre și privind cu o nepăsare și cinism cum se alege prăpăd dintr-o țară și un popor, a fi gata mereu de a vinde și înrobi o națiune care aspiră la libertate și a organiza apoi înfometarea ei… Osânda care se va abate asupra capilor P.N.Ț. va fi expresia voinței întregului popor de a lichida această piedică în calea dezvoltării, independenței și suveranității naționale“ (extras din Cristian Borz, Monografia Satului Bădăcin și a Familiei Maniu, editura Caiete Silvane, ed. a III-a, Zalău, 2018)

Procesul comunismului

Cred că astăzi ar trebui să privim cu alți ochi congresul PSD din 18 octombrie 2015 (de care, oricum, puțini își mai aduc aminte) și acțiunea lui Liviu Dragnea de condamnare a comunismului, de asumare a responsabilității pentru victimele comunismului și cererea de iertare în numele PSD pentru trecutul partidului:

“Nu am avut curajul să condamnăm crimele comunismului, nu ne-am asumat unele greșeli făcute în primii ani de după Revoluție. Tratamentul politic aplicat unor supraviețuitori sau unor victime ale dictaturii poate nu a avut moderația și respectul cu care trebuiau tratați acei oameni. […] Trebuie să ne cerem iertare, chiar dacă nu noi suntem vinovați” – Liviu Dragnea.

Această asumare nu ștergea în 2015 sângele de pe mâinile PCR. Era nevoie de ceva mai mult: de legitimitatea PNȚCD. Pe care tot nu o au, în ciuda semnării protocolului pentru europarlamentare! Vorba lui Jan van Ruysbroeck despre soarta damnaților: “vor muri pururi, fără să sfârșească vreodată a muri”.

Procesul comunismului este o temă pe care mulți aveau și au interesul să o ducă în derizoriu. Protocolul Pavelescu – PSD va fi unul dintre argumentele stângii, neocomuniștii și adepții democrației originale prezentându-l deja ca pe o reconciliere istorică. Însă trebuie spus tare și răspicat, cu toată răspunderea: reconcilierea este doar între Pavelescu și PSD.

Vom avea nevoie de multă înțelepciune și răbdare pentru a readuce în discuție problema așa cum Seniorul o făcea după 1990:

“Am vorbit şi eu in repetate rânduri despre un proces al comunismului. Din păcate, lumea de la noi a considerat că noi numim procesul comunismului ceea ce ar însemna procesul unor comunişti. Or, din punctul meu de vedere, nu ştiu dacă există oameni vinovaţi, susceptibili de a fi condamnaţi pentru excesele pe care le-au facut în calitatea lor oficială, pentru că, după opinia mea, cei mai mulţi sunt, din punct de vedere moral, iresponsabili. Eu am întâlnit un torţionar care m-a bătut cu saci de nisip, cu perne ude, care a încercat să smulgă de la mine nişte mărturii mincinoase pentru a fi utilizate într-un proces care era străin de preocupările mele. După eliberare, când m-a văzut de la distanţă, a încercat să mă evite, dar eu m-am dus direct la el şi i-am spus: „Domnule, dacă vreodată ai să ajungi în faţa justiţiei ca să răspunzi pentru crimele pe care le-ai facut, îţi recomand să mă pui martor pe mine. Eu am să spun că un om care s-a putut preta la ceea ce ai facut dumneata, neobligat de nimeni, în puşcărie, cu nişte oameni despre care ştiai că nu au nicio vină, denotă că dumneata eşti – din punct de vedere moral -iresponsabil şi atunci locul dumitale nu este în puşcărie, ci la casa de nebuni. Eu îţi promit că am să vin la proces şi am să fac instanţei recomandarea asta”. Deci, nu condamnarea unor oameni este importantă, ci condamnarea unor idei.  Or condamnarea acestor idei nu se poate face atât timp cât şi astăzi, când trăim în cripto-comunismul românesc, ideile marxist-leniniste sunt promovate şi respectate de cei care sunt în fruntea bucatelor şi constituie guvemul şi preşedinţia (la data interviului (1995), Preşedinte al României era lon Iliescu) în România. Asta este important, şi nu faptul că Drăghici şi Nikolsky au murit înainte să fie condamnaţi. Ce ar fi câştigat societatea românească prin faptul că un criminal notoriu cum a fost Nikolsky ar fi fost condamnat, pentru că oricum se ştia tot ce a facut. Nu schimba cu nimic situația faptul că, în loc să fie lăsat să moară în vila pe care o obținuse datorită serviciilor făcute partidului, ar fi murit în penitenciar. Dar ceea ce trebuia condamnat era ideologia marxist-leninistă, care a fost catastrofală nu numai pentru România, ci și pentru cei 200 de milioane de europeni din centrul și sud-estul continentului„. (Corneliu Coposu – Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru)

Monarhia constituțională

Pe lângă cele expuse anterior, protocolul semnat de Aurelian Pavelescu cu PSD reprezintă o lovitură puternică pentru cei care s-au implicat în promovarea monarhiei constituționale alături de Pavelescu.

Aurelian Pavelescu a încercat de multe ori să ducă în derizoriu acest subiect. Poate cel mai bun exemplu îl reprezintă alegerile prezidențiale din 2014.

Pe 10 mai 2014 Comitetul Naţional de Conducere al PNŢCD adopta Declaraţia de la Cluj, prin care partidul își exprima dorința unui referendum constituţional cu privire la forma de guvernământ, considerând că republica nu este legitimă. În acest sens, Aurelian Pavelescu iniția discuţii cu ANRM şi Clubul Monarhiştilor, fiind posibilă chiar boicotarea alegerilor prezidențiale.

Trei luni și jumătate i-au luat lui Pavelescu să-și schimbe punctul de vedere cu 180 de grade.

Pe 30 august 2014, Pavelescu semnează protocolul Alianței politice PMP – PNȚCD pentru susținerea Elenei Udrea la Președinție. Republica devenise dintr-o dată legitimă pentru Pavelescu. Înfrângerea Elenei Udrea i-a dat încă un prilej lui Pavelescu să integreze tema monarhiei în planul său de a discredita PNȚCD – atât pe plan intern cât și internațional.

Pe 11 noiembrie 2014, Pavelescu se sucește și își readuce aminte de monarhie. Refuză propunerea lui Daul și a PPE care doreau unitate față de candidatul ACL și îl informează pe Daul că soluția PNȚCD este anularea votului – scrierea pe buletin a sintagmei „Monarhie constituțională!”.

Argumentul lui Pavelescu? În sondaje, 30% dintre cetățeni simpatizează monarhia, iar testamentul politic al lui Coposu și Rațiu trebuie respectat.

Nici o urmă de rușine sau remușcare în mânjirea crezului și principiilor unor oameni cu verticalitate pentru a-și argumenta propriile decizii catastrofale și umilitoare pentru PNȚCD. Nu este la îndemâna oricui să treacă de la Monarhie la Republică și înapoi în numai 6 luni.

Încercând să-și justifice decizia, Pavelescu oferă ca exemplu boicotul referendumului pentru Constituție din 1991 – un eveniment care nu are absolut nici o legătură cu alegerile prezidențiale:

“Din nou, pentru neinformați: în 1991 Corneliu Coposu și PNȚCD au boicotat referendumul pentru Constituție, tot în ideea susținerii Monarhiei. Astăzi, repetăm ceea ce a făcut Coposu în 1991! Atunci Coposu a spus: nu mergeți la vot” – Aurelian Pavelescu

Ce concluzii putem trage de aici? Candidatura doamnei Udrea a fost mai importantă decât testamentul lui Coposu și Rațiu?

Pe 14 noiembrie Pavelescu face un apel către monarhiști, solicitându-le să boicoteze turul doi al alegerilor prezidențiale: “Monarhia Constituțională este soluția pentru Romania! Susțin asta, cu determinare, de ani și ani de zile, singur împotriva tuturor, pe întreaga scenă politică. Să ducem mai departe crezul lui Corneliu Coposu și al lui Ion Rațiu, al PNȚCD, singurul partid vizionar din țară. Traian Băsescu, Elena Udrea și PMP și-au dat acordul pentru realizarea unui referendum constituțional pentru legitimarea statului, o șansă pentru monarhie, un câștig politic excepțional al meu și al PNȚCD! I-am spus acest lucru și lui Joseph Daul, republican francez, că în România vrem monarhie, asumându-mi șocul pe care l-a avut, firesc la un urmaș cultural demn al Revoluției Franceze! Dacă suntem demni, și noi, să spunem adevărul, să nu ne rușinăm de adevărul în care noi credem! Monarhiștii nu-și vor da voturile stângii ateiste (iată că după protocolul semnat, chiar Pavelescu îndeamnă alegătorii să dea voturile stângii ateiste – n.r.) și nici dreptei liberale laice, ne-creștine, fără Dumnezeu!” – Aurelian Pavelescu

Pentru cei care iau pentru prima dată contact cu stilul lui Pavelescu, această schimbare poate părea incredibilă. Nu este! Mișcarea era calculată și făcea parte dintr-un plan mai mare.

Un singur lucru este cert: lista stângii ateiste nu va obține nici un vot din partea monarhiștilor.

Un ultim răspuns pentru semidocți

La justificarea semidocților că “PNL a făcut pact cu PSD și Brătienii nu s-au mai întors în mormânt”, răspunsul meu este următorul:  PNȚCD nu poate fi comparat cu PNL așa cum nici Maniu nu poate fi comparat cu Tătărescu. De altfel, așa cum spunea și Seniorul, “Brătianu va rămâne în istorie pentru ceea ce a făcut, iar Maniu pentru ceea ce a refuzat să facă”.

Aurelian Pavelescu și PSD: numele trandafirului

„Sunt două soluții: singuri sau cu ăialalți. E logic! […] Ăialalți sunt ALDE cu PSD“. Acesta a fost mesajul lui Aurelian Pavelescu la ședința CNC din 2 februarie 2019.

Este cunoscut faptul că opiniile politice ale lui Aurelian Pavelescu se schimbă radical în funcție de interesul de moment. Au simțit-o pe propria piele Băsescu, Panican, Marian Munteanu, Daul și mulți alții. Va veni, mai devreme sau mai târziu, rândul candidatului propus de Pavelescu pe lista PSD.

O singură nelămurire mai am: Episcopii martiri ai Bisericii Romane Unite cu Roma Greco-Catolice ar fi acceptat o candidatură pe listele PCR? Fie ea și pe ultima poziție de pe listă.

Mai jos avem punctele de vedere ale lui Aurelian Pavelescu față de PSD publicate în mediul online (începând cu 31 octombrie 2014).

31 octombrie 2014: „Solicit țărăniștilor și simpatizanților noștri mobilizare pentru ziua votului, în favoarea candidaturii d-nei Elena Udrea. Acest vot va cântări pentru proiectul comun: PMP – PNȚCD – Traian Băsescu, care va ataca alegerile locale și parlamentare din 2016, singura alternativă la alianța PSD – PNL (USL), care îi manipulează pe români, de fapt partidul unic” – Aurelian Pavelescu

2 noiembrie 2014: „[…]uciderea lui Ceaușescu a fost momentul în care securiștii s-au justificat și s-au putut îmbrăca în haina inocentă a victimelor și a „revoluționarilor”, prin Ion Iliescu.” – Aurelian Pavelescu

7 noiembrie 2014: „Nicolae Rațiu îl admonestează pe Victor Ponta pentru că s-a folosit de numele tatălui sau, Ion Rațiu, în campania electorală. Ponta încerca să se legitimeze cu faptul că l-ar fi votat pe Ion Rațiu în 1990. Chiar dacă ar fi fost așa, Ponta nu are dreptul moral să-l invoce azi pe Rațiu, când opțiunea sa a fost lângă Ion Iliescu. Pentru că PSD este partidul care s-a construit în contra principiilor și valorilor promovate și apărate de Ion Rațiu, este expresia anti Ion Rațiu în morală și în politică! Hristos ne spune ca oricine se poate converti și poate fi iertat, chiar și în ultima clipă a vieții. În politică, însă, pocăința și iertarea nu ar trebui măsurate în voturi. PNȚCD a suferit și el, suferă încă, umilințe uriașe, ca și Ion Rațiu, în timpul vieții sale și după dispariția sa. Cu atât mai greu pentru mine, cu cât știu, că mulți alții, că PNȚCD însuși nu l-a prețuit pe Ion Rațiu cum ar fi meritat, în timpul vieții sale: am cerut scuze familiei sale, dezamăgite, în numele partidului. Ion Rațiu rămâne, lângă Corneliu Coposu, cea mai importanta figură politică de după 1990!” – Aurelian Pavelescu

14 Noiembrie 2014: „Recomand monarhiștilor să boicoteze turul doi al alegerilor prezidențiale Monarhia Constituțională este soluția pentru Romania! Susțin asta, cu determinare, de ani și ani de zile, singur împotriva tuturor, pe întreaga scenă politică. Să ducem mai departe crezul lui Corneliu Coposu și al lui Ion Rațiu, al PNȚCD, singurul partid vizionar din țară. Traian Băsescu, Elena Udrea și PMP și-au dat acordul pentru realizarea unui referendum constituțional pentru legitimarea statului, o șansă pentru monarhie, un câștig politic excepțional al meu și al PNȚCD! I-am spus acest lucru și lui Joseph Daul, republican francez, că în România vrem monarhie, asumându-mi șocul pe care l-a avut, firesc la un urmaș cultural demn al Revoluției Franceze! Dacă suntem demni, și noi, să spunem adevărul, să nu ne rușinăm de adevărul în care noi credem! Monarhiștii nu-și vor da voturile stângii ateiste și nici dreptei liberale laice, ne-creștine, fără Dumnezeu! Klaus Iohannis nu și-a mărturisit în toata campania credința în Iisus Hristos și nici în principiul monarhic, disprețuind crezurile și idealurile noastre în mod vădit. De aceea, încă o dată, PNȚCD nu-și va da voturile sale niciunuia dintre candidați. Monarhiștii au acum ocazia să spună, într-un glas cu noi și cu Casa Regală a României: NIHIL SINE DEO! Dacă nu acum, atunci, când? Daca nu noi, atunci, cine?” – Aurelian Pavelescu

28 ianuarie 2015: „Cu PSD-ul ne-am lămurit: partid corupt endemic, cu miniștri, parlamentari, baroni de toate felurile, mari foști jucători de nivel înalt etc., etc. la închisoare. Pe lângă acest PSD, noul PNL și-a construit o imagine de partid democrat, viitorul și speranța țării. Cum adică? E adevărat, până mai ieri balanța atârna de partea PNL-ului, dar acum, după ce vedem ce spun Gabriel Sandu și Pinalti, după noul dosar al lui Chiuariu, cu un regiment la rând de pușcăriabili, lupta pentru întâietate cu PSD-ul la capitolul corupție se întețește. Sunt umăr la umăr […]” – Aurelian Pavelescu

4 februarie 2015: „[…]Pentru ca acest mare partid să poată reveni pe scenă, de fapt împotriva tuturor, este nevoie de o politică de alianțe, altfel, așa cum am mai spus-o, nu putem accede în parlament, iar dispariția partidului este de ne-evitat. Cu cine să te aliezi? Cu PNL, nu, pentru că PNL nu dorește decât dispariția PNTCD, singura ofertă făcută fiind fuziunea prin absorbție. Cu PSD, nu se poate accepta de plano. Atunci?[…] ” – Aurelian Pavelescu

16 februarie 2015: „[…]Atunci când liderii vechi ai partidului au dorit, cu acordul lui Ion Diaconescu chiar, sa facă compromisul cu PSD, în 2009, partidul a avut puterea să spună NU, chiar împotriva acestora. Nu pentru PNȚCD, ci, în primul rând, pentru români, întoarcerea la valorile și principiile țărăniste înseamnă singura șansă de renaștere[…]” – Aurelian Pavelescu

17 februarie 2015: „[…]M-am opus trădării din 2009, când aripa dizidentă, în frunte cu Ion Diaconescu, Gheorghe Ciuhandu, Radu Sârbu, Andrei Dimitriu, Mihai Grigoriu, Virgil Petrescu și alții, au trecut de partea PSD-ului lui Mircea Geoană, cerând țărăniștilor să voteze la prezidențiale candidatul partidului lui Ion Iliescu[…]” – Aurelian Pavelescu

21 februarie 2015: „[…]Singurul brand politic legitim, care poate asigura o asemenea acțiune politică de amploare, este PNȚCD, partid cu o tradiție istorică și repere morale necontestate. Cred, cu putere, că alte formule politice, noi sau foarte noi, nu vor avea forța de a garanta o renaștere națională. Din contra, vor fi strivite între cele două partide, la fel de corupte și lipsite de viziune – PSD și PNL -, într-un joc electoralist controlat[…]” – Aurelian Pavelescu

14 martie 2015: „[…]PSD, marele partid al corupției instituționalizate, a primit, numai în ultimele trei zile lovituri nimicitoare: Vanghelie (rețeaua din PSD), Șova, Vâlcov, iar un ins ca Ivan exclus. Hrebenciuc, Nicușor Constantinescu, Stan, etc., etc., etc. sunt, deja, în trecut, ca și cum nici nu ar fi existat[…]” – Aurelian Pavelescu

3 iulie 2015: „Referitor la hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul de urmărire penală a deputatului PSD Sebastian Ghiță: […]PNȚCD a fost și rămâne un partid în opoziție cu PSD, fiind singurul partid care nu a făcut niciodată, din 1990 până în prezent, nicio alianță cu PSD[…]” – Aurelian Pavelescu

25 ianuarie 2016: „Legile electorale din Romania NU SUNT DEMOCRATICE. Create de PSD și PNL, moștenitoare ale FSN, acestea au impus și impun monopolul politic al unor grupuri de interese, cu rădăcini în regimul comunist, împotriva intereselor poporului. PNȚCD, singurul partid care nu-și are rădăcinile în FSN, protestează![…]” – Aurelian Pavelescu

9 mai 2016: „[…]PNȚCD nu numai că a rezistat, dar a și rămas singurul partid care nu a făcut niciodată alianță cu PSD după 1990! Marginalizat, izolat, atacat din toate părțile, lipsit de resurse atâta vreme, înzestrat însă cu tenacitatea convingerilor politice ale membrilor săi, PNȚCD a reușit să depună liste electorale în marea majoritate a județelor țării[…]” – Aurelian Pavelescu

23 iulie 2016: „Partidele care se pregătesc să ducă mai departe România, cu șanse la alegerile din toamnă, sunt aceleași de 26 de ani, și în linii mari, cu aceiași conducători: PSD (FSN), PNL (PDL, PD, FSN), ALDE (din PNL) și PMP (PD, PDL, UNPR). În toate țările care au traversat tranziția de la comunism lucrurile s-au mai schimbat, au apărut partide noi, idei noi, electori noi… Numai la noi, tot ei! Nu întâmplător. Pentru că România a fost ocupată, prin și de către ei, iar ocupația trebuie securizată pentru viitor și nu se poate face decât tot cu ei. Ei sunt garanții. Singurul partid care, prin vocație, putea să apere linia naționala, PNȚCD, s-a luptat să rămână în ființă ca partid, fiind decimat de structurile statului pus sub ocupație și de partidele care au participat. S-a dorit desființarea lui printr-o absorbție, ceea ce am refuzat, cu prețul izolării totale, ceea ce s-a și întâmplat[…]” – Aurelian Pavelescu

23 ianuarie 2017: „L-am urmărit cu atenție pe Liviu Dragnea în interviul din această seară la RTV. L-am urmărit și cu alte ocazii. Este, fără îndoială, un adversar redutabil. Liderii dreptei (așa-zișii) l-au desconsiderat și minimalizat permanent, cu aroganța tipică: „lasă, bă, comunistule…, baronule…, infractorule…, că știm noi”!!! „Că noi avem sânge-albastru, suntem de… dreapta…, noi suntem cu democrația, cu statul de drept… etc.!” Parcă acei lideri ai dreptei ar fi fost infailibili, doar ce spun ei este adevărul, ei sunt adevărul, pentru simplu motiv că sunt… ei! Ei, bine, Dragnea, fără urlete, fără insulte, încet-încet, cu o mare tenacitate, a reintrodus în PSD disciplina, a refăcut unitatea distrusă după Adrian Năstase și a câștigat detașat, la scoruri istorice, și alegerile locale, și alegerile parlamentare! Acum, la fel de tenace și calm, îi taie toate ieșirile lui Iohannis și este la un pas să trimită PNL-ul în istorie… Mare eroare! Din Arta Războiului a lui Sun Tzu, liderii dreptei nu au învățat nimic! A-ți subestima adversarul este fatal! Pierzi orice război![…]” – Aurelian Pavelescu

24 ianuarie 2017: „[…]PSD, decimat de DNA, a reușit să se repoziționeze și să se lățească, profitând de degringolada și orgoliile de pe dreapta. Rezultatul? Câștigarea la scoruri istorice a alegerilor locale și parlamentare. Când constat aceste lucruri astăzi, zic rinocerii de pe dreapta: Pavelescu e cu PSD-ul… Eu, care am încercat ani de zile să salvez dreapta de la distrugere! I-am avertizat pe toți! Aaaa, nu vreți sa dați socoteala? Pai, voi, peneliști și pedeliști ați făcut alianțe cu PSD-ul și ați guvernat cu ei, nu eu, nu PNȚCD! Noi, niciodată! Acum sunteți anti, acum sunteți fete mari? Maine dacă vă bagă Dragnea în seamă, hop în barca lui! Numai că nu are nevoie de voi, nu mai are nevoie de voi!” – Aurelian Pavelescu

7 februarie 2017: „Sunt unii care cred că și mie, și colegilor mei din PNȚCD, ne pot da lecții de Corneliu Coposu sau Ion Rațiu! Asemenea poziții nu le accept. Suntem singurul partid care nu a făcut niciodată alianță cu PSD din 1990 până în prezent. PNL, PDL, UDMR, PMP (vechiul PDL) cu toții au stat la guvernare cu PSD, când le-a convenit și când PSD i-a primit la masa guvernării! Nici astăzi! Pentru că PSD are a se curăța și cere iertare, pentru că este responsabil, în cea mai mare măsură, de drumul greșit pe care a luat-o România din 90 încoace, pentru multe alte motive: baroniade, corupție etc. etc[…]” – Aurelian Pavelescu

Aurelian Pavelescu despre Mihai Tudose: între “este de neimaginat cum asemenea personaje ajung premieri ai României” și “adevărul este că Tudose este un tip echilibrat și „normal”, dintr-o bucată”

26 iunie 2017: „Mihai Tudose, un activist trist: PSD va putea supraviețui tristeții acestuia? Este de neimaginat cum asemenea personaje ajung premieri ai României! Omul a făcut dreptul la o facultate privată, de 3 ani, facultate care pregătea secretari de primărie: cei cu asemenea diplome nu puteau intra nici în avocatura, nici în magistratură. Mai târziu, legea i-a asimilat și pe ei… Mai târziu, tot felul de masterate dubioase, diplome onorifice, mosmăieli prin cercuri urât mirositoare, a la Gabriel Oprea: brrrrrr!!! Cum să poarte imaginea României? Delir, delir, delir[…]” – Aurelian Pavelescu

28 iunie 2017: „Am urmărit conferința de presă cu Dragnea și Tudose. Până la urmă, cine știe, ar putea să fie Tudose un bun premier? Sunt atâtea exemple de oameni fără mari performanțe intelectuale și lipsite de față comercială, care au performat politic. Unii în mod neașteptat. Nu știu daca este potrivită trimiterea la piatra din capul unghiului. Cu o anumită modestie și realism, fără accente de vedetism și aroganță, Tudose ar putea fi un om al faptei. Nu sunt unul dintre cei care, dorind ca PSD-ul să plătească pentru ceea ce este responsabil – ca adversar politic -, să doresc și răul României dacă are premier pesedist. Sportiv este să-i dăm o șansă și lui Tudose. Vom urmări îndeaproape.” – Aurelian Pavelescu

9 august 2017: „[…] Adevărul este că Tudose este un tip echilibrat și „normal”, dintr-o bucată, cu experiență politica dar și economică. Este și un tip curajos: a vorbit fără niciun fel de inhibiție despre încetarea privilegiilor și tratamentelor preferențiale pentru multinaționale, inclusiv sistemul bancar, cu argumente, lucru pe care niciun alt prim-ministru nu l-a mai făcut până acum; a explicat în termeni politici simpli, pe înțeles, măsurile economice și fiscale, care n-au părut deloc apocaliptice, cum zic unii. Ar fi putut să fie actor, dacă ar fi avut ceva dicție, că are umor, dar, se pare că, deși flirtează cu vedetismul, nu-i place și revine repede cu picioarele pe pământ. Cred că epoca în care zisa dreaptă a polarizat și a încasat votul negativ, cu tema „jos PSD, că sunt comuniști, că sunt securiști” etc., s-a încheiat […]” – Aurelian Pavelescu

Aurelian Pavelescu despre propunerea unui agramat PSD pentru fotoliul de ministru (nu am găsit un punct de vedere față de propunerea celorlalți analfabeți PSD )

28 ianuarie 2018: „PSD propune un agramat pentru fotoliul de Ministru al Educației! INACCEPTABIL! AFARĂ CU CRETINUL! Valentin Popa este rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și este propunerea PSD pentru funcția de Ministru al Educației! L-am văzut cu toții pe acest domn făcând zeci de greșeli gramaticale în tot felul de discursuri: dezacorduri flagrante în serie, foarte multe cuvinte la forme greșite gramatical („pamblică”?) – în mod grotesc -, formulări ilogice în limba română, care stârnesc hohote de râs! Pe scurt, Valentin Popa este un ANALFABET! Rar mi-a fost dat să întâlnesc o persoană care să vorbească atât de pocit, chiar dintre cei fără studii superioare sau medii: nici dintre cei care au opt clase! Pentru că limba română nu este o chestiune de învățat în școală, ci în familie și societate. Concluzia mea, prin urmare, este că acest Valentin Popa ESTE CRETIN! […]” – Aurelian Pavelescu

13 iunie 2018: „[…]În ultimele zile atacuri furibunde la adresa PNȚCD. Că ne-am aliat cu PSD, că se răsucește Coposu în mormânt! Cine spune asta? PNL! Toate unitățile militare de presă susținătoare – Realitatea TV, Digi24 și B1TV – urlete, gemete, chicoteli. Dintr-o dată, au devenit apărătorii lui Coposu, Maniu, Mihalache, ai principiilor și istoriei, ei, principalii lor detractori istorici. […]Înainte de a face ei USL-ul cu PSD, în 2011, am avut două discuții cu Crin Antonescu, Președintele PNL de atunci. I-am cerut să nu facă alianța cu socialiștii, ci să facem alianța partidelor istorice! A refuzat și a intrat cu capul în gard, cum i-am spus că se va întâmpla! Și acum voi, liberalii, îmi dați lecții de morală și politică? Din partea noastră s-a umplut paharul! Noi n-am făcut niciodată alianțe cu PSD![…]” – Aurelian Pavelescu

17 iunie 2018: „COLOANA A 5-A DIN PNȚCD, TRĂDĂTORII! Cei care s-au auto-proclamat „țărăniști autentici” sunt apărătorii statului paralel și produsul vechii Securități! Au avut misiunea de a distruge PNȚCD din interior: am salvat partidul! […] 4) În 2010, țărăniștii „autentici” conduși de Radu Sârbu (care se auto-intitula Președinte PNȚCD), au participat la Congresul PSD, cu Geoană Președinte, cerând PSD să facă alianță cu PNȚCD! Aceeași Coloana a 5-a a Securității din interiorul PNȚCD, „autenticii”! 5) Aceeași mișcare a Coloanei a 5-a a trădătorilor „autentici” în 2012! Când PNȚCD a hotărât să meargă singur la alegeri, țărăniștii „autentici” au sărit în barca PSD, sprijinind USL-ul, cu Victor Ciorbea vârf de lance, cerând țărăniștilor să voteze cu PSD și PNL, adică USL! Prin urmare, să voteze cu PSD! 6) Azi, când PNTCD se ridică împotriva statului paralel și a noului PNL – NOUA SECURITATE – susținătorul statului polițienesc, „țărăniștii autentici” mă acuză ca m-am dat cu PSD, deși n-am făcut nicio alianță și nicio negociere! Așa cum ei au făcut în 2010, 2012, în mod explicit, la lumina zilei! PNȚCD nu s-a luptat și nu se luptă numai cu PNL, PSD, PDL, ci, mai ales, cu Coloana a 5-a a vechii și noii Securități implantată în PNȚCD pentru controlul și distrugerea lui! Toți așa-zișii „țărăniști autentici”, o denumire fabricată în laboratoarele noii Securități, reprezintă Coloana a 5-a, implantată în PNȚCD încă din 1990 de către vechile structuri securiste, care au misiunea de a distruge PNȚCD! Oriunde veți vedea cuvintele „țărăniști autentici” veți ști că ei sunt mâna lungă a trădării, vechea și noua Securitate, care dorește desființarea PNȚCD!” – Aurelian Pavelescu

Pavelescu și oda pentru Dăncilă

22 decembrie 2018: „Puneți jos diplomele: Ludovic Orban și Klaus Iohannis sub Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea! Singura dată în istorie când stânga bate dreapta la studiile superioare! Ludovic Orban a lansat cel mai laș și mai mizerabil atac din politica românească de după 1990 și, probabil, de când există viață parlamentară, împotriva Vioricăi Dăncilă: ”tăntica incultă, analfabetă, dar din ce în ce mai tupeistă și obraznică, comite o crimă cu premeditare împotriva economiei…”. Așa a ajuns PNL? Voi face câteva referiri nu pentru a o apăra pe Viorica Dăncilă, în particular, ci discursul politic împotriva acestor derbedei proști care, cu sprijinul statului polițienesc, s-au cocoțat la vârful clasei politice și o compromit. Voi face referirile având ascendentul intelectual asupra acestui inept, care reprezintă, de fapt, o gașcă de interlopi care au confiscat PNL. Ce studii are Ludovic Orban? O Facultate de tehnologia mașinilor de la Brașov, ceea ce i-a permis să muncească pe la Târgu Secuiesc și, apoi, ca o mare onoare, la uzina Tractorul Brașov. Brașovul, pe timpul lui Ceaușescu, nici nu era considerat centru universitar, nivelul studiilor superioare de la Brașov fiind nu pentru ingineri reali, ci un fel de maiștri mecanici cu patalama. Comparativ, Viorica Dăncilă a terminat Institutul de Petrol și Gaze de la Ploiești, o Facultate cu recunoaștere internațională pe timpul comuniștilor, care pregătea specialiști în domeniu, atât români, cât și străini, pentru industria petrolului din întreaga lume: specialiștii români au primit recunoaștere în toata zona de extracție din Orientul Mijlociu, fiind cotați printre cei mai buni din lume. Așa că, dacă-i vom compara pe cei doi, Orban are studii cu mult sub Dăncilă. La fel, Klaus Iohannis a terminat Facultatea de fizică, la Cluj, față de Liviu Dragnea, care a făcut Politehnica București, ultimul fiind fără discuție, cu mult peste Iohannis cu privire la dificultatea studiilor superioare. Pornind de la acest criteriu, singurul obiectiv, Orban este ”analfabetul, tupeistul și obraznicul”, el pe sine se caracterizează. Iohannis, și el, este sub diploma Vioricăi Dăncilă, pentru cei care știu cum erau ierarhizate studiile înainte de 1989.” – Aurelian Pavelescu

Pe aceeași temă

• PNȚCD: regăsirea busolei care indică vestul
• Reconstrucția PNȚCD: între necesitate strategică și interes național
• Apel pentru renașterea creștin-democrației românești
• 11 Ianuarie 1990: PNȚCD își reia activitatea legal
• Corneliu COPOSU: Alternativa de guvernare creștin democrată
• Discursul lui Corneliu Coposu la primul congres al PNȚCD

Acesta este Alin Demle, întruchiparea penibilului absolut. Consilier local PSD – trecut și pe la PPDD.

Singurul consilier din istorie care cere „mai multă transparență la cheltuirea banilor proveniți din DONAȚII“ – în condițiile în care Demle nu a donat nici măcar o încurajare.

Nici bine nu m-am întors de la Bădăcin că prozeliții și frustrații de serviciu (sau fără serviciu ) au și început să posteze manipulări patetice de pe tradiționalele conturi false care s-au aciuat pe lângă noi în mediul online.

Timp de aproape doi ani am făcut eforturi considerabile să ignor refulările celor care în viața de zi cu zi stau cu capul plecat ca nu cumva să supere păpușarii care le dictează când – dar mai ales cât să respire. Lipsite de orice urmă de coloană vertebrală, păpușile de cârpă fac ceea ce știu mai bine atunci când își duc veacul într-un mediu întunecat și umed: put.

Fac o excepție și mă opresc astăzi ca să răspund manipulărilor postate în ultimul timp deoarece am văzut că tot mai mulți oameni de bună credință pică în capcana întinsă.

Apelul lansat la Bădăcin nu are culoare confesională (greco-catolică) așa cum nici PNȚCD nu este un partid confesional. Un argument irefutabil este prezența la eveniment a preotului ortodox Pușcaș și mesajul trimis de preotul ortodox Ioan Ghiurco – care având imediat după Sfânta Liturghie două botezuri și o cununie, nu a putut fi prezent la Bădăcin… dar ne-a așteptat în cursul serii la Zalău pentru a-i relata cum s-a desfășurat lansarea apelului. Mai mult, nu toți cei prezenți la eveniment sunt greco-catolici – de exemplu subsemnatul.

Manipulatorii de serviciu uită să mai menționeze că la organizarea evenimentului au contribuit atât Fundația Corneliu Coposu cât și Fundația Ion Rațiu. Împreună. Colaborarea dintre Fundațiile Rațiu și Coposu îi pune în dificultate pe prozeliții care se văd acum obligați să născocească alte presupuse disensiuni.

În fine, informația că am plecat de la Bădăcin cu buzunarele doldora de bani, devalizând tocmai Casa Memorială Iuliu Maniu (Dumnezeule mare!), este atât de amuzantă încât poate fi păstrată pentru zilele negre și folosită pe post de antidepresiv. Cine lansează astfel de zvonuri? Fix cei care nu au donat nici măcar o lețcaie pentru acest monument istoric.

În loc să mai băgăm în seamă tradiționalii agitatori penibili ar trebui să ne întrebăm:

• cine are interesul să mute atenția colectivă de la mesajul și esența Apelului spre o manipulare care îl prezintă într-o lumină confesională?
• cine are interesul să nu recunoască și să ignore colaborarea dintre Fundațiile Coposu și Rațiu?
• cine are interesul să ne dezbine inventând și invocând disensiuni între „ardeleni“ și „regățeni“?

Faptul că aparatul de propagandă și-a reluat activitatea cu ocazia Apelului nu poate decât să mă bucure. Înseamnă că mergem pe drumul cel bun.

Pentru propagandiști, numai milă!

Toată munca depusă de Gabriel Țepelea și de alți membri PNȚCD la începutul anilor ’90 s-a irosit. Tot mai puțini își aduc aminte că PNȚCD a avut un reprezentant de marcă la nivel european în persoana lui Gabriel Țepelea: fost membru al Grupului parlamentar și al Comisiei mixte pentru Parlamentul European între 1992 și 1996 și chiar vicepreședinte al Uniunii Europene Creștin Democrate între 1997 și 1999 – timpuri aproape ireale, vremuri când valoarea personală dădea greutate funcției (astăzi lucrurile stau altfel), PNȚCD era un partener de încredere și avea un cuvânt important de spus pe plan internațional.

Ca să apreciem la adevărata ei valoare munca depusă de membrii și simpatizanții PNȚCD în acele timpuri ireale, putem privi lucrurile dint-o altă perspectivă: două decenii au trebuit să se scurgă pentru a deveni anonimi pe plan internațional – enorm dacă ne gândim că e mult mai ușor să distrugi decât să construiești.

Rolul marginal pe care a ajuns să îl joace PNȚCD în politica românească  este principalul motiv pentru care am fost excluși. În condițiile în care ne aflăm la 0.3% și avem 3 primari la nivel național, credeți că avem ceva de oferit? că putem discuta și propune proiecte în cadrul PPE fără să fim ridicoli? Putem discuta despre strategii când cea promovată de noi este de fapt o elucubrație „de mare perspectivă”?

Oricât ne-am ascunde și orice am posta, excluderea din PPE este o lovitură teribil de grea pentru PNȚCD. Ne așteaptă o muncă îndelungată și complexă pentru a repara greșelile făcute până acum.

Însă vina nu aparține numai ciracilor care au pierdut definitiv contactul cu realitatea, care aplaudă frenetic asemenea celebrilor Barra bravas argentinieni orice vodevil pus în scenă în timpul ședințelor.

Vina este a noastră, a tuturor.

Îmi aduc aminte citind un dialog purtat între Contele István Csáky și diplomatul român Raoul Bossy în care primul îi spunea ambasadorului nostru: „ce ne apropie mai mult decât negocierile sunt pericolele comune” – un citat care merită cioplit în piatră în fiecare sediu.

De aproape un deceniu noi nu mai suntem capabili să vedem pericolele comune. Rezultatele sunt cele cunoscute: 0.3% în scădere, scindări, conturi false, puciuri, procese, maziliri.

În loc să elaboram politici comprehensive, preferăm să ne angrenăm în conversații anodine reproșându-ne reciproc păcatele. În tot acest timp partidul a ajuns la matineul politicii.

Nu am reușit sa ne solidarizăm în momentele importante deoarece diversitatea și dialogul intern sunt de ani de zile subiecte tabu. Până când?

„Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece “

O va face? Niciodată!

Conducerea trebuie să își asume responsabilitatea politică și să facă un pas în lateral. Ajunge!

Scurt istoric

Corneliu Coposu, fostul director de cabinet, apoi secretarul politic al lui Iuliu Maniu și totodată unul dintre cei mai apropiați oameni pe care Sfinxul de la Bădăcin i-a avut, îi solicita în 1987 vicepreședintelui Uniunii Europene Creștin Democrate, domnul Jean-Marie Daillet, aderarea PNȚ (aflat la momentul respectiv în ilegalitate) la UECD, cu rugămintea ca aceasta să nu fie făcută publică decât atunci când condițiile în România vor fi favorabile.

Corneliu Coposu rememorează afilierea la Internaționala Creștin Democrată la Congresul PNȚCD din 27 septembrie 1991: „La 2 februarie 1987, activând în clandestinitate, am afiliat partidul la Internaționala Creștin Democrată. Adeziunea noastră întreprinsă sub regimul intern de asuprire și hăituire a opoziției, la cererea noastră a fost publicată numai la 7 februarie 1990 pentru a fi scutiți de represaliile stăpânirii. De la 6 iulie 1991 partidul nostru a fost admis cu statut de observator și la Uniunea Europeană Creștin Democrată“.

În 1996 PNŢCD devenea membru asociat al PPE.

În februarie 1999 a avut loc la Bruxelles cel de-al XIII-lea Congres al PPE unde Uniunea Europeană Creștin Democrată (al cărei membru oficial era PNŢCD încă din 1991) a fost integrată în PPE.

La 1 ianuarie 2007, odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, PNȚCD devenea membru cu drepturi depline al Partidului Popular European.

Au fost șterse toate articolele, fotografiile, setările, comentariile și newsletter-ele. Timp de aproape 3 săptămâni am reconstruit pagina de la 0.

Multe articole au putut fi recuperate din cache-ul google, însă fără fotografii – pe care a trebuit ulterior să le prelucrez.

În ciuda tuturor eforturilor depuse, scrisorile (peste 100) trimise pentru Casa Memorială Iuliu Maniu și alte 3 articole nu au putut fi recuperate.

Tot răul a fost spre bine: am refăcut site-ul și am modernizat unele pagini. Sper ca noul design să fie mai frumos decât cel vechi.

Vă mulțumesc pentru sprijin!

M.A.

PS: provider-ul (amator și de la care oricum voi pleca în următoarele zile) a înregistrat o plângere la DIICOT. Nu mă încălzește. Am contactat și eu un avocat care să mă reprezinte.

Din păcate, monumentul istoric nu a fost reabilitat nici până la această oră. Casa lui Iuliu Maniu, unul dintre cei mai prestigioși politicieni pe care i-a avut țara noastră, se află în continuare la mila publicului larg.

Deși au trecut 64 de ani de la dispariția sa, Iuliu Maniu a rămas un lider capabil să coaguleze în jurul său oameni și idei. Dovada sunt donațiile strânse și activitățile de voluntariat desfășurate. După doi ani de la demararea campaniei, timp în care oameni inimoși, ONG-uri, firme și diverse instituții au făcut importante sacrificii financiare, muncitorii au reușit să consolideze fundația și aproape toţi pereţii casei.  În urma inițiativei admirabile venite din partea PNȚCD Cluj, au fost demarate lucrările de împrejmuire cu gard a Casei și a mormintelor familiei Maniu.

Cu toate acestea, problemele financiare continuă să pună presiune pe proiect. Acoperișul se află într-o stare avansată de degradare și se poate prăbuși în orice clipă, banii strânşi din donaţii nu sunt suficienți, administrația locală se eschivează ori de câte ori problema Casei Memoriale este adusă în discuție, iar Ministerul Culturii nu a alocat fonduri.

Primarul Boncidai – absent nemotivat (de 25 de ani)

La invitația preotului Cristian Borz, pe 5 februarie am călătorit peste 4000 de kilometri pentru a participa la Șimleu Silvaniei la sfințirea memorialului „Iuliu Maniu – făuritor de țară“. Articolul despre comemorarea marelui om politic Iuliu Maniu la Șimleu Silvaniei și Sighetu Marmației poate fi citit aici.

Spre marea mea surprindere, de la ceremonie a lipsit însuși primarul comunei Pericei, domnul Boncidai Csaba, cu care speram să discut personal despre cele 50 de scrisori pe care i le-am adresat, despre promisiunile nerespectate din ultimii ani și mai ales despre ultima găselniță: refuzul de a contribui la reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” pentru că imobilul nu se află în patrimoniul comunei – merită menționat faptul că Primăria oraşului Şimleu Silvaniei nu s-a ascuns în spatele birocrației și a alocat suma de 15.000 RON deși imobilul nu se află în patrimoniul orașului. Primăria Pericei, care ar fi trebuit să fie primul donator al campaniei, se eschivează.

Surprinderea mea a fost cu atât mai mare cu cât domnul Boncidai participase la toate evenimentele culturale dedicate marelui om politic Iuliu Maniu. Inițial îmi era teamă că a pățit ceva. Apoi am realizat că 2017 nu este an electoral și că alegerile locale au trecut demult.

Recunosc că mai există două explicații care ar putea motiva absența domnului primar Boncidai: drumul extrem de lung și anevoios dintre Șimleu Silvaniei și Pericei (6 kilometri) sau bunul simț – cum să participi la sfințirea unui memorial într-o altă localitate, când tu nu ai contribuit cu nimic pentru reabilitarea Casei Memoriale Iuliu Maniu, imobil aflat pe raza comunei al cărei primar ești. Greu de zis care variantă este mai plauzibilă.

Comparație între Casa Memorială Iuliu Maniu și Casa Memorială Konrad Adenauer

Despre Iuliu Maniu pe scurt

• studii universitare la Cluj (Facultatea de Drept – 1891-1896), Budapesta și Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896
• și-a început activitatea de avocat la Blaj
• debutează în activitatea politică încă din vremea studenţiei, devenind membru al Partidului Naţional Român în 1891, la vârsta de 18 ani
• a avut un rol important şi în acţiunea memorandiştilor din perioada 1892 – 1895: împreună cu Pompiliu Dan a redactat manifestul „Către poporul român din Ardeal şi Ţara Românească
• în 1897, la vârsta de numai 24 de ani, este ales în Comitetul de conducere al PNR
• a fost ales în 1906 deputat în Parlamentul din Budapesta
• a refuzat să semneze declaraţia cerută de guvernul de la Budapesta prin care se solicita intrarea României în război alături de Austro-Ungaria
• în iunie 1915 autorităţile maghiare au decis să fie încorporat în armata austro-ungară și trimis pe front
• a participat hotărâtor la pregătirea unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat
• a fost trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorității române din Transilvania, înființând la 30 octombrie 1918 la Viena, Consiliul Național al Românilor din Transilvania
• pe 14 noiembrie 1918 a pus capăt negocierilor dintre CNR și Oszkar Jaszi, reprezentantul Budapestei, prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria, spre unire cu restul teritoriilor românești (Vechiul Regat).
• s-a numărat printre organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde s-a decis unirea Transilvaniei cu Regatul României
• pe 2 decembrie 1918 a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcție echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind totodată și funcția de ministru de interne.
• la 9 august 1919 conferinţa Naţională a PNR l-a ales în funcţia de preşedinte al partidului pe Iuliu Maniu
• nu a recunoscut Constituția din 1923, afirmând că ar fi nulă de drept
• președinte al partidului Național Țărănesc (1926-1933 și 1937-1947)
• de trei ori prim-ministru al României între 1928 și 1933
• pe plan extern a colaborat cu lordul Rothermere, fervent susținător al revizuirii tratatului de la Trianon și a frontierelor româno-ungare
• deşi la început, din ambiţie politică, s-a numărat printre susţinătorii principelui Carol şi a revenirii acestuia pe tron, când noul rege a manifestat tendinţe autoritare împotriva principiilor democratice, nu a ezitat să se angajeze într-o nouă luptă de opoziţie.
• pe 25 noiembrie 1937 a fost încheiat Pactul de neagresiune electorală între Iuliu Maniu şi Corneliu Zelea Codreanu, căpitanul Mişcării Legionare, la care au aderat Gheorghe I. Brătianu şi Constantin Argetoianu.
• s-a opus în permanență guvernării autocratice a regelui Carol al II-lea, iar în particular înființării în 15 decembrie 1938 a Frontului Renașterii Naționale, o formațiune totalitară, care dădea startul unipartidismului român
• 15 decembrie 1938, Iuliu Maniu și alți cincizeci de membri importanți (ardeleni și bănățeni) ai Partidului Național Țărănesc, au prezentat regelui Carol al II-lea un memorandum: Patria de lux. Memorandul românilor din Transilvania (Ardeal, Banat, Crișana, Satu-Mare, Maramureș) prezentat M.S. Regelui Carol II în 15 decembrie 1938, în care este sever criticată dictatura regală și centralizarea excesivă a țării.
• după eșecul politicii lui Carol al II-lea și pierderile teritoriale din 1940, a refuzat colaborarea cu regimurile instalate după 6 septembrie 1940
• începând cu 1940, a fost un opozant al regimului lui Ion Antonescu
• a fost unul dintre artizanii loviturii de stat de la 23 august 1944
• după 23 august 1944 a luptat împotriva preluării țării de către comuniști
• s-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democrației
• a obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.
• în urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947
• prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, era condamnat la închisoare pe viață
• s-a stins din viață la 5 februarie 1953 la Sighet
• cadavrul său a fost aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.

Pe 5 februarie s-au împlinit 64 de ani de la dispariția marelui om politic Iuliu Maniu – simbolul democrației românești și adversar al dictaturilor de orice fel – și 54 de ani de la dispariția liderului țărănist Ion Mihalache.

Weekendul trecut am călătorit peste 4000 de kilometri pentru a fi prezent la Sighetu Marmației la comemorarea celui mai important om politic al secolului XX – Iuliu Maniu – și pentru a onora invitația preotului Cristian Borz de a participa la Șimleu Silvaniei la dezvelirea monumentului „Iuliu Maniu – făuritor de țară“.

Ședința festivă de la Sighet

Construim organizații, construim și reconstruim partide pentru a putea reconstrui țara. Dar nu suntem capabili să reabilităm casa unuia dintre cei mai mari oameni politici pe care i-a avut țara noastră. Este inacceptabil să nu facem tot ceea ce depinde de noi pentru a salva un monument istoric cu o valoare inestimabilă.

Nu mică mi-a fost mirarea când la finalul alocuțiunii mi-a fost atrasă atenția că omit să spun tot adevărul și că situația nu este atât de gravă: că de fapt Casa Memorială a primit bani anul trecut de la Ministerul Culturii, iar situația nu este atât de disperată din moment ce imobilul se află pe lista de reabilitare a Ministerului Culturii.

Recunosc, până sâmbătă am crezut că le-am auzit pe toate. Am mai auzit scuze, refuzuri, promisiuni… sâmbătă a fost pentru prima dată când am auzit un punct de vedere susținut cu argumente false.

Am spus-o la Sighet și doresc să fie clar pentru toată lumea: până la data și ora publicării acestui text, Casa Memorială Iuliu Maniu nu a primit bani de la Ministerul Culturii. Nici de la Ministerul Culturii și nici de la alte ministere. Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național Sălaj a transmis în nenumărate rânduri prioritățile de restaurare ale județului. Rezultatul: județul Sălaj a primit în 2016 fix 0 RON pentru monumentele istorice. 0 RON. Zero!

Când am făcut prima donație în februarie 2015, Casa Memorială Iuliu Maniu se putea prăbuși în orice clipă. Pereții erau afectați de infiltrații, iar acoperișul era în totalitate degradat. Într-adevăr, după eforturi fantastice depuse de Preotul Cristian Borz și echipa sa de proiect, conacul a ajuns abia în luna noiembrie 2016 (!) să ocupe locul 10 în clasamentul publicat de Institutul Național al Patrimoniului (INP), însumând un punctaj de 153,4 puncte. Obiectivele evaluate de comisia Institutului Naţional al Patrimoniului au obținut valori cuprinse între 186 şi 68 de puncte.

Cele 30 de monumente istorice care apar pe lista publicată de INP sunt eligibile pentru finanțarea lucrărilor de restaurare, dacă fondurile Ministerului Culturii, alocate pentru anul 2017, vor suporta acest lucru.

Atenție: Casa Memorială ocupă în prezent locul 10 și va primi finanțare dacă fondurile alocate pentru anul 2017 vor suporta acest lucru”. Locul 10 nu reprezintă garanția unei finanțări!

Mulți uită că în ultimii 15 ani nu s-a scăpat nicio ocazie în a atrage atenţia asupra situaţiei grave în care se află Casa Memorială Iuliu Maniu:
– Clădirea este inclusă în lista de priorităţi pentru restaurare din anul 2010 până în prezent la Ministerul Culturii. În 7 ani nu s-a primit 1 RON;
– A fost inclusă în lista de priorităţi solicitată de Agenția de Dezvoltare Regională N-V pentru fonduri structurale 2014-2020;
– A fost inclusă în lista solicitată de OUB (Observatorul Urban Bucureşti) al UAR (Uniunea Arhitecţilor din România) şi apare pe site ca şi monument aflat în stare fizică foarte rea;
– S-a solicitat finanţare prin Compania Naţională de Investiţii, în cadrul Programului de intervenţii în primă urgenţă la construcţii vulnerabile şi care prezintă pericol public;
– A fost depus un proiect la Ambasada Statelor Unite – Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale (AFCP) Ediția 2012;
– În 2014 s-au solicitat fonduri SEE.

Rezultatul este cunoscut: monumentul istoric suferă în tăcere și se stinge în fiecare zi.

Un număr foarte mare de oameni trăiesc cu impresia că datoria reabilitării Casei Memoriale revine Ministerului Culturii, motiv pentru care este perfect în regulă să stăm și să așteptăm ca miniștrii să rezolve toate problemele. Noi nu trebuie să facem nimic. Este problema instituțiilor, nu a noastră. Nu ne privește. Nu ne interesează.

Har Domnului, printre cei care au sesizat penibilul argumentului și nu au fost de acord cu aceast punct de vedere se numără și sute de donatori și voluntari. Mulți dintre angajații instituțiilor publice sălăjene au făcut un deosebit efort financiar pentru Casa Memorială Iuliu Maniu, răspunzând pozitiv apelului făcut de Instituția Prefectului Sălaj. Datorită implicării lor și a Preotului Cristian Borz, Casa Memorială Iuliu Maniu continuă să fie în picioare și astăzi. Rămâne de văzut pentru cât timp.

Un imobil de o asemenea valoare nu se restaurează cu promisiuni și discursuri lacrimogene.

Echipa de proiect are în continuare nevoie de susținere financiară pentru a începe lucrările la acoperiș. Având în vedere starea actuală şi vulnerabilitatea acoperişului, se impun intervenţii de primă urgenţă pentru a evita prăbuşirea acestuia.

Într-adevăr, este rușinos că un monument istoric de o asemenea valoare este lăsat în continuare la mila publicului larg. Mult mai rușinos este să privim cu seninătate cum conacul se prăbușește, așteptând minuni de la instituții și primari care nu s-au implicat niciodată în ultimii 27 de ani. Trebuie făcut tot posibilul pentru a păstra amintirea unuia dintre cei mai importanți oameni politici pe care i-a avut România.

Mulțumesc pe această cale:

• domnului Gheorghe Șiman care a facilitat intervenția mea
• singurului donator de la Sighet, domnului Radu Constantin Cioboată, care dintr-o pensie modestă a contribuit cu 50 RON pentru Casa Memorială Iuliu Maniu.

Șimleu Silvaniei

Duminică – 5 februarie – am avut onoarea să fiu invitat de preotul Cristian Borz la Șimleu Silvaniei pentru a asista la dezvelirea și sfințirea monumentului „Iuliu Maniu – făuritor de țară“. Îi mulțumesc pe această cale pentru invitație și pentru primirea deosebit de frumoasă.

Vremea și-a arătat respectul față de cea mai importantă personalitate politică a secolului trecut, ploaia deasă care s-a cernut toată dimineața deasupra orașului oprindu-se cu fix 15 minute înaintea începerii ceremoniei în aer liber.

Nu mă așteptam ca două dintre figurile marcante ale județului să lipsească de la acest eveniment istoric: Tiberiu Marc – Președintele Consiliului Județean și Primarul comunei Pericei, Boncidai Csaba.

Dintre toate absențele, cea a domnului Boncidai Csaba m-a întristat cel mai mult – mai ales că doream să discut cu corifeul Periceiului despre toate promisiunile neonorate făcute de domnia sa în problema reabilitării Casei Memoriale Iuliu Maniu. Recunosc, ar fi fost ciudat ca domnul Boncidai să participe la dezvelirea unui monument nou, aflat într-o altă localitate, în condițiile în care Casa Memorială Iuliu Maniu, monument istoric aflat pe raza comunei Pericei, se află în paragină fiind ignorată chiar și de administrația locală.

Evenimentul a fost organizat de către Primăria oraşului Şimleu Silvaniei, Parohia Greco-Catolică Bădăcin şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Şimleu Silvaniei, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sălaj, Biblioteca Judeţeană Sălaj, Muzeul de Istorie şi Artă Zalău, Centrul de Cultură şi Artă Sălaj şi postul „Radio Maria” din Oradea.

Activităţile au început cu Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru familia Maniu, la Biserica Greco-Catolică „Sfânta Treime”. Apoi, în centrul oraşului, a fost dezvelit Monumentul celui mai important om politic al secolului XX de către sculptorul sibian Nicu Mihoc și primarul oraşului Şimleu Silvaniei, Septimiu Ţurcaş. După depunerea coroanelor de flori, la sediul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică s-a desfăşurat un simpozion tematic sub coordonarea preotului Cristian Borz.

Alexandru Pugna, secretar de stat al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, a promis că se va ocupa împreună cu ministrul Ionuț Vulpescu pentru ca proiectul Casei Memoriale Iuliu Maniu să primească finanţare de la Minister.

Semnificația memorialului

„Statuia lui Iuliu Maniu evidențiază trăsăturile și expresivitatea pe care acesta le avea la vârsta de 45 de ani, în anul 1918. Conceptul lucrării este o poveste a personajului și a faptelor lui Iuliu Maniu. […] Toată construcția lucrării este în jurul personajului din mijloc, Iuliu Maniu, care este realizat din bronz și este așezat pe un jilț care subliniază statura lui de om de stat. Cât despre poziția mâinilor: mâna stângă strânsă înseamnă unitate, iar mâna dreaptă cu palma în jos înseamnă poziția liderului care conduce. Toată lucrarea stă pe un piedestal așezat în mijlocul unui luciu de apă care se revarsă peste conturul României Mari. Pe soleea care înconjoară conturul țării este un citat, un fragment din declarația de la 1918 a lui Iuliu Maniu. […] Pe jilțul personajului este o cergă țărănească pe care sunt motive tradiționale din Moldova, Țara Românească și Transilvania, ceea ce subliniază, pe de-o parte, faptul că la obârșie Iuliu Maniu provenea din rândul țărănimii și a evoluat până la postura de om de stat, pe de altă parte subliniază unitatea celor trei Provincii românești. Iuliu Maniu stă așezat pe un jilț din două motive: reprezentarea personajelor stând în picioare este de sorginte sovietică […] și faptul că personajul stând pe un jilț reprezintă demnitatea lui de om de stat” – sculptorul Nicu Mihoc.

Campania „Salvați Casa Memorială Iuliu Maniu”

„Salvați Casa Memorială Iuliu Maniu” este una dintre campaniile pe care le promovez și la care am contribuit în luna martie și luna decembrie. A fost demarată de preotul Cristian Borz, paroh al bisericii greco-catolice din Bădăcin și popularizată pe facebook, în presa scrisă și cea audio-vizuală.

În ultimii 15 ani nu s-a scăpat nicio ocazie în a atrage atenţia asupra situaţiei grave în care se află Casa Memorială Iuliu Maniu. Deși primarul comunei Pericei, domnul Boncidai Csaba, spune că nu este convins de eficiența alocării de fonduri, mulți dintre noi nu am putut să ne resemnăm cu ideea că vom pierde o bucată din identitatea noastră națională: sute de donatori au sărit în ajutorul echipei de proiect dar, din păcate, banii strânși nu au fost suficienți pentru a reabilita întreaga casă.

În vara anului 2016 am trimis peste 100 de scrisori administrației locale și centrale, printre destinatari aflându-se primarul comunei Pericei – domnul Boncidai Csaba, președintele Consiliului Județean – domnul Traian Marc, prefectul județului Sălaj – Marin Nițu, primul-ministru Dacian Cioloș și președinte României – Klaus Iohannis. Am purtat numeroase discuții pe această temă cu diferiți directori, deputați, senatori și miniștri. Scuza oficială: nu există bani!

Reabilitarea conacului ar permite redeschiderea muzeului “Iuliu Maniu” și a unui centru cultural destinat tinerilor. Parohia greco-catolică derulează de 10 ani proiecte culturale cu tinerii. Reabilitând Casa Memorială Iuliu Maniu, tinerii vor putea studia și înțelege evenimentele istorice, vor ști să aprecieze la adevărata valoare sacrificiile celor care au scris cu propriul sânge istoria României.

Iuliu Maniu a fost unul dintre marii oameni politici pe care România i-a avut și este datoria noastră să lăsăm moștenire urmașilor această mică bucată de istorie.

Vă mulțumesc pentru suport!

Comparație între Casa Memorială Iuliu Maniu și Casa Memorială Konrad Adenauer

Despre Iuliu Maniu pe scurt

• a avut un rol important şi în acţiunea memorandiştilor din perioada 1892 – 1895: împreună cu Pompiliu Dan a redactat manifestul „Către poporul român din Ardeal şi Ţara Românească
• în 1897, la vârsta de numai 24 de ani, este ales în Comitetul de conducere al PNR
• a fost ales în 1906 deputat în Parlamentul din Budapesta
• a refuzat să semneze declaraţia cerută de guvernul de la Budapesta prin care se solicita intrarea României în război alături de Austro-Ungaria
• în iunie 1915 autorităţile maghiare au decis să fie încorporat în armata austro-ungară și trimis pe front
• a participat hotărâtor la pregătirea unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat
• a fost trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorității române din Transilvania, înființând la 30 octombrie 1918 la Viena, Consiliul Național al Românilor din Transilvania
• pe 14 noiembrie 1918 a pus capăt negocierilor dintre CNR și Oszkar Jaszi, reprezentantul Budapestei, prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria, spre unire cu restul teritoriilor românești (Vechiul Regat).
• s-a numărat printre organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde s-a decis unirea Transilvaniei cu Regatul României
• pe 2 decembrie 1918 a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcție echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind totodată și funcția de ministru de interne.
• la 9 august 1919 conferinţa Naţională a PNR l-a ales în funcţia de preşedinte al partidului pe Iuliu Maniu
• nu a recunoscut Constituția din 1923, afirmând că ar fi nulă de drept
• președinte al partidului Național Țărănesc (1926-1933 și 1937-1947)
• de trei ori prim-ministru al României între 1928 și 1933
• pe plan extern a colaborat cu lordul Rothermere, fervent susținător al revizuirii tratatului de la Trianon și a frontierelor româno-ungare
• deşi la început, din ambiţie politică, s-a numărat printre susţinătorii principelui Carol şi a revenirii acestuia pe tron, când noul rege a manifestat tendinţe autoritare împotriva principiilor democratice, nu a ezitat să se angajeze într-o nouă luptă de opoziţie.
• pe 25 noiembrie 1937 a fost încheiat Pactul de neagresiune electorală între Iuliu Maniu şi Corneliu Zelea Codreanu, căpitanul Mişcării Legionare, la care au aderat Gheorghe I. Brătianu şi Constantin Argetoianu.
• s-a opus în permanență guvernării autocratice a regelui Carol al II-lea, iar în particular înființării în 15 decembrie 1938 a Frontului Renașterii Naționale, o formațiune totalitară, care dădea startul unipartidismului român
• 15 decembrie 1938, Iuliu Maniu și alți cincizeci de membri importanți (ardeleni și bănățeni) ai Partidului Național Țărănesc, au prezentat regelui Carol al II-lea un memorandum: Patria de lux. Memorandul românilor din Transilvania (Ardeal, Banat, Crișana, Satu-Mare, Maramureș) prezentat M.S. Regelui Carol II în 15 decembrie 1938, în care este sever criticată dictatura regală și centralizarea excesivă a țării.
• după eșecul politicii lui Carol al II-lea și pierderile teritoriale din 1940, a refuzat colaborarea cu regimurile instalate după 6 septembrie 1940
• începând cu 1940, a fost un opozant al regimului lui Ion Antonescu
• a fost unul dintre artizanii loviturii de stat de la 23 august 1944
• după 23 august 1944 a luptat împotriva preluării țării de către comuniști
• s-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democrației
• a obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.
• în urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947
• prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, era condamnat la închisoare pe viață
• s-a stins din viață la 5 februarie 1953 la Sighet
• cadavrul său a fost aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.

Campania Salvați Casa Memorială Iuliu Maniu împlinește peste câteva săptămâni doi ani. Din păcate, monumentul istoric nu a fost reabilitat nici până la această oră. Casa lui Iuliu Maniu, unul dintre cei mai prestigioși politicieni pe care i-a avut țara noastră, se află în continuare la mila publicului larg.

După doi ani de la demararea campaniei, timp în care oameni inimoși, ONG-uri, firme și diverse instituții au făcut importante sacrificii financiare, muncitorii au reușit să consolideze fundația și aproape toţi pereţii casei.  În urma inițiativei admirabile venite din partea PNȚCD Cluj, au fost demarate lucrările de împrejmuire cu gard a Casei și a mormintelor familiei Maniu. Cu toate acestea, problemele financiare continuă să pună presiune pe proiect. Acoperișul se află într-o stare avansată de degradare și se poate prăbuși în orice clipă, banii strânşi din donaţii nu sunt suficienți, iar statul nu a alocat niciun leu. Normal!

Colega mea Cristina Andrei scria cu două zile în urmă un articol excelent despre casa marelui om politic Ion Mihalache care a fost vândută printr-o casă de licitații contra sumei de aproximativ 135.000 euro. Ministerul Culturii a refuzat să-şi exercite dreptul de preempțiune asupra imobilului, monument istoric de grupă B, cu toate că prețul propus a fost modic: aproximativ 50.000 euro.

Citind articolul din postura cetățeanului amăgit cu promisiuni de diverși politicieni în problema Casei Memoriale Iuliu Maniu, am ajuns în situația surprinzătoare (chiar și pentru mine) de a admira atitudinea tranșantă a Ministerului Culturii care nu a mimat implicarea.

Vasile Dâncu și o implicare de fațadă

Consider că este datoria mea să fac publică o întâmplare din luna august 2016, întâmplare care m-a dezamăgit profund și mi-a demonstrat încă o dată că în anumite cercuri, amintirea și valorile lui Iuliu Maniu continuă să deranjeze.

Domnia sa se arăta dispus să se implice în căutarea unei soluții care să permită echipei de proiect reabilitarea Casei Memoriale Iuliu Maniu. Am făcut schimb de numere de telefon și a doua zi am discutat despre situația monumentului istoric.

Domnul Dâncu, foarte revoltat de situație și de stadiul halul în care ajunsese Casa Memorială Maniu, își exprima deschiderea în oferirea sprijinului necesar: găsirea unor surse de finanțare care să acopere în totalitate cheltuielile rămase. Percepția personală este că suma vehiculată nu l-a descurajat. Din contră.

Prioritate avea atunci – și are în continuare – acoperișul. Nefăcând parte din echipa de proiect și neavând nicio putere de decizie, i-am propus domnului vicepremier să discute detaliile financiare și tehnice direct cu echipa de proiect pentru a găsi o soluție optimă și rapidă, propunere pe care domnia sa a acceptat-o imediat, subliniind încă odată situația rușinoasă în care a ajuns casa celui mai important om politic al secolului XX: Iuliu Maniu.

Intermediez schimbul numerelor de telefon dintre domnul vicepremier și echipa de proiect, iar a doua zi aceștia îl contactează pe domnul Dâncu. Vorba lungă sărăcia omului: cum a răspuns Jimmy Hoffa, așa a mai răspuns și domnul vicepremier.

Degeaba am încercat să îl mai contactez pe domnul Dâncu, domnia sa a refuzat dialogul. Reabilitarea devenise subit neinteresantă.

E drept, Casa Memorială nu votează. Probabil efortul depus nu oferea suficientă vizibilitate în perspectiva campaniei electorale din decembrie, iar odată reabilitată, Casa Memorială Iuliu Maniu nu mai putea fi ștearsă de pe hartă – așa cum foarte mulți și-ar dori să o vadă. Cât timp va exista un punct de reper palpabil, moștenirea politică a lui Iuliu Maniu va continua să cizeleze caractere și creeze lideri care să ducă mai departe principiile promovate de Sfinxul de la Bădăcin, principii pe care nu le-a abandonat niciodată și pentru care a fost închis, schingiuit și ucis în penitenciarul de exterminare din Sighet. Principii pe care mulți politicieni ar vrea să nu le mai vadă în politică.

Deși au trecut aproape 64 de ani de la dispariția sa, Iuliu Maniu – simbolul democrației românești și adversar al dictaturilor de orice fel – continuă să fie un adversar incomod. Prezența Casei Memoriale deranjează. Tulbură.

Am preferat să nu mediatizez această ipocrizie înaintea campaniei electorale pentru a nu le da posibilitatea unora să își facă publicitate cu imaginea lui Iuliu Maniu.

Un lucru este cert: Liviu Dragnea poate să doarmă liniștit. Cele 10 miliarde de lei reprezentând „gaura“ din buget sigur nu au luat calea Bădăcinului

Donatorii și voluntarii care s-au implicat până acum în proiectul de reabilitare au știut că rezultatele nu se obțin ușor, iar istoria nu a fost scrisă de cei superficiali și nepăsători. Sunt convins că oamenii pentru care identitatea națională contează vor continua să se mobilizeze, iar echipa de proiect va strânge banii necesari pentru a reabilita Casa Memorială Iuliu Maniu.

PS: ca fapt divers, pe această pagină promovez transparența și dreptul la replică !

Campania „Salvați Casa Memorială Iuliu Maniu”

„Salvați Casa Memorială Iuliu Maniu” este una dintre campaniile pe care le promovez și la care am contribuit în luna martie și luna decembrie. A fost demarată de preotul Cristian Borz, paroh al bisericii greco-catolice din Bădăcin și popularizată pe facebook, în presa scrisă și cea audio-vizuală.

În ultimii 15 ani nu s-a scăpat nicio ocazie în a atrage atenţia asupra situaţiei grave în care se află Casa Memorială Iuliu Maniu. Deși primarul comunei Pericei, domnul Boncidai Csaba, spune că nu este convins de eficiența alocării de fonduri, mulți dintre noi nu am putut să ne resemnăm cu ideea că vom pierde o bucată din identitatea noastră națională: sute de donatori au sărit în ajutorul echipei de proiect dar, din păcate, banii strânși nu au fost suficienți pentru a reabilita întreaga casă.

În vara anului 2016 am trimis peste 100 de scrisori administrației locale și centrale, printre destinatari aflându-se primarul comunei Pericei – domnul Boncidai Csaba, președintele Consiliului Județean – domnul Tiberiu Marc, prefectul județului Sălaj – Marin Nițu, primul-ministru Dacian Cioloș și președinte României – Klaus Iohannis. Aproape toate scrisorile pot fi citite în secțiunea Scrisori sau pe blogul meu. Am purtat numeroase discuții pe această temă cu diferiți directori, deputați, senatori și miniștri. Scuza oficială: nu există bani!

Reabilitarea conacului ar permite redeschiderea muzeului “Iuliu Maniu” și a unui centru cultural destinat tinerilor. Parohia greco-catolică derulează de 10 ani proiecte culturale cu tinerii. Reabilitând Casa Memorială Iuliu Maniu, tinerii vor putea studia și înțelege evenimentele istorice, vor ști să aprecieze la adevărata valoare sacrificiile celor care au scris cu propriul sânge istoria României.

Iuliu Maniu a fost unul dintre marii oameni politici pe care România i-a avut și este datoria noastră să lăsăm moștenire urmașilor această mică bucată de istorie.

Doritorii pot să sprijine acest proiect, donând în conturile de mai jos!

Vă mulțumesc pentru suport!

Comparație între Casa Memorială Iuliu Maniu și Casa Memorială Konrad Adenauer

Despre Iuliu Maniu pe scurt

• studii universitare la Cluj (Facultatea de Drept – 1891-1896), Budapesta și Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896
• și-a început activitatea de avocat la Blaj
• debutează în activitatea politică încă din vremea studenţiei, devenind membru al Partidului Naţional Român în 1891, la vârsta de 18 ani
• a avut un rol important şi în acţiunea memorandiştilor din perioada 1892 – 1895: împreună cu Pompiliu Dan a redactat manifestul „Către poporul român din Ardeal şi Ţara Românească
• în 1897, la vârsta de numai 24 de ani, este ales în Comitetul de conducere al PNR
• a fost ales în 1906 deputat în Parlamentul din Budapesta
• a refuzat să semneze declaraţia cerută de guvernul de la Budapesta prin care se solicita intrarea României în război alături de Austro-Ungaria
• în iunie 1915 autorităţile maghiare au decis să fie încorporat în armata austro-ungară și trimis pe front
• a participat hotărâtor la pregătirea unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat
• a fost trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorității române din Transilvania, înființând la 30 octombrie 1918 la Viena, Consiliul Național al Românilor din Transilvania
• pe 14 noiembrie 1918 a pus capăt negocierilor dintre CNR și Oszkar Jaszi, reprezentantul Budapestei, prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria, spre unire cu restul teritoriilor românești (Vechiul Regat).
• s-a numărat printre organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde s-a decis unirea Transilvaniei cu Regatul României
• pe 2 decembrie 1918 a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcție echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind totodată și funcția de ministru de interne.
• la 9 august 1919 conferinţa Naţională a PNR l-a ales în funcţia de preşedinte al partidului pe Iuliu Maniu
• nu a recunoscut Constituția din 1923, afirmând că ar fi nulă de drept
• președinte al partidului Național Țărănesc (1926-1933 și 1937-1947)
• de trei ori prim-ministru al României între 1928 și 1933
• pe plan extern a colaborat cu lordul Rothermere, fervent susținător al revizuirii tratatului de la Trianon și a frontierelor româno-ungare
• deşi la început, din ambiţie politică, s-a numărat printre susţinătorii principelui Carol şi a revenirii acestuia pe tron, când noul rege a manifestat tendinţe autoritare împotriva principiilor democratice, nu a ezitat să se angajeze într-o nouă luptă de opoziţie.
• pe 25 noiembrie 1937 a fost încheiat Pactul de neagresiune electorală între Iuliu Maniu şi Corneliu Zelea Codreanu, căpitanul Mişcării Legionare, la care au aderat Gheorghe I. Brătianu şi Constantin Argetoianu.
• s-a opus în permanență guvernării autocratice a regelui Carol al II-lea, iar în particular înființării în 15 decembrie 1938 a Frontului Renașterii Naționale, o formațiune totalitară, care dădea startul unipartidismului român
• 15 decembrie 1938, Iuliu Maniu și alți cincizeci de membri importanți (ardeleni și bănățeni) ai Partidului Național Țărănesc, au prezentat regelui Carol al II-lea un memorandum: Patria de lux. Memorandul românilor din Transilvania (Ardeal, Banat, Crișana, Satu-Mare, Maramureș) prezentat M.S. Regelui Carol II în 15 decembrie 1938, în care este sever criticată dictatura regală și centralizarea excesivă a țării.
• după eșecul politicii lui Carol al II-lea și pierderile teritoriale din 1940, a refuzat colaborarea cu regimurile instalate după 6 septembrie 1940
• începând cu 1940, a fost un opozant al regimului lui Ion Antonescu
• a fost unul dintre artizanii loviturii de stat de la 23 august 1944
• după 23 august 1944 a luptat împotriva preluării țării de către comuniști
• s-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democrației
• a obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.
• în urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947
• prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, era condamnat la închisoare pe viață
• s-a stins din viață la 5 februarie 1953 la Sighet
• cadavrul său a fost aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.

După falsificarea alegerilor, Iuliu Maniu a înaintat un memoriu către Naţiunile Unite, prin Departamentul de Stat american, care a acceptat să facă acest oficiu, dar nu s-a mai aflat nimic despre soarta lui.

În acele ultime zile înainte de deschiderea parlamentului, s-a judecat procesul intentat împotriva preşedinţilor secţiilor de votare, pentru infracţiunea de fals şi furt al voinţei naţionale. Din partea P.N.Ţ., s-au prezentat la proces, printre avocaţi, Emil Otulescu, Nicolae Penescu, Virgil Veniamin, Victor Popovici, Iosif Toma Popescu. Preşedintele Tribunalului, judecătorul Gali, nici n-a vrut să dea cuvântul avocaţilor, spunând că acţiunea este stinsă prin amnistie.

Într-adevăr se amnistiase falsul în acte publice.

Pe data de 29 noiembrie a fost convocată Delegaţia Permanenţă a P.N.Ţ., lărgită cu cei 32 de deputaţi repartizaţi de comunişti, şi s-a hotărât să nu se prezinte la lucrările parlamentului ilegal.

Pe 30 noiembrie a fost convocat Comitetul Central Executiv al P.N.Ţ., pentru analizarea situaţiei politice şi ratificarea hotărârilor luate până atunci.

Toţi liderii opoziţiei îl sfătuiseră pe Rege să nu legalizeze parlamentul.

Şefii opoziţiei, şi în special Maniu, s-au interesat în mai multe rânduri la misiunile străine, insistând să se intervină pentru ca protestelor lor să li se dea un răspuns util, înainte de a fi prea târziu „pentru a se putea repara situaţia politică creată de rezul­tatul fals al alegerilor”.

Prin comunicatul celor trei partide din opoziţie se sublinia faptul că au arătat opiniei publice din ţară şi Marilor Puteri Aliate planul violării voinţei poporului român de către guvernul Groza:

„…Partidul Naţional-Ţărănesc şi Partidul Social-Democrat Independent au rămas până la sfârşit în alegeri cu toate abuzurile şi agresiunile îndreptate contra lor şi contra majorităţii alegătorilor, numai pentru a dovedi, fără nici o îndoială, că guvernul venit la putere fără nici un sprijin popular rămâne la putere contra voinţei naţionale.

Credincioşi principiilor democratice consimţite de acordurile de la Yalta şi Moscova şi idealurilor care însufleţesc Naţiunile Unite, aceste partide declară alegerile organizate în astfel de condiţii ca lipsite de orice bază de drept şi în conse­cinţă nule şi neavenite”. (Maniu, Brătianu, Petrescu).

IULIU MANIU A AVERTIZAT PENTRU ULTIMA OARĂ PE REGE CĂ DACĂ VA ACCEPTA SĂ CONLUCREZE CU ACTUALUL PARLAMENT, ACEASTA ÎNSEAMNĂ CĂ EL CONTRIBUIE LA NĂRUIREA MONARHIEI.

Din sursele Palatului (de la mareşalul Palatului, n.n.) s-a aflat că în timpul audienţei la Rege pe 30 noiembrie, Iuliu Maniu a ridicat următoarele probleme:

A arătat modul cum s-au desfăşurat alegerile, menţionând că din această cauză P.N.Ţ. nu va participa la lucrările parlamentului.

A cerut Regelui să adopte o atitudine de arbitru conform rolului constituţional pe care îl joacă.

Prezentând unele documente, Iuliu Maniu a căutat să convingă pe Rege că P.N.Ţ ar fi racolat în realitate 80% din totalul voturilor, dacă nu ar fi existat ingerinţele şi falsurile

Apoi, adresându-i-se într-un mod foarte solemn monarhului, i-a declarat că aceste voturi nu sunt nici ale P.N.Ţ. şi nici ale sale, ele constituie adeziunea masivă a poporului pentru monarhie.

Ţara s-a manifestat într-un iureş general pentru Rege. De aceea, monarhul tre­buie să înţeleagă acest lucru acum cât mai are timp, mâine, când nu vor mai exista alte rezistenţe, comuniştii vor da asaltul definitiv şi poate hotărâtor asupra monarhiei. De aceea, monarhul nu trebuie să neglijeze ţara care astăzi îi mai poate da un sprijin.

Partidul Naţional-Ţărănesc constituie puterea de rezistenţă a naţiunii împotriva înstrăinării neamului şi a distrugerii aşezămintelor istorice.

Războiul civil nu este inevitabil, dar el va folosi numai comuniştilor, monarhia nu va avea nimic de câştigat.

Astfel, numărul infim al comuniştilor nu va putea menţine puterea după ce ar­matele sovietice se vor retrage din ţară.

Iuliu Maniu a îndemnat apoi pe Rege să aibă o atitudine concordantă cu discuţiunile internaţionale care s-au purtat şi cu cele stabilite între marile puteri.

Un parlament nerecunoscut de cele două mari puteri nu poate fi recunoscut de Rege, deoarece acesta este mandatul celor trei mari puteri.

Nu poate fi neglijat printr-o acţiune punctul de vedere al unei singure puteri, chiar când ne găsim în situaţia critică de astăzi.

Partidul Naţional-Ţărănesc nu va acorda un certificat de recunoaştere parlamentului actual, deputaţii naţional-ţărănişti nu pot participa decât la alcătuirea unei adunări legislative care să fie expresiunea liberă a naţiunii întregi.

Revenit de la Palat, Iuliu Maniu s-a adresat Comitetului Central prezentând o analiză pertinentă a vieţii politice.

Discursul lui Iuliu Maniu în fața Comitetului Central

„Onorat Comitet Central Executiv,

Ne-am luat îngăduinţa să vă convocam la o şedinţă extraordinară, datorită evenimentelor extraordinare pe care le-a înregistrat ţara noastră în ultimul timp. Ne-am întrunit a doua zi după victoria categorică pe care a recoltat-o Partidul Na­ţional-Ţărănesc în alegerile generale.

Acesta este adevărul. Partidul nostru a câştigat considerabile majorităţi în alegeri şi a biruit în mod strălucit.

Guvernul a fost doborât. Opinia publică a ţării s-a pronunţat cu hotărâre şi curaj împotriva lui.

Guvernul trebuie să plece şi să lase locul unui guvern sprijinit de opinia publică, par el se cramponează de putere şi vrea să-şi justifice, prin falsificări şi teroare prezenţa la conducerea ţării.

Partidul Naţional-Ţărănesc trebuie să sărbătorească victoria pe care a recoltat-o în aceste alegeri. Rezultatul acestei victorii este întunecat de manoperele condamnabile ale guvernului. Dar nu va întârzia să-şi arate roadele bune pentru neamul românesc şi viitorul ţării.

Care era scopul partidului nostru în aceste alegeri?

Era acela de a dovedi că naţiunea română este conştientă de drepturile sale şi gata să apere, cu preţ de sacrificiu, libertăţile publice. Era acela de a arăta ţării şi străinătăţii că noi suntem acei care reprezentăm cu adevărat opinia publică a ţării. Aceste obiective au fost atinse.

Am dovedit lumii întregi că poporul român are o conştiinţă naţională care nu mai poate fi discutată. Am dovedit că neamul românesc, în imensa lui majoritate, este cu noi.

Partidul Naţional-Ţărănesc a provocat căderea faptică a acestui guvern în alegeri. Este al doilea guvern pe care opinia publică l-a dezavuat, prin votul ei.

Domniile voastre, care sunteţi fruntaşii partidului nostru cunoaşteţi prea bine peripeţiile prin care a trecut ţara şi prin care am trecut cu toţii de la ultima şedinţă a Consiliului Executiv.

Cunoaşteţi abuzurile incalificabile ale guvernului, protestele noastre, regimurile de teroare exercitate de către guvern şi noianul fărădelegilor pe care dictatura înstăpânită prin forţă la cârma statului român l-a revărsat peste noi. Cunoaşteţi activitatea desfăşurată de conducerea partidului, pentru a face cunoscut ţării şi străinătăţii regimul totalitar de la noi.

Vă rog să credeţi că, conducerea centrală a partidului şi-a făcut cu prisosinţă datoria, pentru a face cunoscut ţării şi străinătăţii regimul totalitar de la noi. Ea a dovedit tuturor naţiunilor civilizate prigoana barbară la care este supus neamul românesc.

În această zi în care sărbătorim victoria conştiinţei naţionale împotriva nedreptăţii şi opresiunii, trebuie să aducem închinarea noastră poporului român care ne-a ascultat cu credinţă îndrumările şi a stat neclintit alături de steagul partidului nostru, pe care l-am dus la biruinţă.

Să ne plecăm în faţa amintirii acelora care s-au jertfit pentru libertate, pentru triumful dreptăţii româneşti. Jertfa lor nu va fi zadarnică. Dumnezeu să-i ierte.

Victoria noastră electorală a fost furată prin teroare, prin minciună, prin tâlhărie Şi prin falsuri încă necunoscute. Guvernul a nesocotit voinţa obştească exprimată în alegeri şi a proclamat, cu o îndrăzneală şi cu o neruşinare care a uimit ţara şi străinătatea, un parlament străin de voinţa şi sufletul naţiunii.

Parlamentul convocat de guvern este o ficţiune, o înşelătorie, cum nu a cunoscut ţara românească.

Sunteţi chemaţi să hotărâţi atitudinea Partidul Naţional-Ţărănesc faţă de acest Parlament. Delegaţia Permanentă a partidului vă propune un proiect de rezoluţie. Vă rog să-l examinaţi şi să-l discutaţi. Vă rog să cereţi toate lămuririle pe care le veţi crede de cuviinţă şi în urma lor să decideţi linia de conduită a partidului nostru.

Voi face aici unele precizări iniţiale.

Criza din România este în legătură directă cu situaţia internaţională. Dar acţiunea noastră şi tactica partidului nostru este şi rămâne cu totul independentă de alţi factori, determinată exclusiv de interesele permanente ale neamului românesc, izvorâtă din aprecierea noastră suverană, asupra evenimentelor. Este însă firesc să fim preocupaţi de atitudinea adoptată în această criză de Factorul Constituţional si de Marile Puteri.

Am fost onorat de prilejul de a înfăţişa Majestăţii Sale Regelui punctul nostru de vedere în legătură cu recentele alegeri şi urmările lor.

Am sfătuit pe Maiestatea Sa să nu acorde acestui parlament născut din violență, fraudă şi falsuri, cinstea înaltei sale prezenţe la mascarada deschiderii lui, organi­zată de guvern.

Convingerea noastră sinceră este că o adunare de oameni străini de interesele şi sufletul naţiunii, de oameni refuzaţi categoric de opinia publică românească, nu are dreptul să se numească «Parlament» şi nu are dreptul să se bucure de prezenta Suveranului la inaugurarea lucrărilor lui.

În privinţa Marilor Puteri, noi am cerut ca aceste alegeri, în care prevedeam că guvernul va dezlănţui toată gama abuzurilor şi ilegalităţilor, să fie supravegheate şi controlate de trimişi ai Marilor Puteri. Marile Puteri însă nu s-au înţeles în această problemă şi alegerile s-au desfăşurat fără prezenţa acestor supraveghetori şi controlori. Din fericire însă, informaţiile pe care Puterile Mari le-au adunat în cursul acestor alegeri au fost suficiente pentru a dovedi străinătăţii cele întâmpla­te.

Emisarii Marilor Puteri, pe care nici vigilenţa guvernului nu i-a putut îndepărta de la îndeplinirea obiectivă a datoriei lor, au constatat o dată cu ţara noastră întreagă că alegerile din România au însemnat un lanţ nesfârşit de abuzuri, furturi, teroare, înşelăciune şi falsuri în acte publice.

Guvernul a nesocotit obligaţiile sale contractate faţă de Marile Puteri. El nu şi-a respectat angajamentele luate în temeiul hotărârii de la Moscova.

Dintru început el a inaugurat un regim de opresiune şi teroare cruntă, născut din structura atitudinii sale dictatoriale.

Noi am ştiut că acest guvern nu va face alegeri libere. Căci dacă el ar fi respec­tat libertăţile publice şi ar fi organizat alegeri libere, ar fi trebuit să părăsească puterea, ceea ce nu era în intenţia sa.

Dacă rezultatul acestor alegeri nu a fost îndepărtarea acestui guvern, aşa cum era firesc, în schimb alegerile din România ne-au oferit prilejul de afirmare a marilor virtuţi ale poporului nostru şi ocazia strălucită de demonstrare a forţei invincibile a partidului nostru.

Am crezut cu tărie în virtuţile neamului românesc şi în puterea lui de luptă pentru libertate.

Toate abuzurile guvernului s-au dovedit a fi infructuoase faţă de calităţile ex­cepţionale ale poporului român. Guvernul a rămas într-o minoritate ridicolă, nereuşind să colecteze nici măcar 15% din voturile exprimate.

Desigur că suntem dureros impresionaţi de împrejurarea că ţara noastră, da­torită unor circumstanţe grele, nu a reuşit să ajungă la înălţimea practicilor constituţionale de a trage concluzia victoriei strălucite pe care a avut-o partidul nostru în alegeri. Aceasta însă nu ne împiedică să pretindem ca neamul românesc să fie guvernat conform voinţei lui.

Partidul Naţional-Ţărănesc reclamă puterea în numele popularităţii covârşitoare pe care a dovedit-o, în numele opiniei publice româneşti care i-a acordat încredere. Partidul nostru nu se sperie de prevestiri sumbre şi nu crede în teoria imposibilităţii de a fi guvernată astăzi ţara românească. El ştie să trateze probleme­le zilei, el ştie să trateze cu oameni şi cu state şi este singur în stare să înfrunte toate greutăţile şi să netezească toate piedicile care s-ar ivi în drumul său.

Partidul Naţional-Ţărănesc s-a născut cu o sută de ani în urmă, pe Câmpia libertăţii. După unirea de la Alba Iulia, el s-a alăturat mişcării puternice a ţăranilor din Vechiul Regat, condusă de dl Ion Mihalache.

Am fost întâmpinaţi cu obiecţiuni privind această închegare de forţe ţărăneşti si ni s-a contestat aderenţa faţă de „ţărănoii lui Mihalache” iar noi am răspuns: «Partidul Naţional din Ardeal a ieşit din Adunarea ţărănoilor de la 1848». De la aceste începuturi, Partidul Naţional-Ţărănesc, sprijinind toate acţiunile mari şi folositoare neamului românesc, a ajuns astăzi nu numai cel dintâi partid al Români­ei, dar şi cea mai înaltă forţă politică din sud-estul Europei.

În tot cursul existenţei sale, el a fost cheagul conştiinţei naţionale şi al rezistenţei româneşti. în evoluţia naţional-politică şi istorică a neamului nostru, Partidul Na­ţional-Ţărănesc şi-a adus contribuţia lui covârşitoare.

Programul economic, social şi cultural al acestei ţări este indestructibil legat de acest partid.

Astăzi Partidul Naţional-Ţărănesc este din nou gata de luptă. El nu se teme de adversari şi nu se lasă impresionat de forţa lor. Neamul românesc a avut întot­deauna adversari. Dar niciodată nu a fost înfrânt de adversari, ci de păcatele lui proprii. Nu ne înspăimântă puterea adversarilor. Statele puternice şi mari au năvălit în trecut asupra ţării noastre. Forţa lor era înspăimântătoare şi dăinuirea lor părea fără sfârşit. Totuşi ele s-au prăbuşit şi neamul românesc a supravieţuit opresiunii.

Multe popoare puternice a cuprins istoria în paginile sale dar a înregistrat şi prăbuşirea lor. Imperiul roman, hunii, forţa lui Genghis-Han, au rămas de dome­niul amintirii. În schimb a supravieţuit Grecia antică mică datorită valorii spirituale care a reprezentat-o în evoluţia civilizaţiei omeneşti.

Să nu ne înspăimântăm de adversităţi. Să cultivăm iubirea de neam şi nici o ameninţare nu va putea înfrânge dreptatea cauzei noastre.

Astăzi neamul românesc, puţin cunoscut în trecutul apropiat, a ajuns centrul de gândire şi preocupare a forurilor internaţionale.

Conducerea partidului nostru a depus toate stăruinţele pentru ca atenţia Popoarelor civilizate să fie îndreptată spre suferinţele noastre. Aceste stăruinţe au fost încununate de succes.

Partidul Naţional-Ţărănesc a militat pentru solidarizarea tuturor românilor conştienţi în acţiunea de salvare a libertăţii şi independenţei acestui neam. Si neamul românesc în covârşitoarea lui majoritate şi-a închinat lupta şi rezistenţa pentru triumful dreptăţii româneşti, sub steagul partidului nostru.

Mulţumesc cu acest prilej formaţiunilor politice naţionale care au colaborate partidul nostru pentru realizarea celor mai sfinte obiective româneşti: Partidul Naţional-Liberal de sub conducerea dlui Constantin Brătianu şi Partidul Social Democrat Independent, condus de dl Constantin Titel Petrescu.

Mulţumesc de asemenea Comitetului Central Executiv, ofiţerilor luptei noastre pentru patriotismul lor, pentru sacrificiile aduse în interesul luptei noastre.

Şi îndeosebi mulţumesc colaboratorilor mei apropiaţi, care au meritul d căpetenie pentru triumful cauzei noastre.

În primul rând, marelui meu prieten dl Ion Mihalache.

Cu bărbăţia care îl caracterizează, cu talentul şi cu inima lui oţelită în atâtea vijelii, cel dintâi dintre fruntaşii noştri nu s-a lăsat intimidat de loviturile nedrepte ale adversarilor.

Duşmanii democraţiei şi ai ideii naţionale au încercat să îl doboare. Au încercat să doboare pe cel mai autentic exponent al ţărănimii. Dar nu au reuşit.

Noi am stat zid în jurul lui.

Dl Mihalache a rămas în fruntea luptei neclintit. Forţa lui morală şi intelectuală a rămas pavăză nebiruită în slujba neamului românesc.

Dl Mihalache merge înainte, pe drumul lui, pe drumul neamului.

Mulţumesc dlui vicepreşedinte Mihai Popovici pentru munca fără regret pe care a desfăşurat-o în acţiunea întreprinsă de partidul nostru. Mi-a fost un sincer şi înţelept sfătuitor şi un conducător intransigent şi dârz al luptei.

Mulţumesc harnicului şi neobositului secretar general Nicolae Penescu pentru rodnica activitate pe care a desfăşurat-o. D-sa ne-a pus la dispoziţie calităţile mari cu care este înzestrat şi excepţionala sa putere de muncă.

Mulţumesc domnilor secretari generali adjuncţi Nicolae Pascu, Corneliu Coposu şi Virgil Veniamin pentru activitatea deosebită pe care au desfăşurat-o neobosiţi în interesul cauzei noastre.

Volume nenumărate de acte, memorii şi scrisori stau mărturie vie a muncii uriaşe ce au prestat în aceste vremuri atât de grele pentru partid şi neam.

Un cuvânt deosebit de mulţumire adresez vrednicilor gazetari care străbătând obstacole neînchipuit de grele au condus în coloanele presei noastre, partea hotărâtoare din lupta Partidului Naţional-Ţărănesc, domnii Nicolae Carandino, Zaharia Boilă, Popescu-Mehedinţi, Constantin Hagea.

Adresez special mulţumiri reprezentantului partidului în guvern dl Emil Haţieganu, care s-a achitat în mod strălucit de o penibilă îndatorire, pe care i-am impus-o. Domnia sa s-a supus supliciului de a sta într-o societate pe care n-a agreat-o şi care nu a meritat nici cea mai mică consideraţie. A luat asupra sa riscuri, a suportat reproşuri şi persecuţii susţinând întotdeauna linia dreaptă a vederilor noastre. Îi mulţumesc din toată inima.

Mulţumesc în sfârşit tuturor luptătorilor români care deasupra oricăror dificultăţi şi-au pus drept ţintă triumful naţiunii române.

Generaţia acestor zile va ocupa în analele politice ale neamului românesc un loc de cinste iar lupta ei va aduce, fără îndoială, roade bune în apropiatul viitor.

Vă rog să daţi ascultare proiectului de rezoluţie pe care îl va citi secretarul general:

REZOLUŢIE

Comitetul Central al Partidului Naţional-Ţărănesc, din care fac parte de drept parlamentarii, s-a întrunit azi 30 noiembrie 1946, în şedinţă extraordinară pentru a hotărî asupra atitudinii partidului faţă de alegerile de la 19 noiembrie şi de parlamentul care a rezultat din ele. S-a ascultat expunerea dlui Preşedinte.

Comitetul Central aduce omagiul său naţiunii române, care a înţeles că în aceste alegeri sunt puse în cumpănă interesele de viaţă ale neamului.

Înainte de alegeri, a suferit teroarea dezlănţuită de Partidul Comunist şi de aparatul de Stat, care a fost astfel încadrat încât să fie totdeauna la dispoziţia acestui partid. Guvernul s-a reorganizat la 7 ianuarie 1946, în sensul rezoluţiilor de la Moscova şi a celor trei Mari Puteri Aliate.

Atât prin declaraţia din 8 ianuarie, cât şi prin angajamentele formale şi precise luate de către primul ministru în numele său, guvernul s-a legat faţă de Aliaţi şi faţă de tară să restabilească libertăţile cetăţeneşti cele mai elementare, adică dreptul de a manifesta în adunări sau prin presă, de a se bucura de siguranţa persoanei şi a averii, de protecţia legii, de a fi ferit de abuzuri şi arbitrar.

Îndeosebi s-a menţionat libertatea acţiunii politice pentru Partidele Naţional-Ţărănesc şi Naţional-Liberal. În aceste condiţii, Partidul Naţional-Ţărănesc a consimţit să-şi trimită în acest guvern reprezentantul său.

Guvernul nu a înţeles să execute aceste angajamente.

A limitat numărul ziarelor permise Partidului Naţional-Ţărănesc la două oficioase, «Dreptatea» la Bucureşti şi „Patria” la Cluj şi la două reviste săptămânale, destinate satelor. Puţin timp după apariţie „ Patria ” a fost împiedicată să mai fie tipărită. Cenzura a interzis „Dreptăţii” să atace problemele cele mai grave sau să denunţe numeroasele cazuri de teroare săvârşite peste tot în ţară, contra noastră. Curând după intrarea în vigoare a Acordului de la Moscova, adunările partidului nostru nu au mai fost posibile.

Casele de sfat au fost atacate şi devastate, au căzut asasinaţi numeroşi fruntaşi.

Chiar şedinţele congreselor noastre au fost împiedicate cu violenţă şi partici­panţii atacaţi de bande înarmate. Din nou s-au comis asasinate.

În acelaşi timp mulţi membri ai partidului au fost percheziţionaţi, arestaţi, li s-au înscenat procese, au fost eliminaţi din funcţiile sau serviciile ce le aveau, fără altă vină decât aceea de a gândi altfel decât regimul de la cârma ţării.

Sute de mii de intelectuali şi muncitori şi-au pierdut pâinea zilnică.

Armata şi funcţionarii de toate categoriile au fost cu deosebire loviţi. Sub pretext că se reduc cadrele ofiţereşti, au fost îndepărtaţi din oştire cei mai de frunte ofiţeri.

Guvernul se obligase să facă alegeri libere şi nestingherite până cel târziu în luna mai. Legea electorală a fost publicată abia la 15 iulie şi alegerile s-au fixat la 9 noiembrie, pentru ca în acest timp, Partidul Comunist să poată fi stăpân pe armată, Pe administraţia de stat, pe magistratură şi chiar pe biserică.

Legea electorală a fost astfel întocmită încât ea permitea falsificarea totală a alegerilor. Graţie acestei legi, milioane de cetăţeni n-au fost înscrişi în registrele electorale, iar după ce unii au fost totuşi înscrişi, comitetele comuniste care supravegheau întocmirea listelor, au şters aproape jumătate dintre ei. Aceasta nu a fost de ajuns şi de aceea cărţile de alegător nu au fost împărţite decât în minimă parte, celor rămaşi pe liste. Certificatele nedistribuite titularilor au fost date la agenţi comunişti care au votat şi de zece ori.

Nici unul din aceste mijloace nu a părut guvernului că îi asigură succesul Mulţi dintre candidaţii noştri au fost arestaţi şi schingiuiţi. Cei mai mulţi n-au putut ajunge la secţiile de votare. Unii care au scăpat de urgie au fost împiedicaţi să intre în secţia de votare, pentru ca urnele să poată fi umplute cu buletine pe care 7 ştampilase „ Votat” pe lista guvernului.

S-a făcut numărătoarea voturilor, după ce delegaţii partidelor de opoziţie, care putuseră pătrunde în sălile de vot, au fost îndepărtaţi cu forţa sau au fost ţinuţi la mare distanţă de masa preşedintelui secţiei de votare, iar numeroşii delegaţi ai guvernului militari şi elemente de şoc comuniste, au fost aşezate între preşedinte şi reprezentanţii opoziţiei, în aşa fel încât aceştia să nu poată vedea ce citeşte preşedintele.

Buletinele au fost imediat arse. Nici aşa rezultatele nu au părut suficiente. S-a mers direct la fals în acte publice, de către preşedinţii secţiilor de votare, în complicitate cu prefecţii şi şefii cluburilor B.P.D.

Falsificarea grosolană şi totală a alegerilor a fost înlesnită de împrejurarea că preşedinţii secţiilor de votare au fost numiţi în cea mai mare parte dintre şefii de cabinet, secretarii, responsabilii comunişti şi ofiţerii P.C.R.-işti.

Preşedinţii birourilor electorale judeţene, ai secţiilor de votare, prefecţii, toţi instigatorii şi complicii la falsuri, asasinate şi violenţe comise vor fi daţi în judecată pe tot cuprinsul ţării.

În numeroase cazuri, Ministerul de Interne a schimbat încă o dată şi rezultatele astfel ticluite la judeţe. Acesta imensă fraudare a voinţei naţiunii a provocat însă reacţiuni, în mai toate judeţele. Alegătorii-ţărani au cerut să vadă urnele înainte de votare şi să citească cinstit rezultatele de pe buletine…

Ţărănimea a votat aproape în unanimitate cu Partidul Naţional-Ţărănesc. Majoritatea muncitorimii de la calea ferată şi de la marile întreprinderi a votat Partidul Naţional-Ţărănesc.

Armata, care a suferit cel mai susţinut atac al Partidului Comunist, prin organul politic al aşa zisei E.C.P. (educaţie, cultură, propagandă), a dat voturile Partidului Naţional-Ţărănesc în mare măsură.

Femeia română, ca în trecutul acestui neam, a fost în rândul întâi al luptei, îndemnând pe bărbaţi şi dând ea pildă de curaj şi conştiinţă românească.

Tineretul, pe care Partidul Comunista încercat de prisos să îl ademenească, s-a aruncat în luptă cu voinţă şi spirit de sacrificiu, dovedite de numeroasele victime pe care el le-a dat.

Chiar funcţionarii se stat au rezistat ameninţărilor şi presiunilor, intelectualii, micii meseriaşi şi comercianţii au votat în mare număr partidul nostru.

Guvernele Marii Britanii şi Statelor Unite, faţă de care guvernul român îşi luase angajamente speciale şi formale, prin mijlocirea primului său ministru, au înfăţişat în notele din 27 mai, 14 iunie, 20 octombrie şi 15 noiembrie carenţa în care se găsea guvernul român din cauza neîndeplinirii acestor obligaţii. Guvernul Groza nu numai că a arătat indiferenţă acestor demersuri, dar a reproşat celor două Mari Puteri, în termeni inadmisibili, amestecul lor în treburile interne ale României.

Prin notele din 15 noiembrie, cele două guverne aliate resping cu drept cuvânt învinuirile. România a devenit obiectul de atenţie al opiniei publice mondiale, care a văzut în ţara noastră un factor de mare importanţă pentru pacea Europei. Această opinie publică este azi foarte bine informată şi ea a primit cu mare interes apelul adresat democraţiilor lumii în numele Partidului Naţional-Ţărănesc, Partidului Naţional-Liberal şi Partidului Social-Democrat Independent.

Imensitatea falsificării alegerilor din România a indignat lumea civilizată.

Dispreţul regimului comunist de aici faţă de principiile mari şi sfinte care stau la temelia Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Ultrajul adus naţiunii române prin furtul generalizat şi organizat după alegeri, drept pedeapsă pentru votul dat contra regimului, sunt preocuparea presei mondia­le şi a cancelariilor responsabile de soarta lumii. Această indignare nu e întrecută decât de admiraţia ţărilor civilizate, pentru strălucita dovadă de rezistenţă naţiona­lă si conştiinţă cetăţenească, dată de poporul român. Ţara noastră poate fi judecată ca fiind în drept să stea alături de adevăratele democraţii europene, prin minunatul examen pe care poporul român l-a dat la aceste alegeri, opunându-se cu o vigoare admirabilă tendinţelor antinaţionale şi nedemocratice ale guvernului.

Naţiunea a spălat ruşinea pe care a putut să o arunce asupra ei guvernul, care a nesocotit aranjamentele solemne luate faţă de cele trei Mari Puteri şi de lumea civilizată. A doua zi după victorie, Partidul Naţional-Ţărănesc trebuie să fie la înălţimea la care s-a ridicat naţiunea şi cu deosebire ţărănimea care i-a dat toată încrederea sa.

Naţiunea respinge acest parlament, pe care nu l-a ales şi care deci nu poate reprezenta voinţa ei.

Ieşit din fals şi violenţă el nu există nici pentru ţara românească, nici pentru străinătate. Ca şi Divanul ales de caimacamul Vogoride, acest parlament trebuie înlăturat, fiindcă el primejduieşte liniştea şi cele mai de căpetenie interese ale neamului. în urma celor expuse, Comitetul Central Executiv al P.N.Ţ.:

1. Aduce cel mai sincer omagiu cetăţenilor români care, ridicându-se peste toate ademenirile şi ameninţările, prin vot au salvat onoarea ţării.
2. Protestează cu supremă energie în contra persecuţiilor, violentării şi a terorii dezlănţuite de organele guvernului, pentru intimidarea obştei româneşti.
3. Aduce omagiul său special ţăranilor, muncitorilor şi femeilor române, care au format în rândul întâi numeroasa ceată luptătoare pentru drepturile poporului român şi pentru libertatea ţării.
4. Protestează împotriva furtului şi a falsificării votului, în contra întocmirii voit falsă a listelor electorale şi în special împotriva falsurilor în acte publice săvârşite Pentru înfăţişarea falsă a voinţei populare.
5. Declară alegerea efectuată la 19 noiembrie de nulă şi neavenită. Protestează contra modului cum, în urma acestor alegeri absolut ilegale, s-au declarat deputaţi falşi o mulţime de persoane, care n-au nimic în comun cu voinţa naţiunii şi au fost impuşi de guvernul dictatorial care stăpâneşte ţara astăzi. Dacă totuşi, prin imposibil, acest produs al fraudei, teroarea s-ar deschide şi ar funcţiona cu titlul de parlament, aleşii P.N.Ţ. nu vor participa la lucrările sale.
6. Aceste alegeri au demonstrat că guvernul Groza nu este un guvern de voinţă naţională şi în consecinţă el trebuie imediat înlăturat, respectându-se astfel voinţa ţării.
7. Cere imediat anularea acestor alegeri şi convocarea urgentă a corpului electoral pentru noi alegeri, conduse de un guvern care să corespundă voinţei naţionale aşa cum ea a fost exprimată la 19 noiembrie, dar a fost întunecată şi falsificată prin criminala procedare a guvernului şi a adepţilor săi.
8. Protestează contra urgiei persecuţiilor năpustite asupra cetăţenilor, din cauză că, deşi cu toată forţa revoltătoare a guvernului, ei nu au părăsit calea virtuţii cetăţeneşti. Cere să înceteze acesta prigoană de răzbunare, prin care guvernul în cearcă să acopere falsificarea alegerilor.
9. Se închină în faţa victimelor acestei lupte naţionale, care şi-au dat viaţa cu atâta eroism, în lupta pentru libertate.
10. Mulţumeşte Partidelor Naţional-Liberal şi Social-Democrat Independent pentru colaborarea lor loială la victoria electorală realizată.
11. Mulţumeşte ziariştilor, care cu atâta talent şi devotament au apărat prin presă marea cauză a noastră şi a ţării.
12. Îşi arată gratitudinea faţă de Naţiunile Unite, care cu bune intenţii au ordonat guvernului să facă alegeri libere şi nemăsluite, dar pe care el le-a falsificat în mod complet. Roagă Naţiunile Unite ca să dăruiască şi pentru viitor buna lor voinţă pentru a se stăpâni înrâurirea cu un regim democratic şi în scopul acesta să tragă de îndată concluziile fireşti faţă de guvernul actual în ceea ce priveşterevoltătoarea sfidare de care s-a făcut vinovat faţă de naţiunea română şi de opinia mondială.
13. Exprimă mulţumirile şi recunoştinţa sa faţă de conducerea partidului, care cu prevedere şi devotament a îngrijit durerea luptei pentru salvarea ţării, cu rezulta­tul victorios îndeobşte cunoscut.
14. Convoacă o şedinţă ordinară a Comitetului Central Executiv la o dată şi cu ordinea de zi pe care le va stabili Delegaţia Permanenţă. „

Cu această Rezoluţie a luat sfârşit Comitetul Central Executiv.

Dean Acheson, subsecretarul de stat al Statelor Unite, după ce primise rapoartele referitoare la alegerile din România, le califica „ca un rezultat al manipulării registrului electoral, al procedeelor folosite în darea voturilor şi numărarea lor, ca şi al intimidării prin teroare a unor însemnate elemente democrate ale corpului electoral, că dreptul electoral a fost în această împrejurare refuzat în mod cert unei însemnate părţi a populaţiei. In consecinţă, guvernul S.U.A. nu poate privi aceste alegeri conform cu asigurările pe care guvernul român le-a dat guvernelor Statelor Unite, Regatului Unit şi U.R.S.S. de a îndeplini hotărârea de la Moscova”.

Dar Moscova era aceea care hotăra. Şi Ana Pauker se întreba pe bună dreptate din partea ei: „Dacă nu s-ar fi aflat în România trupe ale Armatei Roşii eliberatoare, ar fi putut clasa muncitoare să dea lovituri hotărâtoare claselor exploatatoare fără a cădea jertfă intervenţiei militare a imperialiştilor?”.

Aceşti „eliberatori” erau în număr de peste 900.000, după datele americane, şi se găseau concentraţi în zonele: Craiova-Slatina, Bucureşti-Giurgiu, Brăila-Focşani, Sibiu-Alba Iulia şi Constanţa.

Nimic nu parvenise nici de la Londra, nici de la Washington. Nici un răspuns.

În dimineaţa de 1 decembrie 1946, postul de radio Bucureşti anunţa că spre Dealul Patriarhiei se îndreaptă cortegiul regal. Şi de la tribuna parlamentului s-a spus „Sunt fericit să mă găsesc în mijlocul reprezentanţilor ţării”, fericire ce după an s-a transformat în nefericire.

În acelaşi timp, pe masa preşedintelui parlamentului se găsea alt mesaj:

„Domnule Preşedinte:

Vă rog să binevoiţi a citi această adresă, precum şi rezoluţia alăturată, într-o şedinţă a Adunării şi să dispuneţi publicarea lor în Monitorul Oficial.  Comitetul Executiv al Partidului Naţional-Ţărănesc, în şedinţa extraordinară din 30 noiembrie 1946, a adoptat în unanimitate rezoluţia anexată.

Vă rog să binevoiţi a lua act că Partidul Naţional-Ţărănesc consideră alegerile din 19 noiembrie 1946 ca nule şi neavenite. Partidul Naţional-Ţărănesc consideră Parlamentul constituit ca o adunare ieşită din violenţă, din fraudă şi din fals în acte publice, care nu are dreptul să legifereze, să reprezinte şi să angajeze în numele poporului român.

În consecinţă, deputaţii Naţional-Ţărănişti, proclamaţi aleşi, au decis să nu participe la lucrările acestui parlament.

Preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc

Iuliu Maniu”

Ţara reacţiona şi ea la fel ca Maniu, sau mai precis Maniu vorbea din sufletul neamului său, aşa cum a făcut-o toată viaţa.

Prefectura judeţului Roman s-a grăbit şi a făcut publice rezultatele care erau în contradicţie cu cele ale Biroului Electoral.

Un activist comunist de la Iaşi – Zaharia – s-a dus în comuna Pildeşti, pe valea râului Moldova, în judeţul Roman, să lămurească ţăranii despre rezultatul alegerilor; huiduit, a fost scăpat de jandarmi de la linşaj.

În regionala Suceava, o parte din îndrumătorii politici au trecut de partea reacţiunii, iar alţii au părăsit munca.

Ţăranii din Frontul Plugarilor, din comuna Corneşti, judeţul Iaşi, au încetat munca „politică” şi s-au asociat partidelor de opoziţie.

Serviciul de Siguranţă al Ministerului de Interne a trecut imediat la acţiuni de divizare a deputaţilor P.N.Ţ., încercând să rupă din anturajul lui Maniu şi să facă o fracţiune independentă care să participe la lucrările parlamentului. S-au făcut presiuni pe lângă: Emil Haţieganu (Cluj) şi Teodor Roxin (Bihor), dar nu au neglijat nici din vechiul regat, pierzând timpul pe lângă Ilie Ion (Dolj), Nicolae Anghel (Buzău), Gheorghe Zâne (Iaşi), poate şi alţii.

Pe 10 decembrie Iuliu Maniu, acasă la Mihai Popovici, pe strada Sofia, i-a primit pe ziarişti străini cărora le-a făcut declaraţii în legătură cu desfăşurarea alegerilor. Printre cei prezenţi au fost semnalaţi: Edwards MacDonald, Frank, Serafimuta, N.N. Petraşcu, Kirschen, Karamuceac, Pauker, Milton, Lehrer, Vintilescu, Ocargean, Iuhâsz, Corbu, Poulos, Florescu, Marinescu, dr. Singer Tiberiu, Leonard Paukerow, ing. Pasek, Marven Pohne, Armellani, Kormos, Liviu Nasta, Arsa Bercovici, Emil Serghie, Nicolae Carandino.

Cu acea ocazie Nicolae Penescu a făcut o scurtă trecere în revistă asupra Mijloacelor folosite pentru falsificarea alegerilor, după care Iuliu Maniu a început cu precizarea:

„În alegerile din 19 noiembrie, partidele comuniste care susţineau guvernul au rămas în minoritate, în timp ce partidele din opoziţie au ieşit învingătoare în mod special, Partidul Naţional-Ţărănesc a ieşit învingător în bătălia electorală ca a avut loc şi care a demonstrat nepopularitatea guvernului de azi, şi P.N.Ţ a obţinut peste 70% din voturi. După toate regulile constituţionale şi parlamentare, guvernul trebuie să demisioneze imediat.

Aliaţii au constatat ilegalitatea alegerilor.

Ţin să vă mulţumesc pentru informaţiunile obiective pe care le-aţi trimis ziarelor d-voastre, despre modul revoltător cum guvernul actual a cutezat să falsifice voim ţării şi modul cinic cum a nesocotit chiar şi regulile cele mai elementare de buna cuviinţă. Nu ştiu dacă este mai condamnabil însuşi faptul falsificării alegerilor sau cinismul prin care guvernul a săvârşit fărădelegile sale fără nici o jenă şi fără cea mai mică ruşine. Falsul în actele publice de către oamenii oficiali ai guvernului este dovedit. El a fost confirmat şi de graba cu care guvernul a amnistiat falsul în acte publice prin Decret Regal, cu o zi înainte de deschiderea parlamentului.”

Începând din 12 decembrie ziarul „DREPTATEA” a început să publice mijloa­cele întrebuinţate de guvern pentru falsificarea alegerilor.

Preocuparea conducerii Partidului Naţional-Ţărănesc, faţă de poporul pe care îl reprezenta cu atâta dragoste, pe lângă toate preocupările majore ce le avea în acele momente, s-a materializat prin exprimarea unui manifest în faţa celor cu adevărat furaţi prin alegeri.

Manifestul Partidului Naţional-Ţărănesc

MANIFEST CĂTRE NAŢIUNE

Către voi, milioane de Cetăţeni şi Cetăţene care, cu sufletul încălzit de dragoste de Neam şi Ţară, v-aţi dus la urne să vă spuneţi voinţa voastră cinstită despre felul cum trebuie şi de către cine trebuie să fie cârmuită această Ţară, ne îndreptăm cuvântul nostru de mulţumire şi admiraţie.

De mulţumire pentru că aţi dat ascultare chemării noastre, care s-a adeverit că este una cu voinţa Ţării, de admiraţie pentru că în vremurile acestea de grea prigoană a tuturor libertăţilor aţi mers ca nişte eroi legendari expunându-vă bunurile şi viaţa pentru credinţele voastre.

Ţara noastră este bântuită astăzi de cea mai neagră urgie care s-a abătut vreodată asupra ei. Arse sunt câmpiile, arse sunt suflete noastre, arse năzuinţele noastre spre libertate şi lumină. Teroarea, minciuna, falsul încearcă să culce la pământ orice licărire de libertate, orice îndemn spre mai bine. Demnitatea şi mândria noastră naţională sunt îngenuncheate.

La 6 martie o mână de oameni, pe care Ţara nu i-a văzut la muncă, au confiscat puterea.

De atunci încoace au batjocorit toate instituţiile Ţării. Funcţionarii Statului, care nu s-au supus acestor oameni improvizaţi, au fost daţi afară. Armata ţării, sub pretext de democratizare, a fost deposedată de elementele capabile şi independente şi aservită intereselor politice. Justiţia a fost înfrânată în tot ce avea ea mai bun, judecătorii daţi afară şi înlocuiţi cu simbriaşii regimului.

Muncitorimii i s-a luat dreptul la muncă. Cei care nu au consimţit să fie slugi păcătoase regimului ci oameni liberi, au fost epuraţi fără milă.

Cetăţenii care nu au acceptat robia au fost persecutaţi. Negustorii, meseriaşii, industriaşii, urmăriţi în interesele lor.

Temniţele, tortura, persecuţiile, înscenările cele mai infame, arestările, asasinatele, atacurile brutale şi cu totul neprovocate, tot ceea ce a inventat arsenalul infernal al hitlerismului şi fascismului a fost perfecţionat, sporit şi aplicat cu o cruzime de neegalat.

Presa partidelor democratice a fost sugrumată. Toate publicaţiile pe care partidul Naţional-Ţărănesc le avea înainte de 6 martie 1945 au fost suprimate, cluburile închise, întrunirile oprite.

Faţă de acesta stare de lucruri înseşi Naţiunile Unite au cerut un regim mai omenesc, iar prin acordul de la Moscova s-a pretins, şi guvernul şi-a luat angajamentul solemn, să restaureze libertăţile şi să facă alegeri libere.

Guvernul nu a îndeplinit nici un angajament, a călcat în picioare obligaţiunile luate în mod solemn.

Guvernul a convocat corpul electoral pentru 19 noiembrie 1946.

Aţi văzut ce au fost aceste alegeri. Aţi văzut cum s-au răscolit din arsenalul întunericului toate mijloacele pentru îngenuncherea voinţei naţionale, pentru batjocorirea alegerilor, pentru săvârşirea furtului şi pentru falsificarea neruşinată a credinţelor noastre.

Acuzăm acest Guvern al terorii, dictaturii şi reacţiunii că a călcat în picioare legile Ţării, libertăţile Neamului Românesc, drepturile individuale şi colective ale poporului. îl acuzăm că a refuzat să înscrie în listele electorale pe cei ce aveau dreptul legal de a fi alegători, că au refuzat să împartă cărţi de alegători celor înscrişi.

Îl acuzăm că a terorizat cu bande de bătăuşi populaţia care se împotrivea dictaturii guvernamentale.

Îl acuzăm că a lăsat să fie asasinaţi atâţia şi atâţia nevinovaţi fără a urmări pe făptuitorii bine cunoscuţi ai fărădelegilor. Îl acuzăm că a întocmit secţiunile de vo­tare în aşa fel ca alegătorii să nu poată ajunge la locul de votare.

ÎI acuzăm că a călcat în picioare propria lui lege electorală pe care a întocmit-o fără asentimentul partidelor democratice, asentiment impus prin Acordul de la Moscova. Această lege electorală, cu tot caracterul ei reacţionar, s-a dovedit insuficientă faţă de lipsa totală de popularitate a guvernului.

Au fost îndepărtaţi bărbaţii noştri de încredere ca să opereze fără control. Au fost introduse în urne buletine pregătite înainte de începerea votării, au fost date cărţi de alegător în alb unor persoane neîndreptăţite pentru a vota în repetate rânduri. S-a despuiat scrutinul fără asistenţă legală, rezultatul a fost falsificat, procesele-verbale au fost schimbate iar rezultatele o dată măsluite au fost din nou rectificate.

Acuzăm guvernul că s-a făcut vinovat de crimă, de falsificare a voinţei naţionale.

ÎI acuzăm că prin politica lui nefastă a provocat, pe lângă umilirea cetăţenilor, naosul economic şi înfometarea maselor populare.

Dar conştiinţa naţională a vibrat puternic din colibă până în palat. Toată admiraţia şi recunoştinţa noastră o închinăm ţărănimii care s-a ridicat, uriaş zăgaz de oţel, opunându-se celor care voiau să cheltuiască atât de ieftin independenţa şi demnitatea noastră naţională.

Vor binemerita de la Patrie femeile române pentru dârzenia şi cuminţenia cu care au ştiut să mânuiască arma votului luată pentru prima dată în mâna lor.

Muncitorii români vor binemerita de la Patrie şi vor avea prilejul să se bucur de rodul luptei lor. Ei au făcut front împotriva celor care înarmaţi cu pistoale voia  să le răpească libertatea.

Lăudat să fie tineretul care s-a cinstit pe sine aruncându-se în luptă cu nemăsurată abnegaţie şi dragoste de neam şi libertate, urmând pildele înaintaşilor din 1848, 1877, 1914 şi 1918. Vigoarea lor este garanţia viitorului.

Naţiunea şi Partidul nu vor uita niciodată şi vor bine cuvânta pe toţi cei care a suferit şi suferă în această luptă. Martiriul lor asigură perpetuarea fiinţei naţionale

Sărutăm rănile şi obrajii loviţi şi umiliţi. Ne închinăm memoriei celor căzuţi eroic pentru apărarea drepturilor sfinte ale Neamului.

Români! Voi, cei insultaţi în demnitatea voastră de oameni liberi, aveţi dreptul să chemaţi Guvernul şi uneltele lui în faţa Tribunalului Naţiunii. împilatorii si falsificatorii nu vor rămâne nepedepsiţi.

Nedreptatea va fi pedepsită.

Nimeni nu poate fi judecător pentru Naţiune, decât Naţiunea însăşi.

Smulgeţi masca tiranilor de pe faţa lor. Nici un cetăţean sau cetăţeană nu poate recunoaşte aceste alegeri. Cu toţii trebuie să pretindă alegeri noi, înfăptuite de către un guvern care să asigure libertatea lor.

Vă chemăm la luptă împotriva dictaturii şi tiraniei. Satele noastre năpădite de bătăuşi şi cuţitar, care voiesc să pedepsească pe cei ce nu sunt slugi plecate regimului, trebuiesc curăţate. Slujbaşii care au trădat Naţiunea trebuiesc denunţaţi, actele lor păcătoase dezvăluite şi înfierate.

Cu toate nelegiuirile lui, Guvernul n-a fost în stare să stoarcă majorităţi.

Guvernul a căzut în alegeri.

Lumea întreagă cunoaşte voinţa adevărată a ţării, cunoaşte minciuna şi frauda guvernului.

Se ştie că Parlamentul lui nu poate conduce legal destinul Neamului. Acesta a fost rolul suferinţei voastre, rostul luptei dârze pe care aţi purtat-o cu atâta bărbăţie.

Pătruns de măreţia jertfei voastre, Partidul Naţional-Ţărănesc se închină în faţa avântului de libertate, a virtuţilor cetăţeneşti şi a spiritului de sacrificiu şi vă cheamă la luptă neînfricată până la victoria deplină.

Această victorie a sufletului românesc va însemna: independenţa Ţării, libertatea cetăţenilor, muncă cinstită şi pâine pentru toţi.

Iuliu Maniu                                                          Nicolae Penescu

Preşedinte                                                            Secretar general”

Partidul Naţional-Liberal şi-a ţinut Delegaţia Permanentă pe 17 decembrie şi după hotărârile luate a adresat un manifest către ţară:

„Români şi românce,

Cu înaltă conştiinţă patriotică v-aţi făcut datoria către ţară, în ziua alegerilor din 19 noiembrie, care a fost o zi de biruinţă pentru poporul român. Vouă tuturor va mulţumesc în numele Partidului Naţional-Liberal. La capătul unui lung şir de fărădelegi, ameninţări, violenţe, arestări, crime, falsuri – zdrobit de hotărârea cu care voi v-aţi apărat drepturile cetăţeneşti şi cu care aţi dat încrederea voastră opoziţiei naţionale, Guvernul, pe care ţara nu l-a vrut, a măsluit în Birourile Minis­terului de Interne, nişte rezultate care să-i prelungească o şubredă existenţă.

Partidul Naţional-Liberal îşi va continua fără şovăire acţiunea.

În numele lui, reînnoindu-vă mulţumirile mele, vă cer să ne urmaţi cu hotărâre şi deplină solidaritate şi să fiţi încredinţaţi că statul român, întemeiat prin jertfele şi patriotismul atâtor generaţii de înaintaşi, nu poate fi distrus de trecătoare regimuri AP uzurpatori şi că voinţa unui popor nu poate fi înfrântă de nimeni.

Preşedinte P.N.L. Constantin CI. Brătianu”

Opinia publică, după frauda guvernamentală din timpul alegerilor, era apropiată sufleteşte opoziţiei care se vedea că reprezintă interesul naţional. Se va observa în urmă­toarele trei luni, mai ales la sate, o fugă dinspre formaţiunile guvernamentale spre opoziţie.

Iuliu Maniu, obosit şi îndurerat, s-a dus la Sibiu, unde s-a internat în spital, fiind vizitat de prietenii care îl ţineau la curent cu intrigile şi maşinaţiunile guvernamenta­le, şi nu numai ale lor. Pe de o parte, se preconiza o apropiere iniţiată de ruşi, cu Titel Petrescu şi Brătianu, dar refuzată de Maniu atâta timp cât ruşii nu se deziceau de Groza, pe de altă parte iniţiativa comunistă de creare a unui partid fantomă „Muncă si refacere” sub conducerea lui C. Argentoianu adus din străinătate în vederea coalizării burgheziei, iar „Graiul Nou”, îl acuza pe liderul ţărănist de duşman al ruşilor. De multe ori aceiaşi emisari treceau şi pe la Dobreşti sondându-l şi pe Ion Mihalache.

Sursa: CICERONE IONIŢOIU – Viața politică și procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, București, 2003

Amânările repetate ale Consiliului Județean Sălaj, refuzul de a acorda sprijin financiar pentru Casa Memorială Iuliu Maniu și blocarea depunerii unei noi cereri până în 2017 au fost principalele motive care m-au determinat să-i adresez domnului Tiberiu Marc – președintele Consiliului Județean Sălaj și al organizației județene PSD Sălaj – o scrisoare deschisă.

Era începutul lunii iulie, iar eu trimisesem deja peste 70 de scrisori domnului Președinte Klaus Iohannis, domnului Boncidai Csaba – Primarul UDMR al comunei Pericei și domnului Dacian Cioloș – Prim Ministru al României.

După aproape două luni, am primit răspunsul mult așteptat din partea domnului Tiberiu Marc. Deși nu mă așteptam la alt răspuns, m-a deranjat atitudinea sfidătoare – tipică instituțiilor de astăzi. Despre o atitudine proactivă, orientată pe rezolvarea provocărilor și găsirea de soluții nu poate fi (încă) vorba în România anului 2016.

Doar o vorbă să-ți mai spun despre domnul Tiberiu Marc

Dacă scădem voturile PSD (12 la număr) din cele 21 de voturi obținute de domnul Marc, observăm că 9 consilieri din cei 10 PNL, 7 UDMR și 2 UNPR au votat pentru domnul Marc. Vă las pe Dumneavoastră să faceți calculele.

Poate așa se explică și nepăsarea confortabilă a primarului comunei Pericei, domnul Boncidai Csaba (UDMR, desigur), care afirma în luna martie a.c. într-un un interviu că „nu fondurile sunt problema” – dânsul nu este convins de eficienţa unei astfel de alocări și că „dacă va fi cazul, banii (cei 20.000 de lei – n.a.) pot fi alocaţi foarte repede pentru lucrări. Dacă nu, pentru proiect”. Domnul Csaba nu s-a implicat activ și nu a contribuit financiar în proiectul de reabilitare nici până la această oră.

Ca orice politician, domnul Marc nu a fost ocolit de răutatea celor care doreau să îl vadă ieșit de pe scena politică. Ziarului Adevărul publica pe 16 decembrie 2010 un articol (merită citit !) despre procesul câștigat de Tiberiu Marc cu CNSAS, domnul Marc susținând că nu a făcut poliție politică în ciuda faptului că a fost ofițer de Securitate – între 1987-1989 având gradul de locotenent-major în cadrul Inspectoratului Judeţean Sălaj – Serviciul 2 al Securităţii.

În altă ordine de idei, conform informațiilor publicate de ziarul Graiul Sălajului pe 22 iulie 2016, PSD Sălaj a avut în anul 2015 venituri totale de 6.327.682 lei din care 44.354 de lei au fost obținuți din cotizațiile membrilor de partid, iar 7.797 lei au fost catalogați drept alte venituri. Iată cum veniturile se pot rotunji cu aproape 8.000 lei dacă destinele organizației sunt conduse de un om valoros și capabil care poate să atragă finanțări. Păcat că nu se pot găsi astfel de finanțări si pentru alte proiecte de interes public!

Vă prezint răspunsul Președintelui Consiliului Județean Sălaj și răspunsul meu.

Răspunsul meu pentru domnul Tiberiu Marc – Președintele Consiliuliu Județean Sălaj

Către: Dl. Tiberiu MARC – Președinte al Consiliului Județean Sălaj

Subiect: Petiția numărul 10036/13.07.2016 privind finanțarea reabilitării Casei Memoriale luliu Maniu din Bădăcin

Stimate domnule Președinte,

Vă mulțumesc frumos pentru răspunsul Dumneavoastră în ceea ce privește scrisoare pe care v-am adresat-o.

Trebuie să recunosc că anticipam un astfel de răspuns neorientat spre rezolvarea problemelor. Este foarte ușor să dăm vina pe alții sau să ne ascundem cu lașitate în spatele unor norme sau hotărâri guvernamentale. Este mult, mult mai greu să dezbatem problemele și să găsim soluții. Puțini – prea puțini – politicieni sunt dispuși să meargă pe acest drum. Indiferent de județ, politicienii interpretează partituri similare. Privind lucrurile din această perspectivă, nepăsarea și dezinteresul Dumneavoastră față de situația disperată în care s-a aflat și se află Casa Memorială Iuliu Maniu, monument istoric memorial, înscris în Lista monumentelor istorice cu codul SJ-II-m-B-05012, sunt strigătoare la cer.

Nu cred că va mai trece mult timp până când veți afirma că singurul vinovat pentru toate aceste probleme este chiar Iuliu Maniu!

Dacă Iuliu Maniu ar fi fugit de responsabilitate și nu și-ar fi dedicat viața emancipării românilor din Ardeal şi îndeplinirii idealului de unitate naţională, sunt convins că nu ar fi fost trimis din răzbunare pe front, nu ar fi fost nevoit să trăiască cu o tijă de metal în picior (după rana din Primul Război Mondial – știți bine că Iuliu Maniu nu a acceptat să semneze declaraţia cerută de guvernul de la Budapesta prin care se solicita intrarea României în război alături de Austro-Ungaria şi a refuzat categoric să-şi pună semnătura pe o declaraţie de fidelitate faţă de Regatul Ungariei. În aceste condiţii, în luna mai 1915, Iuliu Maniu a fost recrutat la Aiud şi încorporat în armata austro-ungară. Aceasta era o răzbunare personală a primului-ministru austro-ungar, Tisza István, deoarece, în calitate de jurist-consult al Mitropoliei de la Blaj, Iuliu Maniu era scutit de la efectuarea serviciului militar. Maniu, având deja 42 de ani, depăşise oricum şi vârsta maximă de recrutare (40 de ani). El figura, de altfel, în tabelul cu funcţionarii ce urmau a fi scutiţi de serviciul militar care fusese întocmit de către mitropolitul Victor Mihaly. Însă, la ordinul expres al contelui Tisza, care i-a cerut ministrului Cultelor, Jankovics, să expedieze urgent o telegramă Mitropoliei de Blaj, Iuliu Maniu nu a beneficiat de această scutire şi a plecat pe front), nu ar fi fost trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorității române din Transilvania, nu ar fi pus capăt negocierilor dintre CNR și Oszkar Jaszi, reprezentantul Budapestei, prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria, spre unire cu restul teritoriilor românești din Vechiul Regat, nu s-ar fi opus recunoașterii Constituției din 1923, nu ar fi fost judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947, orchestrat de câtre autoritățile comuniste, nu ar fi fost supus unui regim de exterminare în cea mai nordică închisoare a României, nu ar fi murit în temniță  după o lungă şi grea suferinţă și nici nu ar fi fost aruncat într-o groapă comună (încă) neidentificată.

În ultimii 15 ani, echipa de proiect condusă de preotul Cristian Borz nu a scăpat nicio ocazie ca să atragă atenţia asupra situaţiei grave în care se află Casa Memorială Iuliu Maniu. Au trecut așadar 15 ani de când administrațiile locale și centrale ignoră complet conacul. Nimeni nu se poate îndoi de competențele Dumneavoastră și ale domnului Primar Boncidai Csaba atunci când vine vorba despre obținerea de fonduri. Tocmai de aceea îmi este foarte greu să înțeleg de ce timp de 16 ani, doi politicieni competenți și devotați comunității nu au reușit să își concentreze eforturile pentru a atrage alte finanțări și pentru Casa Memorială Iuliu Maniu din Bădăcin. Un mister!

Primăria Pericei a obținut în ultimii 16 ani finanțări consistente pentru proiectele comunei – atât cu bani europeni cât și cu bani de la Guvern. Menționez doar câteva realizări:

• în anul 2000, cu 7 ani înainte de aderarea la Uniunea Europeană, Banca Mondială a finanțat reabilitarea a 10 kilometri de drumuri comunale, rigole și șanțuri de scurgere a apei.
• în anul 2007 s-au modernizat toate drumurile comunale. S-au reabilitat două cămine culturale – Pericei și Bădăcin – și s-a construit un after-school în Pericei. Valoarea proiectelor a fost de 2,5 milioane de euro.
• comuna are și un centru de informare turistică în satul Sici. Primăria a primit bani și de la Guvernul României, bani cu care s-a realizat canalizarea în satul Pericei și s-a alimentat cu apă satul Pericei.
• primăria Pericei a câștigat un proiect de la Fondul de Mediu pentru amenajarea Văii Crasnei prin construirea unui parc.

Cu toate acestea, ori de câte ori a venit vorba despre Casa Memorială Iuliu Maniu, entuziasmul, energia și bunăvoința Primăriei Pericei au dispărut. Mai mult, primăria a trecut proprietatea privată în domeniul statului și mai apoi a concesionat-o pe 99 de ani “Inspectoratului de stat teritorial pentru handicapaţi Sălaj”. Primarul comunei Pericei, domnul Boncidai Csaba chiar afirma în luna martie într-un interviu că „nu fondurile sunt problema” – dânsul nu este convins de eficienţa unei astfel de alocări și că „dacă va fi cazul, banii (cei 20.000 de lei – n.a.) pot fi alocaţi foarte repede pentru lucrări. Dacă nu, pentru proiect.” Ce mai poate fi de zis?

La Pericei se întâmplau lucruri interesante și în 2011. Da, mă refer la sălăjeanul care acuza Primăria Pericei de discriminare după ce a fost pus în faţa unui test de limbă maghiară în cadrul concursului pentru ocuparea postului de secretar al Primăriei Pericei. Aceste lucruri se întâmplă în ciuda faptului că UDMR este un partener loial pentru PSD Sălaj.

Vă readuc aminte, domnule președinte, că mulți dintre angajații instituțiilor publice sălăjene au făcut un deosebit efort financiar pentru Casa Memorială Iuliu Maniu, răspunzând pozitiv apelului făcut de Instituția Prefectului Sălaj. Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național Sălaj a transmis în nenumărate rânduri prioritățile de restaurare ale județului. Este inexplicabil de ce județul Sălaj a fost ignorat de fiecare dată. Deși sunteți președintele CJ Sălaj de foarte mult timp, nu ați avut nicio inițiativă pentru a salva Casa Memorială Iuliu Maniu. Mai mult, nici nu v-ați dat interesul să promovați campania de strângere de fonduri demarată de preotul Cristian Borz. Nu înțeleg nepăsarea Dumneavostră în condițiile în care consolidarea şi reabilitarea casei ar permite redeschiderea muzeului „Iuliu Maniu“ şi a unui centru cultural destinat tinerilor.

Spre deosebire de Dumneavoastră, preotul Cristian Borz nu s-a ascuns în spatele problemelor birocratice și împreună cu echipa de proiect a făcut mai multe pentru Casa Memorială Iuliu Maniu din Bădăcin decât toate autorităţile în ultimii 15 ani. În limita posibilităților și cu resurse materiale limitate, a reușit să țină casa în picioare.

Lăsând la o parte problema finanțării din bani publici, dați-mi voie să vă pun câteva întrebări. Dacă sunteți cu adevărat preocupat și interesat de starea în care se află Casa Memorială Iuliu Maniu precum și de potențialul său turistic:

• de ce nu promovați campania de strângere de fonduri demarată de preotul Borz?
• de ce nu ați făcut o donație (ca persoană fizică)?
• de ce nu ați căutat donatori?
• câte formulare 230 pentru donarea celor 2% din impozitul pe profit ați strâns până acum?
• la mijlocul lunii aprilie, militarii artileriști din batalionul 315 „Simion Bărnuțiu“ au donat sânge, iar cu tichetele de masă primite au cumpărat alimente necesare muncitorilor care lucrau la reabilitarea Casei Memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin. Ce făceați Dumneavoastră în timp ce militarii din Șimleu Silvaniei își dădeau sângele (la propriu) pentru a salva o bucată importantă din istoria țării?
• care a fost contribuția Dumneavoastră până acum în această campanie?

Aștept cu nerăbdare un răspuns din partea Dumneavoastră la întrebările de mai sus.

Vă garantez că nimeni nu va fugi cu Casa Memorială Iuliu Maniu în spate, domnule președinte. Nici eu și nici ceilalți donatori nu o luăm cu noi în mormânt. Înainte de a fi un monument istoric care a adus și va aduce valoare comunității, Casa Memorială este mai întâi un simbol național. Un simbol pentru care au suferit și au murit sute de mii de oameni. Vreau să văd, domnule președinte, că vă pasă de comunitate și de istoria României. Sau măcar de comunitate!

Același sistem care l-a condamnat pe Iuliu Maniu continuă să se ascundă în spatele unor norme create și întreținute chiar de sistem. Nu pot să nu îmi exprim dezamăgirea cu privire la această complicitate tacită (din punctul meu de vedere, o complicitate politică), complicitate care are ca unic scop ștergerea oricărei urme ce amintește de Iuliu Maniu. Nu îmi explic neimplicarea, dezinteresul și răutatea administrațiilor care ar putea oricând să se implice în proiectul demarat de preotul Borz. În loc să ne concentrăm eforturile pentru găsirea unei soluții, preferăm să ne învârtim într-un cerc vicios.

Am convingerea că împreună putem găsi o soluție la problemele cu care se confruntă echipa de proiect și cred că pentru a ne concentra eforturile este nevoie de organizarea unei mese rotunde la care să fie invitați preotul Cristian Borz, reprezentanții Instituţiei Prefectului Sălaj, reprezentanții Consiliului Județean Sălaj, reprezentanții Primăriei Pericei, reprezentanții Direcţiei Judeţeane pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sălaj, cei ai Centrului pentru copii cu handicap sever Bădăcin și ONG-urie/asociațiile implicate în proiect. Pe domnul Prefect Nițu l-am invitat deja la această masă rotundă și aștept un răspuns din partea domniei sale. Dumneavoastră ați fi dispus să luați parte la o asemenea discuție?

Casa unuia dintre cei mai prestigioși politicieni pe care i-a avut țara noastră, a ajuns la mila publicului larg, domnule președinte. Dacă odioasa dictatură nu ar fi distrus în pușcăriile comuniste elitele românești și simbolurile democrației, testamentul marelui om politic Iuliu Maniu ar fi fost respectat și Casa Memorială nu ar fi ajuns niciodată în acest stadiu. Iar dacă administrația locală și centrală nu ar fi făcut tot posibilul pentru ca acest monument istoric să fie distrus, reabilitarea ar fi costat mai puțin.

După o viață de luptă în slujba neamului românesc, marele om politic Iuliu Maniu, făuritor al Unirii, merită un spaţiu muzeal la el acasă.

Aştept cu interes punctele Dumneavoastră de vedere față de întrebările de mai sus și un răspuns privind participarea la o masă rotundă împreună cu preotul Cristian Borz, reprezentanții Instituţiei Prefectului Sălaj, reprezentanții Consiliului Județean Sălaj, reprezentanții Primăriei Pericei, reprezentanții Direcţiei Judeţeane pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sălaj, cei ai Centrului pentru copii cu handicap sever Bădăcin și ONG-urie/asociațiile implicate în proiect.

Comunismul a distrus destine, a ucis elite, a rescris istoria după bunul plac și a demolat scara valorilor… Câțiva dintre noi am început deja să reconstruim ceea ce comunismul a distrus, contribuind la restaurarea Casei Memoriale Iuliu Maniu. Pe Dumneavoastră ce vă împiedică să vă faceți datoria față de istorie și față de comunitate?

Cu deosebită considerație,

 Ing. Marius ANDREI

La București am avut o discuție foarte constructivă cu domnul Ştefan Bâlici, directorul INP, și am văzut că cel puțin din partea dânsului există toată deschiderea și disponibilitatea de a ne ajuta, însă nu ne-a garantat nimic deoarece, mai întâi, trebuie să apară noile norme de aplicare, apoi va exista o comisie care va analiza importanța monumentului și starea în care se află. Vestea tristă este ca bugetul INP se va diminua. Totuși, în cazul în care proiectul nostru va fi eligibil, nu vor intra în calcul datoriile acumulate până acum, ci se vor achita lucrările care urmează să se execute. După ce în luna august vor apărea noile norme, dosarul nostru va fi analizat”

– Pr. Cristian Borz

Comparație între Casa Memorială Iuliu Maniu și Casa Memorială Konrad Adenauer

Despre Iuliu Maniu pe scurt

• studii universitare la Cluj (Facultatea de Drept – 1891-1896), Budapesta și Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896
• și-a început activitatea de avocat la Blaj
• debutează în activitatea politică încă din vremea studenţiei, devenind membru al Partidului Naţional Român în 1891, la vârsta de 18 ani
• a avut un rol important şi în acţiunea memorandiştilor din perioada 1892 – 1895: împreună cu Pompiliu Dan a redactat manifestul „Către poporul român din Ardeal şi Ţara Românească
• în 1897, la vârsta de numai 24 de ani, este ales în Comitetul de conducere al PNR
• a fost ales în 1906 deputat în Parlamentul din Budapesta
• a refuzat să semneze declaraţia cerută de guvernul de la Budapesta prin care se solicita intrarea României în război alături de Austro-Ungaria
• în iunie 1915 autorităţile maghiare au decis să fie încorporat în armata austro-ungară și trimis pe front
• a participat hotărâtor la pregătirea unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat
• a fost trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorității române din Transilvania, înființând la 30 octombrie 1918 la Viena, Consiliul Național al Românilor din Transilvania
• pe 14 noiembrie 1918 a pus capăt negocierilor dintre CNR și Oszkar Jaszi, reprezentantul Budapestei, prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria, spre unire cu restul teritoriilor românești (Vechiul Regat).
• s-a numărat printre organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde s-a decis unirea Transilvaniei cu Regatul României
• pe 2 decembrie 1918 a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcție echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind totodată și funcția de ministru de interne.
• la 9 august 1919 conferinţa Naţională a PNR l-a ales în funcţia de preşedinte al partidului pe Iuliu Maniu
• nu a recunoscut Constituția din 1923, afirmând că ar fi nulă de drept
• președinte al partidului Național Țărănesc (1926-1933 și 1937-1947)
• de trei ori prim-ministru al României între 1928 și 1933
• pe plan extern a colaborat cu lordul Rothermere, fervent susținător al revizuirii tratatului de la Trianon și a frontierelor româno-ungare
• deşi la început, din ambiţie politică, s-a numărat printre susţinătorii principelui Carol şi a revenirii acestuia pe tron, când noul rege a manifestat tendinţe autoritare împotriva principiilor democratice, nu a ezitat să se angajeze într-o nouă luptă de opoziţie.
• pe 25 noiembrie 1937 a fost încheiat Pactul de neagresiune electorală între Iuliu Maniu şi Corneliu Zelea Codreanu, căpitanul Mişcării Legionare, la care au aderat Gheorghe I. Brătianu şi Constantin Argetoianu.
• s-a opus în permanență guvernării autocratice a regelui Carol al II-lea, iar în particular înființării în 15 decembrie 1938 a Frontului Renașterii Naționale, o formațiune totalitară, care dădea startul unipartidismului român
• 15 decembrie 1938, Iuliu Maniu și alți cincizeci de membri importanți (ardeleni și bănățeni) ai Partidului Național Țărănesc, au prezentat regelui Carol al II-lea un memorandum: Patria de lux. Memorandul românilor din Transilvania (Ardeal, Banat, Crișana, Satu-Mare, Maramureș) prezentat M.S. Regelui Carol II în 15 decembrie 1938, în care este sever criticată dictatura regală și centralizarea excesivă a țării.
• după eșecul politicii lui Carol al II-lea și pierderile teritoriale din 1940, a refuzat colaborarea cu regimurile instalate după 6 septembrie 1940
• începând cu 1940, a fost un opozant al regimului lui Ion Antonescu
• a fost unul dintre artizanii loviturii de stat de la 23 august 1944
• după 23 august 1944 a luptat împotriva preluării țării de către comuniști
• s-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democrației
• a obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.
• în urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947
• prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, era condamnat la închisoare pe viață
• s-a stins din viață la 5 februarie 1953 la Sighet
• cadavrul său a fost aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.

Astăzi am primit răspunsul Instituţiei Prefectului Sălaj la petiţia pe care am adresat-o Secretariatului General al Guvernului României pe data de 21 iunie, cu privire la finanţarea lucrărilor de reabilitare a Casei Memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin.

Într-un articol precedent anticipam răspunsul Prefectului Sălaj, după ce Consiliului Județean Sălaj a blocat depunerea unei noi cereri de finanțare până în 2017, Institutul Național al Patrimoniului nu a alocat fonduri pentru reabilitarea imobilului, iar primarul comunei Pericei, domnul Boncidai Csaba, afirma în luna martie într-un interviu că „nu fondurile sunt problema” – dânsul nu este convins de eficienţa unei astfel de alocări și că „dacă va fi cazul, banii (cei 20.000 de lei – n.a.) pot fi alocaţi foarte repede pentru lucrări. Dacă nu, pentru proiect.”

Am găsit și câteva omisiuni în expunerea făcută de Instituţia Prefectului Sălaj. Omisiunile și inexactitățile pot influența persoanele care nu cunosc prea multe detalii despre Iuliu Maniu și despre situația juridică a imobilului. Mi-am permis să fac o scurtă trecere în revista a situației juridice.

Nu este exclus ca, în cele din urmă, instituțiile să afirme că singura vinovată pentru toate aceste probleme este chiar familia Maniu!

Vă prezint răspunsul Instituţiei Prefectului Sălaj și răspunsul meu.

Răspunsul meu pentru Instituţia Prefectului Sălaj

Către: Dl. Prefect Marin NIȚU

Subiect: Petiție privind finanțarea reabilitării Casei Memoriale luliu Maniu 15C/1921/p/14.07.2016

Stimate domnule Prefect,

vă mulțumesc frumos pentru răspunsul Dumneavoastră în ceea ce privește petiția trimisă de mine Secretariatului General al Guvernului.

În mare, anticipam răspunsul. Mai ales după ce Consiliului Județean Sălaj a blocat depunerea unei noi cereri de finanțare până în 2017, Institutul Național al Patrimoniului nu a alocat fonduri pentru reabilitarea imobilului, iar primarul comunei Pericei, domnul Boncidai Csaba, afirma în luna martie într-un interviu că „nu fondurile sunt problema” – dânsul nu este convins de eficienţa unei astfel de alocări și că „dacă va fi cazul, banii (cei 20.000 de lei – n.a.) pot fi alocaţi foarte repede pentru lucrări. Dacă nu, pentru proiect.”

Începând cu data de 23 mai a.c. am trimis în fiecare zi câte o scrisoare domnului Președinte Klaus Iohannis și primarului comunei Pericei, domnul Boncidai Csaba. Am mai trimis scrisori și domnului Tiberiu Marc, președintele Consiliului Județean Sălaj și Primului-Ministru al României, domnul Dacian Cioloș. Pe data de 11 iulie, după 102 scrisori trimise, am decis să întrerup temporar demersul până la 1 Septembrie.

Același sistem care l-a condamnat pe Iuliu Maniu continuă să se ascundă în spatele unor norme create și întreținute chiar de sistem. Cunosc prea bine aceste mecanisme. Familia mea a avut „deosebita plăcere” de a se lupta cu ele. Nu pot să nu îmi exprim dezamăgirea cu privire la această complicitate tacită (din punctul meu de vedere, o complicitate politică), complicitate care are ca unic scop ștergerea oricărei urme ce amintește de Iuliu Maniu. Nu îmi explic neimplicarea, dezinteresul și răutatea administrațiilor care ar putea oricând să se implice în proiectul demarat de preotul Borz. În loc să ne concentrăm eforturile pentru găsirea unei soluții, preferăm să ne învârtim într-un cerc vicios. Nu este exclus ca, în cele din urmă, instituțiile să afirme că singura vinovată pentru toate aceste probleme este chiar familia Maniu!

Cred că pentru a ne concentra eforturile este nevoie de organizarea unei mese rotunde la care să fie invitați preotul Cristian Borz, reprezentanții Instituţiei Prefectului Sălaj, reprezentanții Consiliului Județean Sălaj, reprezentanții Primăriei Pericei, reprezentanții Direcţiei Judeţeane pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sălaj, cei ai Centrului pentru copii cu handicap sever Bădăcin și ONG-urie/asociațiile implicate în proiect. Ați fi dispus să luați parte la o asemenea discuție?

Sunt conștient că în instituțiile statului există și oameni care își doresc să facă o schimbare în bine și sunt convins că birocrația și normele pot adesea reprezenta o piedică serioasă în acest sens – au demonstrat-o angajații instituțiilor publice sălăjene care au făcut un deosebit efort financiar răspunzând pozitiv apelului făcut de Instituția Prefectului Sălaj. Vă felicit pentru inițiativă și le mulțumesc tuturor celor care au făcut un efort pentru Casa Memorială Iuliu Maniu.

O mare parte din răspunsul Dumneavoastră îl constituie prezentarea situației imobilului și rezultatul campaniei demarate de preotul Borz. Fiind primul donator al campaniei – în februarie 2015 contribuiam pentru prima dată – sunt la curent cu toate activitățile. Am găsit câteva omisiuni în expunerea făcută de Dumneavoastră. Omisiunile și inexactitățile pot influența persoanele care nu cunosc prea multe detalii despre Iuliu Maniu și despre situația juridică a imobilului. Îmi permit să fac o scurtă trecere în revista a situației juridice:

Iuliu Maniu a lăsat prin ultimul său Testament din 1941 făcut la Braşov, întreaga sa avere Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică din Oradea. Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia nr 40/12 octombrie 1998 a anulat efectele Sentinţei nr. 1988 din 11 noiembrie 1947 a Tribunalului Militar al regiunii a II-a Militară, Secţia I, prin care Iuliu Maniu a fost condamnat.

În 1994 Consiliu Local Pericei prin Hotărârea nr. 12, trecea în proprietatea privată a statului, o suprafaţă 44 470 mp, terenuri “neatribuite, rămase la dispoziţia comisiei locale” şi concesiona pe 99 de ani “Inspectoratului de stat teritorial pentru handicapaţi Sălaj”. Să nu fi cunoscut domnul Primar Boncidai Csaba situația și istoria imobilului? Nu cred, doar e primar din 1992…

În anul 2004, a fost emis Certificatul de Moştenitor în Bucureşti, prin acesta Episcopia Greco-Catolică din Oradea, devenea proprietara întregii averi lăsată de Iuliu Maniu. În 2008, Consiliul Judeţean Sălaj, prin Hotărârea nr. 59/19 mai 2008, Casa Memorială fiind în proprietatea Consiliului Judeaţean Sălaj, a dat-o în folosinţă pentru 50 de ani Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică din Oradea.

Casa nu a fost înscrisă niciodată la CF deoarece se afla în extravilanul localităţii însă avem date care fac referinţă la numărul topografic pe care se află. Terenul este înscris în CF 1696 – Bădăcin, cu nr top. 1278 – “Arabil în postata Ţarinei”, reprezentând vechea proprietate a dr. Iuliu Maniu, obţinută prin partaj, conform încheierii de carte funciară nr 3017 din anul 1930. În foaia de sarcini a CF nr. 1471 – Bădăcin, din care se transcrie nr. top. 1278, este menţionat dreptul de usufruct viager asupra acestui imobil, în favoarea Corneliei Maniu şi dreptul de locuinţă şi folosinţă în favoarea văduvei Elena dr. Popu, născută Maniu. Apoi prin încheierea nr. 743 din 31 august 1971 – CF 1696 – Bădăcin, în baza adresei nr. 6486 din 10.08.1971, emisă de Consiliu Popular Sălaj, acest imobil trece în proprietatea Statului Român, cu titlu de efect al legii, prin sechestru asigurator.

Prin Hotărârea nr. 33 din 30.07.2015, emisă de Consiliul local – Comuna Pericei, terenul trece în domeniul privat al Comunei Pericei. În 11.09.2015 s-a actualizat categoria de folosinţă a parcelelor şi apare clădirea înscrisă în CF dar “fără acte”.

La 07.06.2016 s-a încheiat Contractul de comodat prin care terenul de sub casă (0,55 ha) este dat în folosință gratuită pe 49 de ani, restul terenului (4 ha) rămânând în folosința Centrului pentru copii cu handicap sever Bădăcin.

După cum știți, în ultimii 15 ani, echipa de proiect condusă de preotul Cristian Borz nu a scăpat nicio ocazie ca să atragă atenţia asupra situaţiei grave în care se află Casa Memorială Iuliu Maniu. Au trecut așadar 15 ani de când administrațiile locale și centrale ignoră complet conacul. Nici măcar primăria Pericei nu a avut vreo propunere sau inițiativă. Mai mult, primăria a trecut proprietatea privată în domeniul statului și mai apoi a concesionat-o pe 99 de ani “Inspectoratului de stat teritorial pentru handicapaţi Sălaj”. Primarul comunei Pericei, domnul Boncidai Csaba afirma în luna martie într-un interviu că „nu fondurile sunt problema” – dânsul nu este convins de eficienţa unei astfel de alocări și că „dacă va fi cazul, banii (cei 20.000 de lei – n.a.) pot fi alocaţi foarte repede pentru lucrări. Dacă nu, pentru proiect.” Ce mai poate fi de zis?

În expunere faceți referire la procesul la care biserica a renunțat. S-a renunțat la acel proces deoarece organele de propagandă au recurs la cele mai josnice și subumane metode pentru a blama biserica, afirmând că aceasta urmărește să scoată afară toți copiii aflați în grija Centrului pentru copii cu handicap sever Bădăcin. Cu alte cuvinte, se foloseau de bieții copii pentru a-și atinge scopul. O minciună uriașă, biserica neavând niciodată intenția de a face acest lucru.

Casa unuia dintre cei mai prestigioși politicieni pe care i-a avut țara noastră, a ajuns la mila publicului larg. Dacă odioasa dictatură nu ar fi distrus în pușcăriile comuniste elitele românești și simbolurile democrației, testamentul marelui om politic Iuliu Maniu ar fi fost respectat și Casa Memorială nu ar fi ajuns niciodată în acest stadiu. Iar dacă administrația locală și centrală nu ar fi făcut tot posibilul pentru ca acest monument istoric să fie distrus, reabilitarea ar fi costat mai puțin.

După o viață de luptă în slujba neamului românesc, marele om politic Iuliu Maniu, făuritor al Unirii, merită un spaţiu muzeal la el acasă. Sper ca angajații instituțiilor publice sălăjene și Instituția Prefectului Sălaj să rămână colaboratori de încredere ai campaniei demarate de preotul Cristian Borz.

Aştept cu interes răspunsul Dumneavoastră privind participarea la o masă rotundă împreună cu preotul Cristian Borz, reprezentanții Instituţiei Prefectului Sălaj, reprezentanții Consiliului Județean Sălaj, reprezentanții Primăriei Pericei, reprezentanții Direcţiei Judeţeane pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sălaj, cei ai Centrului pentru copii cu handicap sever Bădăcin și ONG-urie/asociațiile implicate în proiect.

Cu deosebită considerație,

Ing. Marius ANDREI

La București am avut o discuție foarte constructivă cu domnul Ştefan Bâlici, directorul INP, și am văzut că cel puțin din partea dânsului există toată deschiderea și disponibilitatea de a ne ajuta, însă nu ne-a garantat nimic deoarece, mai întâi, trebuie să apară noile norme de aplicare, apoi va exista o comisie care va analiza importanța monumentului și starea în care se află. Vestea tristă este ca bugetul INP se va diminua. Totuși, în cazul în care proiectul nostru va fi eligibil, nu vor intra în calcul datoriile acumulate până acum, ci se vor achita lucrările care urmează să se execute. După ce în luna august vor apărea noile norme, dosarul nostru va fi analizat”

– Pr. Cristian Borz

La București am avut o discuție foarte constructivă cu domnul Ştefan Bâlici, directorul INP, și am văzut că cel puțin din partea dânsului există toată deschiderea și disponibilitatea de a ne ajuta, însă nu ne-a garantat nimic deoarece, mai întâi, trebuie să apară noile norme de aplicare, apoi va exista o comisie care va analiza importanța monumentului și starea în care se află. Vestea tristă este ca bugetul INP se va diminua. Totuși, în cazul în care proiectul nostru va fi eligibil, nu vor intra în calcul datoriile acumulate până acum, ci se vor achita lucrările care urmează să se execute. După ce în luna august vor apărea noile norme, dosarul nostru va fi analizat”

– Pr. Cristian Borz

Casa lui Iuliu Maniu, unul dintre cei mai prestigioși politicieni pe care i-a avut țara noastră, se află în continuare la mila publicului larg. Iuliu Maniu a fost premier în perioada interbelică, în trei guverne, membru de onoare al Academiei Române din 1919, a avut un rol important în realizarea Marii Uniri, iar după cel de-al Doilea Război Mondial a devenit simbolul rezistenței anticomuniste.

Primăria comunei Pericei nu s-a implicat deloc în proiectul de restaurare demarat de preotul Cristian Borz, paroh al bisericii Greco-Catolice din Bădăcin. Mai mult, primăria a întârziat eliberarea documentelor și a trecut proprietatea privată în domeniul statului și mai apoi a concesionat-o pe 99 de ani “Inspectoratului de stat teritorial pentru handicapaţi Sălaj”

Deși până acum i-am scris 35 de scrisori, am refuzat să cred că domnul Boncidai ar fi rău-intenționat. Am refuzat să cred acest lucru și după ce am citit în luna martie un interviu în care domnia sa spunea că „nu fondurile sunt problema” – dânsul nu este convins de eficienţa unei astfel de alocări și că „dacă va fi cazul, banii (cei 20.000 de lei – n.a.) pot fi alocaţi foarte repede pentru lucrări. Dacă nu, pentru proiect.”

Primăria Pericei și finațările obținute

• în anul 2007 s-au modernizat toate drumurile comunale. S-au reabilitat două cămine culturale – Pericei și Bădăcin – și s-a construit un after-school în Pericei. Valoarea proiectelor a fost de 2,5 milioane de euro.
• comuna are și un centru de informare turistică în satul Sici. Primăria a primit bani și de la Guvernul României, bani cu care s-a realizat canalizarea în satul Pericei și s-a alimentat cu apă satul Pericei.
• primăria Pericei a câștigat un proiect de la Fondul de Mediu pentru amenajarea Văii Crasnei prin construirea unui parc.

Nimeni nu se poate îndoi de competența domnului Primar Boncidai Csaba atunci când vine vorba de obținerea de fonduri. Tocmai de aceea îmi este foarte greu să înțeleg de ce timp de 16 ani nu s-au atras alte finanțări și pentru Casa Memorială Iuliu Maniu din Bădăcin.

Mi se pare cel puțin ciudată atitudinea domnului Boncidai.

Institutul Național al Patrimoniului și sfidarea identității naționale

Comparație între Casa Memorială Iuliu Maniu și Casa Memorială Konrad Adenauer

Laptele românesc provine în prezent de la 1,7 milioane de vaci, deși în trecut în România erau peste șapte milioane de capete. Fermele perfomante, comerciale, ajung și la 14 tone de lapte pe an, cu o medie de 9 — 10 tone, însă dețin doar 200.000 de vaci cu lapte, diferența fiind la fermele mici, care au o medie de numai 3 — 4 tone pe cap de vacă.

Cantitatea de lapte colectată de la vaci de către unităţile procesatoare a scăzut cu 8,4%, în primele 11 luni din 2015, ajungând la 847.640 tone, informa în luna ianuarie Institutul Naţional de Statistică (INS). Potrivit aceluiași comunicat INS, comparând perioada 1 ianuarie 2015 – 30 noiembrie 2015 cu perioada 1 ianuarie 2014 – 30 noiembrie 2014, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 78.152 tone (-8,4%). Creşteri ale producţiei principalelor produse lactate în perioada 1 ianuarie 2015 – 30 noiembrie 2015 faţă de perioada 1 ianuarie 2014 – 30 noiembrie 2014 pot fi menţionate la: smântână de consum, cu 7.043 tone (+13,1%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi altele), cu 16.265 tone (+10,2%), brânzeturi, inclusiv cantitatea de brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (84,4% din producţia totală de brânzeturi), cu 5.842 tone (+8,4%), unt, cu 462 tone (+4,9%), lapte de consum, cu 6.187 tone (+2,7%).

Prețurile laptelui de vacă brut în Uniunea Europeană exprimate în EURO/100KG

În România

Potrivit Institutul Naţional de Statistică (INS), cantitatea de lapte brut importat a crescut cu 54,1% (13.390 tone) în trimestrul I din 2016 față de aceeași perioadă a anului trecut, totalizând 38.120 tone, în timp ce în luna martie s-a majorat cu 62% (4.874 tone), până la 12.734 tone, comparativ cu perioada similară din 2015.

Față de luna februarie 2016, cantitatea de lapte brut importat a scăzut 3% (392 tone). Potrivit datelor INS, în trimestrul I din 2016, unitățile procesatoare au colectat o cantitate de lapte de vacă de 220.011 tone, mai mult cu 9% (18.088 tone) comparativ cu trimestrul I din 2015.

Embargoul din iulie 2014 impus de Federația Rusă împotriva produselor provenite din spațiul Uniunii Europene a forțat producătorii să se reorienteze. Astfel, produsele lactate ale unor mari producători (Polonia, Germania, Ungaria, Slovenia) au intrat pe piața românească cu prețuri de dumping, făcându-le o concurență neloială produselor românești.

Căpușarea

O soluție pentru valorificarea laptelui ar fi crearea de magazine ale producătorilor. Spre deosebire de producătorii din Franța care s-au asociat și reușesc să negocieze un preț bun pentru produsele lor, în Romania producătorii nu sunt încurajați să se asocieze și să își deschidă mici făbricuțe de procesare. Dacă ar fi încurajați, fermierii ar avea de ales: fie vând produsele în magazinele destinate producătorilor, fie negociază cu alte lanțuri de magazine.

Greu de crezut că asemenea proiecte vor fi demarate în viitorul apropiat deoarece interesul intermediarilor este de a continua importurile de lapte din țări precum Ungaria sau Polonia. Cu toate că situația multor producători autohtoni este disperată, nu cred că grupurile de interese reprezentate în teritoriu de intermediari îi vor lăsa să falimenteze. Atâta timp cât intermediarii mai pot căpușa producătorii, obligându-i prin diferite metode și jocuri de culise să își vândă produsele pe un preț de nimic, fermierii vor fi „lăsați” să producă. Vor fi lăsați să producă și să vândă produsele la un preț de mizerie, vor fi lăsați să își riște siguranța financiară și vor fi lăsați să muncească 7 zile din 7 pentru ca niște căpușe să traiască bine pe munca atora.

Producătorii nu sunt singurii care au de pierdut. Inclusiv consumatorii au de suferit de pe urma căpușării fermierilor. Plătim mai mult pentru a cumpăra produse mai puține, de o calitate execrabilă. Sunt convins că mulți consumatori ar prefera să cumpere produsele fermierilor direct din magazinele destinate exclusiv producătorilor – ceea ce ne duce la următoarea problemă: într-o piață liberă nu putem interzice importurile. România va continua să importe lapte din alte țări. Singurul care poate susține cu adevărat industria românească a laptelui este consumatorul. Acesta are libertatea de a opta la raft pentru ceea ce consideră că este mai bun: laptele românesc sau laptele de import. Doar așa pot fi susținute, pe termen scurt, fabricile de lapte care mai funcționează la ora actuală în România.

România nu are probleme doar cu logistica, datorată în parte și ”comodității” companiilor colectoare, care preferă să colecteze laptele de la un singur centru aflat pe o rază de câteva sute de kilometri, decât de la mai multe centre, amplasate pe o distanță mult mai mică. Laptele românesc nu întrunește întotdeauna condițiile calitative impuse de Uniunea Europeană. În vreme ce 99% din laptele provenit de la fermele din Ungaria are conținutul organic cerut de UE, atunci când vine vorba de cel românesc, doar 40% din laptele provenit de la ferme îndeplinește această condiție. Din aprilie, această diferență de competitivitate va fi mult mai vizibilă.

Săptămâna viitoare voi discuta și despre proiectul de lege conform căruia 51% din produsele agroalimentare vândute în supermarketuri să fie românești.

Prețul laptelui în Uniunea Europeană (Aprilie 2015 vs Aprilie 2016)

Surse:

ec.europa.eu
www.paginadeagricultura.ro
www.agerpres.ro

Casa Memorială „Iuliu Maniu” este un monument istoric aflat în satul Bădăcin, comuna Pericei – județul Sălaj. Din păcate, eforturile depuse până acum pentru reabilitarea Casei Memoriale Iuliu Maniu au fost unilaterale, lucrările fiind plătite cu bani proveniți din donații. Nici administrația locală și nici cea centrală nu au contribuit financiar pentru a salva imobilul. Înainte de a fi un monument istoric care a adus și va aduce valoare comunității, Casa Memorială este mai întâi un simbol național. Un simbol pentru care au suferit și au murit sute de mii de oameni.

Vineri am primit un răspuns din partea domnului Boncidai Csaba, primarul comunei Pericei. M-am gândit mult dacă merită să public sau nu scrisoarea domnului Boncidai. În cele din urmă am ales să o public. Ar fi nedrept ca opinia publică să citească numai punctele mele de vedere.

Mai jos vă prezint demersurile și situația Casei Memoriale Iuliu Maniu din satul Bădăcin, comuna Pericei, județul Sălaj.

Casa unuia dintre cei mai prestigioși politicieni pe care i-a avut țara noastră, a ajuns la mila publicului larg. O rușine.

Casa Memorială Iuliu Maniu a ajuns în această situație disperată datorită unei combinații periculoase de rea voință și incompetență (știu, linia dintre cele două este extrem de fină, de multe ori e greu să facem diferența dintre rea voință și incompetență atunci când privim actorii politici).

Toate problemele despre care veți citi mai jos au fost create de același sistem care astăzi se eschivează și se ascunde în spatele procedurilor birocratice. Dacă odioasa dictatură nu ar fi distrus în pușcăriile comuniste elitele românești și simbolurile democrației, testamentul marelui om politic Iuliu Maniu ar fi fost respectat și Casa Memorială nu ar fi ajuns niciodată în acest stadiu. Dacă administrația locală și centrală nu ar fi făcut tot posibilul pentru ca acest monument istoric să fie distrus, reabilitarea ar fi costat mai puțin.

După o viață de luptă în slujba neamului românesc, marele om politic Iuliu Maniu, făuritor al Unirii, merită un spaţiu muzeal la el acasă.

Să începem…

Demersul meu

În februarie 2015 contribuiam pentru prima dată la proiectul demarat de preotul Cristian Borz, paroh al bisericii greco-catolice din Bădăcin. Întâmplarea face ca eu să fiu primul donator.

Am fost impresionat de situația în care se afla casa. La momentul respectiv Casa Memorială Iuliu Maniu se putea prăbuși în orice clipă. Pereții erau afectați de infiltraţii, iar acoperişul era în totalitate degradat. Mi-am adus imediat aminte de pozele cu casa mamei mele, demolată în urmă cu mulți ani de regimul comunist. Același regim comunist care începuse distrugerea lentă a acestui simbol imediat după condamnarea lui Iuliu Maniu. Dacă pentru casa mamei mele nu am putut face nimic, aici lucrurile stăteau altfel.

Contactat telefonic în martie de către reporteri, primarul Boncidai Csaba spunea că nu fondurile sunt problema. Dânsul nu este convins de eficienţa unei astfel de alocări și că „dacă va fi cazul, banii (cei 20.000 de lei – n.a.) pot fi alocaţi foarte repede pentru lucrări. Dacă nu, pentru proiect.”

Revoltat de lipsa de implicare a administrației locale și centrale și pentru a fi sigur că nu trece nici măcar o zi fără ca Administrația Prezidențială și primarul comunei Pericei, domnul Boncidai Csaba, să se gândească la datoria pe care o au față de comunitate și față de istoria României, din data de 23.05 a.c. le trimit în fiecare zi o scrisoare.

Marți 21.06.2016 am trimis o scrisoare și Primului-Ministru Dacian Cioloș. Domnia sa a copilărit în Pericei și sunt convins că știe să aprecieze importanța Casei Memoriale Iuliu Maniu.

Problemele Casei Memoriale Iuliu Maniu pe scurt

Casa Memorială „Iuliu Maniu“ din Bădăcin este monument istoric memorial, înscris în Lista monumentelor istorice cu codul SJ-II-m-B-05012. Aceasta a fost construită în anul 1879 de către Ioan Maniu, tatăl marelui om politic Iuliu Maniu.

Importanţa acestui monument este dată de valoarea sa memorială, familia Maniu fiind una cu mari tradiţii, înnobilată la anul 1699. Ioan Maniu era descendent din familia Simion Bărnuţiu. Clara Maniu, mama lui Iuliu Maniu, era fiica vicarului Silvaniei, Demetriu Coroianu, şi a îndeplinit funcţia de preşedinte al Reuniunii Femeilor Române Sălăjene timp de 16 ani. Personalitatea lui Iuliu Maniu a fost recunoscută, iar activitatea lui apreciată de înalţi demnitari din afara graniţelor României. Cariera sa politică s-a întins pe parcursul a 56 de ani. Iuliu Maniu s-a numărat printre marii oameni de stat ai României. A luptat pentru drepturile românilor din Transilvania şi s-a implicat activ în realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. După Al Doilea Război Mondial a devenit simbolul rezistenţei anticomuniste.

Casa Memorială “Iuliu Maniu” de la Bădăcin nu este funcțională în prezent, orice activitate fiind interzisă datorită faptului că prezintă pericol public. Clădirea s-a degradat continu și prezintă pericol de prăbușire parțială în zona puternic afectată de infiltraţii majore de apă în pereţi, acoperişul fiind în totalitate degradat. Casa este construită din materiale tradiţionale – lemn, cărămidă şi parţial din cărămidă nearsă. Din această cauză, procesul de deteriorare este extrem de avansat.

Parohia Greco-Catolică Bădăcin, care este administratorul clădirii este direct interesată de conservarea monumentului, dar nu a are puterea financiară necesară pentru susţinerea execuţiei lucrărilor de consolidare. Costurile totale estimate de arhitecţi pentru finalizarea lucrărilor sunt de 346 000 euro.

Cu sprijinul Episcopiei Greco-Catolice Oradea, în anul 2011, s-a finanţat proiectul tehnic de consolidare şi reabilitare. După demararea campaniei publice „Salvați istoria națională. Salvați Casa lui Iuliu Maniu”, iniţiată în februarie 2015, oameni inimoși au pus mână de la mână şi primii pași în salvarea monumentului istoric memorial au fost făcuți, iar lucrările de reabilitare și consolidare a fundației au fost încheiate. Tot în anul 2015 s-au obţinut avizele şi autorizaţiile necesare începerii lucrărilor, branşamentul electric şi organizarea de şantier, demolarea anexei “parazit” de lângă prispa laterală, anexă construită în anii comunismului. În anul 2016 s-au efectuat lucrări de consolidare a pereţilor pe o suprafaţă de 300 mp. Având în vedere starea actuală şi vulnerabilitatea acoperişului, se impun intervenţii de primă urgenţă pentru a evita prăbuşirea acestuia.

Interventiile de prima urgenţă nu se puteau stopa înainte de finalizare deoarece ar fi insemnat să se distrugă ceea ce s-a realizat până atunci şi din acest motiv firma de constructii a continuat lucrările la consolidarea zidurilor chiar şi în condiţiile în care ştia că fondurile au fost epuizate.

Donațiile au tot intrat în acest timp, însă nu la o frecvență și valoare care să susțină costul  real al investiției. Firma constructoare s-a arătat dispusă să lucreze, însă cuantumul facturii pe luna martie și a costurilor aferente celor două săptămâni de lucru din luna aprilie se ridică la suma de peste 47.000 lei. În aceste condiții, echipa campaniei publice a decis, împreună cu parohul Cristian Borz, sistarea lucrărilor până la achitarea sumei restante.

Salvarea de la distrugere a acestui important monument istoric înseamnă respectarea testamenului marelui om politic, care dorea ca în casa de la Bădăcin “să se ocrotească şi să se instruiască tineri”. Consolidarea şi reabilitarea casei ar permite redeschiderea muzeului „Iuliu Maniu“ şi a unui centru cultural destinat tinerilor.

Parohia greco-catolică derulează de 10 ani proiecte culturale cu tinerii. Reabilitând Casa Memorială Iuliu Maniu, tinerii vor putea studia și înțelege evenimentele istorice, vor ști să aprecieze la adevărata valoare sacrificiile celor care au scris cu propriul sânge istoria României.

Demersurile echipei de proiect

Institutul Național al Patrimoniului a alocat 30,968,895.14 lei pentru reabilitarea monumentelor istorice. Cu foarte mare tristețe am observat că nu s-au alocat fonduri pentru reabilitarea Casei Memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin. Nici măcar 1 leu nu s-a alocat pentru casa celui care a avut o contribuție majoră la făurirea României Mari. O rușine!

Atât importanța monumentului cât și gradul de deteriorare trebuiau să garanteze prezența imobilul pe lista Institutului Național al Patrimoniului.

Nu comentez selecția monumentelor și nici importanța celor care vor beneficia de finanțare. Însă ar fi bine să aflăm de ce Casa Memorială Iuliu Maniu nu este pe acea listă.

În ultimii 15 ani nu s-a scăpat nicio ocazie în a atrage atenţia asupra situaţiei grave în care se află Casa Memorială Iuliu Maniu.

– Clădirea este inclusă în lista de priorităţi pentru restaurare din anul 2010 până în prezent la Ministerul Culturii;

– A fost inclusă în lista de priorităţi solicitată de Agenția de Dezvoltare Regională N-V pentru fonduri structurale 2014-2020;

– A fost inclusă în lista solicitată de OUB (Observatorul Urban Bucureşti) al UAR (Uniunea Arhitecţilor din România) şi apare pe site ca şi monument aflat în stare fizică foarte rea;

– S-a solicitat finanţare prin Compania Naţională de Investiţii, în cadrul Programului de intervenţii în primă urgenţă la construcţii vulnerabile şi care prezintă pericol public;

– A fost depus un proiect la Ambasada Statelor Unite – Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale (AFCP) Ediția 2012;

– În 2014 s-au solicitat fonduri SEE.

Memoriu depus la Administrația Prezidențială a României

Pe data de 25 aprilie, directorul executiv al Fundației Corneliu Coposu, domnul Ion Andrei Gherasim a depus la Palatul Cotroceni memoriul Pr. Cristian Borz legat de salvarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu ” din Bădăcin.

Într-un articol anterior îmi exprimam îndoiala că domnul Președinte Iohannis va fi interesat de acest subiect în condițiile în care domnia sa nu avea timp să mimeze un minim interes nici pentru pentru infestarea sistemului spitalicesc prin folosirea dezinfectanților diluați. Mai mult, Casa Memorială Iuliu Maniu nu este nici un hotel memorial și nici o pensiune memorială în care domnia sa să se simtă bine în cazul în care se plictisește de vacanțe exotice.

Deși nu mă așteptam să ajungă înainte de Crăciun, pe 12 mai a sosit răspunsul mult așteptat de la Administrația Prezidențială – care de fapt nu este de la Administrația Prezidențială ci de la Institutul Național al Patrimoniului. Administrația Prezidențială nici măcar nu s-a sinchisit să formuleze propriul răspuns, trimițând direct răspunsul unor directori de la Ministerul Culturii – lenea probabil este mare, iar expresia „cum e turcul și pistolul” se potrivește și Administrației Prezidențiale.

În prezent la Institutul Național al Patrimoniului este în curs elaborarea unor norme care să stabilească criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un monument istoric pentru a fi finanțat prin Programul Național de Restaurare cu fonduri de la bugetul de stat alocate Ministerului Culturii. […] Pe baza criteriilor care vor fi anunțate curând, Institutul Național al Patrimoniului va evalua și propunerea de finanțare a proiectului de consolidare […].

Cu alte cuvinte: norme nu avem și criteriile vor fi anunțate curând. Curând adică peste puțin timp. Îndată. Imediat. Numaidecât. Oare mai există creduli care să creadă așa ceva?

Contractul de Comodat

Miercuri, 8 iunie, a fost semnat Contractul de Comodat, de către primarul comunei Pericei Boncidai Csaba şi părintele Cristian Borz. În urma acestei acţiuni, autoritățile publice se vor putea implica în reabilitarea Casei Maniu, apartenența terenului fiind invocată de mai multe ori de-a lungul anilor, când s-a cerut sprijinul financiar.

Consiliului Județean Sălaj a blocat depunerea unei noi cereri de finanțare până în 2017

S-a primit şi răspunsul final al Consiliul Judeţean Sălaj. Astfel, în urma cererii depuse în 07.04.2016, Consiliu Judeţean a solicitat nouă documente suplimentare, printre care şi acordul Episcopiei Greco- Catolice pentru depunerea cererii de finanţare şi fotografii în toate fazele de lucrări, care au fost depuse în 04.05.2016.

În raspusul primit in data de 06.06.2016 (data poștei) se anunţă că dosarul depus este incomplet, motiv pentru care nu poate fi propus pentru alocarea de fonduri.

„Sunt două motive pentru care CJ consideră că dosarul nostru este incomplet. Este vorba despre:

1. Avizul Direcţiei pentru Cultură desi este favorabil şi vizează un proiect de “Reabilitare a Casei memoriale Iuliu Maniu” este din 2012 şi este realizat de un alt proiectant diferit de cel care a întocmit devizul cu lucrările rămase de executat.
   În primul răspuns primit pe data de 11.04.2016 ni s-a solicitat un „deviz de lucrări pentru lucrările rămase de executat, datat pe anul în curs şi vizat de dirigintele de șantier“, aici nu scrie nicăieri că acest deviz trebuie să fie vizat şi de către arhitectul care a realizat proiectul tehnic şi care a primit în 2012 Avizul Direcţiei de Cultură. Eu am depus un deviz realizat de constructor şi vizat de dirigintele de şantier, aşa cum ni s-a solicitat.
2. Pe copia de Autorizaţie de Construire nr 23/29.10.2015 nu apare semnătura primarului ci doar a secretarului şi a arhitectului şef.
   – cum aş fi putut eu să intru în posesia Autorizaţiei de Construire, care are număr de înregistrare şi este semnată de secretar şi arhitectul şef fară să am şi semnătura primarului?
   – acestă autorizaţie a fost depusă la Inspectoratul în Construcţii, dacă nu era conformă erau blocate lucrările imediat.
   – dacă prin absurd era nesemnată de primar, cât de greu era să-l suni şi să-l intrebi de ce nu a semnat?
   – atât Primăria, cât şi Inspectoratul în construcții au documente originale şi ar fi putut imediat să verifice.

Răspunsul Consiliului Judeţean Sălaj se încheie prin a ne anunţa că o nouă cerere de alocare de sprijin financiar o să putem depune în anul 2017“, explică preotul Cristian Borz.

Situația juridică

Iuliu Maniu a lăsat prin ultimul său Testament din 1941 făcut la Braşov, întreaga sa avere Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică din Oradea.

Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia nr 40/12 octombrie 1998 a anulat efectele Sentinţei nr. 1988 din 11 noiembrie 1947 a Tribunalului Militar al regiunii a II-a Militară, Secţia I, prin care Iuliu Maniu a fost condamnat.

În 1994 Consiliu Local Pericei prin Hotărârea nr. 12, trecea în proprietatea privată a statului, o suprafaţă 44 470 mp, terenuri “neatribuite, rămase la dispoziţia comisiei locale” şi concesiona pe 99 de ani “Inspectoratului de stat teritorial pentru handicapaţi Sălaj”.

În anul 2004, a fost emis Certificatul de Moştenitor în Bucureşti, prin acesta Episcopia Greco-Catolică din Oradea, devenea proprietara întregii averi lăsată de Iuliu Maniu.

În 2008, Consiliul Judeţean Sălaj, prin Hotărârea nr. 59/19 mai 2008, Casa Memorială fiind în proprietatea Consiliului Judeaţean Sălaj, a dat-o în folosinţă pentru 50 de ani Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică din Oradea.

Casa nu a fost înscrisă niciodată la CF deoarece se afla în extravilanul localităţii însă avem date care fac referinţă la numărul topografic pe care se află. Terenul este înscris în CF 1696 – Bădăcin, cu nr top. 1278 – “Arabil în postata Ţarinei”, reprezentând vechea proprietate a dr. Iuliu Maniu, obţinută prin partaj, conform încheierii de carte funciară nr 3017 din anul 1930. În foaia de sarcini a CF nr. 1471 – Bădăcin, din care se transcrie nr. top. 1278, este menţionat dreptul de usufruct viager asupra acestui imobil, în favoarea Corneliei Maniu şi dreptul de locuinţă şi folosinţă în favoarea văduvei Elena dr. Popu, născută Maniu. Apoi prin încheierea nr. 743 din 31 august 1971 – CF 1696 – Bădăcin, în baza adresei nr. 6486 din 10.08.1971, emisă de Consiliu Popular Sălaj, acest imobil trece în proprietatea Statului Român, cu titlu de efect al legii, prin sechestru asigurator.

Prin Hotărârea nr. 33 din 30.07.2015, emisă de Consiliul local – Comuna Pericei, terenul trece în domeniul privat al Comunei Pericei. În 11.09.2015 s-a actualizat categoria de folosinţă a parcelelor şi apare clădirea înscrisă în CF dar “fără acte”.

La 07.06.2016 s-a încheiat Contractul de comodat prin care terenul de sub casă (0,55 ha) este dat în folosință gratuită pe 49 de ani, restul terenului (4 ha) rămânând în folosința Centrului pentru copii cu handicap sever Bădăcin.

Întrebări pentru Primarul comunei Pericei, domnul Boncidai Csaba

Dacă sunteți cu adevărat preocupat de starea în care se află Casa Memorială Iuliu Maniu:

• în 1994 erați primar și ați trecut proprietatea privată în domeniul statului și mai apoi ați concesionat-o pe 99 de ani “Inspectoratului de stat teritorial pentru handicapaţi Sălaj”. De ce?
• de ce nu promovați public campania de strângere de fonduri demarată de Preotul Borz?
• de ce nu ați făcut o donație (ca persoană fizică)?
• ce vă împiedică să vă implicați personal în această campanie?
• ce propuneri sau inițiative ați avut pentru a salva imobilul?
• de ce nu ați căutat donatori?
• câte formulare 230 pentru donarea celor 2% din impozitul pe profit ați strâns în ultimii doi ani?
• într-un articol din martie a.c. afirmați că nu fondurile (cei 20.000 RON) sunt problema. Marea problema este ca Dumneavoastră nu sunteți convins de eficiența unei astfel de alocări. Ce ar trebui îmbunătățit pentru ca Dumneavoastră să fiți convins de eficiența lucrării?
• credeți că odată reabilitată și amenajată, Casa Memorială Iuliu Maniu ar putea aduce valoare (măcar) comunității locale?
• pe 5 februarie 2012, în cadrul manifestării culturale „Satul Bădăcin şi familia Maniu între istorie, memorie şi prezent”, i-ați conferit lui Iuliu Maniu titlul de „Cetăţean de onoare post-mortem” în baza hotărârii nr. 2 din 31 ianuarie 2012 a Consiliului Local Pericei. Ce ați făcut din 2012 până astăzi pentru a salva Casa Memorială a cetățeanului de onoare al comunei Pericei, Iulliu Maniu?
• în noiembrie 2015, la câteva săptămâni după confirmarea în funcție a domnului Dacian Cioloș, afirmați într-un interviu publicat pe pagina Agerpres că v-ați întâlnit cu domnul Cioloș în biroul Dumneavoastră de la primărie și că veți continua discuția despre strategia de dezvoltare a comunei Pericei cu o altă ocazie, în aceeași lună. Ați discutat atunci cu domnul Cioloș și despre problemele cu care se confruntă Casa Memorială Iuliu Maniu? Ați discutat (și) cu altă ocazie despre acest subiect? Dacă răspunsul Dumneavoastră este da la oricare dintre cele două întrebări, în ce stadiu se află acum discuțiile?
• la mijlocul lunii aprilie, militarii artileriști din batalionul 315 „Simion Bărnuțiu“ au donat sânge, iar cu tichetele de masă primite au cumpărat alimente necesare muncitorilor care lucrau la reabilitarea Casei Memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin. Ce făceați Dumneavoastră în timp ce militarii din Șimleu Silvaniei își dădeau sângele (la propriu) pentru a salva o bucată importantă din istoria țării?

Scrisoarea primită de la domnul Boncidai Csaba

Aceasta este scrisoarea primită de la primarul comunei Pericei, domnul Boncidai Csaba:

Replica mea la srisoarea primită de la domnul Boncidai Csaba

Vă mulțumesc că ați găsit timp pentru a-mi scrie.

Din păcate nu ați răspuns la niciuna dintre întrebările pe care vi le-am adresat. Punctele Dumneavoastră de vedere mă fac să cred că nici nu vreți să înțelegeți întrebările.

Am de făcut un comentariu referitor la una dintre afirmațiile Dumneavoastră pe care o redau integral: „[…] dacă dumneavoastră vă considerați primul donator, și eu mă pot considera între primii, care au promovat această campanie, cu ocazia zilelor comunei, prin organizarea unui concert de muzică creștină în fața casei memoriale, ocazia cu care s-a demarat și campania de strângere de fonduri”:

• Eu nu mă consider primul donator, eu sunt primul donator.
• Dumneavoastră vă considerați unul dintre primii care au promovat campania – dar faptele demonstrează că nu ați promovat campania
• A promova o campanie nu înseamnă să fiți prezent fizic la niște evenimente. Aceasta este partea pe care Dumneavoastră nu vreți sau nu puteți să o înțelegeți. Casa Memorială Iuliu Maniu se recondiționează cu bani, nu cu prezențe. Proiecte, nu vorbe. Finanțare nu promisiuni.
• Aveți impresia că faceți o favoare cuiva dacă sunteți prezent fizic la o chermeză. Greșit. Este datoria Dumneavoastră ca primar și ca cetățean român să vă implicați activ în proiectul de recondiționare al Casei Memoriale Iuliu Maniu.
• Unde sunt cei 20.000 RON promiși?

Acuzați voalat Parohia Greco-Catolică din Bădăcin că se opune retrocedării imobilului. La fel ca Dumneavoastră, cunosc foarte bine situația și nu pot să „înghit” niciodată astfel de manipulări. Spre deosebire de Dumneavoastră. preotul Borz nu a stat în ultimii 15 ani cu mâinile în sân privind cu nonșalanță cum Casa Memorială Iuliu Maniu din Bădăcin se prăbușește. Astăzi acest imobil mai există doar datorită eforturilor și încăpățânării preotului Borz care timp de 15 ani s-a luptat cu sistemul pentru a salva o bucată importantă din istoria noastră națională. Preotul Borz nu are nevoie de avocat. Domnia sa a reușit să mobilizeze donatorii și are de partea sa faptele – fapte care vorbesc singure. Dumneavoastră ce scuze veți mai găsi ca să vă motivați neputința și rea-credința?

A doua observație: afirmați că sunteți promotorul campaniei și aduceți ca argument acel concert de muzică creștină la cere ați luat parte. Concertul la care Dumneavoastră faceți referire a avut loc în luna septembrie 2015. Campania de strângere de fonduri a fost demarată în februarie 2015!!! Ce v-a împiedicat să vă implicați în cele 7 luni (februarie 2015 – septembrie 2015)?

A treia observație: nici la concertul de muzică creștină care a avut loc în fața Casei Memoriale nu ați contribuit financiar. Despre ce vorbim aici, domnule Boncidai?

Vă readuc aminte că în 1994, prin hotărârea nr. 12, ați trecut proprietatea privată în domeniul statului și mai apoi ați concesionat-o pe 99 de ani “Inspectoratului de stat teritorial pentru handicapaţi Sălaj”. Părerea mea personală este că ați încercat (și încercați) să vă folosiți de sărmanii copiii cu handicap pentru a putea da vina pe Parohia Greco-Catolică în eventualitatea în care testamentul lui Iuliu Maniu ar fi respectat. Prin această manevră ați continuat campania de umilire a memoriei lui Iuliu Maniu demarată de autoritățile comuniste.

Aveți o uriașă responsabilitate, atât în fața propriei Dumneavoastră conștiințe cât și în fața istoriei. Îmi este greu să înțeleg modalitatea Dumneavoastră de a aborda problema (sau mai bine zis de a nu aborda problema), cu toate că am avut timp destul pentru a analiza situația în care vă aflați – doar vă scriu zi de zi de aproximativ o lună.

Se spune că un învingător își ia angajamente, iar un învins face promisiuni. Preotul Borz și-a asumat un rol deosebit de greu într-o problemă delicată. Angajamentul său și perseverența cu care se zbate zi de zi pentru a găsi surse de finanțare, este remarcabilă. Aveți șansa unică de a vă implica în proiectul de reabilitare a Casei Memoriale Iuliu Maniu. Nimeni nu va vorbi de ce ați făcut în trecut, domnule Boncidai! Astăzi este ziua cea mai importantă. Începeți astăzi să faceți diferența implicându-vă în proiectul demarat de preotul Borz.

În 1992, când ați candidat pentru prima dată pentru fotoliul de primar, v-ați asumat un rol de lider. Erați convins că aveți toate calitățile necesare și puteți aduce un plus. Istoria și moștenirea politică a comunei vă obligă să vă depășiți în fiecare zi condiția: datorită acelei moșteniri, nu sunteți un lider doar în comuna Pericei. Ochii întregii țări vă urmăresc pentru că aveți în mâini destinul unei bucăți din istoria și identitatea noastră națională.

Acolo unde există dorință de implicare, nu mai există limite ori granițe, iar acest lucru ne-a fost confirmat de zecile de oameni simpli care au făcut donații pentru a nu lăsa Casa Memorială Iuliu Maniu din Bădăcin să se prăbușească. Un imobil de o asemenea valoare nu se restaurează cu promisiuni și discursuri, iar un lider conduce prin puterea exemplului. Aștept să vă puneți în valoare calitățile și să ajutați echipa de proiect să reabiliteze Casa Memorială Iuliu Maniu.

Comunismul a distrus destine, a ucis elite, a rescris istoria după bunul plac și a demolat scara valorilor… Câțiva dintre noi am început deja să reconstruim ceea ce comunismul a distrus, contribuind la restaurarea Casei Memoriale Iuliu Maniu. Pe Dumneavoastră ce vă împiedică să vă faceți datoria față de istorie și față de comunitate?

Cum putem sprijini acest proiect?

Iuliu Maniu a fost unul dintre marii oameni politici pe care România i-a avut și este datoria noastră să lăsăm moștenire urmașilor această mică bucată de istorie. Progresele făcute în ultimele luni ne arată că împreună putem realiza ceea ce ne-am propus.

Apelez, aşadar, la bunăvoința voastră şi vă chem să salvăm împreună o bucată importantă de istorie!

Vă mulțumesc!

După 24 de ani, bilanțul real al evenimentelor din vara lui 1990 rămâne neclar. Potrivit datelor oficiale, șase persoane şi-au pierdut viaţa în urma violenţelor, iar peste o mie au fost rănite.

Mineriada din 13-15 iunie 1990

Cu toate astea s-au retras şi au defluit spre o altă zonă necunoscută. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieţei cu autobuzele din dotarea Poliţiei. La îndemnul unor tineri fără ocupaţie atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au şarjat mulţimea. Aceasta a reacţionat răsturnând un TV de culoare albastră, din rezervorul maşinii a fost furată benzina, cu care s-au confecţionat cocteiluri Molotov. Aceleaşi persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chiţac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliţie. În scurtă vreme, nori groşi de fum negru au acoperit Piaţa.

Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanţi şi forţele de poliţie; au fost incendiate autobuzele poliţiei, sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi SRI. La televiziune se citeşte un comunicat al preşedintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”.

Casa memorială Iuliu Maniu are în continuare nevoie de ajutorul nostru. Lucrările deja începute dar nefinalizate riscă să se deterioreze și să ajungă la stadiul inițial. Banii strânşi din cele 194 de donaţii s-au terminat, iar autoritățile locale și Ministerul Culturii nu au contribuit cu nimic. Nici nu cred că vor contribui vreodată.

Întâmplarea face ca eu să fiu primul donator al campaniei – și fix din această postură, de simplu român donator, îmi voi exprima în continuare punctele de vedere.

Desemnată monument istoric încă din 1991, clădirea a fost lăsată în paragină. Din acest motiv, răspunsul evaziv dat de Institutul Național al Patrimoniului pe care Administrația Prezidențială l-a trimis preotului Borz, nu mă încălzește și nu prezintă o garanție.

Pe scurt, normele care stabileasc criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un monument istoric pentru a fi finanțat, vor fi anunțate curând.

Ce înseamnă oare „curând”, domnule Președinte Iohannis, domnule director general Ștefan Bâlici și doamnă director tehnic Luana Roxana Floricică?

Au trecut deja 25 de ani de când Casa Memorială Iuliu Maniu așteaptă sprijinul Consiliului Județean, al primarului Boncidai Csaba și al Ministerului Culturii. Concret, câți ani mai trebuie să treacă?

În alte probleme nu v-ați mai ascuns în spatele unor norme. Am apreciat, în egală măsură, atât vigilența și promptitudinea cu care administrația prezidențială și primul ministru au rezolvat problemele respective, cât și atenția sporită acordată comunității beneficiare. Bravo!

Mi-ar fi plăcut să văd aceeași implicare și deschidere și față de un monument istoric, unul dintre simbolurile luptei anticomuniste.

Mi-ar fi plăcut să văd că înțelegeți ceva din sacrificiile celor care au scris istorie cu propriul sânge.

Mi-ar fi plăcut să văd că respectați atât comunitatea cât și sacrificiile celui care s-a opus regimului comunist, preferând să fie schingiuit și să se stingă în temnițele comuniste decât să lase capul plecat în fața tancurilor sovietice.

Dar cum să înțelegeți toate aceste lucruri când Dumneavoastră ați uitat demult cum se ține capul sus?

Domnului primar Boncidai Csaba

Contactat telefonic în martie de către reporteri, primarul Boncidai Csaba spunea că nu fondurile sunt problema. Dânsul nu este convins de eficienţa unei astfel de alocări și că „dacă va fi cazul, banii (cei 20.000 de lei – n.a.) pot fi alocaţi foarte repede pentru lucrări. Dacă nu, pentru proiect.”

Lăsând la o parte problema finanțării din bani publici, dați-mi voie să vă pun câteva întrebări, domnule primar Boncidai Csaba.

Dacă sunteți cu adevărat preocupat de starea în care se află Casa Memorială Iuliu Maniu:

• de ce nu promovați campania de strângere de fonduri demarată de Preotul Borz, domnule primar Boncidai Csaba?
• de ce nu ați făcut o donație (ca persoană fizică), domnule primar Boncidai Csaba?
• de ce nu ați căutat donatori, domnule primar Boncidai Csaba?
• câte formulare 230 pentru donarea celor 2% din impozitul pe profit ați strâns, domnule primar Boncidai Csaba?

Deși spuneți că puteți scrie o carte despre Iuliu Maniu, îmi permit să vă reamintesc ce înseamnă democrația desăvârșită. Mă refer aici la principiile enunțate de Iuliu Maniu în „Sala Unirii” din Alba Iulia: „Noi, onorata Adunare Națională, vedem în înfăptuirea unităţii noastre naţionale un triumf al libertății românești. Noi nu voim să devenim din oprimați oprimatori, din asupriți asupritori. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor și a tuturor cetățenilor. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe care le-am vărsat noi atâtea veacuri”.

Stați de peste 10 ani față în față cu istoria, domnule primar Boncidai Csaba, dar nu ați reușit să vă depășiți condiția. Veți rămâne cel mult un nume în vasta enciclopedie a incompetenței.

Scrisori pentru Administrația Prezidențială și pentru Boncidai Csaba

Pentru a fi sigur că nu trece nici măcar o zi fără ca Administrația Prezidențială și primarul comunei Pericei, domnul Boncidai Csaba, să se gândească la datoria pe care o au față de comunitate și față de istoria României, începând cu data de 23 mai le voi trimite în fiecare zi o scrisoare.

Scrisorile vor fi publicate și pe această pagină, într-o secțiune separată.

Nu mai putem aștepta! Împotriva mediocrității nu putem lupta decât împreună

După câteva încercări eșuate, ieri am reușit să iau legătura cu domnul Boncidai Csaba, primarul comunei Pericei. Acesta era subiectul despre care intenționam să scriu astăzi, dar răspunsul primit de Pr. Cristian Borz din partea Administrației Prezidențiale mi-a schimbat planurile.

Pe data de 25 aprilie, directorul executiv al Fundației Corneliu Coposu, domnul Ion Andrei Gherasim a depus la Palatul Cotroceni memoriul Pr. Cristian Borz legat de salvarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu ” din Bădăcin.

Într-un articol anterior îmi exprimam îndoiala că domnul Președinte Iohannis va fi interesat de acest subiect în condițiile în care domnia sa nu avea timp să mimeze un minim interes nici pentru pentru infestarea sistemului spitalicesc prin folosirea dezinfectanților diluați. Mai mult, Casa Memorială Iuliu Maniu nu este nici un hotel memorial și nici o pensiune memorială în care domnia sa să se simtă bine în cazul în care se plictisește de vacanțe exotice.

Deși nu mă așteptam să ajungă înainte de Crăciun, astăzi a sosit răspunsul mult așteptat de la Administrația Prezidențială – care de fapt nu este de la Administrația Prezidențială ci de la Institutul Național al Patrimoniului. Administrația Prezidențială nici măcar nu s-a sinchisit să formuleze propriul răspuns, trimițând direct răspunsul unor directori de la Ministerul Culturii – lenea probabil este mare, iar expresia „cum e turcul și pistolul” se potrivește și Administrației Prezidențiale.

În prezent la Institutul Național al Patrimoniului este în curs elaborarea unor norme care să stabilească criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un monument istoric pentru a fi finanțat prin Programul Național de Restaurare cu fonduri de la bugetul de stat alocate Ministerului Culturii. […] Pe baza criteriilor care vor fi anunțate curând, Institutul Național al Patrimoniului va evalua și propunerea de finanțare a proiectului de consolidare […].

Cu alte cuvinte: norme nu avem și criteriile vor fi anunțate curând. Curând adică peste puțin timp. Îndată. Imediat. Numaidecât. Oare mai există creduli care să creadă așa ceva?

Există o singură problemă, domnule Președinte Iohannis, domnule director general Ștefan Bâlici și doamnă director tehnic Luana Roxana Floricică, o problemă care este la fel de veche ca scripturile și la fel de actuală ca problemele Casei Memoriale: indiferent de naționalitate, de religie sau de culoarea pielii, cei care au așteptat ca politicul să elaboreze norme „curând”, au așteptat degeaba.

Campania de strângere de fonduri pentru Casa Memorială Iuliu Maniu continuă!

Somn ușor Administrației Prezidențiale!

Sâmbătă am organizat o excursie și împreună cu mai mulți colegi am vizitat Casa Memorială Konrad Adenauer. În Rhöndorf vizitatorii au la dispoziție o parcare special amenajată, fără plată. Magazin de unde poți cumpăra cărți și vederi. Pliante gratuite, disponibile în diferite limbi de circulație internațională. Turul Casei Memoriale este gratuit. Cu ghid. Curățenie și ordine peste tot.

România a fost binecuvântată și a avut o personalitate la fel de mare – poate chiar mai mare: Iuliu Maniu. Mai jos am încercat să fac o paralelă între Casa Memorială Konrad Adenauer și Casa Memorială Iuliu Maniu. Și chiar între destinele celor doi oameni politici. Iar pentru că o imagine face cât 1.000 de cuvinte, vă las în compania unor imagini care prezintă fidel dimensiunea… represiunii.

Trage de butonul  din centrul imaginilor spre stânga sau spre dreapta.

În februarie 2015 făceam prima donație pentru restaurarea Casei Memoriale Iuliu Maniu. Întâmplarea face ca eu să fiu primul donator – și fix din această postură, de simplu ROMÂN donator, îmi voi exprima în continuare punctele de vedere.

Deși au promis că vor contribui financiar, pe primarul UDMR Boncidai Csaba și pe domnii din Consiliul Județean i-a durut în spate – nici până astăzi nu au contribuit cu nimic. Apogeul a fost atins pe 20 aprilie, când Consiliul Județean a cerut alte documente suplimentare deși unele lucrări au început în urmă cu un an. Nu ar fi o problemă, dar documente se tot cer de câțiva ani fără niciun rezultat. Asta arată cât de informați sunt domnii din Consiliul Județean. Și Boncidai Csaba. Chiar și fără să fi dat bani Consiliul Județean, un consilier județean bun ar fi fost la curent cu absolut tot ce se întâmplă acolo.

Mai mult, contactat telefonic în martie de către reporteri, Boncidai Csaba spune că nu fondurile sunt problema. Dânsul nu este convins de eficienţa unei astfel de alocări și că „dacă va fi cazul, banii (cei 20.000 de lei – n.a.) pot fi alocaţi foarte repede pentru lucrări. Dacă nu, pentru proiect.”

Memoriu depus la Cotroceni

Probabil exasperați de tupeul și ignoranța aleșilor locali, echipa de proiect a expediat prin poștă și un memoriu adresat Președintelui României, memoriu care a fost depus la Cotroceni de către directorul executiv al Fundației Corneliu Coposu, domnul Ion Andrei Gherasim.

Mă îndoiesc că îl va interesa. Domnul Președinte Iohannis nu are timp să mimeze un minim interes pentru infestarea sistemului spitalicesc prin folosirea dezinfectanților diluați, cine crede că are timp de o casă memorială? Șanse de izbândă ar fi dacă am vorbi de un hotel memorial sau de o pensiune memorială în care domnia sa să se simtă bine în concediu…

Iuliu Maniu a fost unul dintre marii oameni politici pe care România i-a avut și este datoria noastră să lăsăm moștenire urmașilor această mică bucată de istorie.

Apelez în continuare la cei care pot face un minim efort financiar pentru a salva un monument istoric.

Ca încheiere, un mesaj pentru domnul Boncidai Csaba

Un lider primar conduce prin puterea exemplului. Vrem să vedem, domnule primar și candidat UDMR, că vă pasă de comunitate și de istoria României. Sau măcar de comunitate! Un aviz (pentru care oricum ați tergiversat eliberarea) nu este suficient!

Reflectați, domnule  Boncidai Csaba, asupra sacrificiilor personale pe care le-a făcut Maniu pentru comunitatea locală și pentru țară. Aceeași comunitate locală pe care o reprezentați și aceeași țară al cărei cetățean sunteți. Priviți, domnule  Boncidai Csaba, paturile în care s-au stins Konrad Adenauer și Iuliu Maniu. Priviți locurile de veci ale celor doi oameni politici. Apoi priviți cum arată Casa Memorială Iuliu Maniu în comparație cu Casa Memorială Konrad Adenauer. Iar la final, priviți-vă în oglindă: dacă nu sunteți șocat de ceea ce vedeți, eu sunt șocat de Dumneavoastră.

Faceți diferența, domnule Boncidai Csaba, sau lăsați pe altcineva!

Despre Iuliu Maniu pe scurt

• studii universitare la Cluj (Facultatea de Drept – 1891-1896), Budapesta și Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896
• și-a început activitatea de avocat la Blaj
• debutează în activitatea politică încă din vremea studenţiei, devenind membru al Partidului Naţional Român în 1891, la vârsta de 18 ani
• a avut un rol important şi în acţiunea memorandiştilor din perioada 1892 – 1895: împreună cu Pompiliu Dan a redactat manifestul „Către poporul român din Ardeal şi Ţara Românească
• în 1897, la vârsta de numai 24 de ani, este ales în Comitetul de conducere al PNR
• a fost ales în 1906 deputat în Parlamentul din Budapesta
• a refuzat să semneze declaraţia cerută de guvernul de la Budapesta prin care se solicita intrarea României în război alături de Austro-Ungaria
• în iunie 1915 autorităţile maghiare au decis să fie încorporat în armata austro-ungară și trimis pe front
• a participat hotărâtor la pregătirea unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat
• a fost trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorității române din Transilvania, înființând la 30 octombrie 1918 la Viena, Consiliul Național al Românilor din Transilvania
• pe 14 noiembrie 1918 a pus capăt negocierilor dintre CNR și Oszkar Jaszi, reprezentantul Budapestei, prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria, spre unire cu restul teritoriilor românești (Vechiul Regat).
• s-a numărat printre organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde s-a decis unirea Transilvaniei cu Regatul României
• pe 2 decembrie 1918 a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcție echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind totodată și funcția de ministru de interne.
• la 9 august 1919 conferinţa Naţională a PNR l-a ales în funcţia de preşedinte al partidului pe Iuliu Maniu
• nu a recunoscut Constituția din 1923, afirmând că ar fi nulă de drept
• președinte al partidului Național Țărănesc (1926-1933 și 1937-1947)
• de trei ori prim-ministru al României între 1928 și 1933
• pe plan extern a colaborat cu lordul Rothermere, fervent susținător al revizuirii tratatului de la Trianon și a frontierelor româno-ungare
• deşi la început, din ambiţie politică, s-a numărat printre susţinătorii principelui Carol şi a revenirii acestuia pe tron, când noul rege a manifestat tendinţe autoritare împotriva principiilor democratice, nu a ezitat să se angajeze într-o nouă luptă de opoziţie.
• pe 25 noiembrie 1937 a fost încheiat Pactul de neagresiune electorală între Iuliu Maniu şi Corneliu Zelea Codreanu, căpitanul Mişcării Legionare, la care au aderat Gheorghe I. Brătianu şi Constantin Argetoianu.
• s-a opus în permanență guvernării autocratice a regelui Carol al II-lea, iar în particular înființării în 15 decembrie 1938 a Frontului Renașterii Naționale, o formațiune totalitară, care dădea startul unipartidismului român
• 15 decembrie 1938, Iuliu Maniu și alți cincizeci de membri importanți (ardeleni și bănățeni) ai Partidului Național Țărănesc, au prezentat regelui Carol al II-lea un memorandum: Patria de lux. Memorandul românilor din Transilvania (Ardeal, Banat, Crișana, Satu-Mare, Maramureș) prezentat M.S. Regelui Carol II în 15 decembrie 1938, în care este sever criticată dictatura regală și centralizarea excesivă a țării.
• după eșecul politicii lui Carol al II-lea și pierderile teritoriale din 1940, a refuzat colaborarea cu regimurile instalate după 6 septembrie 1940
• începând cu 1940, a fost un opozant al regimului lui Ion Antonescu
• a fost unul dintre artizanii loviturii de stat de la 23 august 1944
• după 23 august 1944 a luptat împotriva preluării țării de către comuniști
• s-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democrației
• a obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.
• în urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947
• prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, era condamnat la închisoare pe viață
• s-a stins din viață la 5 februarie 1953 la Sighet
• cadavrul său a fost aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.

Motivele declarate erau: asigurarea unui transport mai ieftin şi mai rapid pe apă spre Marea Neagră, industrializarea şi dezvoltarea economică a regiunii de Sud-Est a ţării, crearea unei reţele de irigaţii, combaterea secetei şi asanarea văii Carasu.

Pentru asigurarea acestei categorii de lucrători, de-a lungul traseului Canalului au fost înfiinţate colonii de muncă. Datorită numărului mare de arestări, închisorile deveniseră neîncăpătoare. În aceste condiţii, conducerea MAI a găsit soluţia: „debuşeul era Canalul şi Bicazul, care înghiţeau mulţi deţinuţi”. Prezenţi aici încă din iunie 1949, adică dinaintea începerii lucrărilor propriu-zise, deţinuţii erau consideraţi „forţa de muncă pentru completarea efectivelor muncitoreşti” şi aveau statut de „colonişti MAI”.

În timp, numărul deţinuţilor de la Canal a variat, în funcţie de amploarea lucrărilor, în 1952 depăşind 80% din forţa de muncă folosită. Internarea în coloniile de pe Canal se făcea în funcţie de necesităţi, colonelul Ilie Bădica (locţiitorul şefului Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă) declarând, în anul 1968, că: „Multe reţineri şi internări erau dispuse în mod cu totul arbitrar. Astfel, directorul general al Canalului Dunăre-Marea Neagră, Gheorghe Hossu, când avea nevoie de braţe de muncă se adresa ministrului Afacerilor Interne căruia îi cerea un număr oarecare de persoane. Acesta din urmă, la rândul său, îi ordona şefului Direcţiei Anchete să asigure numărul de persoane solicitat. Direcţia Anchete repartiza pe regiuni cifra stabilită şi după ce acestea făceau propuneri, pe bază de tabele nominale, cu aprobarea Ministerului, se trecea la reţinerea şi internarea persoanelor în cauză”.

Această practică se instituise în urma discuţiilor din cadrul conducerii MAI (ministrul adjunct Marin Jianu, generalul Alexandru Nicolschi şi colonelul Gavrilă Birtaş) în care se stabilea că vor fi folosite la şantierele de lucru de la Canalul Dunăre-Marea Neagră următoarele categorii de deţinuţi: „condamnaţii pentru port ilegal de armă şi pentru trecere frauduloasă de frontieră, cu pedepse până la 12 ani, condamnaţii cu pedepse până la 10 ani, pentru infracţiuni politice ca uneltiri împotriva ordinii sociale şi anume: răspândirea de zvonuri sau informaţii false, privitoare la situaţia economică a ţării, nemulţumiri ale populaţiei etc. (art. 198 CP); instigarea locuitorilor de a se ridica contra ordinii constituţionale şi sociale şi uneltirea contra ordinii sociale (art. 207-209 CP); încercarea de a provoca răzvrătire (art. 210 CP); producerea dezordinii în stat prin uzurparea de funcţii militare (art. 121 CP); crimele şi delictele prevăzute în art. 213 şi 214 CP, omiterea denunţării infracţiunilor contra liniştii publice (art. 337 CP) adică a asocierii pentru comiterea de crime şi delicte (art. 315 CP), a organizării în formaţiuni militare fără încuviinţarea autorităţilor (art. 326 CP), a fabricării, transportării şi păstrării de arme şi explozibile (art. 335 CP); aţâţarea contra liniştii publice, adică purtarea de embleme, steaguri, uniforme nepermise de lege, îndemnarea la dezordine (art. 232-234 CP şi 328, 329, 331 CP); strângerea, fabricarea, transportarea sau păstrarea în mod clandestin de arme, muniţii de orice fel, maşini infernale etc. în scop de a le întrebuinţa el însuşi (sic!) sau a le da făcătorilor de rele (art. 335- 336 CP); răspândirea de publicaţii interzise, adică reproducerea, vânzarea sau distribuirea de scrieri, desene sau imprimate, interzise de autorităţile în drept etc. (art. 325 CP); instigarea publică, adică instigarea directă a publicului la nesupunere către legi (sic!) sau către autorităţi sau la comiterea de crime sau delicte (art. 327 CP), precum şi încercarea de a întreprinde sau întreprinderea de acţiuni împotriva formei de guvernământ democratice; injuria rasială, adică atingerea în orice mod a onoarei sau prestigiului naţionalităţilor conlocuitoare sau unei persoane şi aplicarea de tratamente diferenţiate pe temeiul de rasă, limbă etc. (art. 327bis şi 330 CP)”. Deşi această înşiruire face referire la un număr destul de mare de infracţiuni, se observă cu uşurinţă că autorităţile vizau doar opoziţia faţă de regimul comunist. Activitatea coloniilor de muncă de la Canal era gestionată de Serviciul de Coordonare Constanţa, în funcţie de ordinele şi instrucţiunile primite din partea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, Coloniilor şi Unităţilor de Muncă.

O stenogramă a şedinţei din 2-3 iunie 1952, pe care Marin Jianu (ministru adjunct al Afacerilor Interne) a ţinut-o cu reprezentanţii conducerii forţelor de muncă ale Direcţiei Generale a Penitenciarelor de pe şantierele Canalului, consemnează următoarele instrucţiuni: „(…) lucrăm cu deţinuţi politici, cu deţinuţi de drept comun, cu elemente duşmane de clasă pe care justiţia i-a pedepsit şi ei muncesc la munca organizată (sic!) care are scopul ca mâine, când vor ieşi în societate, să iasă (sic!) cu altă mentalitate creată prin munca ce o prestează aici”.

Dintre coloniile de muncă ale Canalului, la Peninsula, Castelul, Galeşul, Midia şi Cernavodă majoritatea deţinuţilor era internată din motive politice. Colonia de muncă Capul Midia s-a detaşat printr-un procent al mortalităţii extrem de ridicat faţă de celelalte locuri de detenţie de la Canal, din cauza muncii extenuante, alimentaţiei precare, bătăilor şi atrocităţilor comise aici. Dacă în alte colonii de muncă de la Canal procentul de mortalitate era între 1 şi 4%, la Capul Midia acesta a fost, în perioada noiembrie 1952-februarie 1953, de 17%.

Comandant al Coloniei de Muncă UM 0837 (Capul Midia) a fost, în perioada 1 februarie 1951- 17 iunie 1953, locotenentul-major Liviu Borcea. Având ca studii patru clase elementare, trei clase la şcoala de meserii şi calificarea de brutar, Liviu Borcea a fost exclus din PMR în aprilie 1950 din cauza unor delicte de natură economică. După acest episod, brutarul a fost încadrat la Direcţia Unităţilor de Muncă, la 23 iunie 1950, cu gradul de locotenent-major şi trimis la Canal pe post de comandant, fără să fi avut nici un fel de experienţă într-o astfel de funcţie. În urma unei sesizări adresate ministrului de interne generalul-maior Pavel Ştefan, cum că Liviu Borcea are o atitudine nepermisă în colonie, au început cercetările privind situaţia de la Capul Midia. În ziua imediat următoare luării acestei decizii, adjunctul ministrului de interne, generalul-maior Mihail Burcă, a fost trimis în inspecţie la Capul Midia. Refuzându-i-se ieşirea la raport, Liviu Borcea a încercat să se sinucidă, înghiţind 35 pastile de Luminal. Primul ajutor i l-au acordat medicii deţinuţi ai coloniei, apoi a fost transportat la Spitalul din Năvodari. Ancheta începută imediat după aceste evenimente a ajuns la concluzia că Liviu Borcea era vinovat de a atitudine injustă faţă de cadrele din subordine, neexecutare de ordin şi aplicarea unui regim inuman deţinuţilor. Prin ordinul nr. 0021031 din 17 iunie 1953 semnat de ministrul afacerilor interne, Liviu Borcea a fost destituit de la conducerea coloniei Capul Midia. Cercetările au continuat şi, la 30 octombrie 1954, Procuratura Militară pentru Unităţile MAI a întocmit un rechizitoriu complet. Acuzaţiile aduse erau: agitaţie publică şi abuz de autoritate, dispunându-se trimiterea acuzatului în judecată. Din materialele anchetei am putut desprinde o serie de mărturii relevante pentru a ilustra regimul de muncă şi alimentaţie, asistenţa sanitară şi pedepsele aplicate deţinuţilor.

Atitudinea comandanţilor de colonii era susţinută şi chiar încurajată de superiori din Ministerul Afacerilor Interne. Alexandru Drăghici, în timpul vizitei din primăvara anului 1952 pe şantierele Canalului Dunăre-Marea Neagră, s-a ocupat îndeosebi de situaţia coloniilor de muncă şi secţiilor de penitenciare. Fiind informat că datorită numărului mare de deţinuţi şi internaţi nu se puteau asigura condiţii bune de cazare şi hrană, astfel încât randamentul în muncă era scăzut, Drăghici a reproşat că regimul deţinuţilor era, nici mai mult, nici mai puţin, decât unul „boieresc”, că acolo nu era de fapt „o puşcărie”, că se manifesta multă bunăvoinţă faţă de deţinuţi, iar aceştia trăiau mai bine decât ostaşii care îi păzeau. În plus, i-a avertizat pe şefii unităţilor de pază că era nemulţumit de atitudinea care se manifesta faţă de deţinuţi şi internaţi, pretinzând că nu exista suficientă severitate, ordonându-le să înceteze a se mai purta „cu mănuşi” faţă de cei internaţi. Sugestivă este şi intervenţia lui Marin Jianu în şedinţa din 2-3 iunie 1952: „va trebui, tovarăşi, ca vigilenţa şefilor de sectoare, vigilenţa comandanţilor de unităţi, vigilenţa organelor de partid, organelor sindicale şi în general vigilenţa pe şantierele Canalului să nu dispară nici un moment, fiindcă duşmanii aceştia, cum aţi observat, nu au altă treabă decât a gândi, cum au gândit înainte de a fi aici, de a sabota, de a unelti, de a face jocul lor; dacă nu suntem atenţi, lăsăm pe aceşti duşmani să-şi facă jocul. De aceea, atrag atenţia ca în organizarea muncii pe şantiere să se ţină cont de elementele cu care lucrăm; să simtă aceşti oameni că fac închisoare”.

La sosirea în colonie deţinuţii aflau de la Liviu Borcea care le va fi soarta: fie munceau să depăşească norma, fie îi aştepta cimitirul de la Năvodari. Deţinuţii de la colonia Capul Midia lucrau pe mai multe şantiere ale Canalului. Ordinul de front nr. 66 din 3 februarie 1953 prezintă aceste puncte şi programul de lucru: „ecluza schimbul I la ora 5 va ieşi din colonie, timp de îmbarcare 15 minute; ecluza II va ieşi din colonie la ora 17, timp de îmbarcare în vapoare 15 minute; baracamente Năvodari ieşire pe poartă la ora 5, timp de îmbarcare în vagoane 15 minute; şantierul <<luminiţa>> ieşire pe poartă la orele 6, timp de îmbarcare în vagoane 15 minute; terasament şosea ieşire pe poartă la ora 6, îmbarcarea în vagoane 15 minute; şantierul balastare piatră, ieşirea din colonie la ora 6, timp de îmbarcare 15 minute; cariera de piatră ieşirea din colonie la ora 6, timp de îmbarcare 15 minute; şantierul betonaj schimbul I ieşirea la ora 5:45, îmbarcare în 15 minute, schimbul II ieşirea la 13:40. Ambele schimburi vor intra în muncă normală”. Mărturia deţinutului Gheorghe Blândea redă programul unei zile de muncă:

Erau două ture. Ne sculam la ora 3 noaptea, până la 4 luam ceaiul, apoi ne încolonam pe platou, apoi ieşeam şi eram îmbarcaţi la tren şi la ora 6 fix eram pe şantierele de lucru. Munceam până la orele 14, când ni se aducea masa care se lua până la ora 15, în care timp se făcea din nou apelul. De la 15 până la 18 lucram apoi în continuu. La orele 18 eram îmbarcaţi în tren şi cam la ora 20 eram în colonie. Imediat ni se servea masa de seară şi cam pe la orele 21 ne culcam, iar când veneam seara de la muncă, ne punea (Liviu Borcea – n.n.) să cărăm lemne în spate cu scopul de a ne extenua. În decembrie şi ianuarie au fost scoşi oameni la lucru fără încălţăminte.

Normele repartizate deţinuţilor de la Canal nu erau aceleaşi cu ale lucrătorilor liberi. Corneliu Coposu, închis la Capul Midia în perioada decembrie 1950-iunie 1952, afirma că normele deţinuţilor erau de două ori mai mari decât cele oficiale fixate de Ministerul de Construcţii. Aceste norme „speciale” erau stabilite de Ministerul Afacerilor Interne, dar de comun acord cu Direcţia Generală a Canalului. Astfel, Marin Jianu preciza: „Deţinuţii trebuie să muncească cu norma dată de noi; această normă să fie reală, să nu existe umflări de situaţii. Nu avem interes în a înşela; pe cine înşelăm? Statul? Construcţia Canalului…? Normele, tovarăşi, care se fixează la deţinuţi este o greşeală ca ei să cunoască (sic!) normele Canalului. Noi folosim normele Canalului şi le dăm lor alte norme; ne ghidăm după ele. Astăzi se pune (problema – n.n.) în faţa noastră de a da maximul de randament. Trebuie să fiţi atenţi ca fiecare om să fie folosit…”. În realitate, pe unele şantiere normele depăşeau cu aproximativ 60% capacitatea de muncă a deţinuţilor, astfel încât erau aproape imposibil de îndeplinit în condiţiile de echipare, climă, alimentaţie şi stare fizică a acestora. Directorul Direcţiei Coloniilor de Muncă din acea perioadă, colonelul Ioan Slobodă, declara că, în general deţinuţii trebuiau să lucreze nouă ore. Aceasta nu era însă posibil din cauza personalului insuficient al penitenciarelor care nu putea asigura paza. Uneori, când erau lucrări urgente, se lucrau 10 sau 11 ore. Acest program depindea de Direcţia Generală a Canalului şi era stabilit în funcţie de lucrările care trebuiau realizate. Totul depindea de înţelegerea cu comandanţii de colonii. Erau şi locuri în care se lucra 5-6 ore, din cauza distanţei până la locul de muncă sau din lipsa materialelor.

Datorită volumului mare de muncă, forţa de lucru trebuia exploatată la maxim. De aceea în vara anului 1952, adjunctul ministrului afacerilor interne, Marin Jianu, a hotărât că şi cei bolnavi aveau obligaţia să efectueze o jumătate de normă. Periodic erau organizate şedinţe de lucru în care se analiza mersul lucrărilor Canalului şi îndeplinirea planului. La o astfel de şedinţă, în toamna anului 1952, constatându-se nerealizarea planului, Direcţia Canalului a stabilit ca deţinuţii să muncească în două schimburi a câte 12 ore zilnic, adică 24 de ore din 24. Se lucra chiar şi duminica, deoarece „Regulamentul prevedea repaus săptămânal, nu duminical”, iar deţinuţii care nu-şi îndeplineau norma lucrau peste timpul stabilit. Fiind criticat în mai multe rânduri că nu a îndeplinit planul de muncă, comandantul coloniei Capul Midia, locotenentul-major Liviu Borcea, a încercat prin orice mijloace să readucă colonia în rândul celor fruntaşe. Unul dintre medicii deţinuţi de la Capul Midia declara că: „deţinuţii erau scoşi la muncă (în mod – n.n.) continuu, atât ziua, cât şi noaptea şi în toate duminicile, fără nici un fel de repaus, atât pe ploaie, furtună sau zăpadă şi, când noaptea târziu ne întorceam de pe şantier, complet uzi şi îngheţaţi, eram introduşi în barăci şi înghesuiţi unii lângă alţii, pe nişte priciuri de lemn, fără să ni se permită să ne uscăm îmbrăcămintea, astfel că dormeam cu vestmintele ude, iar dimineaţa plecam din nou pe şantier, cu îmbrăcămintea neuscată şi cum era timp de iarnă, îmbrăcămintea de pe noi îngheţa”.

În legătură cu regimul aplicat deţinuţilor, Corneliu Coposu îşi amintea:

La Capul Midia, unde lagărul era condus de un comandant cu numele Borcea, cam 70 de oameni au paralizat datorită supraefortului pe care îl reclamau torţionarii ce stăteau cu biciul la spatele nostru, obligându-ne să muncim cu mult peste puterile pe care le aveam.

În plus, cei care nu-şi îndeplineau norma, fiind slăbiţi sau bolnavi, erau ţinuţi pe şantiere până la 36 de ore în continuu, de multe ori fără a primi raţia de mâncare la timp. Măsurile luate de Liviu Borcea, chiar dacă erau inumane, aveau acoperire legală. În art. 116 al „Regulamentului de Funcţionare al Direcţiunii Generale a Penitenciarelor, Coloniilor şi Unităţilor de Muncă” din 1952, se preciza că una dintre atribuţiile comandantului de colonie de muncă este aceea de a asigura îndeplinirea şi depăşirea planului de lucru (se subînţelege că nu contau mijloacele). La fel, „Ordinul cu privire la organizarea a două regimuri speciale pentru deţinuţii politici” din 1 noiembrie 1952, prevedea ca internaţii să „beneficieze” de regimuri diferenţiate şi anume: „un regim mai aspru pentru deţinuţii periculoşi, legionarii, instigatorii, recalcitranţii, sabotorii, precum şi cei ce nu vor să muncească şi vor fi încadraţi în detaşamente de muncă separată, unde vor avea ca şefi de detaşament pe cei mai buni miliţieni şi un alt regim mai puţin aspru pentru deţinuţii care nu sunt periculoşi, care obţin rezultate în muncă şi au o comportare bună”. Teama de a nu se afla ceea ce se întâmpla în coloniile de muncă a determinat interzicerea cu desăvârşire a prezenţei deţinuţilor în aceleaşi sectoare cu muncitorii liberi.

Acelaşi Ordin al MAI stipula ca pentru deţinuţii care-şi depăşeau norma şi aveau o comportare bună să se amenajeze o baracă specială „cu paturi separate”, să se facă propuneri de micşorare a pedepselor, acestea reprezentând „un puternic stimulent în muncă” pentru toţi deţinuţii41. De asemenea, dreptul la vorbitor şi la primirea de pachete era respectat doar dacă se îndeplinea norma. Tot un stimulent pentru deţinuţi era considerată şi hrana, care trebuia distribuită numai în raport cu felul în care îşi îndeplineau sau depăşeau normele date. Aceasta trebuia „organizată în aşa fel încât deţinuţii să simtă că cine nu munceşte nu mănâncă”.

În ianuarie 1953 la o conferinţă organizată la Ministerul Afacerilor Interne la care au participat, pe lângă Pavel Ştefan (ministrul de interne), colonelul Ioan Slobodă (directorul Direcţiei Colonii de Muncă) şi comandanţii, şefii birourilor operative şi şefii birourilor producţie din coloniile de muncă, s-a hotărât împărţirea deţinuţilor în trei categorii. Hrana se distribuia în funcţie de aceste trei categorii. Conform ordinului, din prima categorie făceau parte deţinuţii care depăşeau normele cu peste 130% şi aveau cel puţin 3200 calorii la masă (hrana în plus o primeau în dauna celor care nu îndeplineau norma sau li se dădeau cartele valorice cu care luau alimente de la magazinul coloniei). A doua categorie cuprindea deţinuţii care îşi îndeplineau norma 100% şi care primeau o raţie sub 3000 de calorii, iar în ultima categorie se încadrau deţinuţii care munceau sub normă; ei nu aveau dreptul la hrană constând în mai mult de 2400 de calorii. Întors de la şedinţă, Liviu Borcea a supralicitat Ordinul MAI în prezentarea făcută angajaţilor coloniei şi a stabilit ca din prima categorie să facă parte deţinuţii care îşi depăşeau norma cu 160%, iar din ultima cei care nu-şi îndeplineau norma, chiar dacă erau bătrâni sau bolnavi.

Constatând deprecierea accentuată a stării fizice a deţinuţilor, după un timp, la propunerea locotenent-colonelului Crăciun, ultima categorie de hrană a fost desfiinţată. Masa unui deţinut de la colonia Capul Midia era compusă din: 200g de pâine, pentru cei care nu lucrau, şi 700g de pâine pentru cei care îşi îndeplineau norma şi o ciorbă numită de deţinuţi cu ironie „Ciorba Midia” care, conform declaraţiei deţinutului Ştefan Tincu, provoca dizenterie. În plus, Liviu Borcea afirma că directorul Direcţiei Colonii de Muncă le-a indicat comandanţilor de colonii de la Canal ca „tot ce este bun mai întâi să mănânce cadrele şi pe urmă deţinuţii”, popota fiind bine alimentată prin transferul de alimente (untură de porc, oţet, carne şi zarzavaturi) din cota deţinuţilor. Declaraţia medicului deţinut Alexandru Popovici cu referire la starea de lucruri din colonia Capul Midia după aplicarea acestor ordine este dramatică:

Locotenentul-major Borcea, în afară de faptul că se purta brutal cu deţinuţii, pe care îi bătea zilnic, fără nici un motiv, practica în acelaşi timp şi o altă metodă de terorizare a deţinuţilor şi anume metoda înfometării. Nu cunosc care era ordinul Ministerului în legătură cu drepturile de hrană, ştiu doar atât, că toată iarna, din ordinul locotenentului major Borcea, ni se dădea ca hrană numai năut, arpacaş şi o ciorbă de ceapă. Din cauza eforturilor supraomeneşti la care eram supuşi la muncă, a frigului şi a statului în picioare, foamea în rândul deţinuţilor devenise atât de chinuitoare, încât deţinuţii erau nevoiţi să se hrănească cu ierburi, rădăcini şi chiar cu diferite animale ca: pisici, câini, şerpi, broaşte etc. Chiar eu personal, pentru a-mi potoli foamea, am strâns iarbă de pe jos şi am mâncat-o, numai ca să am ceva în stomac.

Şi Corneliu Coposu a relatat o imagine asemănătoare din timpul detenţiei sale la colonia Capul Midia:

Deţinuţii, înnebuniţi de foame recurgeau la cele mai năstruşnice metode de supraalimentare şi anume : mâncau iarbă, mâncau câini, pisici vânate pe cuprinsul canalului sau din comuna învecinată Năvodari. S-au mâncat şi larve de cărăbuşi şi tot felul de plante şi vietăţi care erau socotite nutritive pentru salvarea vieţii sau pentru prelungirea agoniei.

Cu toate că Liviu Borcea a afirmat că a treia categorie de deţinuţi a fost desfiinţată, în realitate aceasta continua să existe sub numele de „secţie disciplinară”. Regulamentul prevedea organizarea „secţiei disciplinare” pentru deţinuţii care în mod repetat nu-şi îndeplineau norma de muncă sau comiteau diverse abateri, aşadar aceleaşi premise ca în cazul „categoriei a treia”. La colonia Capul Midia această secţie era organizată într-o baracă adeseori suprapopulată, în care deţinuţii trăiau în condiţii inumane: dormeau pe jos şi fără saltele, erau bătuţi în mod îngrozitor din ordinul comandantului de către un brigadier deţinut de drept comun sau de miliţienii care-i păzeau, nu aveau voie să iasă afară şi erau obligaţi să-şi facă necesităţile în baracă în nişte tinete pe care le aruncau la două-trei zile, iar cei consideraţi periculoşi erau legaţi cu lanţuri; erau scoşi la muncă şi primeau hrană de cea mai proastă calitate, iar dacă nu-şi îndeplineau normele erau ţinuţi pe şantiere până la 24 de ore, fără să primească mâncare.

Porţiile lor constau într-un sfert de pâine şi li se tăia dreptul la pachet şi la felul doi de mâncare; timp de două-trei luni primeau numai varză de calitate inferioară, fără carne şi grăsime, după care urma o altă perioadă când li se dădea numai mazăre stricată. Din aceste motive mulţi deţinuţi s-au îmbolnăvit şi, fiind lipsiţi de asistenţă medicală, cei mai mulţi au murit. În afară de ameninţarea încadrării în secţia disciplinară, pedepsele asupra deţinuţilor constau şi în bătăi inumane, aplicate de însuşi comandantul coloniei, locotenentul-major Liviu Borcea, urmat şi de alte cadre din subordine. Declaraţiile martorilor (deţinuţi, dar şi angajaţi ai coloniei), deşi probabil exagerate într-o oarecare măsură, dau o imagine terifiantă a situaţiei de la Capul Midia.

Sublocotenentul Alexandru Bâzu şi plutonierul Gheorghe Pârjoleanu au dat declaraţii asemănătoare despre bătaia deţinuţilor. Ei afirmau că Liviu Borcea bătea deţinuţii chiar în biroul său până când aceştia îşi pierdeau cunoştinţa, după care îi scotea afară plini de sânge. În aprilie 1952 a scos din dormitoare două detaşamente de deţinuţi, i-a încolonat şi a început să-i bată pe rând începând din flancul drept şi continuând până la ultimul deţinut din flancul stâng, doborându-i la pământ plini de sânge, fără ca nimeni să ştie motivul. Tot fără motiv l-a lovit şi pe Gheorghe Blindea, care încerca să- şi schimbe la magazie bocancii rupţi.

Deţinutul Ion Lepădatu a fost bătut de comandantul coloniei până când a vărsat sânge şi nu a mai fost apt de muncă; după bătaie a fost băgat la carceră pentru opt zile pe timp de iarnă, după care a fost bătut din nou şi ţinut încă o zi şi o noapte la carceră, fără mâncare. Brutalitatea lui Liviu Borcea mergea până acolo încât îi agresa chiar şi pe deţinuţii de la infirmerie, pe motiv că erau bolnavi şi lipseau de la muncă de prea mult timp. Spre exemplu, deţinutul Ene a fost bătut cu un ciomag pentru că a afirmat că este bolnav de ulcer, iar pentru că în infirmerie paturile erau prea apropiate l-a lovit şi pe Ion I. Niculae care, din această cauză, a mers şchiop două săptămâni. Un caz aparte este acela al deţinutului Tănase Udrea care a fost acuzat de către Liviu Borcea, dar şi de sublocotenentul Grigore Lupu (şef al Biroului Operativ), că simulează nebunia încercând să se sustragă de la muncă. Pentru a-l „demasca”, Liviu Borcea l-a bătut în carceră cu o anvelopă udă, iar altă dată, la infirmerie, cu o scândură. Medicul deţinut Ştefan Niţescu declara că şi subalternii lui Liviu Borcea loveau deţinuţii chiar pe şantiere atunci când li se părea că munca nu se desfăşura într-un ritm rapid. Chiar Liviu Borcea spunea că băteau şi cadrele din subordinea sa, recunoscând că erau influenţate de comportamentul său. Subordonaţii săi precum locotenentul Tarfin Chiş şi sergentul Mircea Oancea au legat un deţinut de mâini şi l-au bătut în timpul unei anchete, faptă pedepsită cu cinci zile de arest63. Învinuit de tratamentul inuman aplicat deţinuţilor, Liviu Borcea a încercat să se dezvinovăţească declarând că: „nu neg că nu am bătut câte un deţinut înainte de a avea Ordinul tovarăşului Ministru Pavel Ştefan în acest sens, dar de la prelucrarea Ordinului m-am ferit ca de foc de acest lucru şi nu am mai lovit nici un deţinut. De lovit i-am lovit pe deţinuţii care erau obraznici faţă de mine sau de cadre şi în special pe simulanţi cu care mijloc am demascat şi am făcut să muncească pe atunci (sic!)”.

Se face referire la Ordinul MAI nr. 005163 din 6 februarie 1953, semnat de către ministrul afacerilor interne, general-maior Pavel Ştefan. Constându-se că în unele penitenciare, lagăre şi colonii de muncă personalul din corpul sergenţilor şi ofiţerilor, precum şi unii comandanţi întrebuinţau bătaia împotriva deţinuţilor şi internaţilor ca „mijloc de imprimare a disciplinei în rândul acestora”, în Ordin se condamna folosirea forţei precizându-se: „aceste procedee nu ne aparţin nouă, ele nu ajută la reeducarea deţinuţilor”. Se sublinia necesitatea ca şefii locurilor de detenţie să înţeleagă faptul că centrele aveau drept scop „reeducarea prin muncă a acelora care au călcat legile RPR, au manifestat acte duşmănoase contra regimului căutând să lovească în cuceririle poporului muncitor şi să-l împiedice în munca paşnică de construire a socialismului”. Prin urmare, se interzicea cu desăvârşire folosirea bătăii şi lovirea deţinuţilor de către cadrele MAI, cât şi de alţi deţinuţi cu diferite munci de răspundere. Pedepsirea deţinuţilor urma să se facă numai la propunerea personalului coloniei, lagărului sau penitenciarului de către comandant sau locţiitorul său, iar cei care nu respectau ordinul erau anchetaţi. Se mai preciza că „deţinuţilor care se vor dovedi indisciplinaţi sau încearcă să saboteze producţia li se vor aplica măsurile disciplinare prevăzute în Regulamentul Interior asupra aplicării regimului penitenciar, precum şi măsurile disciplinare prevăzute în instrucţiunile pentru aplicarea regimului deţinuţilor care au fost prelucrate în şedinţa din 20 ianuarie 1953” (se făcea aluzie la înfiinţarea celor trei categorii de deţinuţi). Chiar şi după intrarea în vigoare a Ordinului care interzicea bătaia, Liviu Borcea a continuat să lovească în mod crunt pe deţinuţii care nu puteau munci şi să-i trimită la lucru în frig şi pe ploaie chiar şi pe cei care erau bolnavi în stare gravă, astfel încât ajunsese spaima tuturor deţinuţilor, numai simpla lui apariţie insuflând groaza69. Şi trimiterea la carceră era pedeapsa pe care Liviu Borcea o aplica după bunul său plac.

Doctorul Ştefan Niţescu declara că: „au fost cazuri de pedepse în care deţinuţii erau ţinuţi pe timp de iarnă la carceră aproape fără îmbrăcăminte”. El relata că, în una din zile, la întoarcerea de la muncă, tot detaşamentul de 40 deţinuţi din care făcea parte a fost reţinut la poarta coloniei din ordinul locotenentului major Borcea şi trimis la carceră, timp de 24 de ore într-o încăpere de 2/3m; din cauza lipsei de aer unii deţinuţi au fost scoşi de acolo în stare de leşin. În fiecare colonie de muncă exista o infirmerie unde lucrau angajaţi ai MAI sau medici din rândul deţinuţilor, în funcţie de personalul existent. În perioada în care comandant al coloniei Capul Midia a fost Liviu Borcea, medicii deţinuţi care acordau îngrijiri medicale au fost: Liviu Radu (medic chirurg, a lucrat la infirmeria coloniei din mai 1950 până în iunie 1953), Ştefan Niţescu (infirmier, apoi medic al coloniei până în septembrie 1953) şi Alexandru Popovici (din aprilie până în septembrie 1953). Odată cu înfiinţarea Coloniei Năvodari, la 24 februarie 1953, pentru scurtarea distanţei până la locul de muncă, deţinuţii apţi de lucru au fost mutaţi în noua colonie, la Capul Midia rămânând cei bătrâni şi bolnavi.

Lipsa alimentaţiei, a unui tratament medical adecvat, eforturile fizice foarte mari la care au fost supuşi, condiţiile de muncă şi viaţă au dus la o mortalitate foarte mare în rândul deţinuţilor. Chiar dacă în declaraţiile martorilor numărul decedaţilor variază, cert este că rata mortalităţii la colonia Capul Midia a fost ridicată şi recunoscută ca atare chiar de către conducerea MAI. Rata mortalităţii era, în general, de 17%, mai ridicată decât în celelalte colonii de pe Canal, apogeul fiind atins în iarna 1952- 1953, când erau zile în care mureau şi 5-6 deţinuţi. Cât timp Liviu Borcea a fost comandant al coloniei, la Capul Midia au decedat în jur de 200 de deţinuţi. În cadrul anchetei, Liviu Borcea a justificat faptele care i s-au imputat. El afirma: „Prin muncă neobosită de zi de zi în timp de trei ani împliniţi am reuşit să mă ţin mai tot timpul printre coloniile fruntaşe, lucru ce a rezultat din toate circularele Centrului de Coordonare Constanţa săptămânale. La Colonia Capul Midia în proporţie cu celelalte colonii, abaterile cadrelor şi ale deţinuţilor au fost mult mai mici faţă de alte colonii, doleanţele cadrelor deşi cu greutate, totuşi au fost rezolvate în limita puterii noastre, din care motive au fost cele mai puţine tendinţe de demisionare a cadrelor faţă de alte colonii, în timp de trei ani nu am avut nici o evadare din nici o colonie, aveam de acum o vechime destul de mare unde am trăit într-o viaţă retrasă de lumea civilizată ca să mai fiu şi eu adus şi la viaţa de oraş, mai ales că toate cadrele tinere de la Direcţia Lagăre şi Colonii de Muncă ce veneau în control de sprijin, nu ştiau cum să fugă mai de grabă de acolo şi spuneau că ei n-ar face serviciu acolo unde eu îmi făcusem trei ani neschimbat faţă de toate cadrele avute în subordine care de acum toţi au fost schimbaţi pe la alte munci. Mă ştiam trup şi suflet numai pentru partid, clasa muncitoare şi patrie, am muncit cât m-au ajutat puterile cu scopul ca să mă pot şi eu reabilita faţă de lipsurile pentru care am fost exclus din partid, crezând că se va ocupa cineva şi de mine în această problemă, dar nu s-a ocupat nimeni, iar cadrele din subordinea mea au profitat cu vârf şi îndesat că nu-s membru de partid că nu puteam să iau parte la nici o şedinţă a UTM şi când arătam câte o lipsă a câte unui UTM-ist, apoi îmi spunea să nu-l critice ori şi cine care cel puţin nici UTM-ist nu este, cazul slt. Bâzu Alexandru care atitudine a fost auzită de slt. Popescu şi nu a fost combătută şi altele”.

Cu ocazia unei şedinţe de judecată avocatul lui Liviu Borcea a arătat că „intenţia inculpatului a fost de a mări producţia prin orice mijloace şi nicidecum a aduce prejudicii puterii de stat”. Completându-şi avocatul, Liviu Borcea a susţinut că în activitatea pe care a dus-o în cadrul coloniei de muncă Capul Midia din 1952 „s-a condus numai după orientări personale, neavând nici un ajutor şi nici un regulament mai ales în ce priveşte conducerea unei colonii în care se găseau deţinuţi politici despre care a auzit că erau duşmani ai regimului şi cu care ştia din auzite că trebuie să realizeze lucrări socialiste împotriva vederilor burgheziei”. Chiar şi mortalitatea deosebit de ridicată de la colonia Capul Midia putea fi explicată. Liviu Borcea spunea că: „nu cred că se datoreşte (sic!) măsurilor luate de mine care de fapt au fost măsuri ordonate de sus, ci cred că mortalitatea mare trebuie căutată în vârsta lor înaintată şi în putreziciunea lor cu mii de diagnostice constatate de medicii coloniilor şi medici ai MAI care au fost pentru clasarea lor ca inapţi pentru munci”.

Fostul comandant al coloniei Capul Midia a fost anchetat în stare de libertate, fiind arestat abia la 1 decembrie 1954 la Turda şi încarcerat la Jilava la 3 decembrie, cu numărul matricol 3585/195483. Din caracterizarea întocmită de Penitenciarul Jilava reţinem că Liviu Borcea nu a fost scos la lucru niciodată deoarece era în stare de prevenţie, a ajutat administraţia penitenciarului, demascând pe unii deţinuţi „recalcitranţi” şi a făcut greva foamei în perioada 5 ianuarie – 3 februarie 1956, pe motivul că este nedreptăţit şi că doreşte să stea de vorbă cu un delegat de la CC al PCR, apoi a declarat greva setei pe 17 ianuarie 1956, pe motiv că se strâng referinţe despre el de la deţinuţii pe care i-a avut sub comandă. Liviu Borcea a fost condamnat prin Sentinţa nr. 602 din 4 iunie 1956, emisă de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară Bucureşti la 25 ani muncă silnică şi confiscarea averii pentru „crima de aducere de prejudicii puterii de stat”. În rechizitoriu se consemna faptul că „nu sunt probe împotriva lui Borcea că în urma bătăilor, schingiuirilor şi relelor tratamente aplicate de el deţinuţilor să fie dovedit cu nume că a decedat vreun deţinut”. Inculpatul a înaintat recurs care a fost respins prin Sentinţa din 21 august 1956. Cazul Liviu Borcea nu a fost singular, multe cadre ale MAI angajate în colonii de muncă au fost judecate şi condamnate pentru fapte asemănătoare; este cunoscut, de exemplu, procesul de la colonia de muncă Salcia. Pentru evitarea producerii de incidente (răzbunări personale) în penitenciarele în care erau închişi împreună cu foşti internaţi din coloniile de muncă la care lucraseră, din dispoziţia lui Alexandru Drăghici (ministrul de interne) condamnaţii, foste cadre MAI, au fost mutaţi într-un penitenciar separat, la Ocnele Mari.

Liviu Borcea a fost eliberat conform Ordinului Ministrului MAI nr. 0147232 din 25 august 1957, pe motiv că „în timpul detenţiei a prezentat semne de reabilitare” şi reîncadrat în MAI cu acelaşi grad pe care l-a avut în perioada anterioară, primind funcţia de ajutor de serviciu al comandantului Penitenciarului din Cluj, Secţia Minori.

Lucrările desfăşurate la Canal în perioada 1949-1953 au avut ca rezultat eliminarea unui număr mare de dizidenţi şi crearea unor cadre devotate partidului. Chivu Stoica spunea: „lucrarea (Canalul – n. n.) are o importanţă istorică şi, practic, construirea socialismului se face prin construcţii de asemenea anvergură, care schimbă nu numai înfăţişarea economică a regiunii, dar şi mentalitatea oamenilor, pentru că acest şantier va fi un laborator unde se vor crea cadre, se vor face şcoli de pregătire tehnică etc. Este una din posibilităţile prin care partidul nostru poate crea cadrele de care avem nevoie”. Pe toată perioada existenţei Canalului partidul, prin Ministerul Afacerilor Interne, a încurajat tacit comportamentul brutal al celor desemnaţi să conducă coloniile de muncă. De altfel, nu întâmplător în aceste funcţii erau numiţi oameni cu diferite probleme (politice, sociale sau psihice). Profitând de problemele lor şi de faptul că nu erau nişte personaje importante liderii comunişti i-au îndepărtat fără probleme în momentele în care era necesar să mimeze respectarea drepturilor omului în locurile de detenţie. Un astfel de moment a fost anul 1953, când au fost destituiţi, judecaţi şi condamnaţi mai mulţi comandanţi de colonii de muncă. Pentru ei, însă, regimul de detenţie a fost diferit faţă de cel al deţinuţilor de rând, MAI organizând o închisoare specială (la Ocnele Mari). Mai mult decât atât, în 1957 ei au fost eliberaţi şi reîncadraţi în sistem.

Cazul Liviu Borcea este reprezentativ pentru situaţia din acei ani. Cu o educaţie precară, exclus din partid şi trimis la Canal pe un post de conducere, el face totul pentru a fi reabilitat. Pentru că cei mai mulţi dintre deţinuţii de la Capul Midia erau consideraţi „duşmani ai poporului” nici o măsură care avea drept scop îndeplinirea planului nu era prea aspră. Iar Liviu Borcea a excelat prin metodele de constrângere a deţinuţilor. Deşi judecat şi condamnat la 25 ani de închisoare, în 1957 Liviu Borcea a fost eliberat pentru că partidul nu se putea lipsi de serviciile unui om care îşi dovedise din plin devotamentul.

Publicat în Arhivele Securităţii, 1, Bucureşti, Ed. Nemira, 2004, pp. 94-115.

Statisticile istorice arată că pe şantierul canalului au muncit în total peste 100.000 de oameni. În perioada 1949 – 1955,  ”Canalul” a fost construit cu deţinuţi dintre care mulţi închişi sau ”internaţi administrativ” politici. Internarea administrativă în epoca comunistă era o formă de reţinere care însă dura şase luni sau chiar mai mult. Adică deţinuţii politici erau închişi fără să apară în faţa vreunui magistrat şi în urma unei anchete sumare.

În documentele comuniştilor pe toată lungimea canalului care se întindea de la Cernavodă până la Capul Midia existau colonii de muncă, în realitate ele  fiind lagăre de muncă unde mulţi deţinuţi politici şi-au pierdut viaţa. În noiembrie 1952, deţinuţii reprezentau 82,5% din forţa de muncă de la Canal, adică, 20.768 de persoane.

Harta gulagului românesc

A urmat ancheta timp de o lună, apoi încă o lună la Jilava unde nu a fost scos din celulă în toată perioada. De aici a fost transferat în lagărul de muncă de la Capul Midia în aprilie unde a stat timp de două luni.

Lagărul era un perimetru încercuit în interiorul căruia erau instalate 12 barăci în care încăpeau cam 50-60 de deţinuţi. Protecţia era asigurată de santinele înarmate care aveau ordin care orice deţinut care încearcă să evadeze să fie împuşcat. ”Încercarea de evadare se pedepsea prin tiruri  de armă de la acele turele. Adică erau împuşcaţi pe loc”, spune istoricul.

Munca la Canal era istovitoare, norma era de 4 metri cubi de pământ per deţinut. Cifra nu pare impresionantă, însă în fapt era imposibil de realizat.

Pământul trebuia spart cu târnacopul, încărcat cu roaba şi ridicat pe movila care creştea. Totul se făcea manual, fără utilaje. Deşi avea grave probleme cu coloana tânărul Şerban Papacostea a fost obligat să facă muncile istovitoare de la canal. „După prima zi am avut nu bătături în palme, ci răni deschise”, îşi aminteşte Şerban Papacostea.

O zi de muncă începea în zori. ”Se dădea semnalul de dimineaţă, se făcea din nou prezenţa şi apoi plecam spre şantier. Marşul spre Canal îl făceam cântând. Cred că sunt singurul care îl mai ştie: «La muncă, la muncă. Pornim voioşi la muncă. Roaba e plină, alta să vină. Dă-i zor şi spor la muncă. Aruncă pâmântul, aruncă»”, povesteşte istoricul Papacostea.

Cu o oarecare sfială spune că el nu a fost bătut de comandantul lagărului, însă colegii săi primeau bătăi. Spune că îşi aminteşte de cazul unui deţinut care a fost bătut cu o lopată.

Despre torţionarii aduşi din nou în spaţiul public profesorul Papacostea spune că trebuie să fie pedepsiţi. Istoricul explică faptul că foştii comandanţi nu îşi pot argumenta nevinovăţia spunând că au primit ordine să comită ororile din acea perioadă. ”Să ştiţi că au fost şi oameni care nu au acceptat. Spre exemplu pentru că eu eram grav bolnav cu coloana un ofiţer de acolo m-a scos de la muncă”, spune Papacostea.

În decembrie am ajuns în cimitirul localităţii Galeş. Aici l-am întâlni pe Beşir Zeni. L-am întrebat despre perioada când în apropierea localităţii funcţiona lagărul de muncă forţată. Ne-a relatat că îşi aminteşte că aproape în fiecare zi în cimitir erau aduşi deţinuţi morţi. Nu întodeauna morţii erau însă îngropaţi în gropi individuale.

”Într-o zi au venit cu o basculantă cu morţi. I-au descărcat şi apoi au aruncat pământ peste ei. Alteori veneau cu căruţele şi îi băgau în cimitir. Nu aveai voie să povesteşti ceva despre asta. Îi auzeam pe deţinuţi cum se plângeau, cum erau bătuţi. Mureau de foame”, a povestit bătrânul.

Capul Midia: torţionarul Borcea şi victima sa Corneliu Coposu. La Capul Midia unde a activat şi Florian Cormoş, unul dintre cei mai cunoscuţi torţionara fost Liviu Borcea. El a fost comandant al Coloniei de Muncă UM 0837 (Capul Midia), în perioada 1 februarie 1951- 17 iunie 1953. Un studiu al CNSAS arată că în perioada în care lagărul de muncă a fost condus de către Liviu Borcea rata mortalită’ii a fost de 17%. Memorialistica reţine că torţionarul Borcea avea obiceiul să bată deţinuţii şi să îi supună la tratamente inumane.

Seniorul Corneliu Coposu a dezvăluit, după 1989, ororile comise de către torţionarul Borcea.

Ca să fie sigur că printre deţinuţii morţi nu se ascund unii care disimulează, Borcea se plimba printre cadavre cu o ţăpuşă lungă din fier pe care o înfigea în trupurile neînsufleţite. Pe un deţinut cu coloana vertebrală ruptă l-a bătut ca să-l facă să se târască… cam 70 de oameni au paralizat datorită supraefortului pe care îl reclamau torţionarii ce stăteau cu biciul la spatele nostru, obligându-ne să muncim cu mult peste puterile pe care le aveam.

 a povestit Corneliu Coposu într-un interviu pentru TVR realizat în anii 90.

Corneliu Coposu a fost închis la Capul Midia în perioada 1950 şi 1952.

Printre cei care au simţit direct ororile de la Canal se numără şi profesorul Şerban Papacostea, membru corespondent al Academiei Române. Îşi aminteşte perfect ce s-a întâmplat acolo.

Alţi torţionari de la Capul Midia: Nicolae Iancu, locţiitor politic la UM nr. 1 Capul Midia (1952);Gheorghe Popescu Vasile comandant la Colonia de Muncă Capul Midia/formaþiunea 0837 (10 sept.-20 oct. 1953). Alexandrescu Gheorghe, comandant al coloniei Capul Midia (15 iun.-oct. 1953). Dumitru Scripa– locţiitor politic la UM nr. 1 Capul Midia (mai 1950-5 apr. 1952 (sursa: Dicţionarul ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor)

Colonia de muncă de la Poarta Albă a fost cel mai mare lagăr de muncă forţată de pe tot traseul şantierului Canalului Dunăre – Marea Neagră. Aici erau depuşi între 10.000 şi 12.000 de deţinuţi (sursă: Dicţionarul Penitenciarelor Comuniste din România Comunistă). La fel ca la celelalte lagăre de muncă aici erau închişi atât deţinuţi politici cât şi deţinuţi de drept comun.Potrivit unor statistici oficiale în 1952 la Poarta Albă erau închişi în total 8750 de puşcăriaşi, dintre aceştia 5721 fiind deţinuţi politici. Condiţiile descrise de cei care au trecut pe acolo sunt: înfometarea, bătăi, boli netratate, muncă până la epuizare. În 1953 Ministerul de Interne s-a autosesizat pentru că la Poarta Albă rata mortalităţii era extrem de mare. Remus Radian unul dintre deţinuţii politici a povestit în Lexiconul Negru scris de Doina Jelea că înfiecare zi mureau 20 de deţinuţi.

La lagărul de la Poarta Albă a activat şi torţionarul Ion Ficior, cel de-al doilea torţionar acuzat de genocid, pentru crimele comise la Periprava. Un alt comandant amintit în lucrările de specialitate este Eugen Cornăţeanu. ”Era deosebit de brutal cu deţiunuţii dar arăta înţelegere faţă de subordonaţi”, se arată în Dicţionarul Penitenciarelor din România Comunistă.

La Poarta Albă a fost întemniţat şi Emil Dondea fost primar al oraşului Târgu-Mureş între cele două răsboaie mondiale. Avocatul Emil Dondea a fost preşedintele PNL-Mureş. A fost deputat de Mureş în Parlamentul României, unde în 1928 susţine celebrul discurs “Nemulţumirile Ardealului şi chestiunea minoritară”. În 1952 a fost arestat şi, timp de un an, a fost deţinut politic fără condamnare în lagărul de muncă forţată de la Poarta Albă. Eliberat în 1953, i s-a impus domiciliu forţat la Tazlău. Ion Jovin, membru de onoare al PNŢCD, medicul personal al lui Iuliu Maniu, a fost şi el încarcerat la Poarta Albă şi Capul Midia.

Printre cei care au murit la colonia de la Poarta Albă se numără, David Nicolaea învăţător, membru PNŢ, a fost arestat pe 20.VI.1950 pentru activitate anticomunista.

La colonia Peninsula (Valea Negră) a activat torţionarul Marin Constantinescu. În literatura memorialistică acesta este amintit pentru că prefera să-şi bată deţinuţii cu bâta.

În ziua de 17-18 iulie 1953, când lagărul trebuia evacuat complet, transporturile de deţinuţi urmând să plece spre nordul ţării, pentru a pregăti litoralul în vederea celebrului. Festival al tineretului, Marin Constantinescu a supravegheat personal operaţiunea. Atunci a fost vãzut intrând în infirmeria unde erau bolnavii netransportabili de la Peninsula, cu o bâtă în mână, iar câteva momente mai târziu bolnavi în cârje săreau pe ferestrele barăcii

a povestit fostul deţinut politic Remus Radina, în cartea Testamentul din morgă.

La Colonia de Muncă Peninsula a fost comandant în perioada mai-noiembrie 1951 Gheorghe Ştefan Georgescu. Este considerat unul dintre cei mai duri torţionari ai Canalului. Cezar Zugravu,  fost deţinut politic a relatat în cartea Mãrturii ale suferinţei că în perioada în care Peninsula a fost condusă de Georgescu mai mulţi deţinuţi politici au fost asasinaţi: ”În timpul „domniei” lui Georgescu au fost asasinaţi Ion Dumitrache, maistru mecanic care a evadat şi a fost prins, şi doctorul Ion Simionescu, unul din cei mai străluciţi chirurgi ai ţării. În legătură cu uciderea lui Dumitrache, Georgescu a fost acela care i-a dat undă verde lui Chirion să-l împuşte în ceafă pe evadat, într-un beci din lagăr, iar în privinţa doctorului Simionescu, tot Georgescu a fost acela care l-a dat pe mâna lui Bogdănescu şi Ienăchescu, studenţii ”reabilitaţi” şi ”reeducaţi” de la Piteşti, ca să-l tortureze şi să-i rupă coastele”

Augustin Albon a fost un alt torţionar cunoscut al Canalului. În 1949 a fost numit responsabil cu paza tuturor coloniilor de muncă. A fost reţinut în memorialistică pentru că maltrata deţinuţii legându-i de un stâlp.

Canalul în cifre

Canalul Dunăre – Marea Neagră leagă porturile Cernavodă, de pe Dunăre, şi Constanţa Sud, de la Marea Neagră, scurtând cu circa 400 de kilometri ruta mărfurilor de la Marea Neagră spre centrul Europei şi cu aproximativ 4.000 de kilometri ruta pe care o fac mărfurile din Australia şi Orientul Îndepărtat destinate Europei Centrale.

Construcţia canalului a început în 1949, mulţi dintre muncitori fiind deţinuţi politici din închisorile comuniste. Lucrările au fost sistate în 1955 şi au fost reluate apoi în 1975, fiind finalizate în 1984, când Canalul Dunăre – Marea Neagră a fost inaugurat, în data de 26 mai, de către Nicolae Ceauşescu.

Canalul a fost proiectat pentru a funcţiona la o capacitate de 80 de milioane de tone anual. Construcţia sa a necesitat excavarea a aproximativ 300 de milioane de metri cubi de sol şi rocă, mai mult cu 25 de milioane decât la Canalul Suez şi cu 140 de milioane mai mult decât la Canalul Panama.

(Sursa: Arhiva Mediafax.ro și cuvantul-ortodox.ro)