49 de ani de la dispariția lui Konrad Adenauer

Guvernarea Adenauer a fost marcată de destule succese. În primul rând, Germania de Vest și-a recăpătat suveranitatea (în trei etape: 1949, 1952 și 1955). De asemenea, RFG a fost admisă în 1950 în Consiliul Europei ca membru asociat, în 1951 în UNESCO și în 1955 în NATO. În 1954 a fost semnat un tratat de prietenie cu Statele Unite, iar în 1955 au fost reluate legăturile diplomatice cu Uniunea Sovietică, care au facilitat și întoarcerea a 15.000 de prizonieri de război germani. Succesele electorale ale CDU au fost înlesnite și de rapida revigorare a economiei germane, susținută de Planul Marshall, semnat în 1949. Numărul de șomeri a scăzut de la circa 2 milioane în 1950 la 500.000 în 1960, ajungând la jumătatea anilor ’60 chiar la 200.000.

În calitate de cancelar, Adenauer s-a opus ideilor socialiste şi a respins noţiunea de egalitarism. Tema sa politică principală era promovarea individualismului sub domnia legii. Avea credinţa nestrămutată că statul trebuie să creeze şi să garanteze cetăţenilor săi condiţii de dezvoltare economică şi intelectuală independentă, precum şi absolută protecţie, sub domnia legii. Dar platforma politică a CDU mergea mai departe decât ideile lui Adenauer, promovând unele programe de sorginte socialistă. Adenauer a reacţionat pragmatic, manifestându-şi dorinţa de cooperare şi compromis în ce priveşte programele de politică internă, faţă de care avea o poziţie critică, astfel încât să fie asigurată unitatea ţării şi să-i confere Germaniei un loc important în cadrul comunităţii europene.

În întreaga sa carieră a pus accentul pe politica externă. Vedea în expansiunea dominaţiei comuniste spre inima Europei o ameninţare directă la adresa Occidentului şi a valorilor sale. Nu credea în posibilitatea coexistenţei paşnice între cele două sisteme şi se pronunţa pentru o opoziţie puternică împotriva comunismului şi a oricăror manifestări agresive, inclusiv militare, ale Uniunii Sovietice şi ale aliaţilor acesteia. Considera ireconciliabile diferenţele dintre politicile de promovare a individualismului sub domnia legii şi dictatura totalitară, precum şi pe cele dintre învăţăturile umanist-creştine şi înregimentarea socială comunistă. A devenit un avocat al politicilor de descurajare promovate în perioada Războiului Rece, sprijinind energic contribuţia Germaniei Federale la NATO şi la arsenalul său nuclear, deşi ar fi preferat înfiinţarea şi dezvoltarea unei comunităţi de apărare europene. A acţionat neobosit pentru reconcilierea Germaniei cu vecinii săi, în special cu Franţa.

În perioada cât a fost cancelar, istoria Germaniei Occidentale a fost marcată de numeroase evenimente. În 1950 a devenit membru asociat al Consiliului Europei. În 1951 şi-a înfiinţat un Minister de Externe (cu Adenauer ministru până în 1955), şi-a dobândit statut de membru plin în Consiliul Europei şi a devenit membru fondator al Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. În 1952 a participat la formarea Comunităţii Europene de Apărare (CEA). În 1954-1955, după desfiinţarea CEA, Germania a fost recunoscută drept stat suveran şi a fost admisă în NATO. În perioada 1957-1958, a devenit membru fondator al Comunităţii Economice Europene, ulterior Uniunea Europeană.