Iuliu Maniu – povestea bustului de la Bădăcin

În urmă cu câteva zile am fost contactat de un domn care dorea să afle cine a sculptat bustul lui Iuliu Maniu de la Bădăcin. Domnia sa are o pagină dedicată drumețiilor pe o rețea de socializare, publicase o fotografie cu bustul și nu reușise să găsească informații utile – fapt care m-a pus pe gânduri.

Mărturiile de mai jos sunt publicate în premieră. În afară de câteva referințe vagi, în mediul online nu există informații sau articole nici despre bust și nici despre dezvelirea bustului. Unul dintre motive este cât se poate de simplu: despre Maniu nu este bine să se vorbească, imaginea celui mai important om politic român al secolului XX trebuie estompată și deformată.

Considerând că povestea bustului trebuie consemnată, am stat de vorbă cu doamna Flavia Bălescu-Coposu, cu părintele Cristian Borz, cu sculptorul bustului – domnul Ioan Mihele, cu președintele Asociației Iuliu Maniu – domnul Nicolae Pop și nu în ultimul rând cu domnul Paul Lăzărescu – fondatorul și directorul ziarului “Dreptatea”.

Sfințirea bustului a avut loc la aproape un an de la prima vizită de după Revoluție a Seniorului la Bădăcin (3 mai 1990), prilej cu care fostul șef al poliției județului Sălaj, colonelul Viorel Dumitraș, îi spunea unui subaltern de-al său că „niciodată, cât voi fi eu șeful poliției, Coposu nu va intra în această casă!


Preambul

Pe 21 aprilie 1991, la Bădăcin a avut loc sfinţirea bustului lui Iuliu Maniu lângă casa din Dealul Ţarinei. Alături de P.S. Vasile Hossu episcop greco‑catolic al Oradiei, de vicarul general al eparhiei părintele Florian Chişbora, protopopul Şimleului părintele Gheorghe Ţurcaş, pr. prof. dr. Ioan Bota de la Cluj a participat şi un sobor de preoți printre care şi părintele Simion Man (ultimul paroh greco‑catolic al Bădăcinului). Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Ion Diaconescu, lideri marcanţi ai PNŢCD şi sute de persoane au venit să‑l cinstească pe marele bărbat de stat, condamnat de comunişti ca trădător de ţară şi lăsat să moară în temniţa de la Sighet.

O prezenţă surprinzătoare a fost cea a prefectului de Sălaj, Victor Hălmăgean, care în cuvântarea sa anunţa hotărârea de a transforma casa de la Bădăcin în casă memorială ca un semn de cinstire a marelui dispărut. Bustul a fost realizat de către sculptorul Ioan Mihele. [extras din Cristian Borz, Monografia Satului Bădăcin și a Familiei Maniu, editura Caiete Silvane, ed. II, Zalău, 2016]


Povestea bustului

Ioan Mihele: La acel moment eu eram în Zalău, lucram la Inspectoratul pentru Cultură și aveam un spațiu în care lucram – un atelier cu două camere. În Bădăcin a luat atunci ființă o asociație, Asociația Culturală Iuliu Maniu. Această asociație culturală era formată din oameni de cea mai bună calitate – doctori, ingineri… oameni absolut curați.

Din Asociație, al cărei membru eram și eu, făceau parte niște tineri care lucrau la Muzeul de Istorie și Artă Zalău. Cu aceștia și cu cei de la Bădăcin eram prieten.

Într-o zi vin de la Muzeu doi prieteni, amândoi țărăniști și foarte înfocați. Stând de povești mă întreabă dacă nu aș putea să fac un bust. Mai erau două săptămâni până la evenimentul din 21 aprilie. Le-am răspuns că voi încerca.

Nicolae Pop: Asociația Iuliu Maniu constituită imediat după Revoluție s-a ocupat de toate demersurile. Eu împreună cu Pop Ioan am luat legătura cu domnul Mihele și dânsul a fost de acord să facă bustul. După ce am luat legătura cu domnul Mihele, m-am pus pe tren și am plecat la București. Eu personal am fost la Corneliu Coposu și i-am spus că dorim să facem un bust al lui Maniu. Seniorul a fost încântat.

Ioan Mihele: Am vorbit cu Nicolae Pop, președintele Asociației Iuliu Maniu, un om extraordinar. A venit la atelier și a adus o poză cu Iuliu Maniu. Fotografia a fost singura sursă de inspirație. Am modelat bustul și l-am turnat în beton, noi neavând la momentul respectiv nicio posibilitate de a turna în bronz sau în alt material. Ei au făcut soclul la Bădăcin, le-am dat dimensiunile și s-au străduit să îl facă.

Nicolae Pop: Noi am pus mână de la mână și am turnat soclul. Oamenii din Bădăcin au contribuit și ei cu bani, fiecare după posibilități, pentru masa care s-a organizat după ceremonie.

Ioan Mihele: Cu o seară înainte de eveniment, domnul Pop a venit împreună cu câțiva prieteni după bust și ajutați de alți membri ai Asociației, l-au așezat pe soclu.

Realizarea bustului a durat două săptămâni, un record având în vedere că realizarea presupune întâi faza de modelat (se face în lut modelul), după se toarnă matrița, se ia din ghips, iar în ghips se toarnă betonul. L-am lăsat câteva zile ca să se întărească. Am spart ghipsul și apoi am lucrat la pozitiv.

În acest timp, la radio sau la televizor (nu mai rețin) se anunțase deja că la Bădăcin urma să se dezvelească bustul lui Maniu.

Materialele (nisip, un sac de ciment etc.) le-am donat eu.

Nicolae Pop: Munca domnului Mihele nu a fost remunerată.

Ioan Mihele: În ziua de dinaintea sfințirii a plouat puternic. Transportul s-a realizat în condiții grele. În zonă erau și mulți susținători ai FSN-ului care au creat probleme.

Nicolae Pop: În perioada respectivă noi eram tratați ca vânzătorii de țară, așa eram catalogați. Aveam un nucleu la Bădăcin, la Șimleul Silvaniei, la Zalău și cam atât atunci, la început. Apoi s-a mai extins partidul. Au fost piedici, am avut și un meseriaș plătit de noi, lucra la Șimleu, care a avut probleme după ce a lucrat la soclu. Autoritățile din Pericei nu ne-au pus piedici, nu ne-au cerut să facem autorizație. Piedicile au venit de la nucleul dur al FSN-ului care ne-a agasat. Noi ne-am văzut de treabă.

Ioan Mihele: Eu nu am întâmpinat greutăți după sfințirea bustului chiar dacă era acea ură a susținătorilor FSN față de Corneliu Coposu. Ca artist am fost apreciat de mulți oameni, nu s-a pus problema unor greutăți.

Nicolae Pop: Nimic nu ar fi fost posibil fără acest om de suflet, Ioan Mihele. Nu venea nimeni dacă nu era plătit. El făcea parte din Asociație și a spus că realizează bustul ca donație, nu a așteptat nicio plată.

Ioan Mihele: Nicolae Pop și Ioan Pop au fost inima operațiunii.

Nicolae Pop: Membrii Asociației Iuliu Maniu au decis ca soclul să fie amplasat acolo, lângă casă. Acolo era locul cel mai potrivit.

Ioan Mihele: Am stabilit locul unde a fost amplasat bustul împreună cu membrii asociației de la Bădăcin.


Evenimentul

Domnul Ioan Mihele: Am fost la dezvelire numai că am stat mai retras și nu mi-am făcut poze cu oficialitățile. Cu Corneliu Coposu am dat mâna la sfințire, m-a felicitat. Ion Rațiu mi-a dăruit o carte pe care a semnat-o.

Acolo a fost o mare de oameni. Au venit cu autocarele din toată țara. La această comemorare a venit toată conducerea PNȚCD, președinți de organizații, membri, simpatizanți din toată țara. Doamna Doina Cornea a fost și ea prezentă. O sărbătoare foarte mare.

A plouat puternic până în momentul în care s-a trecut la dezvelirea bustului. În partea stângă – cum ne uităm la bust – a fost amplasată o scenă cu acoperiș ca să nu-i plouă pe cei care vorbeau. Când s-a trecut la următorul moment din program – dezvelirea bustului – ploaia s-a oprit dintr-o dată și a ieșit soarele.

Vreau să vă spun că la momentul respectiv a fost un entuziasm extraordinar. Auzisem de Iuliu Maniu cu toate că la orele de istorie nu se pomenea de el. Tot ce s-a făcut acolo până la sfințire a fost făcut cu o dăruire și un entuziasm extraordinar. Extraordinar! Cu o puritate sufletească extraordinară. Totul respira prin porii lui Iuliu Maniu – ca să spun așa. Prin demnitatea sa, prin supliciul său, prin umilința sa. Pentru noi a fost un act de curaj și de răzbunare într-un fel. A fost cu totul deosebit.

După dezvelirea bustului a venit de la București rectorul Academiei de artă, sculptorul Mircea Spătaru (cel care a realizat Monumentul lui Iuliu Maniu din București amplasat vis-a-vis de Biserica Krețulescu), apoi sculptorul Victor Gaga (realizatorul Monumentului de la Guruslău). Amândoi au fost foarte mulțumiți de bust.

Doamna Flavia Bălescu-Coposu: Era prima manifestare de recunoștință pentru Maniu. Prima!

Am fost prezentă la Bădăcin împreună cu Rodica, iar pe drum nu am întâmpinat probleme.

La eveniment a participat enorm de multă lume, iar discursurile au fost foarte elogioase la adresa lui Maniu. În grădină, pe dealul Țarinei, cât și pe stradă – atât cât se vedea în jurul gardului – era plin de lume. Veniseră cu căruțe, cu mașini, cu autobuze.

Cornel a fost foarte încântat că s-a făcut acel bust. Asta a și subliniat, principal este că s-a făcut.

Bustul seamănă cu Maniu și este foarte bine poziționat. Este unul dintre cele mai reușite monumente dedicate lui Maniu și este amplasat la capătul aleii pe care se plimba Maniu. Înainte era și un copac sub care era o bancă pe care se așeza de multe ori Maniu. Noi cunoșteam Bădăcinul, în copilărie noi mergeam mereu acolo.

Sătenii din Bobota au făcut un colac mare cum n-am văzut în viața mea. Cred că avea diametrul de 50cm. Enorm. L-au copt în cuptorul de pită. A fost foarte impresionant.

La final s-a organizat un fel de banchet, însă noi am fost nevoite să plecăm mai repede – nu-mi mai amintesc unde trebuia să ajungem.

Îmi pare rău, nu cred că a rămas nimic scris [n.a. în arhiva Fundației]. În ceea ce privește ziarele vremii… FSN-ul nu a avut niciun interes să popularizeze evenimentul, nu-i interesa.

Domnul Paul Lăzărescu: Am făcut parte din delegația care a mers la Bădăcin. Cu domnul Coposu, Diaconescu, Rațiu, Lup, Bărbuș. Dintre personalitățile prezente mi-o amintesc pe doamna Doina Cornea.

Localnicii au realizat bustul și ne-au invitat. Nu mai rețin cu cât timp înainte am primit invitația.

Am fost foarte bine primiți și evenimentul a fost foarte bine organizat. Oamenii erau aprinși, iar atmosfera foarte plăcută. Ardelenii erau încântați că organizau acest eveniment dedicat lui Maniu.

Președintele Coposu a fost foarte bucuros pe drum că mergem la Bădăcin la acest eveniment, iar de data aceasta nu am avut probleme pe drum. Bustul este reușit. Este foarte bine că există, despre Maniu nu se mai vorbește astăzi.



Mulțumesc pe această cale părintelui Cristian Borz și domnului Florin Eșanu pentru acceptul de a publica fotografiile. Fotografia cu bustul realizată în anul 2011 aparține domnului Țetcu Mircea Rareș.


Pe aceeași temă

Adaugă un comentariu

Adresa Dumneavoastră de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *