Iuliu Maniu vândut pe 30 de arginți?

“…în cariera lui istorică a fost firesc să întâmpine rezistențe și să provoace dușmănii. Numărul dușmanilor lui e mare. A împărțit țara în două categorii: cei care îl urăsc de groaza lui, îl vrăjmășesc, ca pe nicăieri altul – și cei cari îl adoră, îl idolatrizează. Față de Iuliu Maniu nu există oameni indiferenți. Dragostea și dușmănia, raportate la persoana lui, nu cunosc gradații: ating extremul de limită al pasiunilor omenești” remarca Seniorul Corneliu Coposu în articolul Adversarii lui Maniu, publicat în anul 1948.

Citesc astăzi pe prima pagină a ziarului Adevărul următorul titlu: “Câți bani a primit Iuliu Maniu de la guvernul britanic ca să-l aresteze pe Ion Antonescu. Istoria loviturii de stat gândite de Winston Churchill în România”.

Subiectul nu e nou, mulți indivizi încercând să iasă din dureroasa obscuritate morală în care s-au născut folosindu-se de acest subiect. Ultima apariție: „istoricul” anonim Marian Zidaru.

Îmi aduc aminte că prima dată am citit despre acest subiect într-un articol scris de Adrian Gavrilescu. S-ar putea ca numele să nu vă spună mare lucru. Nu-i nimic! Opinia publică îl cunoaște pe domnul Gavrilescu sub numele său real: Alex Mihai Stoenescu. Istoric, desigur!

Același Alex Mihai Stoenescu despre care aflăm că a fost „recrutat înainte de Revoluție sub numele conspirativ Gavrilescu Adrian” și că “a primit bani de la Securitate” conform răspunsului CNSAS la solicitarea Directorului IRRD, prin „Nota de constatare a Direcției Investigații CNSAS” Nr. DI/I/3164/14.10.2009.

Așadar, un colaborator (apreciat de superiorii săi pentru calitatea notelor) care a furnizat între 1984 și 1987 nici mai mult, nici mai puțin de 70 de note informative, îl acuza de înaltă trădare pe Iuliu Maniu, cel mai important om politic al secolului XX, simbolul rezistenței democratice anticomuniste. Cam atât despre Gavrilescu.

Din păcate, „istoricul” obscur Marian Zidaru nu numai că nu vine cu nimic nou față de articolele scrise în trecut de Adrian Gavrilescu, dar reușește să-și ducă propria analiză în derizoriu.

Ce ne spune „istoricul” constănțean Marian Zidaru, care “a verificat de mai multe ori arhivele britanice”?

• Domnul Zidaru ne spune că Maniu colabora cu Aliații și că „evident, Iuliu Maniu primea bani pentru serviciile sale„.

“Evident”? Evident pentru cine? În lipsa unei dovezi clare, fapta poate e banală și implicit “evidentă” numai pentru oamenii mici. Să consideri “evident” faptul că Maniu, Sfinxul de la Bădăcin, făuritorul Marii Uniri, primea bani de la Aliați ca să își trădeze țara, mi se pare o insultă la însăși inteligența istoricului.

Numai un om total străin de orice norme deontologice și morale putea folosi acest cuvânt.

• Mai mult, domnul istoric afirmă că „Maniu a primit 50.000 dolari în două tranșe, diamante în valoare de 72.000 lire, plus trei diamante mai mari a căror valoare nu o precizează britanicii„.

Lucrând de aproximativ un an la o carte-document despre Iuliu Maniu, cunosc în detaliu și documentul la care domnii istorici fac referire. Pentru că niciun document din arhiva britanica nu poate fi publicat fără a avea un acord scris (aviz celor care au publicat fotografii ale documentelor pe site-ul Adevărul), transcriu documentul complet (în limba engleză) la finalul articolului și traduc pasajele importante mai jos.

În cele ce urmează ne vom convinge că afirmațiile marilor istorici nu au nici măcar valoarea hârtiei pe care au fost tipărite, fiind bazate pe presupuneri și inexactități:

1. During my original talks with Maniu in September 1940, when we offered to finance an opposition political movement in Romania, Maniu was agreeable only on condition that all sums of money advanced to him in Romania or to his envoys outside Romania should be considered as a loan, repayable at the end of the war.

1. În timpul conversațiilor mele cu Maniu, în septembrie 1940, atunci când ne-am oferit să finanțăm o mişcare politică de opoziţie în România, Maniu a acceptat numai cu condiţia ca toate sumele de bani avansate lui, în România, sau trimişilor săi în afara României să fie considerate un împrumut ce va fi restituit la sfârşitul războiului.

2. It is impossible now to say exactly how much money has been advanced to Mr. Maniu either in the country or outside, and for the time being we should be concerned only with the three principal items which were:

2. Este imposibil acum să spunem cu exactitate câți bani au fost înaintați domnului Maniu, fie în țară, fie în străinătate, și deocamdată ar trebui să fim preocupați numai de cele trei elemente principale care au fost:

a. the sum of approximately 45 million lei discovered by the authorities on the arrest of Procopius;

a. Suma de aproximativ 45 milioane lei descoperită de autorități la arestarea lui Procopius

b. 40,000 dollars sent to Maniu in December 1941 via a diplomatic courier care of the Turkish Embassy, Bucharest;

b. 40.000 dolari trimiși lui Maniu în decembrie 1941 prin curierul diplomatic al Ambasadei Turciei din București;

c. 10,000 dollars plus 5 diamonds valued at 12,500 Turkish liras and 368,72 carat of small diamond of an estimated value of Turkish Liras 76,485 – sent in March 1942.

c. 10.000 dolari plus 5 diamante evaluate la 12.500 lire turcești și 368.72 carate diamante mici cu o valoare estimata la 76.485 lire turcești – trimise în martie 1942.

3. For items (b) and (c), we have never received Maniu’s acknowledgment, although the person responsible for the transmission of the sums to Bucharest, PANTS, has told us that the money was received.

3. Pentru punctele (b) și (c) nu am primit niciodată confirmarea lui Maniu, cu toate că persoana responsabilă de transmiterea sumelor la București, PANTS, ne-a spus că banii au fost primiţi.

4. As there is still an outstanding claim from Pants of a balance of cash on the 368,72 carats of diamonds, the liquidating officer should discover from Mr. Maniu a) if he received the items and b) what sum was realised on them.

4. Având în vedere că există încă o cerere de decont de la PANTS pentru banii de pe cele 368,72 carate de diamante, ofiţerul ce se ocupă cu lichidarea acestor fonduri ar trebui să afle de la dl. Maniu a) dacă a primit obiectele şi b) ce sumă a fost obţinută pe ele.

Numai o persoană care nu stăpânește deloc limba engleză poate afirma după citirea paragrafelor anterioare că Maniu ar fi încasat banii, și numai o persoană care nu înțelege absolut nimic din evenimentele istorice din acea perioadă poate afirma că banii respectivi au fost plătiți de Aliați pentru ca Maniu să-l trădeze pe Antonescu.

Merg mai departe și îndrăznesc să pun câteva întrebări pe care orice om rațional le-ar pune:

1. Nu putem fi atât de naivi încât să credem că undeva ar exista o chitanță pentru acei bani, însă cum poate un singur raport britanic să convingă atât de ușor istoricii români?

Îmi aduc aminte de o întâmplare oarecum asemănătoare din anii ‘70: un informator al securității care îl urmărea pe Seniorul Corneliu Coposu încerca să deconteze o notă de plată scumpă la un restaurant și contravaloarea unui pachet de țigări, motivând că l-a invitat pe Senior la restaurant pentru a afla cu ce se mai ocupă și că Seniorul îi fumase țigările. Superiorul său a refuzat să-i deconteze cheltuielile, spunându-i informatorului că e convins de faptul că Seniorul nu ar fi acceptat nici invitația, nici să mănânce pe banii informatorului și nici să îi fumeze țigările.

2. Din document reiese clar că de Chastelain NU avea confirmarea lui Maniu că acesta ar fi primit banii și diamantele care, oricum, ar fi reprezentat un împrumut până la terminarea războiului.

Chiar și în aceste condiții un om normal și-ar pune următoarea întrebare: presupunând prin absurd că Maniu ar fi primit banii… ce a făcut cu ei? Unde sunt? Nu există nici un document (fie el al informatorilor, al Siguranței, al SOE, NKVD sau Gestapo) care să vorbească despre cheltuieli ieșite din comun. Prezint câteva detalii despre viața lui Maniu:

– Maniu nu avea o locuință proprie: atunci când era în București locuia pe la diferite cunoștințe, adesea pe Str. Sfinților nr. 10.

– nu și-a extins proprietatea de la Bădăcin cu nici un metru de pământ.

– nu și-a modificat casa de la Bădăcin, construită în 1879 de către tatăl său și extinsă de Clara Maniu, și nu a cumpărat alte proprietăți. Dacă istoricii reușesc să identifice alte proprietăți sau imobile pe care Maniu le-ar fi deținut, îi rog să mă informeze.

– nu avea automobile: când trebuia să se deplaseze, fie călătorea cu trenul, fie era condus de către apropiați (în general Aurel Leucuția își punea mașina la dispoziție și îl ducea pe Maniu).

– îmbrăcăminte: nu numai că nu putem vorbi de haine scumpe, nu cred că putem vorbi nici măcar de haine decente. Seniorul Corneliu Coposu nota pe 18 noiembrie 1943 în jurnalul său că după întâlnirea lui Maniu cu Sănătescu a fost informat  de femeia de serviciu a Președintelui, Iulia, “că toată lenjeria de corp (de altminteri foarte modestă) a lui Maniu este complet degradată și că spălătoria refuză să o mai primească la curățat. Aducând la cunoștința Președintelui situația, acesta i-a spus categoric că, în conformitate cu hotărârea fermă pe care a luat-o la arbitrajul de la Viena, atâta vreme cât Ardealul de Nord este la unguri, nu-și cumpără nici un ac. Profitând de prezența lui Ionel Pop în Capitală, fac un restrâns consiliu cu Clara și Ionel Pop spre a găsi o soluție pentru ieșirea din impas. Ionel Pop confirmă că “unchiuțul” nu va putea fi convins să renunțe la restricția ce-și impusese și că orice demers făcut în acest sens este de prisos. Clara, ingenioasă, vine cu o propunere salutară. Își ia mostră din fiecare piesă de lenjerie și cumpără, cu bani puși la dispoziție de Ionel Pop, materiale perfect identice cu cele din efectele uzate și le dă la confecționat împreună cu modelul vechi. Într-o săptămână, garderoba Președintelui este înnoită cu patru cămăși, care înlocuiesc pe cele scoase din uz. La investigația ulterioară pe care am făcut-o, femeia de serviciu mi-a spus că, îmbrăcând cămășile înlocuite, Maniu, oarecum nedumerit, a făcut constatarea că sunt cam aspre, dar Iulia a replicat că probabil spălătoria le-a apretat mai tare. Mâ gândesc că va fi mai complicată soluționarea problemei, încă neacute, a înlocuirii costumelor. Maniu are un costum bun negru, unul (întors) gri cu dungi, unul din pânză albă de vară și altul din lustrină bleumarin, toate, deocamdată, prezentabile, cu toată vechimea lor de peste zece ani. De asemenea mai are o pelerină kaki din 1928, un pardesiu negru din 1909, un palton negru cu guler de catifea din 1918 și două pălării. Înlocuirea batistelor și a ciorapilor se poate face pe neobservate. Costumele lui de ceremonie (fracu, smochingul și două jachete), evacuate de mine de la Bădăcin la cedarea Ardealului și depozitate la biblioteca arhidiecezană din Blaj, au fost furate de acolo la intrarea armatei sovietice de soldații încartiruiți în clădirea respectivă, care au furat din lăzile evacuate (care conțineau arhiva lui Maniu, documente familiale vechi și îmbrăcămintea) doar hainele și decorațiile.”

Mai mult, Cicerone Ionițoiu menționa în “Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu” că “la arestare, Iuliu Maniu avea asupra lui următoarele 47 de obiecte, ce au fost înscrise în „inventar”. Spicuim dintre ele, pentru a se face o idee generală: un geamantan de carton uzat, un aparat pentru rinichi, patru perechi izmene sifon, un costum pijama şi o pereche pantaloni pijama, cinci cămăşi de jalen şi una fără guler, şase gulere cămăşi, şapte batiste, trei ştergare uzate, două perechi ciorapi lungi şi două lână groşi, una bonetă de lână, una căciulă de astrahan uzată, una cravată, una flanelă de bumbac, un pulover de lână uzat, una pătură de lână vărgată în careuri, un costum gri de lână şi vestă, un costum maron de lână, un palton trei sferturi, un sac de stofă pentru învelit, una haină bleumarin uzată, una pălărie, una pereche bocanci maron, două perechi de ghete, una pereche şoşoni cauciuc, una pereche papuci, una curea piele, una pereche mănuşi de lână, una pălărie neagră, un ştergar, un borcan de un sfert cu miere de albine şi o sută de grame de slănină, 52 de ţigări, un creion, două portofele de piele cu fotografii, iconiţe şi o cruciuliţă, o pudrieră mică de argint, o pereche de ochelari fără un braţ, un dicţionar Larousse… în încheiere se menţiona că notiţele găsite şi scrisorile au fost trimise Direcţiei Generale a Penitenciarelor, cu raport separat, iar medicamentele au fost puse la dispoziţia dlui medic.”

– accesorii: tot Seniorul Coposu vorbea în jurnalul său despre cadoul primit de Maniu în 1942 cu ocazia zilei sale de naștere: “la inițiativa lui Cezar Simionescu, un grup de prieteni politici îi fac un dar deosebit: un ceas Patek Philippe de buzunar (în locul vechiului său ceas Doxa, deteriorat, pe care Maniu îl avea de un sfert de veac”.

– „luxul” în care își sărbătorea Maniu zilele de naștere: rememorat tot de Corneliu Coposu: “8 ianuarie 1940. Primesc indicația de a mă ocupa de mica tratație pe care o vom oferi celor veniți să prezinte felicitări. Scot din cămară damigeana de țuică de prune adusă de la Bădăcin, slănină din Sălaj, șuncă și cașcaval”. Și Ioan Hudiță nota în Jurnalul său că în acea perioadă Maniu trăia doar din pensia de avocat oferită de Mitropolia Blajului, pensie care abia îi ajungea să platească mesele la întâlnirile politice pe care le avea.

Exemplele pot continua și sunt documentate exemplar în jurnalele și presa vremii.

Toate aceste atacuri (publicate mai ales în anul Centenarului) îmi confirmă convingerea că Maniu reprezintă o continuă amenințare. Cât timp va exista un punct de reper palpabil, moștenirea politică a lui Iuliu Maniu va continua să cizeleze caractere și să creeze lideri care să ducă mai departe principiile promovate de Sfinxul de la Bădăcin, principii pe care nu le-a abandonat niciodată și pentru care a fost închis, schingiuit și ucis în penitenciarul de exterminare din Sighet. Principii pe care mulți politicieni și istorici ar vrea să nu le mai regăsească în politică.

Un exemplu elocvent al adversității față de moștenirea politică a lui Maniu este situația în care ajunsese Casa Memorială Iuliu Maniu din Bădăcin. Nepăsarea administrației locale și centrale dovedesc că Iuliu Maniu continuă să fie un adversar incomod și astăzi, iar Casa Memorială Iuliu Maniu un ghimpe în ochiul celor care conduc destinele comunei Pericei și județului Sălaj.

Regele Mihai spunea că “adevărul luptă singur”! Cred totuși că în viață apar situații excepționale în care adevărul are nevoie de puțin ajutor pentru a se face auzit.  Iar un om de o valoare excepțională, așa cum este Iuliu Maniu, nu se poate afla decât în situații excepționale.

Aruncarea cu noroi într-un simbol – care astăzi nu se mai poate apăra, într-un om care nu și-a dorit nimic pentru el și care și-a sacrificat viața luptând pentru democrație și libertatea românilor – precum și ignorarea unor fapte importante sunt arme folosite numai de oamenii mici în încercarea disperată de a câștiga popularitate.

Închei cu o întrebare pentru domnul „istoric” Zidaru: “dar cine poate oare cuprinde într-o coloană de gazetă, viața unui ctitor de țară?“ – era întrebarea pe care însuși Seniorul Corneliu Coposu și-o punea în 1938.

Marius Andrei – membru al Fundației Corneliu Coposu

Act întocmit de liderul reţelei S.O.E, Alfred George Gardyne de Chastelain (alias „Autonomous”, alias H/53) la 25 noiembrie 1944

54/13/LIQ TOP SECRET

To: Force 133, for Dan Group

Istanbul, 27th  November 1944

Copy to: S.O.E. London

Copy to: Special Liquidation File

From: D/H 13

Romania – Liquidation

Maniu

I. FINANCE

1. During my original talks with Maniu in September 1940, when we offered to finance an opposition political movement in Romania, Maniu was agreeable only on condition that all sums of money advanced to him in Romania or to his envoys outside Romania should be considered as a loan, repayable at the end of the war.

2. It is impossible now to say exactly how much money has been advanced to Mr. Maniu either in the country or outside, and for the time being we should be concerned only with the three principal items which were:

a) the sum of approximately 45 million lei discovered by the authorities on the arrest of Procopius;

b) 40,000 dollars sent to Maniu in December 1941 via a diplomatic courier care of the Turkish Embassy, Bucharest;

c) 10,000 dollars plus 5 diamonds valued at 12,500 Turkish liras and 368,72 carat of small diamond of an estimated value of Turkish Liras 76,485 – sent in March 1942.

3. For items (b) and (c), we have never received Maniu’s acknowledgment, although the person responsible for the transmission of the sums to Bucharest, PANTS, has told us that the money was received.

4. As there is still an outstanding claim from Pants of a balance of cash on the 368,72 carats of diamonds, the liquidating officer should discover from Mr. Maniu a) if he received the items and b) what sum was realised on them.

5. With regard to the maintenance of Maniu’s envoys abroad, this is a matter which, presumably, will be dealt with in London.

II. W/T SETS

1. Maniu was given a small portable W/T set in 1940 via Procopius, plus a Mark III set, code name „BINE”, given to him in March 1942. These two sets should, if possible, be recovered.

III. MANIU’S ENVOYS

1. Mesrs. Cornel Bianu and Stefan Menicescu, now in London as representatives of Mr. Maniu, would like to know what instructions the latter has to give them.
2. These two men have confirmed strictly to the stipulations laid down in London by the Romanian Bureau and have proved useful collaborators.
3. In addition to them, there are a few other Romanians who have remained true to the Maniu cause although not actually sent out by Maniu. They, too, would like to know how they should proceed. Their names are:

Lt.Col. George Mavrodi,

Laptew,

Alexander Bianu and

Stircea.

4. Apart from the above-mentioned, Pavel Pavel, who is still in England with his wife, made common cause with V. V. Tilea and is no longer a member of the Romanian Bureau in London.

5. Another person for whom Mr. Maniu is responsible is Emanoil Rugina, at present in Palestine. This man gave up to Mr. Maniu a seat in an aircraft which was to have been flown by Burduloiu from Romania to British territory. In view of this, Maniu agreed to Rugina leaving the country and asked us to see that he did not starve.

6. Mr. Carol Davila, now in Washington, wishes to know what Maniu would like him to do.

7. Another Romanian who has behaved well in London is Dumitru Danielopol. He was working in London on behalf of the Romanian National Bank at the Bank of England at the outbreak of hostilities and since then has been actively engaged in helping us with our propaganda to Romania.

IV. GENERAL

1. It would be useful if Mr. Maniu would be good enough to give us an indication of the people whom he regards as having been most useful in the work he undertook in collaboration with ourselves.
2. In this connection, of course, Mr. V.C.S. Georgescu would also be useful.

D/H 13

(P.R.O., H.S. – 3/172, ff. 120-122)

Pe aceeași temă

• Adversarii lui Iuliu Maniu – de Corneliu COPOSU
• Iuliu Maniu în închisoare – cum s-a stins făuritorul Unirii
• Iuliu Maniu – de Nicolae Carandino
• Ziua Marii Uniri de la 1918 și discursul lui Iuliu Maniu
• Vorbește Maniu! – de Corneliu COPOSU
• Iuliu Maniu: Aniversare – de Corneliu COPOSU
• Zile mari – de Corneliu COPOSU
• Abdicarea regelui Carol: „Cauzele prăbușirii fostului regim” – articol scris de Iuliu Maniu
• „Restauraţia” – Iuliu Maniu despre întoarcerea lui Carol II