Criza laptelui – Țăran sunt și eu (partea a III-a)

România este invadată de cantități semnificative de lapte din statele comunitare, la prețuri extrem de mici. Prețul laptelui în Romania, la raft, depășește media europeană cu toate că prețul primit de producătorii autohtoni este foarte mic: producătorii îşi vând laptele la poarta fermei cu preţuri care pornesc de la 80-85 de bani pe litru şi care urcă până la 1,30 -1,40 lei în funcţie de cantitatea, calitatea şi distanţa faţă de fabrica procesatoare care îl cumpără.

În condițiile în care preţul laptelui creşte de 4-5 ori (diferenţa de preţ incluzând analizele, procesarea, ambalajul, plata taxelor plus adaosul practicat de supermarketuri pentru servciile de vâznare a unui litru de lapte) de la poarta fermei până în frigiderul consumatorului, crescătorii de bovine afirmă că afacerea este din ce în ce mai puţin rentabilă şi sunt ameninţaţi cu falimentul.

Laptele românesc provine în prezent de la 1,7 milioane de vaci, deși în trecut în România erau peste șapte milioane de capete. Fermele perfomante, comerciale, ajung și la 14 tone de lapte pe an, cu o medie de 9 — 10 tone, însă dețin doar 200.000 de vaci cu lapte, diferența fiind la fermele mici, care au o medie de numai 3 — 4 tone pe cap de vacă.

Cantitatea de lapte colectată de la vaci de către unităţile procesatoare a scăzut cu 8,4%, în primele 11 luni din 2015, ajungând la 847.640 tone, informa în luna ianuarie Institutul Naţional de Statistică (INS). Potrivit aceluiași comunicat INS, comparând perioada 1 ianuarie 2015 – 30 noiembrie 2015 cu perioada 1 ianuarie 2014 – 30 noiembrie 2014, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 78.152 tone (-8,4%). Creşteri ale producţiei principalelor produse lactate în perioada 1 ianuarie 2015 – 30 noiembrie 2015 faţă de perioada 1 ianuarie 2014 – 30 noiembrie 2014 pot fi menţionate la: smântână de consum, cu 7.043 tone (+13,1%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi altele), cu 16.265 tone (+10,2%), brânzeturi, inclusiv cantitatea de brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (84,4% din producţia totală de brânzeturi), cu 5.842 tone (+8,4%), unt, cu 462 tone (+4,9%), lapte de consum, cu 6.187 tone (+2,7%).

Prețurile laptelui de vacă brut în Uniunea Europeană exprimate în EURO/100KG

Producția de lapte de la nivelul Uniunii Europene reprezintă 21% din producția mondială de lapte. Opt din cele 28 de state ale Uniunii acoperă 80% din total: Germania – 21%, Franța – 18%, Marea Britanie – 10%, Olanda – 8%, Italia – 8%, Polonia – 7%, Spania – 4%, Irlanda – 4%. Statisticienii spun că Germania, Franța, Irlanda și Polonia vor ajunge să producă peste 10 miliarde de litri de lapte până în 2020. Numai că acest surplus de lapte nu va invada piețele, ci va fi transformat în produse lactate.

Marii producători de brânză din Uniune (Germania, Franța și Italia) acoperă 60% din producția europeană, potrivit datelor Comisiei Europene. Împreună cu Olanda și Polonia, producția ajunge să depășească 75% – și vorbim doar de cinci state. Pe segmentul unt, cei mai mari producători (Germania și Franța) reprezintă 60% din total.

Eliminarea cotei de lapte – 1 aprilie 2015

Cota reprezenta cantitatea de lapte ce putea fi comercializată într-un an de cotă, fără a fi impusă o taxă.

Producătorul de lapte deţinător de cotă de vânzări directe avea următoarele obligaţii:

  • să ţină evidenţa zilnică a producţiei în Caietul Fermierului;
  • să păstreze timp de 3 ani Caietul Fermierului, în vederea controlului efectuat de către organele abilitate;
  • să declare pe propria răspundere că datele completate în Declaraţie sunt corecte şi corespund datelor din Caietul Fermierului;
  • să depună declaraţia anuală care conţine cantităţile de lapte vândute în anul de cotă respectiv.

Cotele de lapte la nivelul Uniunii Europene au fost introduse în 1984, inițial pentru o perioadă de cinci ani, însă termenul a fost prelungit până în 1992 și extins ulterior până în 2000. Opt ani mai târziu a fost revizuită din nou renunțarea la cote, iar ultimul termen limită a fost stabilit pentru 1 aprilie 2015.Obiectivul principal al cotei de lapte era cel de reducere a prețurilor în industria de lactate și de reglementare a producției la nivelul Uniunii.

Surplusul produs de unele state trebuia limitat, astfel încât să nu-i sufoce pe ceilalți producători care, sub impactul scăderii prețurilor, renunțau să mai producă acest aliment (producțiile mari ale unora duceau la exporturi, iar exporturile mari – la o scădere a prețului pe piețele intracomunitare).

Ce presupunea acest sistem?

Pentru fiecare stat membru a fost stabilită o cantitate de referință (cotă) a producției de lapte cu un anumit conținut de grăsimi (3,5%), pe care nu avea voie să o depășească. Pe de altă parte, niciun stat nu avea voie să-i transfere altui stat o parte din producție. Cantitatea de referință era calculată pe baza vânzărilor de lapte din anul anterior (1983) de la nivelul fiecărui stat membru, plus 1%. Au existat și excepții – pentru Marea Britanie, de exemplu, s-a luat în calcul nivelul vânzărilor din 1981, pentru că producția din 1983 fusese extrem de scăzută.

Ulterior, cota națională a fiecărui stat era împărțită între livrările la producători și livrări directe. Dacă livrările la producători depășeau volumul stabilit, statului respectiv i se aplicau măsuri punitive (taxe suplimentare). Pentru fiecare o sută de kilograme de lapte livrat peste nivelul de cotă admis, penalizarea era de aproape 28 de euro.

Prețul laptelui plătit producătorilor din UE
Evoluția prețului pentru laptele crud din Aprlile 2016 comparat cu prețul din Aprilie 2015
În România

Potrivit Institutul Naţional de Statistică (INS), cantitatea de lapte brut importat a crescut cu 54,1% (13.390 tone) în trimestrul I din 2016 față de aceeași perioadă a anului trecut, totalizând 38.120 tone, în timp ce în luna martie s-a majorat cu 62% (4.874 tone), până la 12.734 tone, comparativ cu perioada similară din 2015.

Față de luna februarie 2016, cantitatea de lapte brut importat a scăzut 3% (392 tone). Potrivit datelor INS, în trimestrul I din 2016, unitățile procesatoare au colectat o cantitate de lapte de vacă de 220.011 tone, mai mult cu 9% (18.088 tone) comparativ cu trimestrul I din 2015.

Embargoul din iulie 2014 impus de Federația Rusă împotriva produselor provenite din spațiul Uniunii Europene a forțat producătorii să se reorienteze. Astfel, produsele lactate ale unor mari producători (Polonia, Germania, Ungaria, Slovenia) au intrat pe piața românească cu prețuri de dumping, făcându-le o concurență neloială produselor românești.

Căpușarea

O soluție pentru valorificarea laptelui ar fi crearea de magazine ale producătorilor. Spre deosebire de producătorii din Franța care s-au asociat și reușesc să negocieze un preț bun pentru produsele lor, în Romania producătorii nu sunt încurajați să se asocieze și să își deschidă mici făbricuțe de procesare. Dacă ar fi încurajați, fermierii ar avea de ales: fie vând produsele în magazinele destinate producătorilor, fie negociază cu alte lanțuri de magazine.

Greu de crezut că asemenea proiecte vor fi demarate în viitorul apropiat deoarece interesul intermediarilor este de a continua importurile de lapte din țări precum Ungaria sau Polonia. Cu toate că situația multor producători autohtoni este disperată, nu cred că grupurile de interese reprezentate în teritoriu de intermediari îi vor lăsa să falimenteze. Atâta timp cât intermediarii mai pot căpușa producătorii, obligându-i prin diferite metode și jocuri de culise să își vândă produsele pe un preț de nimic, fermierii vor fi „lăsați” să producă. Vor fi lăsați să producă și să vândă produsele la un preț de mizerie, vor fi lăsați să își riște siguranța financiară și vor fi lăsați să muncească 7 zile din 7 pentru ca niște căpușe să traiască bine pe munca atora.

Producătorii nu sunt singurii care au de pierdut. Inclusiv consumatorii au de suferit de pe urma căpușării fermierilor. Plătim mai mult pentru a cumpăra produse mai puține, de o calitate execrabilă. Sunt convins că mulți consumatori ar prefera să cumpere produsele fermierilor direct din magazinele destinate exclusiv producătorilor – ceea ce ne duce la următoarea problemă: într-o piață liberă nu putem interzice importurile. România va continua să importe lapte din alte țări. Singurul care poate susține cu adevărat industria românească a laptelui este consumatorul. Acesta are libertatea de a opta la raft pentru ceea ce consideră că este mai bun: laptele românesc sau laptele de import. Doar așa pot fi susținute, pe termen scurt, fabricile de lapte care mai funcționează la ora actuală în România.

România nu are probleme doar cu logistica, datorată în parte și ”comodității” companiilor colectoare, care preferă să colecteze laptele de la un singur centru aflat pe o rază de câteva sute de kilometri, decât de la mai multe centre, amplasate pe o distanță mult mai mică. Laptele românesc nu întrunește întotdeauna condițiile calitative impuse de Uniunea Europeană. În vreme ce 99% din laptele provenit de la fermele din Ungaria are conținutul organic cerut de UE, atunci când vine vorba de cel românesc, doar 40% din laptele provenit de la ferme îndeplinește această condiție. Din aprilie, această diferență de competitivitate va fi mult mai vizibilă.

Săptămâna viitoare voi discuta și despre proiectul de lege conform căruia 51% din produsele agroalimentare vândute în supermarketuri să fie românești.

Prețul laptelui în Uniunea Europeană (Aprilie 2015 vs Aprilie 2016)

Surse:

ec.europa.eu
www.paginadeagricultura.ro
www.agerpres.ro

Adaugă un comentariu

Adresa Dumneavoastră de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *