CONCURS DE ESEURI
Consultându-se cu partenerii săi și cu membrii juriului, Fundația Corneliu Coposu a stabilit ca titlul concursului de anul acesta să fie: Generația Marii Uniri – Personalități, demnitari și martiri.
Concursul își propune să scoată în evidență rolul și importanța pe care le-au avut personalitățile din fiecare provincie sau regiune istorică la desăvârșirea României Mari, precum și viziunea tinerilor studenți, masteranzi și doctoranzi la felul cum va arăta România ca națiune în următorii 100 de ani.
Concursul se adresează studenților, masteranzilor și doctoranzilor din sistemul universitar românesc, din Basarabia (Republica Moldova) și Bucovina (Ucraina), precum și din sistemul universitar din întreaga lume.
Blog
Cele mai noi articole publicate pe blogul meu.
Iuliu Maniu – povestea bustului de la Bădăcin
În urmă cu câteva zile am fost contactat de un domn care dorea să afle cine a sculptat bustul lui Iuliu Maniu de la Bădăcin. Domnia sa are o pagină dedicată drumețiilor pe o rețea de socializare, publicase o fotografie cu bustul și nu reușise să găsească informații utile – fapt care m-a pus pe
Postat: 26 septembrie 2020BlogIon I.C. Brătianu – ”Regele neîncoronat al României” ?
Mulți nu realizează că această etichetă este depreciativă. Să înțelegem contextul: Regele Carol I era bolnav și se punea problema succesiunii. Regele nu avea moștenitori dupa moartea Principesei Maria (care oricum nu ar fi putut moșteni tronul, legea Salică fiind încă aplicată în acea perioadă), iar soluția constituțională era ca unul dintre nepoții săi să
Postat: 20 august 2020BlogPavelescu – jumătăți de adevăr în numele trandafirului
Citeam astăzi un interviu cu actualul președinte al PNȚCD publicat pe platforma Vocea Aradului în care acesta explica cititorilor cât de firească este colaborarea dintre partidul a cărui ștampilă o deține cu PSD. În stilul său caracteristic, vremelnicul președinte se folosește de jumătăți de adevăr pentru a clarifica deciziile luate – o tactică aplicată cu
Postat: 21 ianuarie 2020Blog

MONARHIA CONSTITUȚIONALĂ
PNŢCD este un partid care crede că monarhia constituţională este forma cea mai potrivită pentru conducerea şi reprezentarea statului român. Monarhia constituţională, în viziunea PNŢCD, este singura care poate întări demnitatea cetăţenilor români în relaţie cu ceilalţi locuitori ai planetei.
Considerăm, pe baza observaţiilor istorice, că monarhia constituţională este principalul garant al derulărilor unor programe economice, sociale, de politică internă şi externă, pe termen lung, prin strategii economice şi politice de lungă durată.
PNŢCD susţine necesitatea unei dezbateri publice „Monarhie versus Republică”, argumentate ştiinţific, în mod corect din punct de vedere istoric şi politic, în vederea organizării unui referendum naţional, care să pună în discuţie alegerea formei de guvernământ.