În stilul său caracteristic, vremelnicul președinte se folosește de jumătăți de adevăr pentru a clarifica deciziile luate – o tactică aplicată cu succes în ședințele de partid, unde puținii ciraci rămași fie nu au capacitatea intelectuală pentru a vedea dincolo de cele mai banale manipulările și sloganuri ieftine, fie se cufundă adânc în tăcere în speranța unei candidaturi de succes obținută printr-o alianță jenantă (Băsescu/Udrea, Marian Munteanu, Dragnea).

Ce ne spune posesorul de ștampilă?

1. „Niciodată după 1990, Corneliu Coposu, Ion Rațiu sau Ion Diaconescu n-au afirmat că PNȚCD este un partid de dreapta, doctrina PNȚCD fiind concentrată exclusiv pe chestiunea democrației.”

Dar nici că ar fi un partid socialist. Îndrăznesc să fac și o completare: doctrina PNȚCD nu avea la bază chestiunea democrației. Avea la bază chestiunea democrației creștine. Atenție mare la nuanțe!

„Liberalii reprezentau burghezia orașelor și oamenii de la țară mai ridicați din punct de vedere al venitului, în acest timp țărănimea nefiind o clasă socială, ci o categorie compusă din infinite clase sociale. Cred că în rândurile țărănimii existau mai multe categorii decât în oricare domeniu social.
Rolul important al PNȚ a fost mai întâi de catalizator al opiniei publice al tuturor categoriilor sociale din România. Nu a fost un partid de clasă, a fost un partid de mase. Deci prima caracteristică a fost că nu reprezenta o categorie socială” (C. Coposu)

După 1990, Seniorul atrăgea atenția despre situația absurdă în care ne aflam: se încerca instaurarea economiei capitaliste cu ajutorul neo-comuniștilor.

Socialismul condamnă proprietatea privată. În discursul susținut pe 27 septembrie 1991 în cadrul primului Congres PNȚCD, Corneliu Coposu declara:

„Continuăm lupta pentru instaurarea democrației și pentru instaurarea economiei de piață. Apărăm proprietatea privată și cerem repararea justă a prejudiciilor aduse populației de regimul comunist prin confiscări nedrepte și etatizări nejustificate. Cerem restituirea imobilelor trecute în mod abuziv în patrimoniul statului.

[…] Partidul nostru este un partid modern de orientare creștin democrată, care urmărește consolidarea unui stat de drept cu reîntoarcere obligatorie la valorile tradiționale ale spiritualității și civilizației europene.

[…] Partidul nostru și-a înscris în program, de la înființarea lui, principiul democrației și conceptul moralei creștine. […] Prin doctrina noastră aducem un mesaj de promovare a intereselor individuale ale omului și afirmăm dorința de apărare a valorilor morale și spirituale, care trebuie să stăpânească viața noastră politică. Valoarea indubitabilă a cooperării dintre ideile democratice și ideile creștine ne determină să adoptăm poziții ferme în domeniul consolidării vieții familiale, a educației tinerei generații.

Afirmăm primatul persoanei umane care este și trebuie să rămână subiectul economiei și nu obiectul ei. Apărăm demnitatea omului și proprietatea individuală, temeiul libertății. […] Credem cu tărie că doctrina democrației creștine este doctrina societății viitoare, care va realiza umanismul integral și echilibrul omenirii. Ne ridicăm împotriva injustițiilor, împotriva minciunii și a dezinformării. Pluralismul politic care garantează libertățile este inerent tuturor democrațiilor. Ne pronunțăm pentru alegeri oneste pe baza scrutinului de reprezentare proporțională“

Într-un articol publicat în ziarul Dreptatea în octombrie 1991, Gabriel Țepelea sublinia faptul că „gândirea democrat-creștină neagă atotputernicia liberalismului sălbatic, dar și pe aceea a etatismului socialist, stăvilind deci, atât revărsarea necontrolată a individualismului, precum și pe aceea a statului-buldozer, care transformă insul într-un număr insignifiant și se suprapune demnității umane“ .

• „În perioada interbelică PNȚ avea liste comune cu PSD-ul lui Titel Petrescu, cele două partide fiind în zona de centru stânga. Desigur, mi se poate spune că PSD-ul nu este PSD-ul interbelic, ci  un partid comunist sau neo-comunist: o mare minciună, o propagandă.”

Unde este minciuna? Să o luăm din aproape în aproape:

– Titel Petrescu a fost un adversar al comuniștilor. Rămâne celebră rezoluția votată de comitetul de conducere al PSD la 25 octombrie 1945 prin care partidul prezidat de Titel Petrescu refuza să formeze un „supra partid” împreună cu PCR, Frontul Plugarilor și alte partide satelit ale PCR.

– După congresul PSD din martie 1946, care a hotărât mergerea la alegeri pe liste comune cu PCR, Constantin Titel Petrescu a înființat Partidul Social-Democrat Independent

– După falsificarea alegerilor din 19 noiembrie 1946, Titel Petrescu a semnat alături de Iuliu Maniu și Dinu Brătianu apelul adresat Națiunilor Unite prin care era demascată frauda.

– Titel Petrescu fost arestat in mai 1948 și condamnat la muncă silnică pe viață pentru niște fapte inventate de procurorii comuniști. La fel ca restul opozanților regimului comunist din detenție, Titel Petrescu a fost torturat și înfometat. După ieșirea din pușcărie, și-a trăit ultimii doi ani din viață în spital, bolnav de TBC și scorbut. Să-l invoci pe Titel Petrescu pentru a legitima continuatorul partidului care l-a ucis e prea mult.

– În ianuarie 1990, Sergiu Cunescu împreună cu Adrian Dimitriu, fost secretar general al Partidului Social Democrat Independent condus de Constantin Titel Petrescu, și alți veterani ai vechiului partid intrat în ilegalitate după alegerile din 1946, au înscris noul partid PSDR, continuator legitim și unic al PSDI, partid istoric.

– Sergiu Cunescu, adept al social-democrației, a fost președinte al Partidului Social Democrat Român (PSDR) în perioada 1990-2000 și avea o relație bazată pe respect cu Seniorul, alături de care a avut o atitudine tranșantă față de foștii comuniști deveniți peste noapte apărători ai democrației.

– În 2000 Congresul PSDR l-a ales drept președinte executiv pe Alexandru Athanasiu.

– Actualul PSD este continuatorul FSN și PCR, a luat naștere după aranjamentul Athanasiu – Năstase și fuziunea prin absorbție a PSDR de către PDSR (fost FSN). Cunescu se retrage din funcție și din partid în 2000 ca urmare a acestei fuziuni.

• „Colaborarea cu PSD are și o altă conotație, reconcilierea între români după 1990”

Un individ care s-a remarcat în politică prin traseism, servilism, mediocritate și despotism nu poate vorbi niciodată despre reconciliere națională.

Fără legitimitate… orice dialog devine rizibil. Nu este ciudat că nicio persoană respectabilă din societatea civilă nu i-a acordat credit actualului posesor de ștampilă?

Reconcilierea a fost o temă abordată de mulți lideri ai PNȚCD din anii 90. Într-un interviu acordat unui cameraman sârb pe data de 23 decembrie 1989, Seniorul a fost întrebat dacă a luat legătura cu CFSN-ul și dacă partidul aderă la acest consiliu. Răspunsul Seniorului a fost simplu: „partidul sprijină punctele de program anunțate de acest Consiliu. Din păcate ne-a fost imposibil să luăm contact cu conducerea datorită unor deficiențe de ordin administrativ. Cunoaștem o parte dintre membrii acestui Consiliu, apreciem intențiile lor bune și suntem gata să colaborăm cu toate organizațiile democratice care urmăresc democratizarea vieții, alegeri libere și care corespund cu punctele programatice pe care le-am înfățișat noi„.

Pentru a avea o imagine completă, trebuie să ne aducem aminte de momentul 22 decembrie 1989: Seniorul ajunge la TVR pentru a anunța reapariția PNȚCD. Brucan a fost imediat informat că există un domn în pardesiu care spune că vrea să intre in studioul 4. Surprins, Brucan a întrebat cum îl cheamă pe acest domn. Aflând că este vorba despre Corneliu Coposu, Brucan a spus: „Oricine, numai ăsta nu”.

Un alt moment important a fost semnarea Declarației de la Snagov. Înțelegând cât de importantă este reconcilierea națională și fiind vorba totodată despre interesul național, Seniorul a mers la Snagov pe 21 iunie 1995 pentru a semna alături de Radu Câmpeanu, Patriarhul Teoctist și un adversar politic ireconciliabil documentul intitulat „Strategia națională de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană”.

În altă ordine de idei, așteptăm cu sufletul la gură tranziția doctrinară a PSD spre o creștin democrație brucaniană originală. Poate și o fuziune prin absorbție, pentru că, nu-i așa, reconcilierea între români ar fi completă. Dar nu înainte de a mai vinde câteva sedii.

Alte articole similare

• Protocolul Pavelescu – PSD: Numele trandafirului
• PNȚCD: regăsirea busolei care indică vestul
• Reconstrucția PNȚCD: între necesitate strategică și interes național
• Apel pentru renașterea creștin-democrației românești
• 11 Ianuarie 1990: PNȚCD își reia activitatea legal
• Corneliu COPOSU: Alternativa de guvernare creștin democrată
• Discursul lui Corneliu Coposu la primul congres al PNȚCD

Articolul Pavelescu – jumătăți de adevăr în numele trandafirului apare prima dată în Marius ANDREI.

Ion Mihalache a intrat în istorie ca figură expresivă a revendicărilor țărănești, în momentul în care populația României era în proporție de 85% compusă din țărani. Acești țărani care în trecutul istoriei au suportat toate avatarurile, care au fost chinuiți, care au fost persecutați și oprimați, cărora nu li s-a putut realiza visul secular de a avea pământ, acești țărani, prin suferințele lor, prin eroismul cu care au contribuit la independența și la integritatea României, aveau dreptul la o reprezentanță.

Trebuie să-ți mărturisesc, domnule Maniu, că și de data aceasta ai avut, ca întotdeauna, dreptate

Ion Mihalache – 26 iunie 1940

Această reprezentanță, la revoluția din 1848 a întruchipat-o Simion Bărnuțiu, în cele 14 puncte pe care le-a citit în Catedrala de la Blaj, la 16 mai 1848. Acolo era schița unui program politic care în primul rând întruchipa emanciparea țăranului român.

În componența Transilvaniei, care atunci era integrată în monarhia habsburgică, elementul țărănesc reprezenta mai mult decât în România Veche, 98% din populație. Deci pentru acești numeroși țărani din Transilvania, Programul în 14 puncte al lui Simion Bărnuțiu prevedea condițiile de emancipare, de libertate și de existență decentă.

Aproape o jumătate de secol mai târziu, marele gânditor Constantin Dobrescu Argeș, fără corespondență directă cu Transilvania ocupată de străini, a inițiat primul Program sistematic al mișcării țărănești de la 1893. În 1895 acest program a fost definitivat.

Dacă cercetătorul istoric analizează atent cele două programe, Programul de la 1848 al lui Simion Bărnuţiu și Programul de la 1895 al lui Constantin Dobrescu Argeş, va sesiza corespondenţa lor, faptul că aceleași prevederi sunt cuprinse în niște paragrafe cu caracter politic care urmăreau în realitate același ideal, — emanciparea țărănimii române — și propuneau mijloace eficiente pentru a-i ridica acesteia nivelul și pentru a repara nedreptățile trecutului.

Exponentul cel mai fidel al revendicărilor ţărăneşti dinainte de primul război mondial a fost Ion Mihalache, a cărui genialitate s-a văzut încă din proaspătă tinereţe, determinând alegerea lui în fruntea învățătorilor din România, întruniţi în cea mai complexă și cea mai puternică asociație de la începutul secolului nostru.

Ion Mihalache a avut cinstea să fie delegat de învățătorimea din România ca să exprime omagiul acestei categorii la înmormântarea lui Spiru Haret.

În timpul războiului de întregire, Ion Mihalache, care era ofiţer de rezervă, a fost mobilizat împreună cu fratele lui, Dumitru, care a și murit ca erou pe câmpul de luptă. Ion Mihalache s-a încărcat de glorie obţinând cea mai înaltă decoraţie de război, Ordinul Mihai Viteazul, în calitate de căpitan de rezervă al Armatei Române.

În timpul luptelor din Moldova, Ion Mihalache și cu prietenii lui, — pentru că din generaţia lui aproape fără excepţie au luptat pe front și mulţi şi-au dat viaţa pentru întregirea ţării —, acolo în pauzele dintre asalturi, s-a născut de fapt Partidul Ţărănesc, și a fost elaborat programul sistematic al Partidului, care avea să fie publicat în 1921.

După întregirea României, cele două partide puternice și populare, Partidul Naţional din Transilvania și Partidul Ţărănesc din România Veche, în mod public au hotărât să colaboreze, fiindcă programele lor erau similare, obiectivele lor erau certe. Sigur că poziția politică postbelică a determinat divergenţe, însă fuziunea s-a făcut în 1926, dând naștere celui mai mare partid nu numai din România ci şi din Sud-Estul european (în opoziție cu partidul comunist, care la ora „dezrobirii” de către armata sovietică nu avea decât un corp minim de militanți activi.

Iuliu Maniu, care avea rutina parlamentară ca deputat în Parlamentul de la Budapesta, unde a pledat pentru interesele naționale începând cu anul 1907, a avut în atenție, în permanență și problemele țărănești. Apropierea dintre concepția sa și poziția lui Ion Mihalache a determinat, începând din 1923, primele întâlniri între Partidul Național Român și Partidul Țărănesc.

În 1926 luliu Maniu a devenit preşedintele P.N.Ţ. și lon Mihalache vicepreşedinte. Ei şi-au schimbat rolul în momentul când Maniu s-a retras de la conducerea partidului.

Colaborarea între aceşti doi oameni, despărţiţi ca vârstă cu zece ani, a fost fraternă și necuprinsă de dispute și contradicţii […]

În esență, pentru interesele naționale, Ion Mihalache a fost omul care era gata în orice moment de sacrificiu pentru țară. A dovedit-o pe câmpul de luptă, în lupta pentru întregire și reîntregire cu Basarabia precum și pe câmpul de luptă politică. A fost un om în același timp de o vastă pregătire teoretică și un excepțional organizator.

După Iuliu Maniu, Ion Mihalache a fost cel mai mare orator din perioada interbelică. În deceniul al treilea, nimeni nu s-a ridicat la nivelul oratoric al lui Ion Mihalache, care convingea prin seninătatea, noutatea, prin căldura cu care învăluia auditoriul.

Era un bărbat tipic de la munte, avea mersul sprinten și vioi, avea o energie impresionantă. Purta cu sinceritate costumul național, aceasta pentru a marca și în acest fel identificarea lui cu țărănimea.

Ion Mihalache a rămas marele erou al țărănimii și în fața morții, și se numără printre personalitățile de excepție ale poporului român.”

text de Corneliu Coposu

Articolul O colaborare politică model: Iuliu Maniu – Ion Mihalache apare prima dată în Marius ANDREI.

Articolul Protocolul Pavelescu – PSD: Numele trandafirului apare prima dată în Marius ANDREI.

Se pare că la PNL data reluării activității se schimbă odată cu președintele, doamna Gorghiu afirmând în timpul mandatului ei că partidul pe care îl prezida și-a reluat activitatea pe… 7 ianuarie 1990. E drept, ținerea de minte e foarte scurtă în politică.

Pentru că pe 11 ianuarie se împlinesc 29 de ani de la reluarea activității în mod legal a PNȚCD, mă simt obligat să fac următoarele precizări:

1. În conversațiile cu Doina Alexandru, Seniorul Coposu menționa că „Partidul National Român s-a născut pe Câmpia Libertății de la Blaj, la 16 mai 1848, cu un program concret de acțiune, format din 16 puncte stabilite de Simion Bărnuțiu, program ce a stat la baza acțiunii politice a intelectualității romanești din Transilvania. Partidul National s-a constituit oficial in 1869 la Miercurea Sibiului, primul președinte fiind Ilie Măcelaru”. Așadar, PNR s-a constituit oficial cu 6 ani înaintea PNL.
2. La 10 octombrie 1926, s-au ţinut în Bucureşti congresul Partidului Naţional Român (în sala „Transilvania”) și a Partidului Ţărănesc (în sala „Amiciţia”). Ambele congrese au ratificat în unanimitate FUZIUNEA, ceea ce a constituit actul de naştere al noului partid: Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ).
3. Vorbind la „Arenele Romane” pe 31 mai 1936 în faţa a 150.000 de cămăşi albe, Ion Mihalache sublinia că „Partidul Țărănesc din Vechiul Regat a luat naştere în pântecele transeelor războiului de întregire. Primele sale începuturi – societăţi de demobilizaţi întorşi la vatră cu conştiinţa forţei şi rostului lor în noua ţară – dibuiau numai forme de viaţă politică. Partidul ţărănesc din Basarabia şi Bucovina se născuse în timpul revoluţiilor care declaraseră unirea cu Patria Mumă”.
4. PNȚ a continuat să funcționeze și în ilegalitate, iar la 2 februarie 1987 Seniorul Corneliu Coposu a reuşit să se întâlnească la Bucureşti cu Jean Marie Daillet, vicepreşedintele Internaţionalei Creştin Democrate, solicitând înscrierea PNŢ în rândurile marii familii creştin democrate.
5. Tot în conversațiile cu Doina Alexandru, Seniorul povestea cum a relegalizat partidul în noaptea de 21-22 decembrie 1989 (cu 15 zile înainte ca PNL-ul să-și reia activitatea), prin lansarea unui apel semnat de 10 persoane, printre semnatari aflându-se și Ion Diaconescu. Apelul și primele două pagini ale listei semnatarilor pot fi găsite mai jos, în premieră absolută în mediul online, mulțumită domnului Costin Borc – membru al Fundației Corneliu Coposu. În cele două pagini se regăsesc doar o parte din cei 251 de fondatori.
6. Vineri, 5 ianuarie 1990, secretarul general Liviu Petrina îl delega pe Gheorghe Popescu, membru al PNȚCD, să depună cererea privind „înregistrarea organizației noastre politice ca persoană juridică”. 
7. Luni, 8 ianuarie 1990: Seniorul și-a dorit mult ca partidul să fie înscris oficial în registrul special pe 8 ianuarie 1990, dată la care s-au sărbătorit 117 ani de la nașterea lui Iuliu Maniu. Tribunalul, având nevoie de timp pentru a studia actele dosarului și a delibera, amână pronunțarea pentru data de 11 ianuarie 1990.
8. La 11 ianuarie 1990, Tribunalul admite cererea formulată de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat și dispune înregistrarea în registrul special sub numărul 1 din anul 1990.

Pe scurt: PNȚCD se află oficial încă din 1869 în slujba românilor. Un adevăr pe care liberalii trebuie să-l privească în față.

Articolul Adevărul istoric despre PNȚCD pe care PNL l-ar vrea șters din manualele de istorie apare prima dată în Marius ANDREI.

Sunt convins că persoanele care au anulat în ultimul moment Congresul PNȚMM nu își dau seama de gravitatea și efectele acestei decizii iraționale.

Nu am crezut niciodată în acest proiect politic, nu am criticat public deciziile neancorate în realitate, deoarece nu doream să creez tensiuni suplimentare.

Acum trei ani mi-am exprimat punctul de vedere în celebrele ședințe pe Skype, anunțând clar că nu voi participa la o transformare a ACNȚ într-un partid politic, iar în ianuarie 2017 atrăgeam atenția că nu avem nici timpul și nici resursele necesare pentru a construi în paralel două organizații politice distincte. Timpul a demonstrat că analizele pe care le-am făcut în 2015 și 2017 au fost corecte. Mărturie stau chiar articolele scrise acum un an.

M-am abținut cu greu să critic gândirea șablonardă a PNȚMM chiar și atunci când mojicia unora a încălcat dreptul la liberă asociere a distinselor doamne Coposu, acestea fiind numite membre de onoare ale PNȚMM fără să fie întrebate și fără să își dorească o asociere cu această organizație.

Construit exclusiv pe mesaje anti-Pavelescu, PNTMM este un partid complet rupt de realitate și absent politic. Îi lipsește atât mesajul politic cât și membrii. Nu îmi amintesc să fi văzut vreodată o analiză politică pertinentă sau un proiect creștin-democrat creat sau promovat de această organizație.

Chiar crede cineva că electoratul de dreapta va opta pentru un partid al cărui unic discurs este cel anti Pavelescu? Poate cineva converti discursul anti-Pavelescu în combustibil electoral? Rezultatele acestui discurs se văd: un partid care se pregătea de înființare acum 3-4 ani și care a fost înființat legal acum un an pleacă la drum cu exact aceiași membri. Cum își dorește o astfel de organizație să se dezvolte în teritoriu, să atragă tineri și cum ar fi puse în valoare calitățile acestora în eventualitatea unei adeziuni?

Tot anul trecut atrăgeam atenția că pericolul adevărat va apărea atunci când vom fi obligați să construim și să avem inițiativa. La un an de la înregistrarea partidului, activitatea politică se rezumă la ședințe pe Skype.

Prin decizia de a anula congresul, PNȚMM a pierdut orice urmă de credibilitate. Dar discuția nu este numai despre rușine și credibilitatea unor persoane. Discuția este despre umilirea identității partidului făuritor de țară și a principiilor pentru care 270.000 de martiri au suferit în temnițele de exterminare. Adică exact același lucru pe care îl face și gruparea Pavelescu.

Mulți nu își dau seama că eșecul acestei construcții (izvorâtă din dorința unora de a avea propriul partid) reprezintă umilirea și ridiculizarea lui Iuliu Maniu și Ion Mihalache. Norocul lor că Maniu și Mihalache nu își mai pot exercita dreptul la liberă asociere, nu cred că ar fi girat un asemenea proiect.

Iată că nu este suficient să ai intenții bune. Mai e nevoie de răbdare, viziune și o echipă cu care să o poți pune în practică.

„Oricât de lecuiți am fi, vom apărea într-o bună zi neapărat naivi, căci viitorul va depăși cu mult cele mai sumbre din viziunile noastre!” – Emil Cioran.

Pe aceeași temă

• PNȚCD: regăsirea busolei care indică vestul
• Reconstrucția PNȚCD: între necesitate strategică și interes național
• Apel pentru renașterea creștin-democrației românești
• 11 Ianuarie 1990: PNȚCD își reia activitatea legal
• Corneliu COPOSU: Alternativa de guvernare creștin democrată
• Discursul lui Corneliu Coposu la primul congres al PNȚCD

Articolul Congresul PNȚMM: irealitatea realului apare prima dată în Marius ANDREI.

Dacă PNL-ul a răspuns la această ticăloșie (în nota obișnuită, e adevărat: evaziv și total off-topic), PNȚCD – locomotiva CDR încă de la înființarea Convenției în 1991 – tace, fiind ocupat cu alte probleme.

Despre eșecurile și realizările CDR se pot scrie volume întregi. Subiectul este prea vast pentru a fi dezbătut pe un blog, însă ticăloșia cu care domnul Cioloș omite detalii importante nu poate fi trecută cu vederea.

Domnul Cioloș, care a coabitat armonios tocmai cu PSD-ul, insinuează că CDR-ul a câștigat alegerile pe fondul unei căderi a PSD, mergând până la a compara Guvernarea CDR cu mascarada PNL-PD.

Înainte de toate, este important să știm cum se prezenta situația la momentul respectiv. În acest sens, prezint un scurt remember: un fragment publicat de Dan Pavel și Iulia Huiu în volumul „Nu putem reuși decât împreună” – O istorie analitică a Convenției Democratice 1989-2000:

„Cine urmărește superficial confruntarea politică desfășurată de CDR în Parlament și în viața publică sau confruntările care au avut loc cu un an înainte de înfruntarea electorală din 1996, poate să tragă concluzia eronată că multe dintre criticile aduse de liderii Convenției, activiștii civici sau presa ce simpatiza cu CDR au ținut doar de discursul electoral, de nivelul retoricii de campanie. În realitate, de când Iliescu și FSN/PDSR veniseră la putere, situația României se deteriorase din mai multe puncte de vedere. După mineriada din septembrie 1991, care a dus la prăbușirea guvernului reformist Roman, dar, mai ales, după alegerile din 1992, când s-a instalat guvernul antireformist Văcăroiu, situația s-a deteriorat constant. Multe dintre statisticile legate de catastrofa economică și financiară în care se afla România vor ieși la iveală abia după ce un prim-ministru al Convenției le va face publice.

Parțial, datele au ieșit însă la iveală chiar și înainte de alegeri. În 1996, 42% din populație trăia sub limitele de subzistență, iar nivelul de trai scăzuse după decembrie 1989 cu 35%. Explozia prețurilor și apropierea iernii erau preocupări constante ale vieții de zi cu zi. În acest timp, o nouă oligarhie financiar-industrială, dar și o numeroasă clientelă economică se îmbogățeau vizibil și ilegal, fiind în combinație cu elemente considerate mafiote, fără ca nimeni să fie arestat și judecat, ceea ce făcea ca mesajul despre adâncirea decalajelor să aibă și o mai mare forță electorală. Era un mesaj pe deplin credibil. […]

Sentimentul extinderii corupției în justiție, în guvern și administrație, în parlament, în partidul de guvernământ nu putea fi comparat decât cu opinia că aceste instituții sunt ineficiente. Erau constatări vizibile la toate sondajele de opinie cu privire la încrederea populației în instituțiile politice ale democrației. […]

Impresia dominată era că spațiul politic fusese redistribuit între foștii nomenclaturiști, iar foștii ofițeri de Securitate se infiltraseră în toate partidele și mișcările civice.”

Pentru a demonstra că PDSR-ul nu a lăsat niciodată frâiele puterii din mână în perioada 1996 – 2000 este important să menționăm și rezultatele alegerilor locale.

Realitatea #1
Seniorul Corneliu Coposu a fost primul om politic care a vorbit public în 1990 despre integrarea euroatlantică. La momentul respectiv mulți (inclusiv reprezentanții PNL) au perceput aceste idei ca simple utopii politice.

Realitatea #2
În iulie 1991 Corneliu Coposu l-a vizitat pe Regele Mihai la reședința acestuia de la Versoix, având apoi mai multe întâlniri cu personalități politice vest-europene. Seniorul a discutat cu Majestatea Sa despre situația politică din România și despre viitorul țării noastre, principalele puncte fiind abordarea monarhiilor prietene din Europa pentru susținerea cauzei României în integrarea euroatlantică.

Realitatea #3
Trecerea la Domnul a Seniorului Corneliu Coposu a provocat un val de simpatie față de CDR, “căderea PSD” fiind inexistentă.

Realitatea #4
Formațiunea politică care la alegerile locale a acoperit cele mai multe circumscripții electorale a fost PDSR – a depus liste de candidați pentru 95,3% din totalul posturilor de primari și consilieri.
CDR a acoperit numai 87,6% (PL ‘93 și PNL Câmpeanu nu făceau în acel moment parte din Convenție).

Realitatea #5 – Primari
PDSR a câștigat 928 mandate de primar (35,77% din totalul mandatelor).
CDR a câștigat 475 de mandate de primar (13,68%), situându-se pe locul 3 după USD (475 mandate și 18,31%).
PL ‘93 și PNL Câmpeanu au obținut 61 respectiv 15 mandate de primar.

Realitatea #6 – Consilieri Locali
Deși CDR a strâns în plus față de PDSR 79.178 de voturi, a obținut 2.958 de mandate mai puțin!
– PDSR a obținut 9.483 mandate.
– CDR a obținut 6.525 mandate.

Realitatea #7 – Consilieri județeni
– CDR a obținut 307 mandate.
– PDSR a obținut 290 mandate.

Realitatea #8 – Senat
– CDR a obținut 53 de mandate de senator.
– PDSR a obținut 41 de mandate.

Realitatea #9 – Camera Deputaților
– CDR a obținut 122 mandate în Camera Deputaților.
– PDSR a obținut 91.

Realitatea #10
Spre deosebire de politica FSN/PDSR, pe plan extern politica CDR a fost prooccidentală, orientată net către NATO și UE.

Amintesc câteva repere:
– Decembrie 1996: prezența României la a V-a Reuniune la nivel înalt a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), desfăşurată la Lisabona, Portugalia. Emil Constantinescu are primul set de contacte cu personalităţi politice din Europa şi SUA;
– Ianuarie 1997: vizita oficială a Preşedintelui României în Polonia, cu scopul intensificării relaţiilor bilaterale şi a cooperării regionale, în perspectiva integrării celor două ţări în Uniunea Europeană şi în NATO;
– Februarie 1997: Vizita oficială a Președintelui Franței Jacques Chirac;
– Martie 1997: Preşedintele României îl primeşte pe Regele Mihai I. Tot în 1997 Regele va primi înapoi cetățenia română care i-a fost retrasă de Consiliul de Miniștri al Republicii Populare la numai 5 luni după abdicarea forțată;
– Aprilie 1997: vizita domnului Jaques Santer, Preşedintele Comisiei Europene, o vizită importantă în contextul negocierilor privind procesul de lărgire al Uniunii Europene;
– Mai 1997: vizita vicecancelarului şi ministrului afacerilor externe al Germaniei, Klaus Kinkel;
– Mai 1997: vizita primului ministru al Belgiei, Jean Luc Dehaene;
– Iulie 1997: vizita președintelui SUA Bill Clinton;
– Noiembrie 1998: vizita Alteţei Sale Regale Prinţul de Wales;
– Mai 1999: vizita premierului britanic Tony Blair;
– Mai 1999: vizita Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea.

Aceste vizite au venit pe fondul deschiderii României către occident, marcând revenirea României în circuitul politicii internaționale.

Realitatea #11
Este foarte important să menționăm semnarea Parteneriatului de Aderare a României la Uniunea Europeană în martie 1998 și gestionarea relației cu NATO în contextul conflictului din Kosovo (1999) când Convenția a pus interesele naționale mai presus decât interesele electorale – situație speculată cinic de FSN/PDSR.

Realitatea #12
1997: Reglementarea regiilor autonome, măsură care a permis dezvoltarea sectorului privat.

Realitatea #13
Creșterea economică din anii 2001 și 2002 a fost efectul măsurilor luate de CDR în perioada 1997 – 1999, lucru vizibil încă din 2000 – singurul an în care s-a înregistrat o creștere economică. Adică după ce Convenția “a desțelenit buruienișul”, așa cum ar spune Dacian Cioloș.

Realitatea #14
– Problema datoriei externe – creată de împrumuturile hazardate făcute de PDSR, împrumuturi cu scadențe care se cumulau (culmea) în… 1999! – a forțat Guvernul Radu Vasile să adopte niște măsuri dure de austeritate fiscală, dar imperativ necesare pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.

Realitatea #15
– Problema BANCOREX, bancă adusă în stare de faliment de către guvernarea PDSR. Sunt sigur că multe detalii pot să ofere Adrian Năstase, Văcăroiu, Meleșcanu și Răzvan Temeșan.

Realitatea #16
– reforma Codului de procedură civilă și penală.
– modificarea legii de organizare judecătorească.

Realitatea #17
Privatizarea Uzinei Dacia, realizată în 1999, este adesea trecută cu vederea. Timpul a demonstrat că această decizie a fost foarte bună.

Realitatea #18
Stoparea Mineriadelor din 1999 (ianuarie și februarie) – singurele mineriade care nu au ajuns la București – un moment cheie în care CDR și Guvernul Radu Vasile au demonstrat că autoritatea democratică nu poate fi pusă la îndoială.

Realitatea #19
Îndrăznesc să includ aici însăși supraviețuirea PNL, partid care în acea perioadă era divizat în mici partidulețe, salvat de la dispariție tocmai de către Convenția pe care au abandonat-o în 2000, alegând apoi să colaboreze fără nici o jenă cu PD (partidul condus de Traian Băsescu, persoana care a făcut tot ceea ce i-a stat în putință ca să divizeze CDR), iar apoi cu… PSD.

Realitatea #20
Cel mai important dintre toate succesele guvernării CDR: deschiderea negocierilor de aderare de la Helsinki din decembrie 1999 și negocierile de aderare la UE, lansate la Bruxelles în martie 2000.

O trecere în revistă a succeselor și insucceselor Guvernării CDR a fost făcută și în noiembrie 2010 în cadrul Conferinței “Guvernarea 1996-2000: evaluare din perspectiva ultimului deceniu”, eveniment la care au participat miniştri şi secretari de stat, parlamentari şi diplomaţi reprezentativi pentru actul guvernării din perioada 1996-200 – mai multe detalii aici.

Domnule Cioloș, mulți ar spune că modelul CDR a adus mai multe beneficii decât prejudicii. Mai ales în contextul în care FSN-ul nu a lăsat frâiele puterii din mână, iar CDR-ul a avut multe probleme în administrarea Coaliției.

Rămâne de văzut dacă partidul Dumneavoastră – care nici până la această oră nu s-a definit din punct de vedere doctrinar – va reuși să depășească aceste repere. Un singur lucru este cert: atunci când încercați să câștigați bunăvoința electoratului prin orice mijloace, merg și ticăloșiile.

Pe aceeași temă

• CDR și alegerile locale din 1996
• CDR – Contractul cu România
• Guvernarea CDR

Articolul Realitate politico-istorică vs Politicianism ieftin apare prima dată în Marius ANDREI.

Spre deosebire de alte partide politice care s-au reînființat în ianuarie 1990, PNȚCD și-a reluat activitatea în mod legal în urma cererii înregistrate la 5 ianuarie, devenind pe 11 ianuarie 1990 legal continuatorul PNȚ (Partidului Național Țărănesc), partid istoric interzis la 29 iulie 1947 prin hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.027.

“PNȚCD, condus de Corneliu Coposu, nu a reapărut pentru că de fapt el a existat permanent”, scria Ion Diaconescu în noiembrie 1995 în ziarul “Dreptatea”.

În același ziar, Ion Diaconescu sublinia rolul lui Corneliu Coposu: “în toată perioada care a urmat eliberării din închisori, cu mari riscuri și sacrificii, cu interminabile anchete, percheziții, urmăriri și noi arestări, Partidul Național Țărănesc a continuat să existe și să lupte, iar acest lucru se datorește, în primul rând, lui Corneliu Coposu.

Așa se explică faptul că după 42 de ani de la desființarea samavolnică a partidului și exterminarea în închisori a liderilor săi, partidul a putut să reapară la lumină, cu toată vigoarea, încă de la primele ore ale revoluției din Decembrie 1989”.

În noaptea de 21-22 decembrie 1989 Corneliu Coposu lansa Apelul Partidului Național Țărănesc, apel semnat de 10 persoane – „[…]Ceasul libertății a sosit. Odată cu doborârea dictaturii, Partidul Național Țărănesc și-a reluat activitatea în legalitate […]”

8 Ianuarie: 117 ani de la nașterea Sfinxului

Vineri, 5 ianuarie 1990, secretarul general Liviu Petrina îl delega pe Gheorghe Popescu, membru al PNȚCD, să depună cererea privind „înregistrarea organizației noastre politice ca persoană juridică”. 

Seniorul și-a dorit mult ca partidul să fie înscris oficial în registrul special pe 8 ianuarie 1990, dată la care s-au sărbătorit 117 ani de la nașterea lui Iuliu Maniu. Tribunalul, având nevoie de timp pentru a studia actele dosarului și a delibera, amână pronunțarea pentru data de 11 ianuarie 1990.

La 11 ianuarie 1990, Tribunalul admite cererea formulată de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat și dispune înregistrarea în registrul special sub numărul 1 din anul 1990.

“Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, condus de patriotismul luminat al marilor săi înaintași, a slujit în toată istoria lui glorioasă, cu credință și persuasiune, dreptatea socială, democrația desăvârșită și adevărul înscris în principiile eterne ale moralei creștine. Am fost și suntem apărătorii neosteniți ai libertăților individuale și colective, milităm pentru egalitatea cetățenilor, pentru drepturile omului și pentru armonia socială. În programul și sufletele noastre am înscris independența, suveranitatea și integritatea României” – Corneliu Coposu, primul Congres al PNŢCD (25–27 septembrie 1991)

Afilierea la Internaționala Creștin Democrată

Corneliu Coposu, secretarul politic al lui Iuliu Maniu și totodată unul dintre cei mai apropiați oameni pe care Sfinxul de la Bădăcin i-a avut, îi solicita în 1987 vicepreședintelui Uniunii Europene Creștin Democrate, domnul Jean-Marie Daillet, aderarea PNȚ (aflat la momentul respectiv în ilegalitate) la UECD, cu rugămintea ca aceasta să nu fie făcută publică decât atunci când condițiile în România vor fi favorabile.

Corneliu Coposu rememorează afilierea la Internaționala Creștin Democrată la Congresul PNȚCD din 27 septembrie 1991: „La 2 februarie 1987, activând în clandestinitate, am afiliat partidul la Internaționala Creștin Democrată. Adeziunea noastră întreprinsă sub regimul intern de asuprire și hăituire a opoziției, la cererea noastră a fost publicată numai la 7 februarie 1990 pentru a fi scutiți de represaliile stăpânirii. De la 6 iulie 1991 partidul nostru a fost admis cu statut de observator și la Uniunea Europeană Creștin Democrată“.

Pe aceeași temă

• Apel pentru renașterea creștin-democrației românești
• Reconstrucția PNȚCD: între necesitate strategică și interes național
• PNȚCD: regăsirea busolei care indică vestul
• Corneliu COPOSU: Alternativa de guvernare creștin democrată
• Discursul lui Corneliu Coposu la primul congres al PNȚCD
• Raportul ministrului de interne privind dizolvarea PNȚ
• Vorbește Maniu! – de Corneliu COPOSU
• Iuliu Maniu: Aniversare – de Corneliu COPOSU

Articolul 11 Ianuarie 1990: PNȚCD își reia activitatea legal apare prima dată în Marius ANDREI.

— Domnule președinte, v-aș ruga în primul rând să comentați semnificația recentei primiri a Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat în Uniunea Europeană Creștin Democrată, după mai vechea afiliere la Internaționala Creștin Democrată.
— Promovarea Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat în Uniunea Europeană Creștin Democrată (UECD) are o deosebită însemnătate. Partidul nostru s-a afiliat la Internaționala Creștin Democrată (ICD) încă de pe când funcționa în clandestinitate (în 1987), iar în 1991 a fost primit ca membru cu statut de observator în UECD.

— Ce credeți despre perspectiva creștin democrației în România?
— Cred că ideologia creștin democrată a partidului nostru are perspectiva de a se impune cu autoritate în viața politică a României și de a cuceri majoritatea masivă a opiniei publice românești.

— V-aș ruga să vă referiți mai pe larg la principiile creștin democrației, pe care PNȚCD le înglobează în programul de guvernare.
— Este dificil să prezinți un program complex și atotcuprinzător, care reprezintă alternativa noastră de guvernare, în cadrul restrâns al unui dialog de presă. Voi încerca să schițez câteva din principiile călăuzitoare ale acestui program, care, credem noi, prezintă soluția ieșirii țării noastre din impasul grav economic, social, politic și moral în care ne aflăm prăbușiți. Obiectivele de căpetenie înscrise în ideologia creștin democrată a Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat sunt:
– Mobilizarea eforturilor națiunii pentru unificarea țării și reclădirea instituțiilor democratice anihilate de dictatura comunistă.
– Promovarea idealurilor de libertate, solidaritate, umanism și reconstrucția spirituală și materială a țării.

Sarcina politică a democrației creștine este de a apăra valorile istorice ale trecutului și de a dezvolta perspective și strategii hotărâtoare în evoluția societății, în libertate și armonie. De a promova simțul echității și al solidarității, precum și al toleranței față de convingerile personale ale indivizilor, ca model de conviețuire socială.

Învățătura creștină, prin concepția sa despre om și menirea lui, constituie fundamentul etic și baza morală a politicii responsabile pentru soluționarea problemelor individuale și sociale de interes comun.

Democrația creștină recunoaște și respectă demnitatea omului. Viața persoanei, începând cu a copilului conceput, este intangibilă. Fiecare persoană este socotită unică și de sine stătătoare, emancipată integral de dreptul terților sau al colectivității de a dispune de libera ei afirmare. Omul este răspunzător față de propria lui conștiință, deci față de Dumnezeu, și are dreptul și obligația majoră de a acționa în libertate și în mod responsabil pentru modelarea propriei lui vieți și a lumii înconjurătoare. Individul se dezvoltă și trăiește liber în cadrul societății. Izolarea lui sau comprimarea manifestărilor lui în colectivități amorfe sunt nocive. Relațiile dintre oameni trebuie să se desfășoare în conformitate cu dogma iubirii aproapelui.

Democrația creștină recunoaște egalitatea în drepturi a tuturor oamenilor. Bărbatul și femeia, colectivitățile etnice, religioase, sociale, profesionale, trebuie să se bucure de drepturi egale, în efortul comun de propășire spirituală și materială a societății. Diferențele de opinii trebuie confruntate deschis, civilizat, în respect reciproc, pornindu-se de la principiul că adevărul absolut nu este monopolul nimănui.

Tentativa de exercitare a presiunilor de orice fel pentru impunerea unor concepții este condamnabilă. Ideologizarea politică este contraindicată. Valorile fundamentale ale doctrinei național-țărăniste creștin democrate pe care partidul nostru vrea să le transpună în viața socială a României sunt: democrația adevărată, morala creștină, patriotismul luminat și dreptatea socială. Aplicarea acestor valori se poate realiza într-o viață liberă, prin solidaritatea cetățenilor pe baza principiilor de dreptate. Libertatea omului are caracter social și este condiționată și îngrădită de libertatea semenilor săi. Fiecare om este obligat să recunoască dreptul la libertate al celorlalți oameni.

Concepția democrației creștine asigură fiecărui om condițiile necesare indispensabile pentru libera afirmare a propriei sale personalități. Legăturile de dependență dintre oameni fac posibilă dezvoltarea unei adevărate libertăți. Libertatea poate fi realizată numai prin modelarea vieții fiecărui individ, în conformitate cu principiul subsidiarității. Acest principiu se opune centralismului statal, precum și colectivismului. Subsidiarismul presupune dreptul la rezolvarea tuturor problemelor prin decizie și acțiune liberă. Sarcina partidului politic este să asigure libertăți și condiții materiale și spirituale optime pentru toți cetățenii, să îi apere de toate relațiile de dependență abuzivă, de sărăcie și opresiune. Proprietatea garantată asigură spațiu de realizare a libertății individuale. Partidul nostru militează pentru renunțarea statului la toate sarcinile care pot fi îndeplinite de persoane particulare, de familii sau de grupuri private constituite în asociații benevole. Principiul subsidiarității are valabilitate și pentru structurile, relațiile dintre comunități și asociații libere și instituțiile de stat. Libertatea se realizează prin responsabilitatea proprie a individului pentru deciziile luate și acțiunile îndeplinite.

Libertatea este indisolubil legată de obligația de autoapărare a valorilor sale prin efortul tuturor cetățenilor, în interiorul comunității și în afara ei. Între individ și societate există un raport permanent de interdependență care exprimă însăși natura socială a omului. Indivizii au dreptul la solidaritate și obligația de a se comporta solidar. Democrația creștină se opune individualismului egoist și colectivismului. Solidaritatea este baza concepției de securitate socială. Solidaritatea și subsidiaritatea sunt noțiuni complementare. Democrația creștină promovează exercitarea dreptului la inițiativă și decizie a tuturor componenților societății. Solidaritatea de grup este mijlocul de reprezentare eficientă a intereselor comune.

Fundamentul dreptății este egalitatea în libertate și demnitate a tuturor oamenilor și accesul lor la legi cu caracter egalitar. Dreptul dă posibilitatea de realizare a libertății. Adevărata dreptate constă în asigurarea de șanse egale pentru toți. Desigur că nu se poate realiza egalitate absolută în existența umană a indivizilor, date fiind deosebirile naturale dintre oameni și dreptul fiecăruia de a-și organiza, fără restricții, activitatea și viitorul propriu. Însă fiecare om trebuie să dispună de posibilitatea de a-și îmbunătăți condițiile de viață și de a-și conduce viața după propria lui dorință. Democrația creștină propune luarea unor măsuri compensatoare, în favoarea categoriilor defavorizate, care includ oameni lipsiți de capacitatea de a se autoajuta sau copleșiți de insuccese și de imposibilitatea de a depăși obstacolele majore ridicate în lupta pentru existență. În această categorie intră copiii, bătrânii, bolnavii, invalizii și handicapații. Democrația creștină ține seamă de imperfecțiunile omenești și tinde la depășirea lor, prin străduința de a apropia societatea de perfecțiune, prin garantarea dreptului de folosire a tuturor șanselor pentru realizarea idealurilor individuale.

PNȚCD se consideră îndreptățit și obligat să remodeleze relațiile dintre valorile fundamentale, interdependente, prin stabilirea unui raport optim pe temeiul moralei creștine între libertate, democrație, dreptate socială și patriotism luminat, în funcție de cerințele concrete ale momentului istoric. Aceste valori fundamentale trebuie să servească societății și fiecărui individ. Ele nu se limitează la unele categorii de oameni, nici la extinderea frontierelor, ci sunt chemate să creeze premisele dezvoltării libere și conștiente a personalității individului.

Democrația creștină protejează căsătoria și familia, considerate forme stabile de conviețuire umană și fundament al societății. Nici o altă formă de viață socială nu poate să le înlocuiască. Comunitatea persoanelor legate prin căsătorie pe viață presupune recunoașterea reciprocă a valorii personale a partenerului și împărțirea echitabilă a sarcinilor și a răspunderii pentru copii. Democrația creștină consideră că munca depusă în cadrul familiei este o contribuție activă la contractul dintre generații. Fiecare generație are de îndeplinit sarcina de a se ocupa de supraviețuirea viitoare a societății prin copii și la asigurarea unei vieți decente pentru bătrâni. Democrația creștină are preocupări majore privitoare la tineret. Ea promovează integrarea în conducerea societății a tinerilor, sprijinind pregătirea lor prin asigurarea dreptului la învățătură și la formarea profesională. În același timp sprijină instruirea tineretului în conceptele morale și religioase. PNȚCD consideră că după tragica experiență a opresiunii comuniste, care a denaturat și falsificat istoria, se impune o acțiune largă pentru cunoașterea adevărului istoric și însușirea sistematică a istoriei adevărate, cu toate aspectele ei pozitive sau negative. Munca este considerată ca un mijloc de existență și în același timp, de autorealizare a personalității. Pentru a se asigura dreptul omului la muncă, trebuie să se folosească toate posibilitățile existente și să se creeze noi posibilități. În același timp, o preocupare majoră trebuie să cuprindă garantarea unor condiții umane de muncă și a timpului de refacere și agrement. Statul trebuie să sprijine toate inițiativele individuale, fără să tindă la administrarea dirijată a timpului liber.

PNȚCD acordă o importanță deosebită societății și culturii țărănești și rolului capital pe care-l are agricultura pentru bunăstarea întregii populații. Problema refacerii civilizației rurale — prin respectarea valorilor tradiționale — și problema modernizării condițiilor de trai sunt obiective de căpetenie în programul partidului. În aplicarea acestui program se va proceda la revizuirea legii fondului funciar, la refacerea proprietății private în agricultură, la nivelul anului 1946, la asigurarea de credite ieftine, de lungă durată, pentru exploatările agricole, procurarea de șeptel și de mașini și unelte agricole și la elaborarea unui sistem operativ de sprijinire a loturilor agricole particulare, printr-o legislație adecvată. Democrația creștină sprijină, garantează și apără proprietatea privată, pe care o consideră parte integrată a libertății personale și structura de bază a economiei de piață. Fundamentul spiritual al economiei de piață cu caracter social este format de principiul libertății responsabile născute din concepția creștină despre om și societate. Economia socială de piață se întemeiază pe rentabilitate și dreptate socială, pe concurență, pe solidaritate și pe răspundere proprie și siguranță socială.

PNȚCD își propune dezvoltarea economiei de piață cu caracter social prin întărirea inițiativei personale și prin participarea cetățenilor la realizarea progresului social-economic al societății, fără restrângerea drepturilor și libertăților individuale. Economia socială de piață asigură pentru toți cetățenii libertate personală, egalitatea șanselor, inviolabilitatea proprietății private, progresul social și ameliorarea condițiilor de viață. PNȚCD susține piața liberă ca formă organizatorică a economiei și democrația pluralistă ca formă organizatorică a statului. Politica economică cu caracter social a PNȚCD are caracter umanist și promovează principiul subsidiarității. Repartizarea corectă și echitabilă a veniturilor propulsează rentabilitatea. Economia socială de piață împletește în chip armonios ordinea pieței libere cu ordinea comandamentelor sociale. Stabilitatea valorii monetare este o premisă hotărâtoare pentru realizarea unei rentabilități economice de durată. Obiectivele unei politici sociale, axate pe prosperitatea cetățeanului, în viziunea principiilor creștin democrat sunt: apărarea omului de sărăcie, compensarea nevoilor familiale, asigurarea împotriva unor fenomene neprevăzute cu caracter destabilizator și garantarea îmbunătățirii necontenite a condițiilor generale de viață. Principiile călăuzitoare ale concepției creștin democrate a PNȚCD urmăresc apărarea păcii, întregirea națională prin unirea cu Patria a teritoriilor românești ocupate în mod abuziv și realizarea unității europene, bazată pe respectarea drepturilor omului, colectivităților etnice și națiunilor

Interviu consemnat de Șerban Madgearu
“Cotidianul — Alternativa”, 8 mai 1992

Pe aceeași temă

• Apel pentru renașterea creștin-democrației românești
• Reconstrucția PNȚCD: între necesitate strategică și interes național
• PNȚCD: regăsirea busolei care indică vestul
• Discursul lui Corneliu Coposu la primul congres al PNȚCD
• CDR – Contractul cu România: programul celor 200 de zile
• CDR și alegerile locale din 1996
• Guvernarea CDR (1996 – 2000)
• Dosarele Partidului Național-Țărănesc
• Raportul ministrului de interne privind dizolvarea PNȚ

Articolul Corneliu COPOSU: Alternativa de guvernare creștin democrată apare prima dată în Marius ANDREI.

Raportul ministrului de interne, Teohari Georgescu, privind dizolvarea Partidului Național Țărănesc

Teohari Georgescu, ministrul afacerilor interne: Domnule președinte, doamnelor și domnilor deputați, să-mi permiteți să fac în fața dvs. expunerea prezentată pe bază de raport, în fața Consiliului de Miniștri, azi-dimineață.

Așa cum s-a prezentat prin Comunicatul Ministerului Afacerilor Interne, în dimineața zilei de 14 iulie a.c., au fost arestați pe islazul comunei Tămădău, jud. Ilfov, în timp ce încercau să se urce în două avioane I.A.R. 39, pentru a fugi în străinătate: Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino și alții.

Acest grup de conspiratori urma să realizeze în străinătate hotărârile și directivele conducerii P.N.Ț., în frunte cu Iuliu Maniu, care constau în organizarea de acțiuni menite să știrbească suveranitatea națională, să primejduiască pacea și să declanșeze războiul civil.

Această activitate antinațională merge pe linia politicii urmate totdeauna de P.N.Ț. și intensificată după 23 august 1944, când, coalizând în jurul lui toate forțele reacționare din țară și în înțelegere cu unele cercuri reacționare din străinătate, a întreprins acțiuni cu scopul de a împiedica România să participe cu tot elanul și capacitatea sa de luptă la războiul antihitlerist, la desfascizarea aparatului de stat, la pedepsirea criminalilor de război și instaurarea unui regim democrat.

Astfel, conducerea Partidului Național-Țărănesc a organizat „gărzile Iuliu Maniu“, de jaf și masacrare împotriva populației civile din Ardealul de Nord eliberat, a împiedicat executarea condițiilor generoase ale armistițiului, s-a opus categoric împărțirii pământurilor la țărani, prin reforma agrară, a inițiat și sprijinit represiunea sângeroasă împotriva maselor populare executată de generalul Rădescu.

După înfrângerea Germaniei hitleriste, P.N.Ț. Maniu, urmărind împiedicarea operei de reconstrucție a țării întreprinsă de regimul nostru democrat, a trecut la organizarea de grupuri subversive teroriste ca Organizația „T“, „Sumanele Negre“, „Haiducii lui Avram Iancu“, „H.N.R.“, „Graiul Sângelui“, iar în ultimul timp organizațiile: „Partizanii Adevăratei Democrații“ și „Corpul Partizanilor Albi“, care, prin manifeste și broșuri ațâțătoare la sabotaj și asasinat, urmăreau să creeze o atmosferă de panică, favorabilă declanșării unui război civil.

Atitudinea Partidului Național-Țărănesc, înainte și în timpul Conferinței de Pace de la Paris, a fost pe aceeași linie de trădare a intereselor naționale. Conducerea acestui partid a însărcinat o delegație formată din Grigore Gafencu și V. Tilea, să prezinte memorii din partea partidului prin care se cerea recunoașterea delegației române la Conferință, făcând atmosferă împotriva României, a creat greutăți în tratativele de pace și, prin aceasta, a pus în pericol revenirea Transilvaniei de Nord în hotarele României.

În timpul alegerilor, P.N.Ț. a deslănțuit o campanie de învrăjbire a populației prin propagandă de tip fascist, șovină, rasistă și antisovietică, trecând la devastarea sediilor partidelor democratice, asasinate, incendieri de sate, îndemnuri la rebeliune și atacarea secțiilor de votare în scopul de a produce tulburări ca să împiedice libera exprimare a voinței populare și să creeze pretexte de intervenție străină.

În perioada după alegeri, când Guvernul și poporul luptau să înlăture efectele nefaste ale celor doi ani de secetă, conducerea Partidului Național-Țărănesc, în frunte cu Iuliu Maniu direct și prin agenții săi din străinătate, cu sprijinul unor cercuri reacționare străine, a intervenit cu scopul de a împiedica procurarea cerealelor din unele țări pentru regiunile înfometate.

Pe lângă nenumărate memorii ale conducerii Partidului Național-Țărănesc pentru a provoca amestecul străin în țara noastră, aceeași conducere care a trimis clandestin peste hotare doi fruntași ai partidului, pe Niculescu-Buzești și C. Vișoianu, ca împreună cu ceilalți trădători de neam și țară, Gafencu, Tilea, Crețeanu, Bianu, Frederic Nanu etc., să intensifice campania de ponegrire a României și să organizeze tulburări interne.

Consolidarea regimului democrat din România, prin realizările guvernului, recolta bună din acest an, operațiunile pentru stabilizarea monetară în folosul poporului și perspectiva îmbunătățirii condițiunilor de trai din țara noastră, aducând strămutarea bazei de agitații a Partidului Național-Țărănesc să trimită peste hotare acest grup din conducerea partidului,

Importanța acordată de grupările și cercurile reacționare din țară trimiterii acestui grup de trădători, peste hotare, rezultă din declarația lui Iuliu Maniu la cercetări că ar fi plecat chiar personal, dacă dintr-un motiv oarecare Ion Mihalache ar fi fost împiedicat.

Faptele înșirate mai sus sunt numai o parte din crimele și trădările comise de conducerea Partidului Național-Țărănesc împotriva României și a regimului democrat, suficiente pentru a justifica măsura legală a dizolvării partidului și a tuturor organizațiilor sale anexe, pe care o solicit Domniilor-Voastre.

Arhivele Statului București, fond Președinția Consiliului de Miniștri. Stenograme, dosar 7/1947, f. 108-110.

Articolul Raportul ministrului de interne privind dizolvarea PNȚ apare prima dată în Marius ANDREI.

Duminică 27 august 2017 la Bădăcin, județul Sălaj, locul de naștere al lui Iuliu Maniu, unul din principalii artizani ai Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, am participat la lansarea unui apel pentru reafirmarea rolului valorilor creștin-democratice și a tradiției politice reprezentate de Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Rațiu și Ion Diaconescu.

La inițiativa Fundației Corneliu Coposu mai multe organizații și personalități au dorit ca, la 100 de ani de la crearea României Mari, să proclame necesitatea începerii unei serii de dezbateri civice în vederea apariției unei forțe politice capabile să-i reprezinte credibil pe românii care se regăsesc în valorile creștin-democrate și în tradiția celor care de-a lungul acestui secol s-au sacrificat pentru o Românie unită și democratică.

Alături de Fundația Corneliu Coposu, printre inițiatori se numără: Asociația 21 Decembrie 1989, Maestrul Dan Grigore, dl. Andrei Dimitriu, dl. Tudor Dunca, dl. Doru Mărieș, dl. Ionuț Matei, dl. Antonie Popescu și dl. Ion-Andrei Gherasim.

Printre primii semnatari ai acestui apel sunt: doamna Flavia Bălescu Coposu, doamna Rodica Coposu, doamna Ana Blandiana, Fundația Ion Rațiu, dl. Paul Lăzărescu, dl. Costin Borc, dl. Liviu Hagea, dl. Tudor Călin Zarojanu și dl. Prof. univ. dr. Dumitru Zdrenghea.

O chemare la dialog, la asumarea responsabilității, la acțiune

Ne adresăm tuturor celor care înțeleg că România se află azi într-o criză morală. E o criză morală pentru că e o criză de încredere în instituțiile politice, în partide, în discursul politic. E o criză morală pentru că e o criză a dialogului între mai multe Românii care se îndepărtează una de alta. E o criză morală pentru că nu mai știm ce valori ne definesc, pentru că logica denigrării oricărei voci publice a învins logica unei critici raționale. Câtă vreme discursul intoleranței față de celălalt câștigă teren nu vom putea găsi împreună soluții pentru a ieși din această criză socială, politică, morală.

Apelul nostru vine din necesitatea de a da răspunsuri și soluții într-un context social plin de îngrijorări, dar fără repere.

Să nu uităm că ce se întâmplă în România de azi, de la fragilitatea instituțională până la omniprezența corupției, este rezultatul unor alegeri greșite din trecut. Comunismul a căzut în 1989, dar nici acum nu am ieșit din consecințele dominației totalitare. Prin votul românilor în 1990, 1992 și 2000 Iliescu și protejații săi au putut construi o “democrație originală” și un “capitalism de cumetrie”, cum chiar ei le-au definit. Apoi PNL-ul și PDL-ul au reprezentat dreapta, dar au devenit din ce în ce mai asemănători cu pesediștii, din ce în ce mai apropiați de interesele economice ale acestora.

De la dispariția de pe scena parlamentară a PNȚCD, nici un partid nu a mai avut forța de a reprezenta credibil dreapta politică, anticomunismul, creștin-democrația. Acest loc a fost lăsat gol, iar electoratul natural al acestei zone politice fie nu a fost reprezentat, fie a fost reprezentat foarte prost. Viața politică românească va rămâne dezechilibrată și nereprezentativă dacă nimeni nu e capabil să umple acest gol.

Îi chemăm pe toți cei care cred că pot contribui la reechilibrarea scenei politice să se angajeze într-un proces de dialog politic care să vizeze reconstruirea unei forțe politice autentic de dreapta, atașată tradițiilor democratice, moralei creștine, patriotismului luminat și necesității continuării integrării europene.

O nouă clasă politică, o schimbare autentică nu pot exista fără asumarea unor identități politice, unor doctrine democratice. Discursurile populiste anti-sistem nu înnoiesc, ci adaugă și mai multă confuzie, nu urmăresc ieșirea din politica demagogiei, ci vor numai să schimbe tipul de demagogie. România are azi nevoie de mai multă responsabilitate și claritate la nivel instituțional și individual.

Pentru asigurarea dezvoltării economice și a securității naționale, considerăm că nu există alternativă la apartenența României la UE și NATO, cu atât mai mult cu cât evoluția situației internaționale este îngrijorătoare, iar în imediata apropierea a granițelor României există în ultimii ani situații conflictuale.

Azi avem nevoie de adevăr la fel ca la începutul anilor 1990. Azi există la fel de multă confuzie, la fel de multă ignoranță politică. Dar există și aceeași nevoie socială de clarificare, aceeași sete de adevăr.

Îi chemăm pe toți cei care vor să răspundă acestui orizont de așteptare să se întâlnească, să se așeze la masa dialogului și mai ales să se implice.

Prea multă critică, prea puțină implicare. Trebuie să regăsim mijloacele de a mobiliza social și politic nu numai împotriva a ceva ci și pentru ceva. Nimeni nu poate face asta singur.

E nevoie de o formațiune politică reprezentativă care să poată reconstrui idealul binelui comun. În contextul românesc doctrina creștin-democrată și tradiția istorică a PNȚCD pot fi punctul de întâlnire al celor care vor să contribuie în mod concret la o schimbare de substanță a vieții noastre politice.

Egoismul produs de comunism și de post-comunism, individualismul inerent actualului context economic au făcut uitat idealul binelui comun. Niciodată nu s-a văzut mai bine ca acum lipsa unui partid care nu numai să invoce binele comun, dar care să elaboreze și să propună societății o viziune asupra acestui bine comun.

Un partid nu e în primul rând un mijloc de a câștiga puterea, e și un loc al elaborării soluțiilor la problemele cu care se confruntă o națiune. La aproape 28 ani de la căderea comunismului nici un partid parlamentar nu pare interesat nici de doctrină, nici de soluții, nici de spunerea adevărului despre trecut și prezent.

Nimic durabil nu se construiește pornind de la zero. Dreapta după 1990 s-a construit în jurul unei fundații solide reprezentate de PNȚCD-ul condus de Seniorul Corneliu Coposu. Militanții și votanții de atunci au rămas orfani. O tradiție nu înseamnă o siglă, un sediu sau o formă juridică. De 17 ani PNȚCD-ul a devenit o umbră a lui însuși, auto-marginalizat, sfâșiat în mai multe tabere, irelevant politic. Aparent pragmatismul politic ne-ar spune că nimic nu se mai poate construi pe aceste vestigii. Și totuși asta ne-ar face să ignorăm faptul că spiritul PNȚCD se regăsește în sufletele multor români.

Nu întâmplator național-țărăniștii au fost identificați, atât în timpul perioadei comuniste, cât și după 1989, drept principalul adversar al celor care doreau să țină România captivă în lipsa de democrație, în ignoranță, ruptă de valorile occidentale. PNȚCD a reușit să fie în același timp apărătorul autenticei idei naționale și al unei democrații cu adevărat europene. Dispariția acestui important vector democratic și patriotic a lăsat câmpul liber dominației urmașilor PCR/FSN, iar rezultatele se văd.

Azi, unii ar vrea să uite că național-țărăniștii au existat. Dar nimeni nu poate nega implicarea decisivă a reprezentanților Partidului Național în Marea Unire din 1918. Nimeni nu poate nega implicarea eroică a național-țărăniștilor împotriva tuturor dictaturilor, împotriva comunismului, împotriva neocomuniștilor. Nimic nu poate murdări o istorie a credinței în România.

O astfel de tradiție nu poate fi confiscată de o ștampilă. PNȚ a renăscut miraculos în decembrie 1989 prin PNȚCD. Spiritul acestui partid poate renaște și azi.

În 1990 existau doar foștii deținuți politici, fără alte resurse decât cele simbolice. Azi, există infinit mai multe mijloace de comunicare pentru a-i reuni pe toți cei care vor să pună umărul la renașterea spiritului de rezistență care i-a caracterizat totdeauna pe fruntașii și pe militanții acestui partid. Azi nu mai e nevoie să rezistăm împotriva gloanțelor sau a torționarilor, prețul pe care îl plătim e infinit mai mic, dar nevoia de a oferi o autentică alternativă e la fel de mare.

Numai înscrierea într-o astfel de tradiție ne va da forța morală de a propune o adevărată schimbare. Alături de noi vor veni oamenii care înțeleg că valorile statului de drept, ale democrației, ale moralei în politică nu pot fi apărate numai retoric. Trebuie apărate de oameni care cred în ele, trebuie apărate de oameni care pot să acționeze împreună în numele acestor valori.

Iar primul pas al acestei acțiuni este să-ți recunoști rădăcinile, să asumi identitatea care a cultivat totdeauna acele valori, indiferent de preț. Nu există asumare fără risc, iar asumarea riscurilor de imagine este irelevantă în fața asumării sângelui vărsat pentru apărarea acestor valori.

Azi avem multe discursuri populiste, dar patrioții sunt rari pentru că din ce în ce mai mulți români nu se mai regăsesc în țara lor. Îi invităm pe toți oamenii, toate grupurile formale și informale care cred că pornind de la valorile creștin-democrației vom putea da motive românilor să creadă în viitorul țării lor.

Dacă ne privim în ochi, știm că nu avem de ales. Criza democrației românești, falsele valori care domină societatea noastră, criza de încredere care face ca milione de români să plece dincolo de granițe sunt toate rezultatul inacțiunii fiecăruia dintre noi.

Fiecare are o responsabilitate, fiecare ar putea să schimbe ceva dacă s-ar uni cu cel care crede în aceleași valori, cu cel care refuză să mai fie călcat în picioare. La 100 de ani de la Marea Unire, la aproape trei decenii de tranziție fără sfârșit, avem nevoie mai mult ca niciodată de o platformă politică și vocațională capabilă să aducă soluții, capabilă să readucă oamenii către acțiunea politică, capabilă să pună morala și patriotismul în centru acțiunilor sale.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Bădăcin, 27 august 2017

Fundația Corneliu Coposu

Accesați site-ul Fundației și alăturați-vă demersului completând formularul de la finalul paginii!

Articolul Apel pentru renașterea creștin-democrației românești apare prima dată în Marius ANDREI.

Nota de plată pentru preocupările conjuncturale și autoevaluările nerealiste a venit și din partea Partidului Popular European: Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat a fost exclus ieri din PPE.

Toată munca depusă de Gabriel Țepelea și de alți membri PNȚCD la începutul anilor ’90 s-a irosit. Tot mai puțini își aduc aminte că PNȚCD a avut un reprezentant de marcă la nivel european în persoana lui Gabriel Țepelea: fost membru al Grupului parlamentar și al Comisiei mixte pentru Parlamentul European între 1992 și 1996 și chiar vicepreședinte al Uniunii Europene Creștin Democrate între 1997 și 1999 – timpuri aproape ireale, vremuri când valoarea personală dădea greutate funcției (astăzi lucrurile stau altfel), PNȚCD era un partener de încredere și avea un cuvânt important de spus pe plan internațional.

Ca să apreciem la adevărata ei valoare munca depusă de membrii și simpatizanții PNȚCD în acele timpuri ireale, putem privi lucrurile dint-o altă perspectivă: două decenii au trebuit să se scurgă pentru a deveni anonimi pe plan internațional – enorm dacă ne gândim că e mult mai ușor să distrugi decât să construiești.

Rolul marginal pe care a ajuns să îl joace PNȚCD în politica românească  este principalul motiv pentru care am fost excluși. În condițiile în care ne aflăm la 0.3% și avem 3 primari la nivel național, credeți că avem ceva de oferit? că putem discuta și propune proiecte în cadrul PPE fără să fim ridicoli? Putem discuta despre strategii când cea promovată de noi este de fapt o elucubrație „de mare perspectivă”?

Oricât ne-am ascunde și orice am posta, excluderea din PPE este o lovitură teribil de grea pentru PNȚCD. Ne așteaptă o muncă îndelungată și complexă pentru a repara greșelile făcute până acum.

Însă vina nu aparține numai ciracilor care au pierdut definitiv contactul cu realitatea, care aplaudă frenetic asemenea celebrilor Barra bravas argentinieni orice vodevil pus în scenă în timpul ședințelor.

Vina este a noastră, a tuturor.

Îmi aduc aminte citind un dialog purtat între Contele István Csáky și diplomatul român Raoul Bossy în care primul îi spunea ambasadorului nostru: „ce ne apropie mai mult decât negocierile sunt pericolele comune” – un citat care merită cioplit în piatră în fiecare sediu.

De aproape un deceniu noi nu mai suntem capabili să vedem pericolele comune. Rezultatele sunt cele cunoscute: 0.3% în scădere, scindări, conturi false, puciuri, procese, maziliri.

În loc să elaboram politici comprehensive, preferăm să ne angrenăm în conversații anodine reproșându-ne reciproc păcatele. În tot acest timp partidul a ajuns la matineul politicii.

Nu am reușit sa ne solidarizăm în momentele importante deoarece diversitatea și dialogul intern sunt de ani de zile subiecte tabu. Până când?

„Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece “

O va face? Niciodată!

Conducerea trebuie să își asume responsabilitatea politică și să facă un pas în lateral. Ajunge!

Scurt istoric

Corneliu Coposu, fostul director de cabinet, apoi secretarul politic al lui Iuliu Maniu și totodată unul dintre cei mai apropiați oameni pe care Sfinxul de la Bădăcin i-a avut, îi solicita în 1987 vicepreședintelui Uniunii Europene Creștin Democrate, domnul Jean-Marie Daillet, aderarea PNȚ (aflat la momentul respectiv în ilegalitate) la UECD, cu rugămintea ca aceasta să nu fie făcută publică decât atunci când condițiile în România vor fi favorabile.

Corneliu Coposu rememorează afilierea la Internaționala Creștin Democrată la Congresul PNȚCD din 27 septembrie 1991: „La 2 februarie 1987, activând în clandestinitate, am afiliat partidul la Internaționala Creștin Democrată. Adeziunea noastră întreprinsă sub regimul intern de asuprire și hăituire a opoziției, la cererea noastră a fost publicată numai la 7 februarie 1990 pentru a fi scutiți de represaliile stăpânirii. De la 6 iulie 1991 partidul nostru a fost admis cu statut de observator și la Uniunea Europeană Creștin Democrată“.

În 1996 PNŢCD devenea membru asociat al PPE.

În februarie 1999 a avut loc la Bruxelles cel de-al XIII-lea Congres al PPE unde Uniunea Europeană Creștin Democrată (al cărei membru oficial era PNŢCD încă din 1991) a fost integrată în PPE.

La 1 ianuarie 2007, odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, PNȚCD devenea membru cu drepturi depline al Partidului Popular European.

Articolul PNȚCD și excluderea din Partidul Popular European (PPE) apare prima dată în Marius ANDREI.

„[…] nu vă abateți de la cauza națională de frica luptei; când vi se va părea lupta cu neputință, când greutățile se vor ridica asupra voastră, ca valurile mării tulburate asupra unei corăbii, când Domnitorul întunericului va dezlega pe toți necurații și-i va trimite ca să rupă legăturile frăției voastre și să vă abată de la calea și iubirea gintei voastre spre idoli străini, aduceți-vă aminte cu câtă însuflețire și bărbăție s-au luptat străbunii noștri pentru existența și onoarea Națiunii“

– Simion BĂRNUȚIU

Într-un articol anterior – PNȚCD: regăsirea busolei care indică vestul – vorbeam despre necesitatea creării unei coaliții interne formate din toate grupurile și fracțiunilor existente și subliniam importanța coagulării unor echipe de lucru la nivelul fiecărui județ.

Trebuie să ținem cont de una dintre cele mai importante lecții din timpul guvernării CDR – o lecție pe care mulți fie o ignoră, fie nu au înțeles-o, fie au uitat-o: deși Convenția a câștigat alegerile parlamentare, la nivel local FSN-ul nu a lăsat nicio secundă pârghiile puterii din mână (articolul despre alegerile locale din 1996 prezintă inclusiv o statistică și îl puteți găsi aici).

Dacă reconstrucția nu începe la nivelul organizațiilor comunale, vom întâmpina multe dintre problemele cu care ne-am confruntat în perioada 1996-2000.

Deși avem foarte mulți oameni de valoare, construirea unor echipe de lucru la nivel local și național va fi un proces dificil și îndelungat.

Trebuie să privim imaginea de ansamblu și să înțelegem răspunderea pe care o avem: reconstrucția PNȚCD nu este numai o necesitate strategică, ci un interes național: nu am nici o îndoială că revenirea PNȚCD – partidul central creștin democrat din punct de vedere al legitimității și semnificației istorice – pe scena politică este condiția sine qua non pentru reorganizarea eficientă și credibilă a Dreptei.

Unitatea, identitatea, principiile și calificările noastre vor fi piatra de temelie în jurul căreia vom reconstrui un pol puternic de centru-dreapta.

”No, hai!”

Numeroasele discuții purtate în ultimele săptămâni cu diverși colegi și reacțiile la articolul menționat anterior mi-au confirmat propria intuiție despre mult invocatele incompatibilități dintre tabere: multe dintre ele sunt de fapt dificultăți de comunicare.

Nu comunicăm între noi, nu lucrăm în echipă și ne etichetăm în funcție de zvonuri și circumstanțe.

O altă lecție importantă din timpul guvernării CDR pe care nu reușim să o înțelegem nici astăzi: multe proiecte importante nu au fost finalizate sau nu au fost puse în practică din cauza incapacității membrilor de a lucra în echipă. Arc peste timp – 17 ani mai târziu: trăim consecințele unei politici care nu a ținut cont de greșelile trecutului. Situația în care se află PNȚCD se datorează, în mare măsură, incapacității de a lucra în echipă. Nu este suficient să avem idei, trebuie să facem un efort și să le punem în practică.

O foarte mare parte a energiilor noastre (dacă nu chiar toate) au fost consumate de nenumăratele lupte interne. Pe fricțiuni și blocaje. De 17 ani ne luptăm între noi în loc să luptăm împreună pentru consolidarea rețelei electorale și promovarea unui program politic pe termen mediu și lung, credibil și adecvat, pentru electoratul de centru-dreapta.

Recunoașterea pluralismului de opinie, inițierea unui dialog intern la care să participe toate grupurile și fracțiunilor existente precum și stabilirea unor criterii de evaluare a activității, criterii de competență, de onestitate și de selecție internă reprezintă fundația pe care trebuie reconstruită o structură organizatorică solidă și coerentă.

Nu există soluții perfecte, dar sunt convins că pentru realizarea acestui deziderat nu trebuie să sacrificăm nimic din valorile și principiile noastre. Avem însă obligația să le integrăm în această structură.

Cu toate că înaintașii noștri au scris (adesea cu propriul sânge) o bucată importantă din istoria noastră națională, noi ne încăpățânăm de 17 ani să scriem o istorie a adversității.

Este mult mai ușor să contestăm și să demolăm decât să afirmăm și să construim. Este mai ușor să aplecăm urechile la intrigi și la manipulări. Ori de câte ori ne întâlnim, vorbim despre ceea ce ne dezbină și ignorăm complet ceea ce ne unește.

Cei care au interese complementare vor încerca întotdeauna să își construiască imaginea pe reproșuri și denigrări. Nu vor fi niciodată animați de sentimentul datoriei neîmplinite și nu vor putea niciodată aduce un plus de valoare. Nu trebuie lăsați să ne influențeze.

Prioritate trebuie să aibă proiectele și ideile, nu funcțiile și interesele personale. Interesele partidului pot fi promovate de orice simpatizant, fără să fie nevoie de o funcție oficială. Personalități precum Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Gabriel Țepelea, Ticu Dumitrescu, nu au fost create de o funcție.

Unitatea partidului va crea o percepție publică de responsabilitate, continuitate și coerență. Trei ingrediente esențiale pentru crearea unui pol de centru-dreapta.

Din nefericire, ne aflăm încă departe de acest deziderat.

Trebuie să facem un efort și să trecem de la starea generală de neputință, resemnare, tristețe și chiar furie la una de responsabilitate, solidaritate și încredere.

Ce urmează pentru PNȚCD dacă nu comunicăm și refuzăm să colaborăm între noi? Există două variante:

• prima: cărțile de istorie

sau

• a doua: trecem la un regim alimentar echilibrat care să ne permită să „jucăm“ la trecerea timpului până când toate persoanele pe care nu le agreăm vor sucomba. Victoria prin sănătate. Dezavantaje: partidul va deveni un club de sănătate. Plus că nu avem garanția că adversarii nu vor ține același regim. Complicat.

Prima variantă este cea mai plauzibilă.

Disconfortul inițierii unor discuții la care să participe toate grupările este infinit mai mic decât disconfortul pe care îl vom avea toți după eșecul viitoarelor alegeri.

Tăria de caracter ne definește. Vom putea la Sighet să trecem peste orgolii? Să ne asumăm un proiect intern de reconstrucție?

Încă mai avem timp să reparăm greșelile trecutului și să mobilizăm electoratul în vederea alegerilor următoare. Încă mai avem resursele necesare.

Ne vedem la Sighet!

PS: Mulți au impresia că în articolul PNȚCD: regăsirea busolei care indică vestul am atacat PNȚMM. Nici vorbă!

Sunt în continuare convins că fagocitarea unui partid de către celălalt nu va aduce rezultatul dorit. Pot aduce nenumărate argumente.

Reiau punctele cheie din articolul la care făceam referire mai sus:
Nu avem nici timpul și nici resursele necesare pentru a construi în paralel două organizații politice distincte. În contextul reconstrucției și recâștigării încrederii electoratului, nu ne putem asuma riscul unui eșec al ambelor tabere. Un eșec ar compromite total și ultima urmă de credibilitate rămasă.

Analizând situația în profunzime, observăm că prezența unei organizații paralele ar perpetua rivalitatea în interiorul nucleului țărănist. Este vital pentru PNȚCD să ne canalizăm eforturile pentru a promova munca în echipă și pentru a reduce competitivitatea negativă între grupuri, având ca rezultat final o colaborarea unitară și productivă.

Electoratul dreptei este extrem de exigent și așteaptă dezvoltarea unui proiect unitar, sustenabil și pe termen lung. Gestionarea greșită a resurselor ne-ar elimina din orice competiție electorală și ar duce în derizoriu inclusiv dezbaterea publică pro-monarhie, țărăniștii formând singura organizație politică care susține monarhia constituţională și care vede în aceasta cea mai potrivită formă pentru conducerea şi reprezentarea statului român.

Este o opinie personală…

Articolul Reconstrucția PNȚCD: între necesitate strategică și interes național apare prima dată în Marius ANDREI.

Câți ani vor mai trece până să ne dăm seama că avem nevoie de o coalție de „coaliții” interne? O coaliție în care prezența să nu fie condiționată de absența altcuiva pe care, din diferite motive, nu îl avem la suflet.

Nu veți găsi nicăieri un partid fără disensiuni interne. PNȚCD nu e club de carte, nu e fan club, nu e firma de catering. Nu e nici firmă de avocatură – deși ar putea deveni fără probleme având în vedere că partidul a petrecut mai mult timp în sălile de judecată decât în Parlament.

Prieteni, peste 280.000 de suflete au fost închise și schingiuite, o treime – peste 180.000 – au murit în pușcăriile comuniste pentru ca noi să ne jucăm astăzi de-a PNȚ-ul?

PNȚCD: busola care indică vestul

Cu aproape un secol în urmă, imediat după Unire, Iuliu Maniu – unul dintre cei mai prestigioşi oameni politici din istoria României – vorbea despre „Europa de mâine” și schița direcția pe care trebuie să o urmeze țara: „Europa de mâine va fi aceea a uniunilor, confederaţiilor, federaţiilor. Acest moment inexorabil nu trebuie să găsească poporul nostru nepregătit. Conducătorii noştri trebuie să cultive calităţile profesionale şi morale ale românilor, astfel că ei să nu devină în noul context de liberă circulaţie un fel de neo-iobagi în raport cu alte popoare. Deci pregătire profesională, pregătire politică şi morală pentru a face faţă concurenţei inevitabile!”.

Instalarea guvernului Groza, sovietizarea ţării de către autoritățile comuniste, desființarea Partidul Național Țărănesc la 29 iulie 1947 și condamnarea liderilor săi în urma unor procese regizate de puterea comunistă, au închis drumul României spre Vest timp de aproape jumătate de secol. În total au fost închiși peste 280.000 de membri țărăniști. Două treimi dintre ei, peste 180.000, au murit în detenție fără să mai vadă eliberarea.

Eliberat pe 9 iulie 1962 după 17 ani și jumătate de cruntă pușcărie politică, Corneliu Coposu duce mai departe idealurile pentru care Iuliu Maniu a luptat și pentru care a plătit cu viața.

Corneliu Coposu, fostul director de cabinet, apoi secretarul politic al lui Iuliu Maniu și totodată unul dintre cei mai apropiați oameni pe care Sfinxul de la Bădăcin i-a avut, îi solicita în 1987 vicepreședintelui Uniunii Europene Creștin Democrate, domnul Jean-Marie Daillet, aderarea PNȚ (aflat la momentul respectiv în ilegalitate) la UECD, cu rugămintea ca aceasta să nu fie făcută publică decât atunci când condițiile în România vor fi favorabile.

PNȚCD a devenit de centru-dreapta după 1989 și prin vocea Seniorului Corneliu Coposu prezenta în mod răspicat și argumentat necesitatea intrării României în NATO și afilierea la UE .

Corneliu Coposu rememorează afilierea la Internaționala Creștin Democrată la Congresul PNȚCD din 27 septembrie 1991 și explică succint dar elocvent doctrina creștin democrată promovată de PNȚCD: „La 2 februarie 1987, activând în clandestinitate, am afiliat partidul la Internaționala Creștin Democrată. Adeziunea noastră întreprinsă sub regimul intern de asuprire și hăituire a opoziției, la cererea noastră a fost publicată numai la 7 februarie 1990 pentru a fi scutiți de represaliile stăpânirii. De la 6 iulie 1991 partidul nostru a fost admis cu statut de observator și la Uniunea Europeană Creștin Democrată

Ce este creștin democrația? Acum două sute de ani după revoluția franceză a fost auzită pentru prima dată această împerechere de cuvinte, rostite în Adunarea Națională franceză la 21 noiembrie 1791, de către Lamourette. Ele demonstrau orientarea spre o democrație fundamentată pe morala creștină, în spiritul tradițional al deprinderilor specifice fiecărui popor. Partidul nostru și-a înscris în program, de la înființarea lui, principiul democrației și conceptul moralei creștine.

Doctrina noastră creștin democrată reprezintă un nucleu concretizat de gândire politică și de comportament civic care se impune în prima linie în circuitul mondial de valori al zilelor noastre. Ea tinde la validarea democratică a structurilor organizatorice, cristalizarea conceptelor doctrinare și pregătirea programului politic, precum și a strategiei și tacticii de viitor, adecvate specificului nostru național. Prin doctrina noastră aducem un mesaj de promovare a intereselor individuale ale omului și afirmăm dorința de apărare a valorilor morale și spirituale, care trebuie să stăpânească viața noastră politică. Valoarea indubitabilă a cooperării dintre ideile democratice și ideile creștine ne determină să adoptăm poziții ferme în domeniul consolidării vieții familiale, a educației tinerei generații.

Afirmăm primatul persoanei umane care este și trebuie să rămână subiectul economiei și nu obiectul ei. Apărăm demnitatea omului și proprietatea individuală, temeiul libertății. Sprijinim pacea și armonia socială, solidaritatea dintre oameni și înțelegerea dintre popoare. Milităm pentru amiciție cu popoarele sud-estului european, care luptă pentru eliberare de sub asuprire. Credem cu tărie că doctrina democrației creștine este doctrina societății viitoare, care va realiza umanismul integral și echilibrul omenirii. Ne ridicăm împotriva injustițiilor, împotriva minciunii și a dezinformării. Pluralismul politic care garantează libertățile este inerent tuturor democrațiilor. Ne pronunțăm pentru alegeri oneste pe baza scrutinului de reprezentare proporțională.

Muncitorii au dreptul să participe la gestiunea întreprinderilor în care își desfășoară activitatea și la beneficiile acestora. Ei au dreptul la norme de protecție și la facultatea de a-și apăra prin sindicate interesele profesionale. Suntem adversarii hotărâți ai practicilor arierate elaborate în metodologiile totalitare, teroarea, agresiunea, violența, dezinformarea, calomnia, propagarea urii, xenofobiei, șovinismului, antisemitismul. Acestea aparțin concepțiilor retrograde care au degradat omenirea și au generat destabilizări, confruntări, conflagrații.

Considerăm că numai poporul suveran are căderea să opteze pentru sistemul constituțional pe care-l dorește și că voința lui nu poate fi suplinită de veleitățile unor potențiali vremelnici nereprezentativi.

Suntem adepții reconcilierii naționale. Urmărim concentrarea tuturor energiilor românești, pentru depășirea solidară a impasului prin care trece țara. Credincioși intereselor fundamentale, ale poporului, vrem să participăm cu tot entuziasmul la reclădirea țării și la instaurarea unui stat de drept în care să domnească legalitatea și armonia.

Trebuie să asigurăm prestigiul internațional al României prin promovarea păcii și armoniei, prin asigurarea stabilității interne și a credibilității și prin restaurarea instituțiilor democratice și a dreptății sociale.

Grija pentru viitorul generațiilor de mâine ne obligă să mergem fără ezitare, pe drumul drept al Europei de mâine și să ne afirmăm prezența în istoria politică a României.”

Fundaţia Română pentru Democraţie a organizat pe 25 noiembrie 2010 conferinţa „Guvernarea CDR 1996-2000: evaluare din perspectiva ultimului deceniu”.

Alexandru Herlea, fostul Ministru delegat pe lângă primul ministru pentru Integrare europeană în perioada 12 decembrie 1996-17 aprilie 1998 și 17 aprilie 1998-22 decembrie 1999, Ambasador al Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană, membru PNŢCD din 1972, în exil, responsabil cu relaţiile externe, vicepreşedinte al PNŢCD și vicepreședinte al Internaţionalei Creştin Democrate, vorbea în discursul său despre pașii decisivi pe care România i-a făcut pentru intrarea în NATO și aderarea la Uniunea Europeană. Materialul poate fi găsit aici.

Astăzi, în România, prezența creștin-democrată este consistentă la nivel declarativ dar aproape inexistentă din punct de vedere al abordării politice.

PNȚCD, partidul central creștin democrat din punct de vedere al legitimității și semnificației istorice, este lipsit de o orientare clară. Plutește în derivă și se exprimă politic în funcție de conjuncturi sau de strategia partenerului de alianță.

Structurile fragile, uneori formate în jurul unor interese de moment, sunt fragmentate și divizate. Audiența partidului este limitată de lipsa canalelor de comunicare, iar confuzia doctrinară și deciziile politice au dus la pierderea credibilității.

Despre un proiect de unificare a dreptei nici nu poate să fie vorba. PNȚCD a abandonat complet proiectul, miza ultimelor campanii electorale fiind propria supraviețuire.

Electoratul de centru dreapta are nevoie de o reprezentare serioasă, credibilă și adecvată a intereselor sale pe plan politic. Pentru a putea reprezenta electoratul, Dreapta trebuie să își regăsească busola și să iasă din actualul blocaj.

Acea busolă este chiar PNȚCD. Dar, ca să redevină busola dreptei, PNȚCD trebuie să se „recalibreze”, să se reorganizeze și să revină pe scena politică.

Nu mai avem timp de pierdut. România are nevoie de o busolă acum! Nu anul viitor, nu peste un alt ciclu electoral! Acum!

Putem avea opinii diferite fără să fim diferiți

În ultimii 16 ani am asistat cu îngrijorare la scăderea constantă a PNȚCD în sondajele de opinie. Prea puțini ne-am implicat constructiv în redresarea partidului.

Într-o luptă, șansele de succes sunt direct proporționale cu gradul de solidaritate între persoanele care au aceleași valori sau interese. Interesul nostru comun este readucerea PNȚCD pe scena politică.

Democrația desăvârșită, morala creștină, patriotismul luminat și dreptatea socială nu sunt doar niște idei rostite în timpul campaniilor electorale.

Morala creștină a stat la baza tuturor politicilor duse și practicate de PNŢCD. Putem avea opinii diferite fără să fim diferiți, toate problemele pot fi rezolvate etic și pașnic. Democrația nu înseamnă numai exprimarea unei preferințe prin vot, ci și dezbaterea unor idei și apropierea unor puncte de vedere fără a le bloca definitiv prin simple răspunsuri monosilabice.

Exprimarea orgoliilor personale, organizarea capcanelor sau diversiunilor în contextul reconstrucției celui mai important partid politic nu reprezintă decât expresia neputinței.

Creștin democrația pune accentul pe unitatea comunității și pe inițiativa individuală, pe faptul că individul este parte dintr-o comunitate și are îndatoriri față de ea. Este singura cale capabilă să impulsioneze și să determine procesul de coagulare să intre într-o fază ireversibilă.

Progresul, colaborarea şi acceptarea, trecând peste aspectele diferențiatoare sau nevoile egoiste, trebuie să stea la baza reconstrucției PNȚCD.

Realitatea

Trebuie să ne adaptăm strategia și obiectivele la noua realitate: 0,37%.

Am facut greșeli în trecut și cu siguranță vom mai face greșeli în viitor. Stupid și rușinos ar fi să nu învățăm nimic din greșelile trecutului și să perseverăm în aceleași greșeli.

Dacă nu facem saltul de la imobilism, resemnare și neputință la o reacție energică, solidară și responsabilă, partidul care a dat zeci de mii de martiri în rezistenţa faţă de ocupaţia comunistă va rămâne prezent doar în cărțile de istorie.

Comunicând între noi, renunțând la blocaje, la idei preconcepute sau la neîncredere, putem depăși orice obstacol.

Dezvoltarea paralelă a unei alte organizații politice ar fi un demers complicat și ineficient.  Așa cum sublineam în primul paragraf, România are nevoie de o busolă acum !

Nu avem nici timpul și nici resursele necesare pentru a construi în paralel două organizații politice distincte. În contextul reconstrucției și recâștigării încrederii electoratului, nu ne putem asuma riscul unui eșec al ambelor tabere. Un eșec ar compromite total și ultima urmă de credibilitate rămasă.

Analizând situația în profunzime, observăm că prezența unei organizații paralele ar perpetua rivalitatea în interiorul nucleului țărănist. Este vital pentru PNȚCD să ne canalizăm eforturile pentru a promova munca în echipă și pentru a reduce competitivitatea negativă între grupuri, având ca rezultat final o colaborarea unitară și productivă.

Electoratul dreptei este extrem de exigent și așteaptă dezvoltarea unui proiect unitar, sustenabil și pe termen lung. Gestionarea greșită a resurselor ne-ar elimina din orice competiție electorală și ar duce în derizoriu inclusiv dezbaterea publică pro-monarhie, țărăniștii formând singura organizație politică care susține monarhia constituţională și care vede în aceasta cea mai potrivită formă pentru conducerea şi reprezentarea statului român.

În prezent, PNȚCD susține monarhia constituțională doar la nivel declarativ și doar atunci când acest punct nu deranjează partenerul de alianță. Este imperativ necesar să concepem împreună o strategie care să permită promovarea reală și eficientă a monarhiei constituționale.

Corneliu Coposu vorbea la Congresul PNȚCD din 27 septembrie 1991 și despre grija pentru viitorul generațiilor de mâine. Cum vom reuși sa atragem tinerii spre principiile creştin-democrate? cum vom reuși să-i atragem în viața politică? Cum consolidăm comunicarea cu ei? Cum vom crește liderii de mâine? Sunt întrebări de bază la care va trebui să răspundem cât mai repede. Implicarea civică a tinerilor constituie o necesitate fundamentală pentru dezvoltarea societății democrate.

Regăsirea busolei

Nu putem trăi doar din amintiri, din invocarea istoriei noastre pe diferite bloguri și din comemorări anuale. Fiecare țărănist are o responsabilitate personală față de PNȚCD, atât în context istoric cât și european.

Au trecut peste 20 de ani. Nu mai cred în mitul omului providențial care va salva singur PNȚCD și implicit Dreapta, nu mai cred în mitul liderului politic descris de Thomas Carlyle în 1840: marii lideri funcționează ca agenți ai schimbării sociale și politice, fiind capabili să modifice cursul istoriei.

Vremea orgoliilor, a reproșurilor interne, a declarațiilor și a întrebărilor retorice a trecut. A sosit momentul să trecem peste cei 16 ani de segregare și să se gândim la unitatea partidului.

Fie că ne place sau nu, trebuie să admitem că pentru relansarea partidului avem nevoie de o coaliție formată din toate grupurile și fracțiunilor existente.

Împreună trebuie să acționam responsabil pentru unificarea partidului și creșterea credibilității, căutând soluții și resurse noi. Trebuie să conștientizăm că deciziile adoptate – sau neadoptate – pot șterge definitiv PNȚCD de pe scena politică.

• Lucrul în echipă respectând principiile doctrinare formulate de Iuliu Maniu: Democrația desăvârșită, Morala creștină, Patriotismul luminat şi Dreptatea socială;
• Stabilirea direcției strategice și doctrinare: (re)crearea unui departament pentru analiză și strategie politică pentru clarificare strategică și doctrinară;
• Deschiderea dialogului prin crearea unui mediu propice dezbaterilor in interiorul PNȚCD;
• Crearea unor grupuri de lucru (tehnice) pentru definitivarea unui program politic pe termen mediu și lung coerent;
• Extinderea canalelor de comunicare prin crearea și susținerea unui organ de presă cu orientare clară creștin-democrată;
• Respectarea principiilor de competență în promovarea membrilor;
• Deblocarea și redeschiderea partidului către membri noi, specialiști și experți;
• Atragerea tinerilor spre principiile creștin democrate;
• Susținerea reală a monarhiei constituționale, nu doar la nivel declarativ;
• Renunțarea pe cale democratică la sprijinul pentru membrii sau partenerii care nu au dovedit competență în funcții;

Aceste este o primă schiță. Cineva, undeva în lume, are alta mai bună. Orice completare este binevenită și foarte apreciată !

Articolul PNȚCD: regăsirea busolei care indică vestul apare prima dată în Marius ANDREI.