Testamentul lui Simion Bărnuțiu – de Corneliu COPOSU

Textul de mai jos a fost scris de Corneliu Coposu și publicat în „Ardealul” la 27 decembrie 1941. În mediul virtual nu am găsit acest articol, înclin să cred că este o altă primă-apariție.


Testamentul lui Simion Bărnuțiu

În ziua de 16 mai 1863, la 15 ani de la marea adunare românească de pe Câmpia Libertății, lângă hotarul județului Sălaj, pe valea Almașului, Simion Bărnuțiu a închis pe vecie ochii săi care au văzut peste veacuri.

Cunoscut ca purtător de cuvânt și afirmatorul unei mișcări ardelenești, ca exponent politic al unei națiuni, Bărnuțiu a imprimat vieții românești din cea de-a doua jumătate a secolului trecut, pecetea spiritualității sale.

Semnificația personalității și operei acestui mare gânditor politic constă în faptul că el a concentrat într-un sistem de doctrină aspirațiile încă nelămurite pe deplin ale Ardealului. A strâns toate argumentele de drept natural și de istoricism juridic, care pledau în interesul românilor și a făcut cei dintâi pași pentru dezbaterea publică pe temei de drept, a cauzei noastre.

Simion Bărnuțiu

Bărnuțiu a fost un naționalist radical. El milita pentru supremația elementului etnic național în administrarea obștei și pentru toleranța naționalităților conlocuitorare. Intransigența și radicalismul său național sunt manifestate limpede în teza lui, enunțată ca principiu fundamental de stat în tratatul despre Dreptul ginților: „Românii au dreptul nediscutat să dea afară pe străini, de peste tot, dacă își cred propriile interese împiedicate prin ei“.

În proclamația lui revoluționară din 24 martie 1848, Brătianu, reluând ideea dominantă din Supplex Libellus Valachorum, cere să nu se mai îngăduie de a se lăsa ca afacerile Transilvaniei să se judece mereu „de nobis sine nobis“.

Bărnuțiu a susținut principiile reformei agrare și ale plafonului de proprietate. El a fost inițiatorul războiului sfânt pentru pământ, „bellum sacrum agrarium“, soldat cu reformele revoluționare de mai târziu.

În discursul de la Blaj, care este cartea libertăților Ardealului, ce se lupta pentru independența sa politică, marele revoluționar a rostit printre altele celebrul legat testamentar, pentru generațiile viitoare.

„Țineți cu poporul, ca să nu rătăciți, pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag, așa ușor, de partea lor, străinii, cum îi trag pe unii din celelalte clase, care urlă împreună cu lupii și sfâșie poporul dimpreună cu aceștia; nu vă abateți de la cauza națională de frica luptei; când vi se va părea lupta cu neputință, când greutățile se vor ridica asupra voastră, ca valurile mării tulburate asupra unei corăbii, când Domnitorul întunericului va dezlega pe toți necurații și-i va trimite ca să rupă legăturile frăției voastre și să vă abată de la calea și iubirea gintei voastre spre idoli străini, aduceți-vă aminte cu câtă însuflețire și bărbăție s-au luptat străbunii noștri pentru existența și onoarea Națiunii“.

Simion Bărnuțiu este o uriașă figură a patrimoniului nostru politic din veacul al XIX-lea.

Opera lui cea mai de seamă, opera orală, care a realizat pe plan social revoluția de la 1848 în Ardeal și pe plan eminamente didactic, școala bărnuțiană din Moldova, s-a pierdut.  Această operă de o virulență excepțională, în care fanaticul tribun îndrăgostit de neamul său și-a cheltuit geniul, nu poate fi reconstituita.

Chiar opera scrisă a lui Bărnuțiu – afară de câteva excepții – spre rușinea generației noastre și a celei care ne-a precedat – zace și astăzi în manuscrise. Aceste manuscrise își așteaptă, de opt decenii, editarea.

Păstrate mult timp în arhiva familială de la Bădăcin a domnului Iuliu Maniu, aceste manuscrise au fost donate de curând Academiei Române.

Printre ele s-a aflat și conceptul de testament scos de Bărnuțiu în anul morții lui, pe care-l reproducem în întregime mai jos.

Testamentul

„Eu, Simion Bărnuțiu, fac testament nou, în numele Tatălui și al Fiului și al Spiritului Sfânt. Averea mea: 60 galbeni, la Minister – salar pe două luni. Orologiul de aur, cu lanț, asemenea. Biblioteca mea și scrisorile (scrierile) mele, și anume:

  1. Dreptul public al românilor, scris în 1860, în două ediții, care se explică una pe alta, de alta de care se ține și declarația de pe statul României viitoare, scrisă în 1860, 21 iunie, și citită înaintea domnului dr. Suciu și Micle, ca o părere a mea.
  2. Epistolele și alte documente politice, din diferite timpuri, care se țin de această operă, către Ioan Maniu, Iancu, Axente.
  3. Dreptul ginților, după Rotteck, în care am adus și eu câte ceva.
  4. Pedagogia, după Niemayer, în care am adăugat și eu. Să se tipărească toate.
  5. Celelalte părți ale filosofiei, Logica, Metafizica, Estetica, Eticotheologia.

Cartea manuscrisului Papiu, doresc să i se dea îndărăt.

Din acestea să se dea surorii Gafia Bărnuțiu și nepotului Dumitru Bărnuțiu (bani?) pentru ca să ajute și pe fiul ei, student, Petre Pop de Bădăcin.

Mica mea bibliotecă o las Colegiului Național din Blaj, iar mulțumirile mele cetățenilor blăjeni.

Celelalte să rămână nepotului meu drag, Ioan Maniu de Bădăcin, care (se) va îngriji tipărirea lor.

Mulțumită tuturor celor care m-au ajutat cât am învățat la școală precum brașovenilor, românilor din munte, Ioan Maior de pe Câmpie, generoșii Hurmuzaki și altora, pe care nu-i pot numi.

Mulțumiri domnilor doctori Foti și Theodori,

Dorința mea este ca să mă îngroape în Bocșa Românească, intre muma mea, fiica preotului Oros Gheorghe din Hidigm și tatăl meu, fiul preotului din Siciu, care s-au luptat și au suferit prinsoare, pentru apărarea unirii, împotriva Papismului.

Operele sub punctele 1, 2, 3, și 5 le închin națiunii Române.

Executiv testamentar: dr. Suciu și Micle.

Martori: Savu, Mageru, (un nume indescifrabil), Emilian și alți austriaci (transilvăneni).

Iași, în 24 Februarie 1863.“

Până astăzi nu s-a știut de existența vreunui testament lăsat de Bărnuțiu. Din corespondența pe care a purtat-o prof. Micle cu dr. Ioan Maniu, aflată în arhiva de la Bădăcin, reiese că Bărnuțiu nu a lăsat testament. Conceptul de testament publicat mai sus s-a descoperit mult mai târziu.

Omul care a botezat cu numele lui o pagină de glorioasă istorie românească a murit mai sărac decât pustnicii din legendă.

Averea lui: scrierile, produsul anilor de zbucium și studii închinate neamului nostru, a ajuns în moștenirea vrednicului român, dr. Ioan Maniu, care, respectând dorința din urmă a generosului său unchi, și-a dat toată osteneala să le tipărească. Prietenii lui Bărnuțiu de la Iași i-au stat în ajutor.

Un comitet de intelectuali ieșeni, prezidat de profesorul dr. Suciu, în conlucrare cu dr. Ioan Maniu, a tipărit Dreptul public al Românilor (1867), Dreptul naturale private (1868), Dreptul naturale publicu (1870), Psihologia empirică și logică (1871).

În afară de scrierile arătate mai sus, s-au mai publicat din opera lui Bărnuțiu: Sciintia virtuții (1887), Epistolă (1896) și Discursul de la Blaj (text paralel, cu ortografie și limbă veche și nouă, 1909). În tratatele istorice și monografice, care relatează despre vremea lui Bărnuțiu, sunt și unele fragmente reproduse din scrierile lui.

Bărnuțiu, fiind în viață, a publicat în „Foaie pentru minte, inimă și literatură“ articolul intitulat Săborul Făgărașului (1848), a tipărit la Viena Discursul din Catedrala de la Blaj (1852) și broșura Raporturile românilor cu ungurii și Principiile libertății naționale (1852).

Dorința din urmă a lui Bărnuțiu, privitoare la opera sa, „Să se tipărească toate !“, va trebui realizată. Academia Română, care deține acum aceste manuscrise, se va îngriji, desigur, de editarea lor.

Celelalte dorințe cuprinse în conceputul testamentului au fost împlinite, în urma indicațiilor verbale pe care le va fi dat Bărnuțiu, înainte de moartea lui.

Astfel: avizat de profesorul Micle, dr. Ioan Maniu a sosit în primele zile la Iași, de acolo, cu o trăsură l-a transportat pe unchiul său bolnav, în Ardeal, spre Bocșa Română. Moartea i-a ajuns pe drumul patriei lui, la hotarul dintre județul Cluj și Sălaj, lângă izvorul de la marginea comunei Sânmihaiul-Almașului.

Osemintele lui Bărnuțiu au fost așezate, spre odihnă veșnică, în cimitirul bisericii române unite din Bocșa, locul nașterii lui. Pe mormântul lui Bărnuțiu, „Fiii Sălagiului” au ridicat mai târziu un monument.

Cât despre salariul restant al lui Bărnuțiu, de 60 de galbeni, lăsat prin legat surorii și nepoților lui, acela nu a putut fi ridicat, întrucât Ministerul Instrucțiunii Publice, la cererea lui dr. Ioan Maniu, depusă prin procurator, a refuzat, cu adresa nr. 1198/1864, lichidarea lui, afirmând că Bărnuțiu nu ar avea nici o pretenție de încasat de la acel Minister. Gafia Bărnuțiu, Dumitru Bărnuțiu și Petre Pop, cărora li s-au lăsat acești galbeni, au fost ajutați – după cum reiese din scriptele aflate în arhiva familiei Maniu – de către dr. Ioan Maniu, care i-a susținut din averea lui: s-a îngrijit tot timpul de mătușa lui Gafia și și-a crescut nepoții la învățătură.

Biblioteca lui Bărnuțiu a fost predată Capitlului metropolitan din Blaj.

de Corneliu COPOSU – „Ardealul“, I, nr. 44 din 27 decembrie 1941, p. 5

Adaugă un comentariu

Adresa Dumneavoastră de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *