Activitatea în PNȚCD

PNȚCD este un partid aparte, nu poate fi comparat cu nici o altă organizație. Pentru mine PNȚCD a reprezentat întotdeauna un set de principii, de standarde și de valori morale. Patriotism, morală creștină, democrație desăvârșită, dreptate socială, integritate, unitate, empatie, responsabilitate, respect, devotament, sacrificiu – valori care au lipsit atâția ani din politica românească. Din aceste motive, susținerea altor organizații sau o posibilă activitate în alte partide a fost și continuă să fie de neconceput în ciuda tuturor vicisitudinilor.

Disensiunile, orgoliile nejustificate și eternele procese din interiorul partidului și-au pus amprenta asupra coerenței politice a organizației, partidul părăsind prim-planul politicii imediat după sfârșitul Guvernării CDR. Diversitatea și dialogul intern, altădată apreciate și încurajate, deveniseră istorie. Responsabilitatea politică nu mai conta și orice acțiune era sortită eșecului, fie datorită deciziilor politice neancorate în realitate, fie datorită sabotajelor orchestrate de fracțiunile opozante.

Toate aceste lucruri m-au determinat să fac un pas în lateral și să mă retrag temporar din viața organizației.

Ca mulți alții, am rămas alături de partid și am așteptat ca disensiunile să se rezolve statutar și legal – de preferat în forurile superioare de conducere și nu în sălile de judecată. Anii au trecut, iar scindările repetate, procesele, congresele paralele, plângerile penale, demisiile, excluderile și dezertările au făcut acest lucru imposibil.

Am decis să mă reimplic pe 30 august 2014, după ce partidul a suferit o umilință istorică. Consider că semnarea protocolului Alianței politice PMP – PNȚCD pentru susținerea Elenei Udrea la Președinție și a protocolului de constituire a Alianței politice PMP – PNȚCD în perspectiva alegerilor parlamentare din 2016 a reprezentat un afront adus principiilor și istoriei PNȚCD.

Dar nu protocoalele semnate cu scopul de a compromite partidul au reprezentat umilința supremă. Nici măcar declarația insultătoare a candidatei PMP – refugiată “politic” în 2018 după condamnarea pentru infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu – care afirma că PNȚCD era „și de această dată de partea binelui” nu a reprezentat punctul culminant.

Asociația Clubul Național Țărănesc

La începutul lunii decembrie 2014 Comitetul Național de Conducere al PNȚCD hotăra vânzarea sediului istoric al PNȚCD situat pe strada Georges Clemenceau nr. 9, imobil obținut în 2009 printr-o decizie a Înaltei Curți. Nu vreau să intru prea mult în detalii, povestea fiind prea lungă și prea complicată pentru această secțiune. Persoanele interesate pot găsi suficiente informații online.

O implicare în interiorul partidului nu ar fi avut niciun rost, dat fiind faptul că opoziția nu avea pârghii, aflându-se adesea chiar în situația de a fi exclusă, iar protocoalele semnate de PNȚCD cu PMP ar fi însemnat să promovez și să mă implic într-o campanie care nu numai că nu avea nici o legătură cu principiile mele sau cu ale partidului, dar se afla chiar în contradicție flagrantă cu ele.

Era clar că orice activitate trebuia să se desfășoare într-un cadru organizat, în cazul ideal alături de alți colegi care împărtășeau aceleași idei cu mine.

Am considerat de la început inoportună ideea fondatorilor de a folosi Clubul ca pe o rampă de lansare pentru un nou partid – idee materializată în cele din urmă la începutul anului 2016 prin lansarea PNȚMM.

Văzând că activitatea clubului se rezumă strict la continuarea unui război juridic de uzură început în urmă cu aproape un deceniu, am realizat că drumul pe care se merge nu va duce niciodată la redresarea partidului. Din păcate, timpul mi-a dat dreptate.

Cu toate acestea, consider și astăzi că înființarea Clubului a reprezentat un pas în direcția corectă. Opoziția din interiorul partidului era suprimată constant, nefiind capabilă să activeze într-un mediu organizat. Neactivând într-un mediu organizat nu se putea exprima coerent și unitar. Înființarea unei asociații făcea toate aceste lucruri posibile și deschidea noi perspective. Dacă nu exista dorința arzătoare de a înființa un nou partid, clubul putea fi organizat și ca o anticameră în care simpatizanții care aveau viziuni diferite față de conducerea partidului să poată activa civic în spiritul adevărat al PNȚCD – un plus atât pentru comunitate cât și pentru viitorul PNȚCD.

Greșeala fundamentală cred că a fost transformarea conflictului într-un război de uzură, problemele juridice ocupând tot timpul prim-planul agendei. O a doua greșeală a fost utilizarea ineficientă a resurselor: majoritatea celor care activau în Club nu aveau o pregătire juridică, participarea lor la discuții limitându-se la a asculta rezultatele fiecărui termen. Nu am nici o îndoială că atât grupul cât și societatea puteau beneficia de experiența și ideile celor care nu erau angrenați direct în lupta juridică dacă aceștia ar fi primit sarcini atribuite conform domeniilor de activitate în care s-au remarcat.

În aprilie 2015 mă aflam în fața unei dileme care mi-a provocat foarte multe nopți albe: fie îmi continuam activitatea în cadrul Clubului – în condițiile prezentate anterior, fie reveneam în PNȚCD și încercam să îmi aduc aportul statutar. După lungi consultări cu alți doi colegi care aveau aceeași dilemă, am luat toți decizia de a merge împreună pe drumul infinit mai dificil: revenirea în PNȚCD.

Un plus îl reprezenta faptul că infamele protocoale semnate pe 30 august 2014 nu mai erau de actualitate, președintele partidului renunțând pe 27 februarie 2015 la înscrierea alianței cu PMP.

Vicepreședinte național

Pe 3 iunie 2015 ne-am întâlnit cu președintele Aurelian Pavelescu și cu prim-vicepreședintele partidului, Nick Teodoreanu, la sediul central din Bulevardul Carol I pentru a discuta condițiile în care puteam reactiva în partid. La finalul întâlnirii care a durat peste 4 ore, am ajuns la un numitor comun.

La congresul extraordinar de la Pitești din 6 iunie 2015 am fost ales vicepreședinte național al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat pe moțiunea Aurelian Pavelescu – ”PNȚCD – Democrația, trezire a conștiinței naționale”.

A fost o onoare deosebită să fiu ales vicepreședinte național, cu atât mai mult cu cât această funcție a fost ocupată de personalități marcante ale istoriei noastre care mi-au servit drept model pe parcursul vieții.

Puțini înțeleg răspunderea legată de soarta unui partid de talia PNȚCD. Am privit această imensă responsabilitate cu prudență și realism. PNȚCD nu se mai afla de ani buni în situația de a reprezenta și apăra interesele electoratului în parlament, iar din cauza dispariției partidului de pe scena politică se crease un vid periculos pe care alte partide politice încercau să îl umple mimând opoziția.

Știam că era aproape imposibil să reparăm în mai puțin de 12 luni greșelile făcute în ultimii 16 ani și să scoatem în timp util partidul din izolarea politică și mediatică în care se afla, însă datoria morală față de cei care s-au jertfit în lagărele și temnițele de exterminare comuniste pentru democrație și libertate ne obliga să ne asumăm această responsabilitate.

Cu toate că judecata de valoare poate fi apreciată ca partizană, cred că am făcut tot ce mi-a stat omenește în putință ca să apăr demnitatea partidului și să respect legatul lui Iuliu Maniu – “Nu lăsați partidul să moară!”.

2016 – în sfârșit acasă. Președinte al comisiei interimare PNȚCD Suceava

Până la mijlocul lunii ianuarie 2016 am continuat să conduc unul dintre cele mai mari și importante proiecte de transformare IT din Europa de vest. Având o datorie morală față de familie, societate și istoria PNȚCD, în ianuarie 2016 am decis să mă întorc în țară pentru a mă ocupa exclusiv de proiectele PNȚCD.

În urma ședinței Comitetului Național de Conducere din 30 ianuarie 2016, am fost ales președinte al comisiei interimare a Organizației Județene PNȚCD Suceava, iar organizația a început să treacă printr-un amplu proces de reorganizare.

La 1 februarie 2016 am găsit în județ doar trei organizații izolate care continuau să își desfășoare activitatea în limitele posibilităților.

Organizația municipală Suceava avea un singur membru și se afla într-o situație limită – atât din punct de vedere financiar cât și logistic. Chiria pentru sediul organizației municipale și județene nu mai era plătită de aproape 7 luni. Am evitat în ultimul moment evacuarea din clădirea deținută de Primăria Municipiului Suceava, am stins datoriile, am achitat chiria în avans și am echipat organizația cu tot ceea ce era necesar (imprimantă, pancarte, bannere etc.). Am creat personal site-ul organizației județene pentru a înlesni contactul simpatizanților din județ cu secretariatul și pentru a-i ține la curent cu activitățile pe care le desfășuram.

Timp de aproape două luni am luat județul la pas, am purtat discuții cu simpatizanți, am reactivat și înființat organizații în județ. Faptul că în județul Suceava aveam mai mulți simpatizanți decât în alte județe mi-a ușurat munca.

Politica organizației județene a fost întotdeauna crearea de organizații proprii, oricât de multă muncă presupunea un asemenea plan și oricâte dezamăgiri aveam să suferim. Nu am fost niciodată de acord cu cei care neglijau acest aspect și așteptau ca președintele partidului să scoată din joben o alianță.

Am făcut tot ce mi-a stat în putință ca PNȚCD să nu devină în județul Suceava un partid de tip clientelar. Deși partidul avea foarte mare nevoie de organizații locale, niciodată nu am trecut peste principii și caracter. Am preferat să nu am organizații în anumite localități decât să promovez persoane incompatibile cu crezul partidului sau persoane cu un trecut discutabil. Mulți au perceput acest principiu ca un sabotaj. Sigur, voturile ar fi fost folositoare partidului, însă responsabilitatea politică primează. Viitorul localității și al comunității este infinit mai important decât jocul numerelor, însă puține partide aleg să meargă pe acest drum al responsabilității politice. Atât cât a depins de mine, am făcut tot posibilul ca PNȚCD Suceava să apere aceste idei și principii.

La finalul lunii martie am predat organizația membrilor vechi reveniți în partid, demisionând din funcția de președinte al comisiei interimare a Organizației Județene PNȚCD Suceava.

Alegeri Locale 2016

După demisia din funcția de președinte al comisiei interimare a Organizației Județene PNȚCD Suceava am continuat să militez pentru înființarea de organizații proprii, alegând să mă plasez în opoziție față de majoritatea colegilor care încă sperau la parafarea unei alianțe salvatoare în perspectiva alegerilor locale și parlamentare.

Conform noii legi electorale, pentru fiecare candidat la funcția de primar și listă de candidați pentru consiliul local și pentru consiliul județean, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale trebuiau să prezinte o listă de susținători, care trebuia să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral și în listele electorale complementare din circumscripția pentru care candidează, dar nu mai puțin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul localităților urbane de rangul II și III și de 1.000 în cazul județelor, municipiului București, sectoarelor municipiului București și localităților urbane de rangul I.

Izolat, PNȚCD a abordat alegerile locale fără să facă parte dintr-o alianță la nivel național (pentru prima dată după 1996) și fără a dispune de resurse financiare care să-i permită dezvoltarea prezenței și activităților în teritoriu, lucru care a îngreunat teribil și procesul de strângere de semnături.

Trebuie însă apreciat și lăudat efortul organizațiilor care au rămas fidele principiilor și ideologiei PNȚCD pe tot parcursul campaniei. Cu bugete infime, fără nici un ajutor de la centru, dar cu oameni dedicați și consecvenți în teritoriu, aceste organizații au salvat ceea ce se mai putea salva după atâția ani de viraje doctrinare, alianțe și decizii ad-hoc.

La nivel național, bilanțul alegerilor locale a fost catastrofal, PNȚCD obținând cel mai slab scor electoral din istorie: 0,37%. Vocile care cereau demisia președintelui partidului se înmulțeau, dar nu aveau forța să disloce structurile de putere aglutinate în interiorul forurilor de conducere.

Legea electorală prevedea ca partidele care au obţinut cel puţin 3% din numărul total de voturi dat la alegerile locale pot cere Autorităţii Electorale Permanente rambursarea cheltuielilor făcute în campanie.

Pentru foarte multe organizații locale, singura sursă de venit o reprezenta cotizația infimă pe care membrii o plăteau lunar din remunerații adesea modeste. Participarea la campania electorală reprezenta un sacrificiu financiar important și usturător, majoritatea colegilor mei candidând nu datorită mirajului banilor sau al puterii, ci pentru a pune în practică, în folosul comunității, cele 4 principii fundamentale ale PNȚCD, care au supraviețuit aproape jumătate de secol de teroare comunistă: morală creștină, patriotism luminat, democrație desăvârșită și dreptate socială.

Rambursarea cheltuielilor ar fi fost o gură de oxigen. Considerând – pe bună dreptate – că declarațiile nepotrivite făcute de președintele partidului au provocat îndepărtarea și dezbinarea electoratului, nemulțumirile organizațiilor care nu puteau beneficia de rambursarea cheltuielilor s-au acutizat.

Starea de neîncredere provocată de rezultatele catastrofale și de problemele financiare ale partidului făcea imposibilă canalizarea nemulțumirilor către o alternativă, iar eu mă aflam în fața unei alte decizii importante: fie îmi manifestam neîncrederea în președintele partidului demisionând din funcția de vicepreședinte național, fie continuam să militez pentru o reformă internă cu speranța că votul meu în forurile superioare va fi util în eventualitatea convocării unui congres.

Considerându-mă și eu vinovat de eșecul usturător, primul impuls a fost să îmi înaintez demisia. După o serie de consultări am luat decizia incomodă de a continua, apreciând că orice vot este important în eventualitatea unei schimbări de atitudine a Biroului Național de Conducere, iar intensificarea eforturilor de consolidare a unei baze politice în spiritul PNȚCD reprezenta o condiție sine qua non pentru existența PNȚCD-ului de mâine.

Alegeri parlamentare și ANR

La ședința Comitetului Național de Conducere din 26 iulie 2016 a fost propusă aderarea la Proclamația din 27 martie a asociației “Alianța Noastră”, inițiată și condusă de Marian Munteanu și, sub deja tradiționalul alibi de a construi un nou pol politic, începerea negocierilor pentru asocierea PNȚCD la platforma politică “Alianța Noastră”.

Am considerat de la bunul început catastrofală colaborarea cu partidul proaspăt înființat de Marian Munteanu, motiv pentru care am și votat împotriva începerii negocierilor.

ANR nu avea și nu are nici o legătură cu PNȚCD, iar trecutul unor persoane care făceau parte la momentul respectiv din partidul domnului Munteanu era în total dezacord cu valorile PNȚCD.

Nimeni nu poate contesta rolul lui Marian Munteanu în cadrul evenimentelor desfășurate în iunie 1990, așa cum nimeni nu poate nega sau ascunde activitatea publicistică discutabilă a domnului Munteanu din perioada imediat următoare. Telenovela candidaturii sale nereușite sub sigla PNL, precum și presupusa colaborare a domnului Munteanu cu Securitatea au fost dezbătute la momentul respectiv, nu reiau.

Dacă era atât de legat de principiile PNȚCD, domnul Munteanu putea activa în partid încă din anii ‘90. A ales cu totul altă cale, deși Corneliu Coposu i-a oferit posibilitatea de a activa aici. Nu îmi imaginez ce persoană animată de intenții alese, cu idei apropiate de cele ale PNȚCD din anii ‘90 ar refuza să colaboreze cu Corneliu Coposu pentru a se replia 26 de ani mai târziu și concepe un proiect politic alături de Aurelian Pavelescu.

Cunoscând detalii ale discuțiilor purtate de Corneliu Coposu cu Marian Munteanu în anii ‘90, nu am putut fi convins de necesitatea unei asemenea alianțe. E drept, nu mulți au avut privilegiul de a avea acces la informații și de a se informa corect despre acea perioadă.

Majoritatea nu s-a lăsat înduplecată de aceste argumente și PNȚCD devenea partenerul de drum al ANR la finalul negocierilor începute pe 27 iulie.

Tradiționala palmă primită de PNȚCD ori de câte ori a făcut alianțe după 1996 nu s-a lăsat prea mult așteptată. O alianță cu ANR ar fi ridicat pragul electoral. Soluția “salvatoare” a venit imediat: candidații partidului care a făurit România Mare trebuiau să demisioneze din partid și să candideze pe listele ANR. O decizie umilitoare pentru PNȚCD, care a avut întotdeauna propria identitate politică, morală și istorică, călită cu demnitate și onoare în penitenciarele și lagărele de exterminare comuniste.

Animați de un optimism inexplicabil, mulți membri CNC uitau că PNȚCD a trecut printr-o umilință identică în 2008, cu PNL, iar consecințele eșecului se resimțeau puternic și în 2016.

Imaginea de partid clientelar pe care am evitat-o la Suceava cu mari sacrificii, se contura tot mai clar – de data aceasta la nivel național.

Pentru mine au urmat două zile teribile în care am încercat să evaluez cât mai realist perspectivele partidului după alegerile pe care le consideram de la bunul început pierdute. Nu vedeam nici o perspectivă de redresare a partidului după alegeri, fiind convins că președintele nu își va asuma eșecul, fapt ce declanșa noi scindări și implicit anularea oricăror acțiuni de reclădire a partidului conform principiilor istorice.

Timpul mi-a dat dreptate, confirmându-mi că analiza făcută de mine a fost corectă. Demisia înaintată pe 17 August (la două zile după ce Aurelian Pavelescu semna protocolul de asociere) a reprezentat singura opțiune corectă și conformă cu principiile care mă definesc.

Nici comunicatul doamnei Anca Cernea, în numele Fundației “Ioan Bărbuș”, publicat la 1 septembrie 2016 nu a reușit să schimbe optica conducerii față de ANR, aceasta fiind prea ocupată distribuind sondaje de opinie utopice în care ANR era cotată la aproape 5%.

În ciuda discursului pozitiv și al sondajelor utopice, președintele Pavelescu anunța pe 5 octombrie că nu va candida la alegerile parlamentare. Nici o surpriză, nu avea nici un interes să renunțe la calitatea de președinte demisionând din PNȚCD.

Alianța cu ANR s-a adeverit, din păcate, a fi toxică pentru PNȚCD, lucru recunoscut unanim după alegeri și de conducerea partidului, însuși președintele Pavelescu declarând că s-a lovit de “lipsa de maturitate politică, dar și de fairplay, care au degenerat într-o aroganță vecină cu paranoia a lui Marian Munteanu, pe care n-am anticipat-o”.

Continuând, Aurelian Pavelescu îl acuza pe Munteanu că “a condus o campanie sinistră, fondată pe cultul personalității lui: pur și simplu s-a lansat într-o uriașă halucinație, cu accente de delir mistic”, concluzionând că “din cei 1% ai ANR, probabil 0,7% sunt voturile țărăniștilor, contribuția lui Munteanu fiind 0,3%”. Orice comentariu suplimentar ar fi de prisos.

Așa cum era de așteptat, conducerea partidului a refuzat să își asume încă un eșec istoric, acuzându-l Marian Munteanu pentru insucces.

Excluderea din PPE

Nota de plată pentru preocupările conjuncturale și autoevaluările nerealiste a venit pe 8 iunie 2017 și din partea Partidului Popular European: Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat a fost exclus din PPE.

Toată munca depusă de Gabriel Țepelea și de alți membri PNȚCD la începutul anilor ’90 s-a irosit. Fie că ne place sau nu, vina nu aparține numai conducerii centrale. Dar aici este o altă poveste

La momentul respectiv am publicat un articol pe blog, poate fi citit aici —> LINK

Povestea continuă

Puțini au înțeles ceea ce istoria ne-a demonstrat de foarte multe ori în activitatea prodigioasă a partidului: niciodată, dar absolut niciodată, orgoliul nu a putut fi transformat în combustibil electoral.

Consider că spiritul în care am trăit și trăiesc politica este în conformitate cu cele patru idei forță care i-au dat puterea partidului de a străbate aproape jumătate de secol de opresiune: democrație desăvârșită, patriotism luminat, dreptate socială și morală creștină. Trăiesc în fiecare zi având ca model principiile acestei organizații. Voi rămâne toată viața alături de acest partid cu speranța că forul de conducere al PNȚCD va alege curând calea cea grea și corectă. Nu numai din punct de vedere moral.

Cu această speranță publicam în 2017 două articole (PNȚCD: regăsirea busolei care indică vestul și Reconstrucția PNȚCD: între necesitate strategică și interes național) și semnam Apelul pentru renașterea creștin-democrației românești, lansat pe 27 august 2017 la Bădăcin, locul de naștere al lui Iuliu Maniu, unul din principalii artizani ai Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

Celor care și-au pierdut speranța le aduc aminte că de-a lungul timpului PNȚCD a arătat că a avut, are și va avea întotdeauna voința și resursele pentru a se alătura românilor în lupta lor pentru libertate și democrație.

Am convingerea că împreună putem produce schimbarea pe care ne-o dorim cu toții. Continui astfel drumul pe care l-am început în urmă cu mulți ani, având aceleași priorități și valori.